Situația creată de Ucraina, ca urmare a reformei în învățământ, și lichidarea de facto a procesului de studiere a limbii natale de către minorități, a reactivat atenția către acest stat și din alte puncte de vedere. Politica expansionistă a Federației Ruse, răpirea Crimeii și războiul din Donbas, au șters puțin din imaginea Ucrainei de altă dată, în care ea nu se poziționa deloc victimă. Probabil și noi ar trebui să nu dăm uitării evoluțiile acestui stat, cel puțin în aspectul soluționării problemei transnistrene, ținând cont nu numai de faptul că Ucraina e participant la negocieri și mai are statutul de stat-garant, dar că e nemijlocitul vecin, care are o influență deosebită asupra populației și a căpeteniilor transnistrene. Cu atât mai mult, că cineva ne-a acordat asistența, republicând materialul ”Referitor la participarea UNA-UNSO în conflictul transnistrean”, din 4 aprilie 2015. Reieșind din volumul redus al materialului, îl redăm fără careva schimbări esențiale.
Deci, spun autorii, participarea ”UNA-UNSO” (Asamblea Națională a Ucrainei – Consiliul Național de Apărare a Ucrainei) în acest conflict, este destul de superficial oglindită în sursele din Republica Moldova. Practic, doar se menționează că o anumită cantitate a reprezentanților acestor structuri, au participat. Situația devine cu totul alta, dacă apelăm la sugestiile persoanelor inițiate, cum ar fi deputatul în Rada Supremă Mihail Corcinschii. Potrivit lui, voluntarii ucraineni au venit în Transnistria pentru ”a proteja ucrainenii de moldoveni”. În interviu pentru site-ul ”anvictory.org” din 25 noiembrie 2008, el spunea ”Noi totdeauna am considerat Transnistria pământ ucrainean. Pe atunci a devenit reală posibilitatea unirii Moldovei cu România, iar în România minoritatea ucraineană tradițional este supusă discriminării. Anume din aceste motive am și intervenit de partea ”guvernului de la Tiraspol”. În 1992 comunitatea ucrainenilor transnistreni ”Povenea”- (Reîntoarcerea) a apelat către noi, solicitând ajutor – la care am și reacționat, trimitând câteva detașamente de voluntari. Ce prezenta pe atunci această ”Poverne” aflăm din interviul lui Mircea Druc, Prim-ministru al RM între 25 mai 1990 și 28 mai 1992, acordat Elenei Danielean de la ziarul ”Russcoie slovo” din New-York. ”Tot prin acele vremuri se fonda și temelia ”patriotică” a conflictului transnistrean. După vizita lui Vladimir Jirinovschii, care a promis să șteargă de pa fața pământului moldovenii și lituanienii, la Tiraspol se formează filiala partidului liberal-democrat, condus de Alexandru Bolișacov, ginerele lui Anatolie Bolișacov, Președintele Uniunii directorilor. După doi ani acest Bolișacov se transformă în naționalist ucrainean, devine președinte al Consiliului regional al ”Povernea” și contribuie la apariția extremiștilor de la UNA-UNSO în tranșeele din Transnistria. Concomitent, același Bolișacov contribuie la stabilirea relațiilor căpeteniilor de la Tiraspol cu anumiți lideri politici din Ucraina și cu organizatorii societăților separatiste ”Rusi” și Novorossisk”, care aveau drept scop politic separarea regiunilor de sud-est de restul Ucrainei. În 1992, potrivit diferitor surse, nemijlocit în lupte pe platouri, au participat de la 80 la 150 de persoane, iar în total prin conflict ar fi trecut la 400. Marea majoritate a ”unsoiștilor” au activat la nordul Moldovei, unde practic nici nu au avut loc altercații armate, fiind implicați în misiuni de pază a obiectelor de mare importanță, cum ar podurile feroviare. Însă, o parte din voluntari au participat totuși la lupte. Referitor la asta Corcinschii scrie: ”În 1992 Domnul în sfârșit ne-a trimis un război în Transnistria, de care pe atunci avem o necesitate stringentă. Era un război calm, liniștit, aproape ”de casă”. În luptele de la Coșnița unui militant i-a rupt haina, unica pierdere în rândurile ucrainenilor. În general, la lupte, în subordinea mea, au participat aproximativ 150 de persoane.”
Alt activist a Una-Unso, Igor Mazur-Topolea, scria referitor la motivele, care i-au convins să vină în Transnistria de partea rușilor: Transnistria e pământ ucrainean, în care locuiesc sate întregi de ucraineni, practică limba ucraineană, considerată de stat în regiune. Și noi, văzând că războiul e la 100 de km. de casele noastre, iar președintele L. Cravciuc și Ministerul Apărării nu fac nimic, am decis să ajutăm ucrainenii. Am stabilit relații normale cu conducerea Transnistriei, care nu avea careva dubii față de noi, ca cei de la Moscova. Vreo 400 de ostași au trecut prin conflict, 60 sunt decorați cu medalia ”Zașitnic Pridnestrovia” (Apărătorul Transnistriei). Cei răniți au primit apartamente la Tiraspol, unde locuiesc și în prezent. Potrivit persoanelor intervievate, prezintă interes relațiile voluntarilor ucraineni cu reprezentanții Moscovei. Cele mai stabile s-au format cu cazacii de pe Don, conduși de atamanul Molodidov. După Transnistria, în 1993, cazacii au mers la Kiev, unde de comun cu UNA-UNSO au participat la o acțiune ce viza Lavra de la Peciorsc. În părțile Donului se vehicula pe atunci ideea autonomiei căzăcești, ce și a explicat interesul naționaliștilor ucraineni către regiunea dată. Ei activ l-au susținut pe Molodidov, publicând mai multe numere a ziarului său în limba rusă cu materiale respective. Însă, tot în 1993, odată cu declanșarea conflictului în Abhazia, ucrainenii deja erau pe partea opusă a baricadelor. Separarea dată își are rădăcinile încă din Transnistria., unde practic nu existau contacte între detașamentele rușilor și a ucrainenilor. Rușii pledau pentru încorporarea regiunii în Rusia, iar Una-Unsiștii – la Ucraina.
Destul de interesant descrie situația un careva Dumitru Soin, fost angajat al KGB-ului transnistrean, deputat în legislativul local, lider de partid, fugar la Moscova. El a menționat că ucrainenii minuțios se pregăteau de intervenția în Transnistria. Bine trăgeau la țintă, erau comod echipați, fizic dezvoltați. Cât ține de starea morală, Soin la fel prezintă date interesante. În aprilie 1992 anume ucrainenii au încălcat grav condițiile armistițiului, semnat de liderii părților implicate în conflict. Soin și atamanul căzăcesc Driglov au mers pentru a clarifica situația. Atamanul era dispus categoric. ”Îi dezarmez, îi trimit de pe poziții”! Dar ucrainenii le-au răspuns în următorul mod: ”Da ce avem de făcut? Noi am venit aici ca să omorâm!” Potrivit lui Soin, fraza demonstra că ucrainenii au misiunea de a trece prin lupte cât mai mulți voluntari, de a căpăta cât mai multe arme, pentru viitoarele lupte locale. Afară de asta, luptau ucrainenii agresiv. Este unicul caz în conflictele pe teritoriul post-sovietic, unde ucrainenii și rușii au luptat pe o parte a conflictului. În prezent, autoritățile de la Tiraspol nu-și amintesc despre participarea ucrainenilor de la UNA-UNSO în luptele din 1992.
Dar amintirile militare nu se văd în prim plan al propagandei transnistrene, ce deloc nu ar însemna că relațiile cu Ucraina ar fi minimale. Fostul ”ministru de externe” al regiunii Vladimir Yastrebceac deține funcția de reprezentant al ”Președintelui Transnistriei” în Ucraina. La 02 iulie 2017 el scrie pentru ”Novosti Pridnestrovia” un articol, intitulat ”Sunt convins că nici un funcționar de stat al Ucrainei, ghidat de interesele statului în activitatea sa, nu se va antrena în ”blocada” Transnistriei.” Referitor la misiunea sa de reprezentant în Ucraina, Yastrebceac a menționat, că are mult de făcut pentru a ”îndrepta situația, care s-a format în relațiile bilaterale”.
Apelînd la mai mulți factori, între care comunitățile ucrainenilor ce locuiesc în regiune, Yastrebceac speră a contribui la ”revenirea Ucrainei la statutul său de garant și bun vecin al Transnistriei”. Nu așteptăm nici la Chișinău, nici la Kiev politicieni pro moscoviți. Vrem ca ei să fie pro ucraineni, care ar fi avut ca scop realizarea intereselor Ucrainei. În acest caz ei nu se vor antrena în acțiuni de blocare a Transnistriei. Deci, voi încerca să-i conving, că în raport cu noi trebuie să domine interesele Ucrainei. Și totul, ce ar însemna relații de bună vecinătate.
Practic, concomitent Yastrebceac s-a expus referitor la relațiile cu Moldova. La 2 iulie 2017 din Republica Moldova a fost expulzat Gleb Pocatovici, vice directorul unui centru analitic pe lîngă Guvernul FR. Yastrebceac a calificat acțiunea ca una axată spre ”izolarea maximală a regiunii de lumea externă”. Chișinăul are ca scop, scrie Yastrebceac, a micșora cu orice preț nivelul de trai al populației transnistrene, a limita contactele noastre externe în domeniile social-economic și științific-tehnic. Cu toate că acordurile bilaterale existente ar fi exclus orice limitare. Unele acțiuni sunt culmea cinismului. De ziua pacificatorului sunt expulzate persoane care asigură efectuarea operațiunii de pacificare. Bine că de ziua copiilor nu sunt expulzați copii. Cu toate că neadmiterea persoanei, responsabile de realizarea bugetului, afectează starea copiilor.
Nimic de acest gen nu găsim la adresa Ucrainei și a ucrainenilor, indiferent de faptul că anume poziția Kievului i-a permis Chișinăului a realiza mai multe acțiuni de control a circulației persoanelor ce nu întrunesc calități care le ar permite frecventarea Tiraspolului. Ucraina este prezentă în planurile Tiraspolului și în situații, în care de ea nu se vorbește, ea rămâne un factor extrem de important pentru existența regiunii separatiste.
La 24 septembrie curent, în cadrul Mesei rotunde cu genericul ”Dezvoltarea Transnistriei la etapa actuală-tendințele politice și social-economie”, a evoluat Mihail Burla, șeful comitetului pentru educație, știință și cultură în cadrul ”Sovietului Suprem”. El din start a menționat că Transnistria are nevoie de exportatori de forță. ”Republica – a spus Burla – are nevoie de o strategie clară, care ar demonstra populației că Transnistria are viitor”. Din acest deziderat, guvernul este obligat a forma câteva întreprinderi mari, noi, care ar asigura și locuri de muncă necesare, și ar asigura evoluțiile economice necesare. Burla consideră că accentul pe întreprinderile mici și mijlocii nu vor asigura schimbarea situației spre atingerea unui nivel de trai decent. Avem nevoie de exportatori puternici, care vor garanta venirea valutei. O regiune mică, cum este Transnistria, nu poate exista fără circulația stabilă a valutei. Cea mai mare problemă, a spus Burla, cu care ne confruntăm, este de depopularea republicii, migrarea populației peste hotare. Crearea întreprinderilor mari ar stopa aceste procese, ar face atractivă republica pentru cetățenii ei.
Afară de de popularizare, Igor Șornicov, director la institutul cercetărilor în domeniul social-economic, care a și organizat evenimentul, a atenționat la stratificarea societății după criteriile de înstărire. Diversificarea dată, constituie Șornicov, ruinează bazele ideologice ale Republicii. Consolidarea economică, industrială ar contribui esențial și la fortificarea ”republicii”. Vice directorul institutului Andrei Mospanov a menționat, că republica are nevoie de un program de dezvoltare economică pentru 3-5 ani, accentuând la majorarea cotei businessului mic și mediu până a 15%.
Indiferent de opțiunile personale, vorbitorii s-au expus pentru activizarea industriei și a exportului. Realizarea acestor intenții e posibilă doar în condițiile unui climat favorabil a relațiilor cu Ucraina. Astfel, neapărat vom fi martori a noilor eforturi a influența relațiile cu Ucraina, a le plasa pe pista unor avantaje reciproce. În caz că aceste planuri reușesc, Transnistria din nou, ca și până la 2014, devine invulnerabilă față de Moldova, iar procesul de reglementare, de finisare a prezenței militare străine pe acest teritoriu, din nou fără perspectivă.