Ar părea că, în jocul deloc onest numit „reglementarea transnistreană”, nu mai este loc pentru careva speranţe pozitive. Cel puţin subsemnatul, care din interior cunoaşte mecanismele şi forţele acestei acţiuni politici de lungă durată, nu o dată (şi relativ argumentat) a promovat teza respectivă: în reglementare nu poate apare un dinamic pozitiv, odată ce status-quo ul de minune aranjează Moscova, actorul principal în opera dată.
Evenimentele de ultima oră, la care o să ne referim, la fel nu provoacă careva noi sentimente la acest capitol; însă poartă un caracter destul de controversat – lucru care şi ne-a impus a le examina mai atent.
Prima. La 2 noiembrie curent, la Odesa miniştrii apărării a Ucrainei şi a Republicii Moldova au convenit asupra necesităţii creării condiţiilor pentru evacuarea din Republica Moldova (regiunea transnistrteană) a stocurilor de arme, armament şi tehnică militară, şi, evident, a contingentului militar care efectua paza acestei grămezi extrem de periculoasă. Precizăm: miniştrii au discutat şi s-au înţeles referitor la trupele de pază şi nicidecum la cele care constituie contingentul de pacificatori. Reacţia a fost una extrem de nervoasă: şi la Moscova, şi la Tiraspol se cutremurau liniile de comunicaţii, de parcă Ministru Apărării a Republicii Moldova Anatol Şalaru deja mâna la rampa de îmbarcare vagoane pentru obuze şi rachete.
La 11 noiembrie curent, Grigore Karasin, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe a FR a declarat pantru „ AŞ TASS”, că „Evacuarea trupelor militare ale FR din Transnistria este o provocaţiune a Ucrainei”. Potrivit vice-ministrului, „pacificatorii Federaţiei Ruse vor rămâne în Transnistria atâta timp, cît va fi necesar pentru asigurarea stabilităţii şi liniştii”. „Ucraina, a menţionat Karasin, nu este în drept să adopte asemenea decizii. Trupele ruse staţionează în Transnistria (evidenţierea ne aparţine. Transnistria nu este subiect al dreptului internaţional, ci o parte geografică a Republicii Moldova- I.L.) în temeiul angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova”. El a afirmat, că asemenea excese, periodic plasate în mass-media, contribuie doar la agravarea situaţiei în Ucraina şi Moldova.
Deci, Karasin în continuare afirmă existenţa unor „angajamente internaţionale ale RM”, care şi formează cadrul legal a prezenţei militare ruseşti în Republica Moldova.
Anume la acest subiect masiv s-au referit şi cei de la Tiraspol. În afară de tradiţionalele declaraţii ale „preşedintelui”, „ministerului de externe”, s-a inventat şi o idee a unei declaraţii în cadrul Comisiei Unificate de Control. Le examinăm în ordinea apariţiei.
Eugeniu Şevciuc: „Declaraţia cu privire la evacuarea pacificatorilor ruşi din „rmn” e un semnal foarte alarmant.” La 11 noiembrie curent impostorul „preşedinte” transnistrean, într-un interviu pentru ziarul rusesc „Izvestia”, a amintit cititorilor că, recent, fiind în vizită în România, Preşedintele Ucrainei Petro Poroşenco a lansat iniţiativa „dezamorsării” conflictului transnistrean. La moment, spune Şevciuc, asistăm la proclamarea intenţiilor miniştrilor apărării din Ucraina şi Moldova cu privire la evacuarea pacificatorilor FR din Transnistria. Evident că lanţul acestor evenimente nicidecum nu ne poate lăsa indiferenţi. Îngrijorarea noastră este mai profundă şi în legătură cu faptul că, anul curent, tratativele în formatul „5+2” practic nu au avut loc – cel puţin, şedinţele au fost neeficiente. În condiţiile scăderii eficienţei mecanismelor diplomatice de influenţare a situaţiei, recurgerea la cele militare, înţelegerile referitor la un careva „coridor verde” pentru evacuarea trupelor FR, fără consultarea CUC şi formatul „5+2”, ar fi extrem de periculos. Potrivit lui Şevciuc, activitatea respectivă poate fi tratată ca o tentativă de creare a mecanismelor de presiune asupra Transnistriei, cu scopul de expulzare din „republică” a trupelor militare ruseşti. Dacă ne amintim de deciziile recente ale Kievului, prin care s-a stopat alimentarea trupelor FR cu necesarul şi rotaţia efectivului, nu mai rămîne îndoială că se realizează un plan, bine schiţat, de evacuare a trupelor ruse din „republica transnistreană”, ce foarte mult ne alarmează.
Afirmaţiile „Preşedintelui” au fost urmate de Declaraţia departamentul de „externe”, intitulată „Solicitările de reformare a operaţiunii de pacificare contravin angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova”. Din anumite considerente, departamentul transnistrean pentru problemele externe a decis a aborda problema dintr-un alt punct de vedere, şi a pornit cu afirmarea că „colaborarea forţelor armate ale FR şi ale Transnistriei este o chestiune internă ale acestor părţi şi nu presupune careva aprecieri externe”. În traducere din limbajul transnistrean în unul normal, civilizat, afirmaţia înseamnă – relaţiile noastre cu militarii din FR ne privesc şi cei din exterior nu au ce îşi vîrî acolo nasul (I.L.). Într-un astfel mod la 9 noiembrie 2016 departamentul de „externe” transnistrean a reacţionat la Declaraţia Ministerului de Externe şi Integrare Europeană a RM cu privire la competiţiile militare „Ostaşul comunităţii-2016”, consacrate zilei unităţii poporului din Rusia, la care au participat militari din FR şi regiunea transnistreană. MAEIE a RM a declarat aceste acţiuni ilegale – factor utilizat de transnistreni pentru a reitera şirul tradiţional de „argumente” în favoarea „legalităţii” şederii trupelor ruseşti în regiune.
Evident că au pornit de la afirmația că legalitatea şederii acestor trupe în regiune ar fi consfinţită în Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992 şi în „alte acte legale ale Comisiei Un ificate de Control.
Aici găsim primul mare mit, că CUC (Comisia Unificată de Control) într-un mod sau altul ar fi legalizat aflerea trupelor ruse în regiune. Nu şi nu. Organul respectiv este investit cu dreptul de a înfăptui deciziile conducerii statelor-participante la operaţiune şi nu inventează careva proprii politici. Prerogativele CUC sunt limitate teritorial-spaţial, declarat „zona de securitate”, şi în aspectul problematicii examinate: securitatea în această zonă. Astfel, CUC nicidecum nu a putut şi nu poate examina şi a se pronunţa asupra efectivelor, care nu-i sunt subordonate. Cît ţine de p.4 al Acordului din 21 iulie 1992, potrivit cărui Armata 14 îşi declară neutralitatea, iar părţile se angajează s-o respecte, e necesar de menţionat că tot în acest articol este stipulat, că statutul şi termenii de evacuare a armatei 14 vor fi stabilite în cadrul negocierilor între Chişinău şi Moscova. Deci, un element care deseori este uitat sau trecut cu atenţia de către comentatori. Armata 14 (ulterior GOTR-I.L.) se obligă să păstreze neutralitatea. Iată această obligaţie este oficial asumată, însă foarte rar respectată. Astfel, afirmaţiile administraţiei tiraspolene referitor la legalitatea aflării trupelor ruse în regiune nu sunt fondate pe deplin. Există, spre marele nostru regret, Declaraţia Comună ale „preşedinţilor FR, RM şi Transnistriei” din 18 martie 2009 cu privire la staţionarea trupelor ruseşti în Transnistria. Este un moment regretabil, documentul a fost semnat de V. Voronin pentru a obţine susţinerea Moscovei în ajunul alegerilor Parlamentare, care partidul de la guvernare urma inevitabil a le pierde. Evident, că nici asta, nici în alte momente – cum ar fi restricţiile în relaţiile comerciale bilaterale – nu scuză fenomenul. Însă el este şi adversarii Republicii Moldova îl exploatează din plin.
În pofida ineficienţei depline a procesului pacificator, ba mai mult, a implicării acestuia în consolidarea regimului secesionist transnistrean, „externele” de la Tiraspol declară că „colaborarea ruso-transnistreană va continua dinamica pozitivă în amplul spectru al relaţiilor şi direcţiilor de colaborare, ceea ce reprezintă un interes comun”.
S-a tras o linie afirmativă: noi avem propriile relaţii, care nicidecum nu vă privesc. În cazul unui stat mai eficient, Chişinăul ar avea prilej pentru a cere explicaţii „separatismului” în condiţiile efectuării operaţiunii de pacificare. Probabil, nu e cazul.
Şi, în sfârşit, trecem la declaraţia lui Oleg Beleacov, co-preşedinte al CUC din partea regiunii transnistrene, din 10 noiembrie curent. Am spus la început, că am sesizat un element care ar putea însemna o careva evoluţie. Să vedem, dacă am apreciat corect situaţia.
Documentul este intitulat: „Invităm CUC la o Declaraţie comună referitor la inadmisibilitatea modificării formatului pacificator”. Profit de ocazie pentru a reitera, că miniştrii apărării a Ucrainei şi a RM nu au discutat referitor la formatul sau perspectivele operaţiunii de pacificare. Subiectul este infiltrat în situaţie în mod conştient de Moscova (Karasin) şi Tiraspol. Probabil, au interes ca cineva să nu accepte propunerea celor doi miniştri.
Nu redăm integral declaraţia lui Belacov, odată ce domnia sa practică un stil de exprimare care nu permite a pătrunde în esenţa afirmaţiilor. Am sesizat că co-preşedintele CUC din partea Tiraspolului declară, făcând aluzii la p. 8 a Declaraţiei din 21 iulie 1992, că în lipsa unei părţi-participante la operaţiunea de pacificare, aceasta îşi sisteză activitatea. Anume astfel Beleacov a comentat deciziile de la Odesa. Afirmaţia absolut contravine textului declaraţiilor, făcute de ministrul Şalaru, la ce atenţionează în mod special, agenţia de ştiri ce a difuzat adresarea ministrului Şalaru. Se spune absolut clar – coridorul verde este distinat evacuării trupelor ruse, aflate în Transnistria, şi armamentului de la Colbasna. Acste definiţii nu au nimic cu contingentul pacificator şi cu formatul operaţiunii de pacificare. Beleacov, însă, tinde a ne convinge că declaraţiile de la Odesa contravin actelor de bază a operaţiunii şi declaraţiilor conducătorilor statelor participante la negocieri pentru reglementarea transnistreană. Şi de data acesta el face trimitere la Memorandumul semnat de V. Voronin la 18 martie 2009. Alt document cu un asemenea conţinut nu există.
Apoi co-preşedintele CUC din partea Tiraspolului face o remarcă, extrem de interesantă din mai multe puncte de vedere – evident, nu cele la care s-a referit Beleacov. El afirmă, că din 1992 nimic nu s-a schimbat, că nu este atins un oarecare progres în negocieri, cu toate că procesul ca atare are loc. Adică, nu sunt premize pentru a reduce prezenţa militară a FR în Transnistria, cu toate că reprezentanţii Tiraspolului şi ai Moscovei nu ratează nici o ocazie, cît de mică, pentru a declara că operaţiunea de menţinere a păcii din Transnisria este una execepțională, de cel mai mare succes.
Beleacov îşi permite afirmaţii absolut false, probabil, sperînd că nu toţi au acces la textul Acordului din 1992. El declară că actualmente numărul trupelor ruse este mai mic decît este prescris de textul Acordului. Minte. În Acord nu este stipulat numărul efectivului, ci doar caracterul voluntar a completării contingentului militarilor implicaţi. Numărul, dislocaţia şi misiunea o determina CUC şi o fixa în protocol. Da, iniţial la operaţiune din partea FR a participat un contingent din 3200 de militari, dotat cu armament greu şi o escadrilă de helicoptere. Pornind de la factorul dat, Beleacov declară că la moment operaţiunea se confruntă cu dificultăţi, condiţionate de numărul redus ai pacificatorilor. El intenţionat nu vorbeşte despre Deciziile din 20 martie 1998 a întrunirii în formatul Conducătorilor statelor-participante la Operaţiune, potrivit cărora pornind de la faptul depăşirii pericolului reluării altercaţiilor armate, efectivul contingentelor a fost redus la 500 de persoane (de facto şi mai puţin). Repetăm, reducerea efectivului a fost condiţionată anume de reducerea gradului de confruntării, de disponibilitatea părţilor a soluţiona problemele existente în mod paşnic. Este important că constatarea dată ţine de anul 1998. De atunci s-au scurs optsprezece ani. Nu s-au fixat premizele reluării conflictului armat. Care ar fi argumentele Tiraspolului la cererea majorării contingentului militar? Argumente nu se invoacă, reprezentantul Tiraspolului fără invocarea argumentelor se declară contra modernizării operaţiunii de pacificare. În locul argumentelor se aduc acuzaţii la adresa Misiunii OSCE, partenerilor în operaţiune de tentativă de „distrugere a operaţiunii”. Cu această ocazie Beleacov a informat societatea că delegaţia Transnistriei intenţionează propunerea spre examinare a unei adresări către părţi, pentru a afirma inadmisibilitatea modificării acestei operaţiuni în actualul format. El a destăinuit scopul adresării: a obţine afirmaţiile participanţilor, potrivit cărora toţi sunt disponibili a activa în actualul format şi nu admit modificarea acestuia. Tiraspolul, condus de Moscova, îşi doreşte o acoperire la acest capitol. Explicaţia poate fi doar una: factorii de care depinde, ar manifesta într-un mod sau altul, că a venit timpul schimbărilor. Că formatul prezent al operaţiunii este depăşit. Posibil, este prea devreme a face careva concluzii, însă, în situaţia dată şi un acest semi-semnal, are un deosebit preţ. Dacă acest lucru ar fi înţeles de toţi şi acceptat ca o politică comună.
Aceea la care suntem martori, trezeşte întrebări dacă promovăm o politică comună. La 10 noiembrie 2016 guvernul RM prin decizia respectivă, a permis Transnistriei tranzitarea directă de către trenurile încărcate cu carburanţi a Ucrainei, fără a traversa teritoriul RM. S-a anulat propria decizie a Guvernului RM din iulie curent referitor la transportarea obligatorie prin teritoriul vamal a RM a carburanţilor destinați regiunii. Logica nu poate explica această decizie, însă guvernul RM nu oferă careva explicaţii.
Pe cînd la Tiraspol se spune lucrurilor pe nume. În tălmăcirea administraţiei secesioniste, Decizia Chişinăului va avea o consecinţă benefică pentru agenţii economici ai Transnistriei, Ucrainei şi Moldovei (din care parte, ce au ei cu asta?-I.L.), şi în special asupra întreprinderii „căile ferate Transnistrene”(asta e clar). Tiraspolul nici pe departe nu este satisfăcut de decizia Guvernului RM din 10 noiembrie curent. Acolo sunt în aşteptarea noilor decizii ale Chişinăului, care „ar fi dator să le efectueze”. Se aşteaptă deschiderea circulaţiei şi prin alte secvenţe ale căilor ferate; să extindă acordul din 30 martie 2012 referitor la circulaţia trenurilor prin Transnistria, asigurînd tranzitarea şi altor mărfuri, afară de carburanţi. Cum a menţionat Dumitru Palamarciuc, vice-ministru transnistrean de externe: „Moldova va examina propunerile nostre şi va accepta ca Tiraspolul în mod suveran să efectueze importul şi exportul mărfurilor; la această activitate vom utiliza propriile vagoane şi locomotive; şi vom aplica integral structurile şi legislaţia vamală transnistreană”. Poate A. Şalaru să atingă orice acord cu omologul său ucrainean, când alţi membri ai cabinetului de la Chişinău oferă asemenea avantaje, necondiţionate, administraţiei secesioniste.
Pe de o parte o iluzie a schimbărilor. Pe de alta, o afirmaţie brutală a influenţei Tiraspolului asupra oficialilor de la Chişinău. Care ar fi în acestă configuraţie motivul de optimism?