În linii mari confruntările interioare între principalele grupări de interese transnistrene nu ar trebui să ne intereseze. Cum am mai spus cu alte ocazii, indiferent cine guvernează la Tiraspol, deciziile sunt luate la Moscova. Anume acolo se determină şi gradul de îmbinare a regiunii, gradul de implicare a zonei în realizarea intereselor Federaţiei Ruse.
Recent, în Transnistria au avut loc aplicaţiile comune ale transmisioniştilor militari. Deja nu mai are nici o semnificaţie subiectul cantonamentelor, numărul efectivului antrenat, cu toate că este destul de impunător. Mai mult de 30 de unităţi tehnice, mai mult de o sută de specialişti ar fi un procent mare. Domeniul dat – transmisiunea – nu necesită multă lume, ceea ce ar însemna că a fost antrenată o parte considerabilă a contingentului. Este important că reprezentantul districtului militar de Est a Ministerului Apărării a FR, comentînd evenimentul, a declarat că aplicaţiile se desfăşoară în conformitate cu planul pregătirii de luptă a unităţilor militare respective. Astfel, avem încă o dovadă că trupele armate ale regiunii transnistrene, teritoriu declarat de Moscova drept proprietate a RM, constituie, de facto, parte componentă ai armatei ruseşti. Restul, déjà este o derivată de la această constatare.
Dar, revenim la confruntările între executiv şi legislativ la Tiraspol. Evident că principala funcţie administrativă este ceva atrăgător, odată ce deţinerea ei permite soluţionarea multor probleme. Indiferenţa noastră către aceste lupte deloc marţiale este explicată prin faptul despre care, nu odată, am vorbit. Indiferent de persoana care intră în exercitarea funcţiei, cursul regiunii rămîne neschimbat. Influenţa Rusiei în regiune e atît de puternică, încît ea anulează efectele normelor economice. În moment, cînd la Moscova se va decide a întrerupe toate relaţiile cu Occidentul, asta se va produce şi fără a ţine cont de cine stăpîneşte puterea executivă, fie însuşi liderul cartelului “Şerif”.
Şi totuşi, am decis să examinăm evoluţiile de ultima oră anume la acest capitol – competiţiile între “preşedinte” şi “sovietul suprem”. Fenomenul merită atenţie, odată ce nu putem ignora varianta că, în lipsa altor factori, această confruntare să nu fie folosită de FR în calitate de pretext pentru a declanşa din nou altercaţii armate în Republica Moldova.
Deci, potrivit serviciului de presă a “preşedinţiei transnistrene”, la 18 august curent, Sovietul Suprem a adoptat, iar Vadijm Krasnoselischii, preşedintele legislativului, a promulgat legea cu privire la “dreptul preşedintelui Sovietului Suprem de a promulga legi”. Actul conţine în sine mai multe elemente destructive, din punctul de vedere a administraţiei secesioniste. De-facto, se modifică Constituţia locală, care atribuie în mod expres dreptul de a promulga legile preşedintelui, consfinţind astfel separarea puterilor şi asigurarea bilanţei acestora. Situaţia se complică prin atitudinea legislativului, expusă în o replică a vice-preşedintelui Legislativului G. Antiufeeva: “eschivarea de la îndeplinirea deciziei Curţii Constituţionale, poate fi calificată drept un act care conţine specimene ale crimei penale, din categoria “deosebit de grave”. Astfel, preşedintelui i se dă de înţeles cum vor evolua lucrurile în caz, că acesta nu se va conforma deciziei Legislativului. În comentariul pentru mass media, serviciul de presă al preşedintelui Şevciuc a menţionat că acţiunile Legislativului au depăşit normele existente, poartă un caracter speculativ. Sovietul Suprem aduce acuzaţii preşedintelui de comiterea fraudelor, fără a dispune de fapte şi a avea prerogative de a acuza. Practic, legislativul şi-a însuşit prerogativele organelor de anchetă. La fel se constată, că normele existente nu permit implicarea organelor statale în sfera care nu li este proprie. Şi, se accentuează la faptul că integral decizia Sovietului Suprem este bazată pe o argumentare falsă, pornită de la afirmaţia potrivit căreia Preşedintele se eschivează de la semnarea normelor, care nu-l aranjează. Se face referinţă la statistic, care ar fi demonstrat că nu au fost promulgate doar un procent nesemnificativ din legile adoptate. Legile rămase fără promulgare, ar fi contrare intereselor “rmn” şi lipsite de temeile financiare.
Se declară că Preşedintele a luat la control situaţia din 18 august curent, când s-au operat modificări în Constituţie, şi va interveni.
La 19 august decizia Sovietului Suprem a fost comentată de “ministrul justiţiei” a regiunii Olga Zvarici. Funcţionarul a declarat că sistemul de formare a legilor existent în “rmn” exclude posibilitatea de a semna legile de către Preşedintele Sovietului Suprem. Norma aparţine FR, de unde a şi trecut în practica transnistreană.
Apoi, doamna ministru a menţionat că, de mai mult timp, în regiune se practică reducerea prerogativelor Preşedintelui, şi respectiv lărgirea celor a legislativului. Este o tendinţă inadmisibilă, însă aceasta se implementează tot mai activ. Procesul este bine pus pe rol, pentru a opera schimbările planificate în normele existente se adoptă mecanisme: legi, corectări, amendamente, decizii, etc.
Potrivit ministrului, situaţiile, în care Preşedintele nu a semnat legile, corespund pe deplin drepturilor acestuia. El poate cere modernizarea actului, sau a aplica „veto”, dacă consideră că acesta nu corespunde cerinţelor „republicii”. Este şi posibilitatea de a apela către instanţa constituţională, însă pe acestă cale se poate acţiona doar referitor la legea intrată în vigoare. Cum nu ar fi, afirmă Zvarici, dar Preşedintele nu şi-a depăşit prerogativele, cînd nu a promulgat una sau alta dintre legi. Despre asta ne spune şi raportul: 11 legi nesemnate, comparativ cu cele 1150 vizate începînd cu anul 2012. Situaţia devine, potrivit lui Zvarici, stupidă. Preşedintele sovietului suprem şi-a însuşit drepturi net superioare comparativ cu cele a Preşedintelui. Legile pot fi adoptate fără consultarea guvernului, fără participarea Şefului Statului. Consecinţele acestei situaţii, consideră „ministrul”, sunt greu de prognozat.
La 20 august curent, Preşedintele E.Şevciuc a sesizat Curtea constituţională, solicitînd verificarea corespunderii Constituţiei cu practica aplicată de Sovietul Suprem în procesul de adoptare a legilor. Curtea constituţională în 2013 deja ar fi dat o apreciere negativă asupra practicii de respingere de către legislativ a unor legi, iniţiate de Preşedinte în regim de urgenţă. Se demonstrează că Legislativul este cel care a încălcat normele procesului de adoptare a legilor. Par exemplu, Conceptul politicii fiscale şi Prognosticul evoluţiei economice a regiunii în 2016 au fost examinate de Sovietul Suprem cu întîrziere de 3 luni. Parlamentul a respins proiectul legii referitor la combaterea corupţiei, indiferent de faptul că acesta este similar celui din FR.
Ultimul moment este destul de semnificativ. Practic, integral legislaţia regională, este similară – ca să nu spunem identică – celei ruseşti. Ambele ramuri administrative transnistrene consideră asta drept o performanţă proprie, însă, în adresarea sa către Curte, Şevciuc accentuează că Sovietul Suprem, asumîndu-şi drepturile respective, încalcă norma constituţională care în mod expres cere respectarea deciziilor Curţii Constituţionale. Esenţa actualei sesizări a Curţii Constituţionale de către E. Şevciuc constituie conţinutul art. 6 din Constituţie, potrivit căruia încălcarea procedurii de examinare şi adoptare a legii condiţionează anularea acestei legi şi excluderea ei din normele legale utilizate. Şevciuc este în aşteptarea deciziei înaltei curţi.
Evident că situaţia nu a rămas în afara atenţiei comentatorilor şi analiştilor. Cele mai generale constatări sunt acelea că, semnînd legea respectivă, Preşedintele legislativului Vadim Krasnoselischii a extins în mod inadmisibil spaţiul de posibilităţi şi drepturi a deputaţilor în Sovietul Suprem. Legislativul a obţinut dreptul de a include în sistemul de drept a regiunii orice, iar Preşedintele şi guvernul sunt reduşi la starea unor sclavi, obligaţi să îndeplinească totul ce vor decide în Sovietul Suprem. Însă, devenind posesori nelimitaţi de drepturi, legiitorii nu şi-au asumat şi responsabilităţi, lăsîndu-le pe seama executivului. Situaţia a devenit deloc simplă, odată ce mai mulţi deputaţi deseori sunt puşi în faţa dilemei, condiţionate de necesitatea a alege – adoptarea normei care ar consolida veniturile lui personale, sau cele ce sunt în interesul „statului” şi ar putea, concomitent, afecta cele personale.
Evoluţiile cărora suntem martori, ne demonstrează că deputaţii acceptă prioritatea propriilor interese. Timp de o jumătate de an, ei au consolidat imunitatea de deputat, au iniţiat pedeapsa penală pentru obstacolizarea anchetei parlamentare, au adoptat legea cu privire la disponibilizarea funcţionarilor pentru întîrzierea cu răspunsul la apelul deputaţilor. Culmea acestei politici a devenit legea referitoare la dreptul preşedintelui Sovietului Suprem a semna legea. Procesul nu ar fi atît de dramatic, dacă la baza lui ar sta interesele statului. Însă, nu mai este secret, că instituţiile democratice din republică sunt utilizate pentru a asigura obţinerea suprimării (guvernării) totale de către o corporaţie comercial-financiară, denumirea căreia nu se rosteşteşte, însă toţi cunosc despre cine este vorba.
Aici considerăm necesar a interveni. Declaraţia referitoare la „uniformizarea normelor democratice” nu este una ocazională. Probabil, asistăm la primii paşi spre o „procedură” de restabilire a „democraţiei”. Şevciuc şi adepţii lui ar urzi o răsturnare a situaţiei şi în acest mod pregătesc terenul.(I.L.).
Tot din categoria argumentelor face parte afirmaţia că deputaţii, care reprezintă în „parlament” interesele businesului, au recurs la modificarea prerogativelor preşedintelui în interesele sale. Asta e clar: se doreşte putere, cît mai multă. Însă, nu rezistă argumentarea acestei pofte de putere, invocată de adepţii lui Şevciuc. Se fac trimiteri la situaţii descrise în mai multe romane, lucrări ştiinţifice referitor la evoluţiile societăţii, în care puterea absolută este concentrată în mîinele „oligarhilor”. Evident că şi consecinţele se descriu la modul respectiv. Societatea ar pierde „instituţiile democratice”, transformîndu-se într-una feodală. Primul pas ar fi fost făcut – concentrarea dreptului de a adopta legi în mîinile legislativului. Următorul – subordonarea structurilor de forţă şi altor structuri ale puterii executive. Ca urmare, va apare o nouă ierarhie, dependentă de conducerea corporaţiei. Statalitatea democratică se va ruina, înhumînd sub sine drepturile populaţiei.
Concluzia este evidentă. Se declară că, pornind de la faptul că o asemenea situaţie deja ar fi în dreapta Nistrului, se majorează perspectivele ca ambii dictatori să găsească limbă comună. În acest caz, soarta „rmn” ar fi în pericol.
Tabloul sumbru, care odată în plus ne permite să admitem perspectiva unor tentative a lui Şevciuc (cum am spus mai sus) a răsturna situaţia. Pentru asta ar trebui să presupunem că Şevciuc este apărătorul interteselor statului transnistrean şi nu ale lui personale. Din cele care le cunoaştem, o asemenea concluzie nu rezultă. Este un argument la presupunerea că confruntarea nu va depăşi limitele declaraţiilor în presă şi sesizarea instanţelor.
Doi. Pentru a răsturna situaţia este nevoie de structurile de forţă. Însă, reişind din declaraţiile militarilor ruşi, aceste structuri sunt în supunerea, sub controlul organelor abilitate din FR. Va accepta Moscova implicarea acestor forţe în reglările intereselor interne ale grupărilor de interese transnistrene? Puţin probabil, Moscova nu odată a declarat, că este garantul stabilităţii în regiune. Ea nu poate admite un conflict armat în interiorul regiunii.
Trei. Forţele armate ale FR, aflate în regiune, au o altă misiune, ce ţine de Ucraina. Ar fi inadmisibil a irosi aceste capacităţi într-un conflict intern. Altceva, că aceste forţe ar putea fi utilizate pentru a schimba situaţia în dreapta Nistrului. Propulsarea la putere în Chişinău a forţelor promoscovite, inclusiv cu aplicarea armelor, este un scenariu deloc irealist. Toate acuzaţiile aduse Chişinăului de către Tiraspol, în special de efectele „blocadei economice”, ar putea fi la fel o pregătire a terenului pentru revenirea în forţă. Subiectul devine tot mai mult în atenţia observatorilor, iar comparativ recent, şi a politicului. Am în vedere afirmaţiile Prim-ministrului Pavel Filip, făcute în cadrul vizitei la Washington.
Am dori ca nici unul din aceste scenarii să nu se realizeze. Să fie totul doar poveşti, caracteristice perioadei electorale în state subdezvoltate. Deja 27 august ne va demosnstra, întrucît e de tensionată situaţia, în ce măsură forţele extremiste sunt dispuse a acţiona şi cum asta ar putea influenţa evoluţia evenimentelor.