Tamara Guzencova, politolog, adept devotat al „statalităţii” transnistrene, ne propune pe propria pagină în „FB” o analiză a rezultatelor vizitei lui I. Dodon la Moscova. Am decis a evidenţia acest material din multe altele, care au oglindit evenimentul, anume din considerentele poziţiei autorului: fiind adept profesionist al „rmn” în calitatea de director-adjunct al Institutului Rus de Cercetări Strategice, ea nu va evita a critica dur orice pas spre asta al Moscovei, care ar fi în detrimentul intereselor „transnistrenilor”.
Moscova, scrie Guzencova, l-a întîmpinat pe Dodon cu braţele deschise. De un asemenea grad de politeţe la Moscova nu s-a bucurat nici un preşedinte a Moldovei, cel puţin în ultimii 15 ani. În cadrul întîlnirii, V. Putin a caracterizat Republica Moldova drept un partener strategic în spaţiul postsovietic, iar atmosfera tratativelor una prietenoasă şi eficientă. Dodon a avut posibilitatea a vizita integral toate instituţiile ale puterii din FR, unde s-a bucurat de o atitudine foarte caldă. Nu face excepţie şi întîlnirea la Institutul de Relaţii Externe, unde preşedintele Dodon a avut multe întrebări şi alte manifestări de simpatie.
Cu ce s-a ales preşedintele Dodon în afară de emoţii pozitive? Este cunoscut faptul, că aspectul- cheie al relaţiilor moldo-ruse o constituie energetica. Rusia livrează Moldovei cantităţi semnificative de petrol şi, practic, 100% de gaze naturale. Datoria Moldovei faţă de Rusia constituie 6 miliarde dolari SUA. La moment nu există o dispersare juridică a volumelor de gaze, consumate de populaţia din dreapta Nistrului şi în Transnistria, teritoriul căreia Moldova o constituie a sa. Istoria este destul de complicată. Însă, în cadrul tratativelor s-a ajuns la înţelegerea necesităţii ca părţile să pregătească propuneri referitor la depăşirea acestei situaţii.
Alt aspect al relaţiilor bilaterale – extinderea colaborării reciproce în domeniul industrial, a tehnologiilor contemporane, agriculturii. Aspectele date sunt prezente pe masa de tratative a comisiei interguvernamentale, care deja a adoptat planul acţiunilor pentru anii 2016-2017. Importanţa aspectului este evidentă, cînd apelezi la cifre. Moldova a încercat să se menţină concomitent pe două scaune (Guzencova trece de la prezentarea faptelor la tălmăcire), a utilizat preferinţele prioritare comerciale şi la Est, şi la Vest. În rezultat, de la 250 milioane litri de vin exportate în Rusia (aproximativ 25% din piaţa acestui stat) a ajuns în 2016 la 10 milioane litri.
Însă, problema de bază, oricît ar fi de imporatnte cele economice, rămîne cea transnistreană. În perspectivele soluţionării acestei probleme, preferinţele comerciale şi priorităţile economice devin doar un bonus, care ar putea contribui la soluţionarea principalului.
Retoric, problema nu a obţinut careva forme sau accente noi. Partea rusă, în mod tradiţional, a menţionat că Moscova optează pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pentru conservarea neutralităţii acesteia şi statutul ei în afara blocurilor politice. Putin a pledat pentru indentificarea unui mod de reglementare a diferendului nistrean, care ar corespunde normelor dreptului internaţional, fiind reciproc accetabil de ambele părţi şi a promis că Rusia rămîne disponibilă de a evolua în calitate de mediator şi a asigura garanţii respectării acordurilor, care vor fi atinse de către părţi. Aici cu tradiţionalismul se termină. Se începe o altă fază a relaţiilor cu Moldova. Moscova este dispusă a participa la reglementarea diferendului, însă de data aceasta ea și-a însuşit lecţiile. Moscova nu va mai admite repetarea istoriei cu eşuarea federalizării RM, ce reieşea din aplicarea (de ar fi fost) planului Kozac. Moscova de data aceasta nu va admite ignorarea „intereselor şi a opiniilor locuitorilor Transnistriei” pentru a soluţiona problema în mod formal. Moscova nu va ierta trădarea, în caz că cineva pe malul drept va încerca să facă propriul joc; să joace conform propriilor reguli, abuzînd cu încrederea Rusiei şi ignorînd interesele acesteia. La timpul respectiv, Tbilisi şi Kievul au avut posibilitatea a se convinge de asta. Afirmaţia aparţine doamnei Tamara Guzencova, cum s-a menţionat, vice-director la Institutul Cercetărilor Strategice din Rusia, cu filiala la Tiraspol.
Astfel, nu este de loc o persoană iresponsabilă, marginalizată. Avertizarea cu război este un pas destul de serios. În Moldova serviciile abilitate, probabil, s-au autosesizat şi, posibil, vom asista la realizarea unor acţiuni. Noi însă avem a înţelege ce s-a schimbat din 2003, odată ce o ratare a posibilităţii de a soluţiona diferendul care mocneşte de 25 de ani (deloc nu este cert, că e o oportunitate evidentă, convenabilă ambelor maluri), ar avea asemenea consecinţe, cu cele „simţite” – vorba Tamarei Guzencova, de Tbilisi şi Kiev. Adică, a războiului. Înseamnă că miza e enorm de mare, şi nici de cum nu se înscrie ea în „reglementarea diferendului, în integrarea teritorială a Republicii Moldova, evident, cu respectarea intereselor populaţiei din stînga Nistrului”. Şi care ar putea fi acestă miză, pentru care Moscova, potrivit Guzencova, este gata de a declanşa războiul?
Un motiv este evident, la el a făcut aluzii şi Guzencova. Dodon şi-a asumat obligaţiunea de a rezilia Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu Uniunea Europeană şi a iniţia aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică, din care fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Kirghizia şi Armenia. Dodon doreşte, Putin insistă, însă în 2016 Republica Moldova a efectuat în Uniunea Europeană de două ori mai multe operaţiuni comerciale (valorificate în bani) decît în Comunitatea Statelor Independente. Din păcate, am fost nu odată martori la fenomene inadmisibile, cînd raţiunea era ignorată şi erau promovate idei condiţionate de interese meschine ale unor persoane. Nu ne vom mira şi de data aceasta.
Problema totuşi nu constă numai în aspectele care vizează Moldova. Da, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică, iar în perspectivă şi la Acordul de Securitate Colectivă, ar favoriza mult Rusia. Şi Putin intenţionează să obţină asta de la Dodon. Se vede după mai multe acţiuni ale guvernării de la Tiraspol. Au deblocat activitatea Comisiei Unficate de Control. Au simplificat ceva din modalitatea de circulație în Zona de securitate (solicitanţii în baza unei adresări obţin posibilitatea de a traversa postul de 45 de ori timp de un an). Sunt paşi chemaţi a demonstra că Dodon este plasat pe o linie corectă de relaţii cu Tiraspolul şi, pe viitor, ar putea atinge anumite rezultate. Însă, la Moscova nimeni nu este dispus de a aştepta „viitorul”. I.Dodon deja a declarat intenţia de a efectua modificări în Constituţia RM, care-i vor permite dizolvarea Parlamentului şi iniţierea alegerilor anticipate, pentru obţinerea puterii integrale în mîinele sale. Nu trezeşte nici o îndoială, că anume aceste subiecte au fost miezul, esenţa negocierilor la Moscova. Că e aşa, ne comunică domnul profesor Dan Dungaciu, domnia sa menţionînd într-o alocuţiune că Dodon a devenit „unealtă în mîinele Moscovei”. Unealta serveşte la ceva. La ce treabă urgentă ar putea fi bun preşedintele Moldovei? Şi în acest articol, şi cu alte ocazii am menţionat că V. Putin nu a renunţat la proiectul „Novorosiei”, la ideea de a stăpâni gurile Dunării iar apoi şi strîmtorile Mării Pontice – Bosfor şi Dardanele. Şi încă ceva tot de acest gen de cotropitor. Iată la asta el şi are nevoie de asistenţa vasalilor de tip Dodon. Odată ce spunem „de tip”, înseamnă că mai sunt.
Da, nu departe. Situaţia din Republica Srbska, ce face parte din republica Bosnia şi Herţegovina, este descrisă în modul următor. Milorad Dodic, liderul sârbilor bosniaci, accelerează destrămarea Bosniei şi Herţegovinei, axînd lucrurile spre un nou război şi provocînd o confruntare între Rusia şi Occident. Milorad Dodic ignoră chemările partenerilor occidentali de a exclude tensionarea situaţiei şi intenţionat marchează la 9 ianuarie aniversarea de 25 de ani de la formarea RS, fiind susţinut de concetăţeni şi de Vladimir Putin. Cel puţin, el asta a declarat, iar Moscova nu a protestat. Observatorii, iniţiaţi în problemă, erau convinşi că Dodic va profita de această zi, pentru a face careva paşi importanţi cu conotaţie separatistă. Nu era clar, ce anume. El a decis părăsirea armatei comune a Bosniei şi Herţegovinei, unul din cele mai de succes proiecte integraţioniste postbelic. La fel şi Dodon, deja a anunţat rezilierea Acordului de Liber Schimb şi expulzarea din republică a biroului NATO. Astfel, el izolează Republica Moldova de organismele europene. Scopul acestor iniţiative nu este numai îndepărtarea de Uniunea Europeană, dar şi excluderea intervenţei acesteia în situaţia cînd nu există acordurile respective.
Majoritatea declaraţiilor lui Dodic pot fi reduse la cele că Bosnia, în calitate de stat, nu are careva perspective. Unica întrebare care v-a necesita soluţionare – în care hotare de constituit alt stat. Dodic pretinde la teritoriul Sîrbiei, raioanele sîrbe din nordul Kosovo, plus Muntenegro. Se declară ideea formării „Marii Serbii”. Este evident, cui ar fi pe plac ideea şi cine ar avea probleme de la realizarea acesteia. Este destul de aruncat privirea spre Moldova, ca să fie observate „coincidenţe” mari în evoluţii. Deloc ocazional preşedintele Rusiei Vladimir Putin i-a făcut cadou lui I. Dodon harta Moldovei medievale. La fel, nu ocazional în componenţa delegaţiei care l-a însoţit pe Dodon la Moscova se afla conducătorul (başcanul) Găgăuziei Irina Vlah. Este indicat unul din scopurile mari ale lui V.Putin şi executorii acestui. Este vorba de sudul Basarabiei, de gurile Dunării. Găgăuzii au ca „idee naţională” teza că ei ca naţiune s-au format în largurile ţărmului de nord a Mării Pontice. Că aceste teritorii le aparţin. Anterior, cînd Ucraina se afla în relaţii de prietenie cu Rusia, asemenea opinii le afişa doar Leonid Dobrov, un disident găgăuz, de mulţi ani pacient al clinicilor psihiatrice din URSS. Tot el în 1992 a publicat mai multe „lucrări” la acest subiect, „argumentînd” necesitatea formării „Găgăuziei Mari”, care ar cuprinde teritorii de la Prut pînă la Bugul de Sud.
„Savanţii” transnistreni declară, că „republica moldovenească transnistreană” este succesor al Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, teritoriu căreia a fost ceva mai mare ca actualul.
Astfel, la moment se evidenţiază două direcţii de atac din partea Chişinăului şi a Tiraspolului. Regimurile marionete a lui Dodon (de comun cu Vlah) şi a lui Krasnoseliski ar putea iniţia diferite provocaţiuni la adresa Ucrainei, care ar avea consecinţe grave. Rusia se va implica la orice mişcare a trupelor ucrainene în direcţia hotarului cu Moldova.
Cu mult mai puţin posibil pare perspectiva provocărilor militare în direcţia de Vest, spre România. Însă, afirmaţiile noului preşedinte al SUA referitoare la concentrarea atenţiei la problemele interne şi reducerea nivelului de participare în organismele internaţionale, în special NATO, ar putea influenţa situaţia şi aici.
Rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2016 în Moldova au demonstrat principalul – dispersarea catastrofală a populaţiei, incapacitatea clasei politice a promova opţiuni şi activităţi care ar contracara intenţiile extremiste, antistatale. La moment în Moldova ne confruntăm cu un generator al extremismului şi cu incapacitatea statului de a-i riposta eficient. Conflictul în estul republicii se transformă într-un catalizator a cursului distrugător, dictat de Moscova.
Spre deosebire de Moldova, unde intenţiile extremiste ale Moscovei încă urmează a fi examinate, aşa e situaţia în Balcani: opinia că Dodic este angajatul lui Putin, e cunoscută şi destul de popularizată. La fel, spre deosebire de Moldova, nu se mai pune la îndoială opinia că Rusia tinde a-şi consolida influenţa în lume, în care context sunt posibile orice scenarii – inclusiv şi cel din Balcani şi din vestul Mării Negre. Experienţa Siriei a demonstrat că Rusia este capabilă să se implice oriunde, în special în situaţii în care ea vede slăbiciunea şi descurajarea Occidentului.