Potrivit agenţiei de ştiri de la Tiraspol “Olvia pres”, poliţia politică a regimului separatist mai numită şi “comitetul securităţii statului”, a limitat accesul şi circulaţia angajaţilor Misiunii OSCE în Repulica Moldova în teritoriul controlat de acest regim. Astfel, reprezentanţii Misiunii vor avea posibilitatea a accede în teritoriu doar prin două puncte de trecere “internaţionale” (Bender-Chişinău şi Dubăsari-Criuleni). “Punctele de trecere internaţionale” sunt nu altceva decât posturi ale structurilor de forţă transnistrene, ilegal plasate în Zona de securitate. Dintre cele mai mult de 20 de posture, acestea provoacă cele mai grave conflicte în regiune. Figurează ca subiect aparte în Acordul de la Odesa din 1998, însă nu au fost eliminate.
Restricţiile în cauză nu-i vizează pe doamna Jennifer Brush, şefa Misiunii OSCE în RM şi colaboratorii Misiunii care participă la lucrările Comisiei Unificate de Control. Separatiştii au explicat impunerea restricţiilor ca consecinţă a caracterului “neobiectiv, angajat şi incorect” a raportului doamnei Brush, prezentat la şedinţa Consiliului Permanent a OSCE din 21 noiembrie 2013, cît şi a unei adresări “neprietenoase” a șefului Misiunii respective către Comisia Unificată de Control din 5 decembrie 2013. Potrivit securiştilor transnistreni „actuala formulă de colaboare a Republicii Moldoveneşti Nistrene cu Misiunea OSCE nu corespunde intereselor Transnnistriei în aspectul asigurării securităţii statului”.
Ce înseamnă de fapt declaraţia administraţiei de la Tiraspol, oficializată printr-o asemenea structură? Începând cu 1 februarie 2014 angajaţii posturilor de control transnistrene (cu excepţia celor două vizate) vor impune colaboratorilor Misiunii OSCE să circule pe anumite rute, să fie înregistraţi (indiferent de faptul, că dispun de statut diplomatic) şi să nu fie admişi în teritoriu, în condiţii în care structurile ilegale ale unei formaţiuni secesioniste nu le va permite.
Deci, prima: reprezentanţii acestui regim secesionist impun reguli de conduită unei Misiuni Internaţionale, din care fac parte Federația Rusă, Ucraina, state UE, SUA şi RM, nemijlocit implicate în procesul de reglementare a diferendului. Este ceva stupid, lovit de nulitate în aspectul dreptului, a impune condiţii acestui for de state. Dar, totodată, este şi un pas absolut firesc, ţinund cont de modul în care azi este tratat (neglijat) dreptul internaţional.
Doi. Misiunea OSCE în RM, în Zona de securitate (teritoriu în care asigurarea ordinii publice şi a securităţii) este atribuită prin Acordul din 21 iulie 1992 Comisiei Unificate de Control, îşi desfăşoară activitatea în temeiul Unor Principii (aşa se numeşte Documentul) cu privire la relaţiile între CUC şi Misiune. Documentul, a cărui valabilitate se confirmă odată la 4-5 ani, în mod expres prevede dreptul angajaţilor misiunii nelimitat a frecventa Zona de Securitate, întâlniri cu locuitorii, cu angajaţii structurilor administrative, civile, agenţii economici etc. Scopul acestor vizite este formarea temeiului pentru multipla activitate a Misiunii, între care şi selectarea materialelor necesare la întocmirea rapoartelor, adresate Consiliului Permanent al OSCE sau altor structuri ai organizaţiei.
Astfel, tentativa vizată a regimului de la Tiraspol condiţionează în mod direct limitarea activităţii Misiunii OSCE.
Trei. Fiind prea amabili, şefii Misiunii din anii precedenţi, nu se limitau doar la „Principiile de colaborare cu CUC” (fapt explicabil sub aspectul normelor dreptului internaţional) pentru a activa liber în teritoriu, dar mai întocmeau uneori „acorduri” verbale cu liderii de la Tiraspol, în special cu I. Smirnov. Asta nu însemna că Smirnov le permitea o libertate nelimitată în teritoriu – dar acţiunile de restricţie ale regimului separatist nu erau formulate atît de pompos şi oficial. Mai bine spus, pe Smirnov mai puţin îl deranja activitatea Misiunii, odată ce ea nu trezea emoţii negative ”partenerilor” din FR. Însă, înţelegerea verbală (care într un fel completa ”Principiile”) exista. De existenţa acesteia la Tiraspol se cunoaşte.
Evident, în situaţia, în care Tiraspolul consecutiv şi insistemt promovează calea ”independenţei” faţă de RM, cum ar putea ei să nu utilizeze un astfel de factor important, cum ar fi o înţelegere ”oficială” – poate şi un ”Acord de colaborare” cu OSCE. Angajaţii regimulului de la Tiraspol nu sunt capabili de ei singuri să sesizeze asemenea situaţii şi momente. Însă patronilor de la Moscova asemenea calităţi nu le lipsesc. Ei au observat, că doamna Jennifer Brush, şefa Misiunii, este o doamnă foarte atentă, foarte predispusă de a respecta funcţia şi prevederile actelor care reglementează activitatea Misiunii în RM. În situaţia în care aici se fac foarte mari abateri de la reglamentarea onestă a conflictului, (de facto suntem martori ai tentativelor de a şantaja Chişinăul cu separarea definitivă a regiunii), această obiectivitate a şefii Misiunii este un lux inadmisibil. Tiraspolul nu vrea confirmări oficiale, despre vinovatul cursului extremist în raport cu Chişinăul şi în procesul de reglementare.
În această ordine de idei, putem concluziona că lupta politică pentru Republica Moldova a deschis încă o pagină – atac la organismele internaţionale, implicate în soluţionarea diferendului. Misiunea OSCE este factorul care, prin intermediul rapoartelor sale din teritoriu, familiarizează şi majoritatea altor factori cointeresaţi de a cunoaşte situaţia. Deciziile la diferite foruri internaţionale, opinia în respectivele medii, deseori se datorează tocmai materialelor acestei Misiuni. Dela 1 februarie 2014 rapoartelevorficelpuţinmaiscurte, maiincomplete.
Concomitent, nu putem exclude şi alt aspect a situaţiei. Moscova planifică în acest teritoriu activităţi care, în opinia ei, nu e de dorit să fie cunoscute de exterior. Într acest caz, limitarea accesului angajaţilor Misiunii OSCE este între primii pasi, care se cer a fi înfăptuiti.
Potrivit declaraţiei organului represiv de la Tiraspol, ”regulamentul” care regmentează conduita ofiţerilor OSCE se aplică în scopul ”asigurării securităţii angajaţilor Misiunii” (să nu-i agreseze, probabil, cetăţenii infioraţi de conţinul rapoartelor, de existenţa cărora ei nici nu au auzit) ”şi va fi ridicat îndată cum se vor regla relaţiile Transnistriei cu Misiunea OSCE din Chişinău”. Probabil deloc ocazional se ignoră denumirea oficială a structurii – Misiunea OSCE în RM, și nu „în Chişinău”. Prin această definiţie se impune opinia separării noţiunilor ”Republica Moldova” şi ”Transnistria”.
Pentru a-i fi iertate ”păcatele” şi a obţine anularea restricţiilor, securitatea cere Misiunii să ”revină” în activitatea sa la principiile universale ale relaţiilor internaţionale, cum ar fi ”obiectivitatea, nepărtinirea, transparenţa, respectarea partenerilor şi disponibilitatea către o colaborare constructivă”. Numai nu se spune deschis: admiteţi-ne la redactarea rapoartelor şi în întreaga activitate a Misiunii.
Indiferent de conţinutul documentelor la care fac referinţă semnatarii avertismentului, declaraţia securităţii transnistrene este una obraznică şi impune statele-participante la reglementarea transnistreană, să ia o atitudine. În oricare alt caz, separatiştii vor face pasul ce urmează – vor lansa fizic “hotarul statului”.
Ion Leahu.