Unii comentatori afirmă că problema transnistreană ar fi fost puternic exploatată în confruntarea postelectorală din Republica Moldova. Într-atât de puternic, încât subiectul ar fi devenit o sperietoare pentru populația locală și partenerii din exterior, scrie Serghei Isaenco de la RTA, pe data de 21.06.2019.
La prima privire, tema a apărut pe neașteptate, la fel ca și decizia PD (care încă guverna) de a-i admite accesul în țară lui Dmitri Kozac, Viceprim-ministru în guvernul FR, reprezentantul Președintelui Putin pentru relațiile comercial-economice cu RM. Situația a devenit și mai interesantă, odată ce concomitent cu Kozac în Moldova au sosit Johannes Han, comisarul UE pentru extindere, și Brad Fraden, Șeful oficiului Europei de est al Departamentului de Stat a SUA. A apărut senzația că opiniile unor analiști politici din FR și din alte state, referitoare la posibilitatea unor schimbări în relațiile Moscovei cu exteriorul, ar putea avea loc – iar în calitate de catalizator ar putea evolua Moldova, regiune unde conflictul nu ar avea motive nerezolvabile? Și cum nu ai da, se primește că Moscova, în colaborare cu SUA și UE, au contribuit la soluționarea crizei politice în Moldova, au trasat anumite perspective de soluționare a diferendului nistrean – ceea ce a și trezit la observatori indicii de apropiere a Rusiei de lumea occidentală. Cum știm cu toții, în noaptea între 24 și 25 iunie curent, plenul APCE a votat ridicarea sancțiunilor la adresa FR, aceasta fiind readmisă în componența Adunării Parlamentare. Ar trebui să menționăm că, din trei reprezentanți ai RM, doi (A. Năstase și V. Batrâncea) au votat ”pro”, iar Mihai Popșoi – contra. Argumentarea celor doi e absolut neinspirată, pe când M. Popșoi sincer a declarat că votând ”contra” a susținut Ucraina.
Presa din RM și din FR cu lux de amănunte a descris misiunea triumfală a solului moscovit, în special a compartimentului legat de reglementarea transnistreană. Potrivit presei, Dmitrii Kozac a declarat că anume liderul PD de atunci Vlad Plahotniuc, i-ar fi propus federalizarea republicii. Și iată, aici apare un mare semn de întrebare. Nimeni dintre cei care au vorbit referitor la federalizare în zile zbuciumate ale începutului lui iunie 2019 nu au terminat fraza. Da, se spune despre federalizare. Dar nu se spunea în care scop? Federalizarea ca metodă de soluționare a diferendului nistrean, sau ca lansare a procedurii de separare definitivă a regiunii de restul statului? Dacă ar fi explicații clare în declarațiile lui I. Dodon, ale lui Plahotniuc sau D. Kozac, întrebarea nici nu apărea. În situația în care explicație nu este, iar noțiunea de ”federalizare” este aplicată ca o măciucă în primul rând contra socialiștilor și a lui I. Dodon, apoi contra lui V. Plahotniuc, apare fireasca întrebare: ce au avut ei în vedere, când au afirmat disponibilitatea de a federaliza statul?
În lipsa răspunsului clar, revenim la evoluțiile situației cu ”federalizarea”, așa cum o percepe analistul Serghei Isaenco de la RTA. El confirmă că tema a devenit atât de ”fierbinte”, încât actuala conducere chiar și după plecarea lui Plahotniuc este impusă a declara că ei nu vor admite nici un fel de federalizare. Unii experți au presupus înrăutățirea relațiilor între Chișinău și Tiraspol. Ca exemplu, desemnarea la funcția de Viceprim-ministru a lui Vasile Șova, negociator dur și cu mare experiență, este considerată drept o tentativă a Chișinăului a pune Tiraspolul la respect.
Însă, îndată ce situația s-a calmat, Dodon a ”bătut în retragere”. În interviu pentru ”Europa liberă” el descrie problema transnistreană ca una ”delicată”, soluționarea căreia nu admite grabă. Pentru presa din FR președintele Dodon declară că ministrul Șova are misiunea de a evita provocări și a asigura stabilitatea în raport cu Tiraspolul, cât și realizarea acordurilor semnate în cadrul formatului ”5+2”. Declarația dată a lui Dodon înseamnă că el nu intenționează a depăși dimensiunile tratativelor purtate de predecesorii lui, a avea pe masa de tratative probleme ce țin de interesele cetățenilor, fără careva radicalizări. La rândul ei, administrația de la Tiraspol a evitat prea multe comentarii pe marginea situației electorale la Chișinău, servind astfel pe Dodon, și eliberându-l de necesitatea a formula careva reacții. Însă aici el, ca și integral actuala conducere de la Chișinău, au comis lucruri inadmisibile. Cu ocazia zilei de 19 iunie (declanșarea operațiunilor militare la Bender), Tiraspolul a făcut mai multe declarații tăioase, între care și cu conținut separatist. Nu era cazul de a trece cu vederea.
Analistul de la RTA consideră că situația s-a încordat. Tiraspolul nu va admite abateri de la negocieri cu conținut social, fără implicarea politicului, cu intenții de a formula statutul regiunii în cadrul RM. Însă, fără asta este greu de trecut la următorul nivel în procesul de negocieri, care ar putea formula și finalul acestora. Pe de altă parte, cum am mai spus, orice tentativă a Chișinăului a plasa negocierile în altă albie, ar putea spulbera stabilitatea firavă existentă la moment. Se admite că nu doar Chișinăul este cointeresat de stabilitate. Dezoligarhizarea Moldovei ar fi rodul ”colectiv” al SUA, UE și a FR, consensul atins între care, la fel ar putea fi afectat de destabilizarea situația în regiunea transnistreană. Ar fi fireasca presupunere, că cele trei cancelarii mondiale s-au implicat în soluționarea conflictului postelectoral din careva sentimente altruiste, intenționând se pună capăt dezmățului unui oligarh. Evident că toate componentele își urmăreau propriile interese, acordând suportul Moldovei. Ca atare, consideră Serghei Ceban, analist de la RTA, în materialul de la 26.06. 2019, putem presupune că Moldova le datorează la toți. Cel puțin așa arată primele vizite ale noii puteri: N. Popescu la Washington; M. Sandu a planificat Bruxelles-ul și Bucureștiul; I. Dodon la Moscova, pentru a se întâlni cu Dmitri Medvedev. Concomitent, și Moldova este vizitată de reprezentanții statelor-implicate. Vizitatorii au drept scop examinarea capacităților noii guvernări de a asigura funcționarea statului în actualele condiții (fără Plahotniuc). Pornind de la faptul că guvernul M. Sandu deja și-a anunțat programul de activitate, partenerii de dezvoltare ar putea veni cu propriile opinii. Este important de văzut, ale cui sugestii vor fi acceptate la Chișinău. Serghei Ceban consideră că în funcție de direcția ce va fi adoptată la Chișinău, depinde viitorul (dacă nu și soarta) Republicii Moldova. El apelează la faptul că Igor Dodon, indiscutabil, este orientat spre colaborarea totală cu Moscova. Anume din susținerea Rusiei el extrage stabilitatea și progresul eventual al Moldovei. Maia Sandu și Andrei Năstase ar fi orientați spre activizarea colaborării cu UE, România și NATO. Ar fi vorba de o competiție onestă? Domnul Ceban afirmă că consensul celor trei puteri, provocat de antipatia față de Plahotniuc, puțin probabil să se extindă și asupra viitorului Moldovei.
Suntem de acord cu analistul, însă nu pornind de la argumentele acestuia. Washingtonul și Bruxelles-ul ar fi acceptat o decizie nefavorabilă Chișinăului, dacă aceasta ar fi adoptat-o unanim, în mod democratic. Faptul că o asemenea dezlegare nu este posibilă din partea Federației Ruse, ni-l confirmă Mark Galeotti prin articolul publicat în cotidianul ”The Guardian”. Materialul, intitulat ”Estul consideră că Putin este principalul spion al Rusiei. Dar sunt oare controlați spionii?”, a fost publicat în 21 iunie 2019. Potrivit autorului, Putin va spera că eliberarea jurnalistului Ivan Galunov, ca replică la protestele de masă fără precedent, va demonstra bunătatea lui și disponibilitatea de a-și apăra supușii lui de violențele comise de poliție și serviciile de securitate. Însă, majoritatea cetățenilor Rusiei știu că asemenea cazuri ascund doar permisiunea lui Putin acordată serviciilor speciale de a comite fărădelegi. Cândva, conducătorii serviciilor de forță a Rusiei erau cei mai devotați aliați ai liderului de la Kremlin. Astăzi, ei personal prezintă pentru Putin o mare problemă. Forul economic de la Sankt Petersburg, convocat cu scopul de a demonstra noile capacități investiționale ale Moscovei, nu și-a atins scopul tocmai din cauza că oaspeții gândeau la Michael Calvi, businessman american, arestat de curând, și mai puțin la propunerile investiționale ale Rusiei. Anume șirul de acțiuni prost gândite, începând cu implicarea în Donbas în 2014, alegerile din SUA din 2016, asasinarea lui S. Skripal în 2018 în Marea Britanie, – toate au determinat aplicarea sancțiunilor Rusiei- pe de o parte, și consolidarea Blocului Nord-Atlantic – pe de altă parte , iar politica pe relația rusească a SUA a devenit mult mai dură ca în oricare moment după destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.
Represiunile și aventurile sunt rodul nu al lui Putin, ci al serviciilor de securitate și informații, al prietenilor, partenerilor și clienților în business. Putin ar putea confirma acțiunile supușilor săi, însă este întrebare: cât el permite să fie condus de acestea?
Potrivit lui Galeotti, de obicei Putin începe ziua de lucru prin studierea a trei documente: raportul serviciului de securitate – referitor la situația internă a serviciului de informații externe – cu privire la evenimentele în lume, și raportul serviciului de pază referitor la relațiile în elita rusească. Altfel spus, principalele informații cu care el se alimentează, sunt perfectate de spioni. Ca urmare, ca și majoritatea liderilor autoritari, Putin a redus numărul relațiilor la cele persoane care nu fac nimic pentru a submina presupunerile și convingerile lui. Din aceste cercuri reiese dezideratul: lui Putin este contraindicat a-i prezenta informații care pot fi considerate rele. Cei din apropierea lui Putin sunt într-o competiție cu scopul de a-i prezenta cea mai favorabilă noutate. Ei nu controlează Kremlinul, însă, dacă ei controlează cum Liderul percepe lumea, asta le este pe deplin suficient.
Pentru lumea externă anume în asta e pericolul cel mare, nu în intențiile lui Putin de a reface URSS. Începând cu demolarea climatului investițional în FR și până la declanșarea războaielor nedeclarate, problema e una: cât el conștientizează, că are din ce alege?
Moldova se află între cei care au mult de suferit ca urmare a convingerii liderului de la Kremlin, că el poate acționa doar într-un mod, și nu în altul. Existența republicii fantome în teritoriul Moldovei mult se datorează prezenței Termocentralei de la Cuciurgan. În prezent Președintele Dodon discută cu Kozac perfectarea noului contract de tranzitare a gazelor, ce ar asigura și RM cu carburanți. Însă, nici Dodon, nici Prim-ministrul Sandu nu au înaintat funcționarului din FR fireasca întrebare: de ce Termocentrala de la Cuciurgan, construită din mijloacele RSSM, a devenit proprietate a companiei rusești ”Inter RAO ES”? Poate a venit timpul de privit modalitatea soluționării diferendului nistrean din această poziție, și nu acordând plăcuțe neutre auto și (sau) apostilând diplomele? Or, această noutate este din categoria celor rele și nu ar putea fi comunicată liderului de la Kremlin? Atunci, nu e clară nici soarta negocierilor pe dimensiunea transnistreană, indiferent că va prevedea ea federalizarea, sau nu.