Probabil, Petru Poroşenco nici nu a prognozat ce valuri de emoţii vor provoca cele două evenimente, realizate consecutiv la Kiev. Este vorba de anularea a cinci acorduri de colaborare reciprocă în domneniul militar între Ucraina şi Federaţia Rusă, şi numirea în funcţie de preşedinte a regiunii Odesa a lui Mihail Saakaşvili, ex-preşedinte al Georgiei. Anterior am menţionat, că propriu zis denunțarea acordurilor i-a luat pe cei de la Moscova prin surprindere. Totul la ce a fost capabil vice-premierul rus Rogozin, care de obicei e discurcăreţ, a fost o declaraţie palidă, în care el a avertizat Kievul că este responsabil pentru o eventuală înrăutăţire a situaţiei etnicilor ucraineni, locuitori ai Transnistriei. Pe acest fundal cu totul altfel arată declaraţia de duminică, 31 mai 2015, făcută pentru telecanalul „Rossia”, a vice-spicherului Dumei de Stat de la Moscova Serghei Jelezneac, potrivit căruia „în caz că pacificatorii ruşi vor fi atacaţi, Federaţia Rusă se va implica în război”. Jelezneac la direct derivă o eventuală derapare a situaţiei spre conflict armat între Ucraina şi Rusia de la promovarea la funcţia de preşedinte a regiunii Odesa a lui Mihail Saakaşvili. Declaraţia lui Jelezneac este absolut lipsită de logică, nemaivorbind de argumente. El face paralele între evenimente şi fapte care nu au nici un fel de interacţini. El declară că conflictul militar în Transnistria se planifica mai demult şi poate fi realizat. În Transnistria locuiesc 160 mii de cetăţeni ai Federației Ruse, acolo se află pacificatorii ruşi, în regiune FR are anumite obligaţiuni internaţionale. Şi, fără careva explicaţii, conclude că „într-o situaţie similară, în 2008, Saakaşvili s-a decis să omoare oameni. El nu mai are ce pierde”. „La concret, consideră Jelezneac, conflictul ar putea fi o consecinţă a atacului din partea forţelor armate crainene a pacificatorilor ruşi”. Jelezneac nu numai că admite declanşarea războiului în Transnistria, el este convins că, ca urmare, „regimul de la Kievul va cădea şi toate consecinţele politicii post-maidan a Ucranei vor deveni povara Federaţiei Ruse”. Fără careva eschivări, Jelezneac a concluzionat: „dacă Rusia se antrenează în război, apoi partea care va birui, va trebui se fie responsabilă pentru toate”.
Esenţa declaraţiei funcţionarului rus a primit susţinerea din partea unui centru analitic, care şi-a popularizat opinia prin intermediul ediţiei rusească EADaily. Materialul prezintă un interes deosebit din mai multe considerente, în prim plan prin nivelul informaţiei de care dispune, dar şi prin faptul că publică această informaţie. Anterior nu am întîlnit publicarea în presa deschisă a datelor de care vom vorbi. Materialul este întitulat „Saakaşvili a închis poarta în Transnistria. Se va decide oare Moscova de a bloca mijloacele antiaeriene ucrainene în regiunea Odesa?”
Situaţia la general, văzută de către experţii EADaily – în special de către generalul Craveţ, arată în felul următor: Promovarea lui Saacaşvili este dictată de acutizarea situaţiei în jurul Transnistriei. Devenirea lui Saakaşvili în funcţia respectivă ar însemna subordonarea deplină a regiunii către SUA, iar toate relaţiile între Odesa şi FR cu Tiraspolul, vor fi supuse unui control riguros. Pornind de la faptul că şi Republica Moldova participă la “blocarea regiunii”, EADaily a efectuat o analiză a situaţiei în temeiul căreia propune şi variante a evoluţiei acesteia.
Înainte de a prezenta “analiza” menţionăm că nici pe departe afirmaţiile propuse nu se acceptă. Materialul lasă impresia unuia special denaturant, în care adevărul este masiv amestecat cu invenţii.
Astfel, denunțarea celor cinci acorduri a fost completată de înăsprirea presiunilor economice asupra Transnistriei sub pretextul “combaterii contrabandei”. Scenariul ar fi similar celui aplicat în 2008 în Georgia. Însă autorii nu au putut evita a menţiona, că încă din 2006 Ucraina şi RM promovează de comun accord un “regim discriminatoriu” vis a vi de Transnistria. Este primul moment care nu se încadrează în scema propusă de EADaily, odată ce este “tras artificial la subiect”. Concomitent cu presingul economic, Ucraina ar fi intenţionat să desfăşoare la hotar cu Transnistria un contingent militar din 6000 persoane. Este ceva nou – anterior asemenea declaraţii nu au fost fixate în presa rusă. Astfel, continuă autorii, Moscova este impusă a susţine un teritoriu cu care nu are hotare comune şi este supusă presiunii de către “parteneri”. Ce reprezintă obiectul conflictului? Ilustrarea se face integral, indiferent de faptul că numai cei care nu doresc nu cunosc asta. Teritorial Transnistria prezintă 4163 km. patraţi, mult mai puţin ca regiunea Moscova dar ceva mai mult ca Osetia de Sud. Teritoriul parţial este segmentat de zone, aflate în jurisdicţia Chişinăului. Este complicat a găsi un teritoriu mai dezavantajos pentru apărare, de nu ar fi un râu mare la mijloc şi armata moldovenească în calitate de inamic. Populaţia republicii constituie 505 mii de oameni (potrivit unor date neoficiale, nu sunt nici 400 de mii), între care moldovenii constituie 31,9%, ruşii 30,4%, ucrainenilor le revine 28,8%. Atitudinea ucrainenilor este loială, însă Kievul ar fi ignorat asta şi ar recomanda concetăţenilor să se “boteze în moldoveni”. Altă falsificare mare. Kievul foarte atent lucrează cu diaspora, susţine liceele, comunităţile ucrainene. Practic, din agenda relaţiilor cu Chişinăul, nu este exclusă solicitarea deschiderii consulatului ucrainean la Tiraspol.
Regiunea dispune de un anumit potenţial industrial, utităţile de bază fiind Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, combinatul metalurgic şi uzina de ciment de la Rîbniţa. La acest capitol totul e corect; trezeşte mirare, cum am mai menţionat, nivelul de cunoaştere a situaţiei a experţilor EADaily. Ei au accentuat că Uzina Metalurgică are capacitatea de a produce anual cel mult 400 mii tone de metal, pe când offcial se declara de către Tiraspol că acest plafon e de un million. Care ar fi interesul analiştilor să prezinte adevărul? Menţionând că toate aceste întreprinderi depind de importul materiei prime, autorii studiului nu evită să accentueze, că toate ele sunt în raza acoperirii de lansatoare de mine din partea Ucrainei.
Forţele armate ale “republicii” (un capitol extrem de interesant), îmnpreună cu structurile cu destinaţie specială şi grănicerii, constituie 15,000 de persoane, 7,5 mii revenind propriu-zis, armatei. În caz de mobilizare generală, potrivit declaraţiilor conducerii regimului, cifra ar putea atinge 80 de mii. În opinia EADaily, ar putea fi vorba de 50 de mii, ce corespunde numărului de ostaşi în rezervă, mobilizaţi pentru participarea la diferite aplicaţii în anii 2000. În prezent, ce e rezonabil, populaţia s-a redus şi a îmbătrănit, reducînd şi potenţialul de mobilizare. Însă, indiferent de tentativele analiştilor de a apare obiectivi, cifrele impresionează. 15 mii – efectivul curent? 50 de mii potenţialul rezerviştilor? Structurile din Chişinău au operat cu alte date. Cel puţin de două ori mai modeste. Care ar fi scopul acestor exagerări evidente? Sau a dezvăluirii situaţiei reale? A speria Chişinăul? A-l convinge a fi mai dispus cedărilor?
Nu fără surprize ni se prezintă şi datele referitoare la tehnica militară, cu care sunt dotate forţele armate transnistrene. Se declară că regiunea dispune de de 18 tancuri plus încă treizeci, aflate la conservare. Cifra dată dă peste cap mai multe lucruri. 48 de tancuri ar putea radical schimba situaţia în favoarea regimului. Problema nu constă numai în cifrele concrete, ele ar putea imperesiona sau nu. Problema e că datele de care dispune partea moldovenească, cea ucraineană şi partenerii noştri, ar putea radical să nu corespundă realităţii. Concluzia dată este derivată nu numai de la materialul dat, dar şi de la afirmaţiile vice-speakerului rusesc Jelezneac, care în mod absolut categoric afirma că partea rusă va învinge Kievul. În această ordine de idei, nu mai contează de câte blindate, piese de artilerie dispune regimul. Este important că în calculele anterioare ale Chişnăului au figurat alte cifre.
Cu datelele referitoare la numărul tancurilor surprizele nu se termină. EADaily absolut liniştit ne comunică, că regiunea dispune de un complex modest militar-industrial, care-i permite să producă lansatoare de mine şi grenade, muniţii, o versiune mai simplă a instalaţiilor de lansare a rachetelor cu reacţia „Grad”. Problema nu e în faptul, că regimul produce – acest lucru este documentat din 1994 şi nu din anii 2.000, cum afirmă autorii. Problema e în declaraţia analiştilor, referitor la faptul că Transnistria anual comercializează armament în valoare de un milion de dolari SUA. Cum aşa, în perioada deţinerii funcţiei de Secretar al consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei viitorul ambasador la Chişinău (din 2007) Serghei Pirojcov împreună cu colegul său din FR Iurie Zubacov, au „inspectat” regiunea şi au declarat oficial, că regimul NU produce şi NU comercializează armament! Afirmaţia avea o importanţă majoră pentru Tiraspol, asupra căruia planau grave învinuiri de comercializare a armamentului către insurgenţii ceceni, obţinute şi date publicităţii de canalul NTV a televiziunii din FR. Apoi şi fostul ministru de externe a Ucrainei, Leonid Cojara, s-a „evidenţiat”, declarând că din Transnistria nu este fixată contrabanda armamentului. Care ar fi interesul EADaily să deconspire asemenea secrete? Poate, se intenţionează a arăta misiunea Ucrainei în partea criminală a activităţii regimului? Presupunerea nu pare nefondată, dacă ţinem cont de o altă afirmaţie a analiştilor, potrivit căreia „exportul armamentul din regiune este limitat nu de capacitatea producătorului, ci de nivelul de solicitare”. Ce dă de înţeles, că Tiraspol ar putea satisface oricare comandă.
Se mai face încă o aberaţie. Se declară că nivelul de pregătire a efectivului forţelor armate transnistrene este de dorit, fapt condiţionat de lipsa mijloacelor pentru o instrucţiune la nivel. NU este adevărat. Transnistrenii dispun de institut militar, în care este asigurat un nivel de pregătire ce coincide şcolii militare din FR. Aplicaţii pe teren şi trageri la ţintă se efectuează suficient. Mai rar se fac ore de conducere a tancurilor şi blindatelor, însă mecanicii îşi cunosc meseria bine.
În prezent, trupele FR, de comun cu contingentul pacificator, constituie 1.500 de persoane. Nu corespunde adevărului. Conform altor date – fără pacificatori Grupul Operativ ar dispune de 2000 de persoane. Altceva, că nu toţi pot fi trecuţi la categoria „luptători de campanie”. O parte considerabilă a efectivului o constituie ofiţerii serviciilor speciale – informaţii, inclusiv militare, asigurarea tehnică, etc.
Din cele expuse, analiștii conclud că Moscova nicidecum nu poate abandona regiunea fără a nu risca a avea pierderi catostrofale politice şi morale. Ea nu poate abandona trupele, inclusiv pacificatorii, populaţia rusolingvă, proprietatea concernelor „Gazprom” şi RAO ES.
Se presupune că orice mişcare a Tiraspolului spre „deblocare” ar putea avea efecte inverse. Inclusiv, blocarea livrărilor de combustibil pentru Termocentrala de la Cuciurgan.
Decizia de a aplica forţa ar avea sens, dacă Tiraspolul s-ar confrunta cu Chișinăul. Implicarea Ucrainei radical schimbă raportul de forţe şi eventualele rezultate.
Se declară că Kievul şi Chişinăul şantajează Moscova aplicând constrângerea Transnistriei. E încă un bluf, Tiraspolul are posibilitate de a efectua comerţ onest. I s-au complicat posibilităţile de a face contrabandă. În detrimentul faptului că acest lucru se vede cu „ochiul liber”, analiştii continuă să afirme că Chişinăul şi Kievul au drept scop expulzarea trupelor ruse din regiune şi asfixierea economică a Transnistriei. Asta ar însemna că Ucraina şi Moldova ar fi dispuse a aplica forţa contra Tiraspolului. Analiştii insistă că ei sunt convinşi, că anume aşa şi va fi, odată ce Kievul este dispus de a recurge la omucideri în mase. Autorii documentului declară că anume graţierile Moscovei au stimulat politică „sângeroasă” a Kievului.
La fel, analiştii exclud posibilitatea utilizării aviaţiei militare pentru a asigura necesităţile contingentului militar şi a economiei regiunii. Ei consideră că Ucraina nu va tolera zborul asupra propriului teritoriu şi va aplica sistemele antiaeriene.
În calitate de concluzie. Moscova, în opinia EADaily, are la dispoziţie două variante de comportament. Ori discută cu Kievul şi Chişinăul şi negociează anumite cedări, pentru a evita „blocada şi pierderea Transnistriei”, ori recurge la o operaţiune militară de proporţii pentru a distruge sistemele antiaeriene în Ucraina, în special în regiunea Odesa. Ei consideră că varianta militară este puţin probabilă.
Tot în FR a apărut şi varianta unui atac armat a Chişinăului din partea Tiraspolului. Materialul este plasat în publicaţia „Voennoe obozrenie”. Se constată că FR nu ar putea asigura asistenţa necesară regiunii, şi Tiraspolul ar putea ataca Chişinăul, pentru a accede la rezervele vitale. Autorii admit că în acest caz Transnistria şi Rusia vor fi declarate agresori, însă alegerea e una dificilă: ori Moscova pierde Transnistria, care ar merge la conciliere cu Chişinăul, ori recurge la forţă.
Toţi autorii la care am făcut referinţă accentuează la posibilitatea soluţionării problemei pe calea negocierilor. Însă, ei nu admit pierderea regiunii de către Rusia. Iar varianta de a evita evacuarea trupelor şi a normaliza situaţia în opinia lor, nu există. Astfel, varianta paşnică de soluţionare a situaţiei ce au format-o în Republica Moldova reprezentanţii FR, este exclusă. Să fie asta poziţia analiştilor, sau şi a executivului de la Moscova?
Ion Leahu