Tot ce se scrie în materialul dat, este cunoscut. Problema finanţelor în Transnistria s-a discutat şi, cu lux de amănunturi, s-a demonstrat cum se utilizează gazele companiei „Gazprom”. Însă, pentru prima dată o face un reprezentant al regiunii cu numele Serghei Gorceacov, şi pe paginile „structurii informaţionale oficiale transnistrene, cum este AŞ „Novosti Pridnestrovia” redate prin site-ul „Olvia press”, din 23 martie curent. Faptul că guvernarea secesionistă şi-a permis o asemenea „sinceritate” înseamnă doar un lucru: situaţia a devenit catastrofală şi este cazul, cum se practică în asemenea situaţii la Est de Nistru, „a găsi vinovatul”.
Deputaţii „sovietului suprem” transnistrean planifică la sesiunea din 30 martie să examineze documentul „proiectul bugetului” în lectura secundă. Sunt deja propuse mai mult de o sută de amendamente şi rectificări, însă problema centrală a legislativului secesionist rămîne deficitul bugetului şi posibilitatea acoperirii acestuia. Unii deputaţi s-au grăbit a califica actualul deficit drept unul fără precedente, însă analiştii accentuează că în anii precedenţi, inclusiv pînă în 2012, deficitul permanent era destul de mare – atingînd cota de 40, ba şi 50%, iar în 2011 a înscris o cifră de 70%. Evident că deficitul nu se compensa prin împrumuturi externe; Transnistria fiind nerecunoscută, nu putea solicita credite oficiale. Din acest motiv, unica sursă şi rezervă bugetară este contul special, în care se acumulează mijloacele financiare livrate de consumatorii gazelor naturale. El aşa şi se numeşte: „contul de gaze”. Acest cont are o particularitate unică, el permanent acumula mai puţine mijloace decît era posibil: tarifele la gazele naturale pentru consumatori, fie populaţia, fie agenţii economici, au fost şi continuă să fie mai mici ca preţul indicat în contractul de livrare cu furnizorul – compania rusească „Gazprom” şi filiala acesteia „Moldovagaz”. Situaţia „contului” continuă să se complice. Au căzut preţurile la petrol şi, concomitent, la gaze. Apoi, numai este secret, că din 2014 consecvent se înrăutăţeşte situaţia în industria transnistreană, principalii consumatori de gaze. Întreprinderile, în activitatea lor, pierd din stabilitate, iar unele într-atât încît „statul”, pentru a le salva de la faliment, le reduce din preţ la gaze (în unele cazuri, cum ar fi uzina metalurgică, destul de esenţial). Autorul, jurnalistul transnistrean Serghei Gorceacov, aplică termenul „radical”.
Considerăm oportun a prezenta tabloul integral al situaţiei în industria transnistreană pentru anul 2015, aşa cum o vede Tiraspolul oficial (AŞ „Novosti Pridnestrovia”, 28 ianuarie 2016). Portrivit ministerului dezvoltării economice, situaţia în industrie indică instabilitate. Volumul brut al producţiei este fixat la nivel de 767 milioane dolari SUA, cu 15% mai puţin ca în 2014. Creşterea producţiei este fixată doar în producerea energiei electrice şi în poligrafie. În rest – scădere. În industria chimică cu 35.8%, în producerea materialelor de construcţie cu 32%, în metalurgie cu 15% (datorite reducerii tarifului la gaze, altfel ar fi mult mai jos), în industria uşoară – cu 15%. Referitor la cele mai importante întreprinderi, situaţia e şi mai alarmantă. Uzina producătoare de maşini „Litmaş” a comis scăderea cu 78%; „Moldavizolit” cu 36%; combinatul de ciment din Rîbniţa cu 31%; „Tirotext”, fabrica de confecţiuni care utilizează preferinţe comerciale cu UE, cu 20%. Scăderi de 34.5% şi, respectiv, 42.7% au înregistrat fabricile de băuturi spirtoase „KVINT” şi „Buchet Moldavii”. Însă, la doar cîteva săptămîni mai devreme, cînd aceste pierderi erau cunoscute şi provocau discuţii dure în birourile puterii de la Tiraspol, în presa transnistreană apar materiale de altă natură, în special referitor la „eficienţa măsurilor de combatere a inflaţiei”. La 28 ianuarie 2016, în materialul „Ministerului dezvoltării economice”, oferit „Novosti Pridnestrovia”, se declară că „lucrurile stau bine, banca şi guvernul au evitat evoluţiile nefaste inflaţionale. Se afirmă, că, comparativ cu Rusia şi Republica Moldova, unde acest indice este de 13%; Ucraina cu 43.3%, în Transnistria este fixată deflaţie cu 1.77%. Preţurile s-ar fi redus cu 4.6% în sectorul alimentar, cu 3.1% în cel industrial, şi doar serviciile au înscris o majorare de 6%. Aberaţiile cu asta nu se termină. În raportul „ministerul dezvoltării economice” se mai indică, că „în istoria Transnistriei au mai fost perioade cînd inflaţia indica cifre mari. În 2007 ea a atins nivelul de 30%, în 2008 de 25. Din 2012 indicatorul dat insrie o coborîre constantă, atingînd în 2013 cifra de 3,6%, iar în 2014 mai puţin de 1%. Departamentul vizat explică fenomenul prin stabilitatea proceselor deflaţioniste în „republică” şi aplicarea de către „guvern” de comun acord cu businesul, a unui complex de măsuri, bine gîndite. Ar fi contribuit şi faptul, că în statele vecine s-a ieftinit marfa importată de agenţii economic transnistreni. Dar, spre deosebire de „Minister”, Serghei Gorceacov atenţionează la faptul că, integral, procesele de care s-a vorbit neapărat condiţionează scăderea livrărilor la buget. Devalorizarea valutelor în statele vecine, reducerea preţului la energia electrică exportată în RM, totul efectuează presiuni asupra „contului de gaze”. Însă capacităţile acestui cont nu sunt nelimitate.
Şi totuşi, numai factorii indicaţi au condiţionat un asemenea deficit îngrozitor, care doar la capitolul „asistenţa socială” constituia mai mult de un miliard ruble transnistrene (aproximativ 100 000 dolari SUA)? Autorul ne propune un exerciţiu de analiză, pornind de la expunerea poziţiei principalilor actori ai procesului. Dlui consideră, că în 2014, „Sovietul Suprem” a respins Conceptul unei noi politici bugetr-fiscale, propus de guvern şi „preşedinte”, prin care fapt s-a renunţat la o reformă „profundă” impozitară. Astfel, s-a ratat posibilitatea de a obţine balanța presiunilor asupra factorilor economici, ce ar fi extins rezervele de impozitare. Deficitul însă deja a atins cifra de 40%. Ceea ce neapărat trebuia să alarmeze clasa politică, dar nu a reuşit.
Procesele caracteristice anului 2014 au condiţionat reducerea solicitărilor a produselor Transnistriei, ce s-a demonstrat prin scăderea livrărilor bugetare. În februarie 2015 veniturile constituiau doar 75% din cele fixate în luna respectivă a anului precedent. A apărut necesitatea de a găsi lunar 90 milioane ruble, însă sursele nu au fost identificate, ceea ce a şi condiţionat reducerea cu 30% a plăţilor (pensiile şi salariile bugetarilor).
Situaţia, continuă autorul, s-a complicat şi ca urmare a problemei „Acordului de asociere Republica Moldova –UE”, şi anume impunerea unor condiţii Transnistriei, neîndeplinirea cărora ar fi condiţionat pierderea pieţelor europene. Autorul duce lumea în eroare, dat fiind faptul că pe întreaga perioadă de negocieri referitor la modul aderării Transnistriei la „Acord”, regiunea a beneficiat de preferinţele comerciale şi de veniturile respective. Acestea venituri s-au redus, dar nu din motivele care le declară Gorceacov. La acest capitol este importantă o altă declaraţie a autorului. El ne convinge că Guvernului transnistrean i-a reuşit identificarea unor posibilităţi de a majora livrările la buget, ceea ce a permis restituirea datoriilor pensionarilor. Da, datoria s-a compensate; însă e important din care surse. Dacă este vorba de FR, ceea ce e cel mai aproape de adevăr, apoi asta ar însemna că Moscova s-a implicat în viitorele alegeri prezidenţiale şi aplanează situaţia, pregăteşte condiţiile unei campanii mai puţin nervoase. Împrumul Moscovei, dacă a avut loc, nu ţine de starea economică a regiunii, şi nu este capabil de a influenţa pozitiv.
Gorceacov ne propune în continuare o analiză a modului în care se desfăşoară procesul de adoptare a bugetului. El condamnă categoric poziţia Sovietului Suprem, care a adresat guvernului critici dure referitor la deficitul colosal propus de elaboratorii documentului. El consideră că legislativul ar trebui mai activ să participe la elaborarea documentului şi nu să se dedea criticilor. În special s-a menţionat că în „republică” e foarte mare sectorul bugetar, încompatibil cu volumul PIB-lui. Gorceacov consideră că Sovietul Suprem ar trebui să se implice în procesul de reducere a acestui sector, dar, conştietizînd că Transnistria fiind mică la dimensiuni are nevoie de un sistem statal, de organe de apărare şi de „drept”, etc. Totul asta necesită surse financiare. Tiraspolul, potrivit lui Gorceacov, a exclus şi altă posibilitate de a majora veniturile, pe larg practicată anterior – „liberalizarea cursului rublei transnistrene”, pentru a nu afecta nivelul de viaţă al populaţiei. În 2011 I. Smirnov, pe atunci preşedintele „rmn”, ar fi dat indicaţii directe pentru a forma bugetul, reieşind din faptul că dolarul va costa în medie 12 ruble!
Un alt mecanism la care intenţiona să recurgă guvernul de la Tiraspol, pentru a consolida bugetul, era reglementarea administrativă a preţurilor la mai multe mărfuri – inclusiv cele alimentare. Însă legislativul a respins „programul” dat. Şi în prezent, „aleşii poporului” nu acceptă o altă iniţiativă a guvernului, ce ţine de „reglementarea preţurilor”.
Înfierbîntaţi de pretenţii reciproce, guvernanţii transnistreni întîrzie cu reacţiile necesare, iar situaţia zilnic aduce noi probleme. La moment, regiunea se confruntă cu posibilitatea reală de a rămîne fără medicamente în sectorul bugetar, care e majoritar. Structurile administrative abilitate au adunat datorii faţă de furnizori în volum de 14.3 milioane ruble. „Organele satatale” nu dispun de asemenea sume. Cum a relatat pentru AS „Noutăţile transnistriei” din 23 martie 2015 Irina Molocanova, pretinsul ministru al finanţelor, „din nou e în prim plan problema plăţilor sociale. Structura are nevoie de 131 milioane ruble lunar, pentru a asigura integral plata pensiilor. Real se adună doar 65 milioane. Dar, mai există şi asigurarea cu medicamente, cu hrană în învăţămînt şi în instituţiile curative.”
Deci, regiunea se confruntă cu o cea mai dură criză financiară din 1993. Atunci regimul a fost salvat de FR, care, la solicitarea şi cu garanţiile guvernului RM, le-a transferat 25 milioane dolari SUA. Banii, în marea majoritate, au fost „folosiţi nu la destinaţie”. Căutarea lor a condiţionat mai multe demersuri ale procuraturii către „preşedinte” şi legislativ. Ca urmare, au fost destituiţi din funcţie doi sau trei „miniştri”, însă banii nu au fost restituiţi. Cum vedem, situaţia se repetă. Chişinăul deja a pornit procesul de „salvare”, preferând un contract neavantajos cu Termocentrala de la Cuciurgan, unuia mult mai oportun cu Ucraina, sau cu România.
Cînd atenţionăm la caracterul nefavorabil al relaţiilor cu Tiraspolul, se are în vedere nu numai pierderile directe financiare sau materiale. Regimul nu ratează nici o ocazie, cât de mică, pentru a reduce din autoritatea Chişinăului în opiniile populaţiei din stînga Nistrului, minimalizînd posibilităţile normalizării situaţiei. La 23 martie curent, Vitalie Ignatiev, care deţine interimatul la funcţia de negociator politic în problema reglementării transnistrene, şi-a expus opinia referitor la vizita în RM a generalului Filip Breedlove, Comandantul Comandamentului European a SUA în NATO în Europa. Cu această ocazie, Ignatiev a acordat un interviu pentru „Novosti Pridnestrovia” (Noutăţile transnistriei), în care a făcut mai multe afirmaţii, deloc prietenoase, la adresa Chişinăului.
Potrivit acestuia, vizita „emisarului american” este o acţiune de demonstrare a faptului unei extindere a influenţei politice, militare, ideologice a SUA şi a Blocului Atlanticului de Nord asupra teritoriilor aflate în vecinătate cu statele-membre ale blocului. În această ordine de idei, Republica Moldova este un obiect potrivit pentru influenţa exterioară, odată ce de-facto a renunţat la neutralitatea sa constituţională, şi-a pierdut imunitatea internă, iar în ultimii ani a devenit un satelit şi un consumator activ a ajutorărilor americane, fie militare, fie police. Ignatiev face trimitere la faptele cunoscute, cum ar fi participarea contingentului militar a RM în operaţiunile de menţinere a păcii în Kosovo, funcţionarea în Moldova a centrului informaţional NATO, efectuarea aplicaţiilor comune a MA a RM cu forţele SUA, etc, pentru a demonstra că Republica Moldova nu mai poate pretinde la statut de ţară neutră. Reprezentantul Tiraspolului în mod special a menţionat, că vizita lui Filip Breedlove a coincis în timp cu apariţia la Bucureşti ai unui plan de „încorporare urgentă a Republicii Moldova de către România, stat-membru al Blocului Nord-Atlantic” şi cu apelul de obţinere a cetăţeniei RM din partea fostului Preşedinte a României Trăian Băsescu. Ignatiev, cu mare precizie, că nu din capul său, continuă: „vizita lui Breedlove este un element a unei influenţe mult mai largi, al unei confruntări regionale geopolitice”. În aceste condiţii, Transnistria devine stat aflat în prima linie. „Statul nostru, fiind exponent al intereselor strategice ale FR în regiune, care eficient participă la conservarea prezenţei militar-politice a Rusiei în teritoriu, care asigură respectarea drepturilor pentru mai mult de 200 mii cetăţeni ai FR, astăzi este supus unor presiuni enorme.” Anume din aceste motive, afirmă Ignatiev, numai prin susţinerea Transnistriei în toate formele existente – politice, economice, informaţionale, militare, social-umane, – Rusia obţine posibilitatea de a rezista eficient extinderii în creştere furtunoasă a influenţei americane în regiune, axate în plan primordial spre blocarea şi reducerea esenţială a intereselor naţionale ale FR”.
S-ar putea de pus punct. Este clar că Tiraspolul nu intenţionează se manifeste recunoştinţă pentru asistenţa care i se oferă. Dar nu înainte de a menţiona, că toate aceste nuanţe ar putea fi aduse la cunoştinţa partenerilor de dezvoltare şi de negocieri. Ca altă dată, când un funcţionar ai UE la Chişinău, ne va cere în mod ultimativ să asigurăm circulaţia liberă a reprezentanţilor Tiraspolului prin aerogara Chişinău, să le amintim cu ce „bagaje” aceştia se întorc de la Moscova, cum influenţează „bagajele” conţinutul relaţiilor şi mersul tratativelor privind reglementarea diferendului.