Obiectivul de bază al procesului de negocieri cu privire la reglementarea atotcuprinzătoare a consecinţelor conflictului armat din 1992 îl constituie obţinerea integrităţii teritoriale, politice, economice etc. a statului. Va avea regiunea, astăzi controlată de către regimul secesionist prorus, un fel de statut special, sau, în conformitate cu Legea Republicii Moldova din 2005, va reveni la prevederile nomenclatoriului teritorial-administrativ existent – nu contează. Este important ca prin propriile acţiuni să nu pierdem această parte a ţării. Guvernanţii de la Chişinău, inclusiv şi actualii cu opţiuni democratice, proeuropene, ne asigură că depun la maximum eforturi pentru a obţine dezlegarea acestui nod în dimesiunile constituţionale.
Aş dori să cred că, şi la acest capitol, vorbele nu rămân doar vorbe – dacă permanent nu ar apare situaţii de criză, care provoacă o singură întrebare. Oare acest proces de negocieri, nu e o ladă cu fundul dublat, în care se transporta contrabanda sau se ascund „iepurii magicienilor”?
La 18 decembrie curent cunoscuta Nina Ştanski a lansat în mass-media transnistreană un comentariu referitor la informaţia potrivit căreia, în aeroportul internaţional Chişinău, angajaţii poliţiei de frontieră a Republicii Moldova cer de la cetăţenii „republicii moldoveneşti nistrene” printarea actelor de identitate de provenienţă moldovenească, în special permisul de şedere în RM. Potrivit declaraţiei, cazurile de acest gen au devenit mai frecvente şi sunt însoţite de avertizări din partea poliţiștilor, referitor la eventualele restricții de a le permite „cetăţenilor” traversarea hotarului fără actele respective.
Doamna Ştanski declară că Tiraspolul, nu o singură dată, a sesizat partea moldovenească în vederea elucidării acestei destul de sensibile probleme. Şi, continuă funcţionarul de la Tiraspol, la moment noi dispunem de o explicaţie oficială, făcută în formă scrisă, din care reiese că poliţiei de frontieră a Republicii Moldova nu i-au fost eliberate nici un fel de reguli sau instrucţiuni cu privire la modul de traversare a hotarelor de stat de către locuitorii „republicii moldoveneşti nistrene”. Asta înseamnă, continuă doamna Ştanski, „că începând cu 1 ianuarie 2014 toţi locuitorii „RMN” au drept a traversa hotarele RM fără vreun impediment. Ei sut obligaţi doar a confirma şederea sa permanentă în „RMN”, pentru care este suficient a prezenta „paşaportul cetăţeanului „RMN”, sau alt document, prin care se confirmă locul de trai permanent în oricare oraş (aşa e în document – I.L.) al Republicii”.
Potrivit lui Ştanski, acordul asupra cărui au convenit părţile aflate în proces de negocieri, permite traversarea hotarului de stat moldovenesc locuitorilor regiunii nistrene la prezentarea paşaportului pentru străinătate, în care este confirmarea că cetăţeanul în cauză este luat la evidenţa consulară în reprezentanţa diplomatică respectivă. Se face trimiterea la reprezentanţa Federației Ruse sau a Ucrainei. Mai mult ca atât, potrivit autorului acestei declaraţii, înţelegerile atinse în procesul de tratative „permit cetăţeanului „RMN” să confirme faptul vizei permanente în „republica nistreană” prin o declaraţie scrisă de el personal în prezenţa oficialilor la frontiera moldovenească. Or care ale cerinţe sau ameninţări din parte angajaţilor poliţiei de frontieră a Republicii Moldova sunt ilegale, odată ce contravin acordurilor existente”, a subliniat şefa departamentului transnistrean.
Din moment ce se recunoaşte paşaportul (dar cum alt fel poate fi tratată declaraţia lui Ştanski la acest capitol?) ar însemna că se recunoaşte şi statul, cetăţenia căruia o confirmă acest paşaport. Am considerat că este o provocaţiune a Tiraspolului şi am aşteptat cu sufletul la gură reacţia (vreo reacţia la Chişinău). Tăcere mortală, (tac instituţiile statale, tace presa) care poate avea una din două explicaţii. Prima – problema este într-atât de neimportantă, întrucât la Chişinău au decis a nu-i acorda atenţie. Ar fi aşa dacă din declaraţia pretinsului ministru transnistrean de externe nu ar exploda afirmaţia că paşaportul ”RMN” este un document care confirmă apartenența şi acest lucru ar fi fost pus la baza unor înţelegeri. Secundo – lucrurile stau exact aşa cum declară Ştanski: acordul există şi Chişinăul, pentru a nu-şi atrage probleme asupra capului, trece situaţia cu vederea, îm speranţa că nimeni nu va observa.
Ce sens a avut în acest caz paşaportizarea gratuită a locuitorilor regiunii de către structurile abilitate ale RM? Câţiva ani, o sumedenie de angajaţi suplimentari ai Ministerului Tehnologiei Informaţiei eliberau buletine absolut gratis tuturor celor care solicitau actele cetăţeniei RM, şi nu întâmpinau careva impedimente la acest capitol. Apoi au urmat câteva „înţelegeri” – şi oricare criminal, aflat în căutarea Interpolului, Europolului sau a poliţiei din statul inexistent Mumbu Iumbu poate traversa hotarul RM, depunând o declaraţie scrisă personal, prin care afirmă că este locuitor permanent a „RMN”. În perioada cînd masiv se eliberau paşapoarte moldoveneşti locuitorilor regiunii (între 2005 şi 2009), se identificau mulţi doritori ai acestor acte, care nu puteau confirma unele momente în propria biografie. Acestora, evident, li se refuza obţinerea actelor solicitate.
Situaţia actuală ar fi cumva explicată, doar dacă Ştanski ar indica că cu anumite probleme la frontiera de stat a RM ar putea să se confrunte locuitorii reginii transnistrene, care nu deţin paşapoarte sau buletine de identitate a Republicii Moldova. În acest caz, intră în vigoare alte norme legale, între care şi cele ce vizează persoanele ce dispun de înregistrarea la instituţiile diplomatice ale altor state acreditate în RM. Şi nicidecum nu ar putea fi amintit de „paşaportul cetăţeanului RMN”. Dacă Ştanski nu minte (nu cred că ar fi cazul, dar de ce nu de verificat) şi undeva în actele oficiale a procesului de negocieri este fixată trimiterea la acest „paşaport”, lucrurile stau urât.
Ion Leahu