Regiunea transnisteană din nou este implicată în anumite incertitudini, condiţionate de conflictele dure în clasa politică locală. Exprimarea superficială a confruntărilor revine alegerilor ordinare „parlamentare”, care vor avea loc în decembrie 2015. La acest capitol se conturează confruntările între echipa „preşedintelui” E.Şevciuc şi exponenţii cartelului „Șerif” – partidul politic „Obnovlenie” şi fracţiunea acestui în „parlament”. Esenţa divergenţelor fără îndoială este „reglarea de conturi”. E. Şevciuc ar fi intenţionat să controleze integral activitatea corporaţiei „Şerif”, ceea ce a şi provocat rezistenţa deputaţilor din fracţiunea „Obnovlenie”. Îns, localnicii, cunoscând motivele contradicţiilor între „burgheji”, nu prea se dau convinşi de acţiunile propagandistice aplicate de părţi – ce ar putea reduce esenţial din nivelul participării la scrutin. Ambele partide sunt vital coineresate de a obţine victoria, în special în situaţia când principalul „patron” a regiunii, Federația Rusă, este preocupat de alte probleme (sau intenţionat se distanţiează de evoluţile în Transnistria). Respectiv, părţile utilizau din plin capacităţile de care dispun. Şevciuc şi adepţii acestuia au încălicat libertatea presei – în special televiziunea. „Şerif” operează în aspectul material – face cadouri alimentare, promite reduceri ale tarifelor etc.
Însă, este evident că actualul conflict este împovărat şi de necesitatea alegerii căii politice de parcurs – euroasiatică (prorusă) sau europeană, de comun cu Republica Moldova. O alegere deloc simplă, dat fiind faptul că ambele părţi iniţial nici nu planificau careva schimbări radicale. Şevciuc aştepta de la UE careva presiuni asupra Chişinăului şi Kievului în vederea slăbirii măsurilor de control, aplicate anterior. Fără careva angajamente serioase, în special cele ce ţin de revenirea în spaţiul legal al RM. „Şerif” la fel s-ar mulţumi cu redeschiderea posibilităţilor de a efectua operaţiuni de contrabandă, sau cu volumul mizer de altă dată a impozitelor livrate. Nu se primeşte. Nu se primeşte, în detrimentul relaţiilor strănse ale liderilor transnistreni cu unii guvernanţi de la Chişinău. Situaţia în dreapta Nistrului nu mai tolerează acest caracter ambiabil a relaţiilor secrete pe fundal de lupte grele.
Politologul rus Pavel Uvarov descrie într-un material, postat pe portalul „Novosti Pridnestrovia”, „Blocada economică a Transnistriei: culminarea şi un nou conflict?”, în care se expune punctul lui de vedere asupra evoluţiilor relaţiilor regiunii cu Moldova, Ucraina şi UE şi consecinţele inevitabile ale acestora. Este important de menţionat că Uvarov, de comun cu partea prorusă a societăţii transnistrene, consideră „blocadă” a activităţii economice, în special a exporturilor, măsurile întreprinse de Kiev şi Chişinău începând cu 2006, în vederea plasării economiei regiunii în câmpul legal şi reducerii din volumul de contrabandă. Potrivit lui Uvarov, în timpul apropiat Moldova şi Ucraina vor lansa sistemul comun de control la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, ceea ce va însemna „blocada definitivă a activităţii economice externe transnistrene”. Însă Uvarov plasează examinarea subiectului din albia firească a problemelor economice (sociale, finaciare) într-un aspect destul de îngrozitor. Autorul, destul de sincer, a accentuat faptul că anume economia Transnistriei este „călcîiul lui Ahile” al sistemului şi, prin efectuarea presiunilor asupra acestui punct vulnerabil, Moldova şi Ucraina ar putea obţine mari dividende politice. La fel, el le reproşează locuitorilor că nu consideră pierderile economice un adevărat pericol, considerând important evitarea războiului. Probabil Uvarov, pentru prima dată în perioada post conflict, a declarat oficial că declanşarea conflictului armat e mai puţin periculoasă decât o altă evoluţie a situaţiei. Argumentarea lui Uvarov merită atenţie, odată ce nu-i aparţine. El declară că un conflict armat ar atrage atenţia marilor cancelarii, care implicânduse, neapărat vor pedepsi „agresorul”. Uvarov nici nu admite discuţii la tema cine ar putea fi acest agresor, lui din start îi este clar: Chişinăul. Deci, am putea asista la premiera unui plan de rezolvare a diferendului. Declanşarea conflictului, atribuirea iniţiativei Chişinăului şi „pedepsirea acestuia”, posibil prin lipsirea de orice drepturi asupra regiunii pe viitor, recunoscând suveranitatea „statalităţii” transnistrene. Şi invers, „expansiunea latentă” a Moldovei, acapararea potenţialului industrial şi economic cu pretextul acceptării de către acestea legislaţiei moldoveneşti, nu numai că nu interesează pe nimeni, dar şi provoacă susţinerea şi încurajarea „partenerilor europeni”. Prietenii, cum ar fi FR, nu prea au posibilitate de a se implica – odată ce pretextul nu depăşeşte cadrul normelor dreptului internaţional. Alte detalii, prin intermediul cărora Uvarov insistă a ne demonstra mecanismul acaparării regiunii de către Moldova, nu prea au importanţă – însă le redăm într-o formă prescurtată, pentru a demonstra caracterul acestei logici.
El afirmă că realizarea planului de constrângere a devenit posibilă doar odată cu schimbarea conducerii la Kiev – ceea ce, în principiu, nu contravine adevărului. Ar fi foarte important de demonstrat populaţiei că nu înmatricularea întreprinderilor transnistrene de către organele abilitate ale Republicii Moldova a condiţionat reducerea productivităţii acestora, iar în unele cazuri şi falimentarea lor. Cauzele reale sunt altele; decizia de a le developa urmează a fi luată la Moscova şi Chişinău. Important e următorul: toate cele mai grave acuzaţii la adresa „blocăzii”, organizată de Moldova, se reduc la aceea că republica insistent promovează extinderea propriei sale legislaţiei în Transnistria. Acesta e factorul care provoacă teama cea mare a ideologilor „republicii nistrene” – aplicaţia legislaţiei constituţionale e mai mare pericol decât confruntarea armată. De aici Uvarov face următoarea concluzie: „în caz că Ucraina şi Moldova implementează proiectul comul de control la frontieră, „rmn” pentru a apăra suveranitatea republicii şi drepturile cetăţenilor, va fi nevoită să acţioneze adecvat, în conformitate cu condiţiile şi legile timpului de război”. Tratativele în formatul „5+2” îşi vor pierde sensul, şi, în genere, orice contacte cu Moldova, cu un mare grad de probabilitate, vor fi stopate – ceea ce ar însemna că vor fi ratate cele mai mici posibilităţi pentru a examina problemele cotidiene, în special contradicţiile – care zi de zi devint tot mai multe. Ambele părţi vor acţiona în exclusivitate reieşind din propriile interese, iar „statul” este în drept a le proteja aplicând toate posibilităţile de care dispune. Care vor fi consecinţele, nu este greu de presupus”.
Este evident, afirmă Uvarov, că anume Moldova, prin acţiunile sale, provoacă conflictul. „Ea a ales un timp favorabil, când Ucraina are o poziţie neprietenoasă faţă de Transnistria, iar Rusia – cel mai devotat aliat a regiunii – are de soluţionat probleme mult mai importante, de talie mondială. Chişinăul nu ţine cont de un lucru important: situaţiile marginale condiţionează consecinţe imprevizibile şi incendiare”!
Afirmaţiile unui politolog provincial din Tiraspol, probabi, că nu ar merita să fie luate în consideraţie, dacă ar fi apărut pe un alt fundal. Concomitent cu Uvarov, personal Şevciuc, în adresarea sa către „poporul transnistrean” din 9 octombrie curent, declară că „nimeni nu ne va impune să ne trădăm pe noi, statul nostru, sau Rusia. Noi consolidăm statul nostru, invităm la colaborare pe toţi care sunt gata să lucreze într un aspect constructiv. Invit cetăţenii să participe la votare, să aleagă viitorul Transnistriei dar să nu se dea cumpăraţi de unele avantaje mărunte, neesenţiale. Importantă este doar ideea noastră naţională – recunoaşterea internaţională a „republicii moldoveneşti nistrene” suverane. La acest capitol avem mulţi duşmani, în interior şi în exterior. Ultimul timp aceştea se consolidează în aspectul implementării regimului de activitate economică externă pe pieţele UE de la 1 ianuarie 2016. Prin condiţiile acestui Acord se intenţionează distrugerea Transnistriei şi văduvirea fiecăruia din noi de libertate. Cât de intense nu vor fi presiunile, noi nu vom trăda Patria, pe noi şi Rusia”.
Concomitent cu declaraţiile incendiare, continuă pregătirea de luptă în unităţile militare ale regimului. Timp de două săptămâni, la cantonamente de campanie au participat comandanţii de blindate şi ţintaşi de mitraliere. La cantonamente în comun au participat ofiţeri, efectivul în termen şi militarii aflaţi în rezervă. Subiectul de bază al relărilor a fost tragerea din mitralierele amplasate pe blindate – Kalaşnicov, calibru 7,62 mm. şi Vladimirov, calibru 14,5 mm. Militarii au urmat integral procesul de pregătire al armelor pentru luptă, apoi au efectuat şi trageri la ţintă. Cum a relatat reprezentantul departamentului în cauză, maiorul Oleg Kific, militarii au făcut faţă sarcinilor şi misiunilor propuse.
Şi încă un element al situaţiei, deloc secundar. Între 23 şi 25 septembrie curent în Trasnistria a activat forul tineretului cu genericul „25 ani împreună cu Rusia”. Cum relatează „Olvia press”, punctul de bază al activităţii acestui for a devenit „pregătirea adresării către Preşedintele rus V. Putin de solicitare a recunoaşterii indipendenţei „republicii moldoveneşti nistrene”, semnate apoi de către toţi conducătorii delegaţiilor participante. În adresare se spune că Moldova consecutiv pierde suveranitatea economică în faţa UE, politică în favoarea Romîniei şi militară în folosul blocului nord-atlantic. Că rezervele normalizării relaţiilor în cadrul tratativelor sunt deplin epuizate, ceea ce a şi condiţionat decizia forului de a se adresa cu acest apel, de a recunoaşte suveranitatea şi independenţa Transnistriei cu perspectiva aderării acesteia în componenţa Rusiei. Ceva mai devreme un funcţionar de la Moscova, Mihail Remizov, aflat în supunerea directă a lui D. Rogozin, a declarat că doar recunoaşterea din partea FR şi garanţiile militare ale acesteia ar putea condiţiona existenţa „republicii moldoveneşti nistrene”.
Şi ultimul aspect ai situaţiei, practic P.S.
Cu o deosebită satisfacţie agenţia de ştiri „Regnum” din FR, comunică, ca datoria RM faţă de „Gazprom” a atins cifra de 6 miliarde de dolari SUA, dintre care 5,2 miliarde revin regiunii transnistrene. Conducerea RM, în final, a decis a începe tratativele cu monopolistul rusesc şi în vederea punctării acestui factor important – separării datoriei regiunii transnistrene. Anterior asta era imposibil; Chişinăul trata separarea drept confirmare a independenţei regiunii. Astăzi ar dori parcă, însă este puţin probabil ca Moscova să accepte. Kremlinul va spune franc – ori separaţi datoria odată cu recunoaşterea suveranităţii, ori plătiţi. Termenul contractului de livrare a gazelor a expirat încă în 2011 şi perspectiva semnării altuia e destul de problematică. Cam multe odată se adună pe capul actualei conduceri de la Chşinău.
Ion Leahu.