Alegerile parlamentare din 24 februarie în Republica Moldova nu s-au dovedit a fi cel mai important eveniment regional, indiferent de consecințele ce au urmat. Am putea indica tergiversarea procesului de constituire ai noii puteri, lucru neplăcut, dar deloc nu în premieră în Moldova. Am mai trăit și fără președinte legitim, și fără guvern, învestit în funcție la lumina soarelui. Am trecut și prin anticipate în lanț. Republica nu numai că nu a falimentat, dar a și indicat ceva procente de creștere economică. Particularitatea actualei situații este factorul extern.
Unii s-au determinat ce fel de coaliție parlamentară îi aranjează, și nici nu doresc se audă de oricare altă configurație a legislativului de la Chișinău. Alții, efectuînd un sondaj sociologic în stânga Nistrului, au aprins scârța cu paie, oferind Moscovei posibilitatea de a afirma că situația care s-a format în urma alegerilor, ar putea avea impas asupra procesului de soluționare a diferendului nistrean, dar deloc nu așa cum propun proaspeții deputați în Parlamentul de la Chișinău. Ca să fim sinceri, la formularea concluziilor respective au influențat rezultatele sondajului sociologic efectuat în regiunea transnistreană. Jurnaliștii care au examinat subiectul, au rezumat identic – ce ne face să presupunem că Moscova, în anumite situații, ar putea accepta varianta. În numărul ziarului ”Nezavisimaea gazeta” din 1 martie curent, în articolul intitulat ”Bucureștiul pregătește Moscovei un compromis”, S. Gamova desfășoară teza: -”Rusiei i s-ar putea propune a renunța la Moldova în favoarea suveranității Transnistriei”. Gamova declară că Transnistria își are propria viață și dorește ca acest fapt să fie recunoscut în exterior.
Gamova argumentează ”dreptul transnistrenilor” la propria viață prin faptul că ei ar fi ripostat ”agresiunii” din dreapta Nistrului. O face neglijent, denaturând faptele și evenimentele. Retrospectiva evenimentelor, propusă de autor, este utilizată într-un singur scop: a declara că, 27 de ani în urmă, ”orașul rusolingv Bender a fost atacat de poliția moldovenească, care au snopit în gloanțe miliția și detașamentele muncitorilor transnistreni”. Moldovenii i-au atacat pe ruși, asta ne demonstrează Gamova. Tot ea spune că ”apoi a demarat conflictul armat”. Nici o clipă nu-și permite să gîndească, altfel și-ar aminti, că conflictul a pornit la 2 martie 1992, când hoardele separatiștilor înarmați au atacat satul Cocieri, au omorât sectoristul din satul Coșnița, au atacat comisariatul de poliție din Dubăsari și nicidecum nu în iunie, cum ne spune doamna. Repet, pentru S. Gamova momentele date sunt doar pretext, pornind de la care ea ne comunică, că recent la București au fost prezentate studiile referitoare la actualele preferințe ale transnistrenilor. Potrivit ”Nezavisimaia gazeta”, 98% din cei intervievați preferă Rusia. Și absolut fără o argumentare, Gamova ne comunică că ”autorii ar fi considerat, că Washingtonul ar putea conveni cu Moscova asupra suveranității Transnistriei în caz că Moldova va fi cotropită de România”? Gamova în continuare eronează faptele, declarând că conflictul din 1992 s-a terminat odată cu sosirea trupelor armate ruse. De aici, transnistrenii ar fi categoric contra propunerilor de a reduce zona de securitate, trupele pacificatoare și înlocuirea actualei operațiuni de pacificare cu o misiune civilă. Ei ar fi convinși că odată cu plecarea pacificatorilor, în special a rușilor, altercațiile vor demara neapărat. De aspectul dat, de inadmisibilitatea renunțării la actualul format pacificator, Gamova face uz pentru a reveni la sondajul sociologic de la București. Ea redă denumirea studiului: ”Recepționarea, atitudinile și valorile populației din stânga Nistrului”, ne comunică că a fost efectuat de centrul studiilor sociologice «CBS-AXA» pentru universitatea de la Marea Neagră, condusă de cunoscutul savant roman Dan Dungaciu”. Cercetătorii ar fi descoperit că transnistrenii locuiesc într-un sistem de coordonate cu totul diferit de cel practicat de moldoveni, fiind plasați din punct de vedere cultural în spațiul civilizațional rusesc. Potrivit studiului, numai 5% din transnistreni au încredere în Republica Moldova; din surse informaționale, mai mult de 50% preferă cele rusești și doar 18% -”unele din RM”. 53% consideră că ei ar trebui să fie identificați ca ”ruși”, iar 35% – ca ”transnistreni”. Termenul ”moldoveni” l-ar accepta doar 14%. Faptul că sondajul este efectuat de partea română la solicitarea SUA, ar însemna, potrivit Gamova, că este redat adevărul, care nu poate fi omis. Gamova a accentuat la concluzia de bază, care o fac reprezentanții FR din acest studiu, prin prisma declarației lui Oazu Nantoi, făcută la începutul anilor 90: în Transnistria locuiește o populație și nicidecum un popor. Gamova face aluzie la aceea că studiul în cauză a demonstrat contrariul – e popor.
Următorul argument este pescuit din ”Novosti Pridnestrovia”. ”Nervozitatea guvernării de la Chișinău (nu-mi amintesc, ca cineva din guvernul RM să fi manifestat această nervozitate) este explicabilă: inactivitatea, lipsa atenției și ignorarea deplină de către statul moldovenesc a populației transnistrene, au condiționat fenomenul separării depline de Moldova a actualelor generații în stânga Nistrului. La 30 de ani după suveranitatea RM, dorința populației transnistrene de a locui în diferite structuri statale, numai nu în Moldova, este catastrofal de mare, atingînd 70-80%.”
Gamova afirmă că autorii studiului ar fi considerat că în stânga Nistrului s-a format o comunitate suverană, care după 30 de ani de independență, ar fi problematic a o integra în componența Moldovei. Semnalul avea drept destinatari RM și Rusia, cel puțin aceasta e concluzia S. Gamova, care a accentuat la faptul că la prezentarea studiului au participat ambasadorii Republicii Moldova și Federației Ruse în România. Lor, presupune Gamova, le-au fost adresate mesajele speciale. Moldovei – ”a reveni la realitate”, rușilor – ”compromisurile sunt posibile”. Moscovei i s-ar fi adăugat – nu e cazul de a împedica procesul de integrare a celor două state românești. În cazul dat, Washingtonul ar accepta ”suveranitatea Transnistriei”.
Nu e de mirare, propaganda rusească dispune de forme și mai impresionante. Nu e clar, care evenimente reale ar putea servi în calitate de pretext al acestor concluzii alarmante? Și, încă ceva important, cam în tonalitatea materialului vizat mai apare unul în ediția ”Regtrends.com”, la doar 4 martie curent, semnat de Serghei Isaenco. Autorul categoric afirmă că, în timpul apropiat, hotarele Uniunii Europene ar putea suferi schimbări esențiale, și nu numai în urma ”Brexitului”, dar și ca urmare a aderării noilor teritorii în Europa de Est. Pornind de la decretul lui Vadim Krasnoselischii din ianuarie curent, prin care satului Varnița i se impune administrarea transnistreană, Isaenco ne aduce la concluzia că recent, hotarul semilegal între Transnistria și Moldova, care trece prin Varnița, ar putea deveni hotar deplin, cu drapelele UE și a României, între Uniunea Europeană și lumea estică. Isaenco ne comunică că de mai mult timp un interes vioi referitor la separarea administrativă între Transnistria și Moldova manifestă Uniunea Europeană, în special România, care în timpurile istorice a controlat anumite teritorii de a lungul Nistrului. Isaenco presupune că Bucureștii abordează viitorul din perspectiva posibilităților transformării acestei linii administrative în hotar de stat a Uniunii Europene.
Serghei Isaenco consideră că ”roata respectivă” a evenimentelor deja este pornită și lent își majorează rotațiile. Evidentă devine majorarea motivelor din care Moldova ar trebui să renunțe la Transnistria pentru a avea perspectiva aderării la Uniunea Europeană prin efectuarea actului de Unire cu România. Ideea nu este una nouă, însă în prezent este abordată mult mai activ. Studiul, prezentat săptămâna ce a trecut la București (este vorba de același sondaj sociologic, efectuat de «CBS-AXA»), doar confirmă faptele, de mai mult timp cunoscute. Absolut toate planurile de reglementare a diferendului nistrean (spre deosebire de Gamova, aici teoria este completată cu ”argumente” practice, care pot fi considerate realiste), admiteau independența Transnistriei în caz că Republica Moldova își pierde suveranitatea. Evident că mult timp aspectul dat nu era luat de nimeni în serios, însă evoluțiile au demonstrat o altă parte a situației în Moldova. Republica tot mai evident devine insolvabilă din punct de vedere politic, inaptă nu numai să integreze Transnistria, dar și să asigure ordine în propriul teritoriu. Uniunea Europeană, iritată de metodele neadecvate practicate în lupta politică, ignorarea totală a normelor de drept, nedorința patologică de a crea democrația în stat, privește mai atent regiunea sub aspectul securității acesteia. Nu este de mirare, afirmă Isaenco, că studiul savanților români referitor la preferințele transnistrenilor a apărut anume acum, când incapacitățile post-electorale ale politicului moldovenesc au devenit absolut clare. Criza a afectat organismele politice moldovenești într-atât, încât unica formațiune proeuropeană și proromână (?) – Blocul ”ACUM” admite colaborarea cu socialiștii, conduși de Igor Dodon, prietenul lui V. Putin. În situația dată, aplicarea administrației externe pentru Moldova ar fi tratată de Bruxelles sau București ca nu cea mai gravă variantă. Isaenco afirmă că la București este promovată teza potrivit căreia ”Moldovei i-a venit timpul să se integreze în România, iar pe Transnistria, care nu se poate lepăda de trupele militare ruse și dragostea de Rusia – pusă cruce”. În condițiile respective, problema hotarelor devine una de principiu odată ce UE are drept prioritate asigurarea stabilității la frontieră, de care depinde politica comercială, militară, migrațională.
Autorul mai atenționează și la alte aspecte ale situației, care, în opinia lui, ar demonstra disponibilitatea părților de a realiza acest plan. UE nu retrage posibilitatea regiunii de a efectua comerțul extern în baza preferințelor comerciale, cu toate că timpul lor a expirat de mai mulți ani. Din asta se face concluzia, că UE dorește relații constructive cu viitorul partener de tranzit al comerțului cu Occidentul. Se presupune că o parte considerabilă de mărfuri anume prin Transnistria vor pleca spre Rusia și Asia. În sensul respectiv, Isaenco consideră că Bucureștiul ar fi dispus a ceda Varnița, pentru a evita pe viitor conflicte teritoriale, cu atât mai mult că calea ferată a Moldovei va cere României nu puțin efort pentru a o aduce la starea de lucru.
Până la urmă, UE va decide a transforma Transnistria într-o regiune transfrontalieră transparentă, integrată în relațiile ei comercial-financiare, sau a se confrunta la infinit cu o regiune instabilă. Poziția Tiraspolului la acest capitol este cunoscută: regimul acceptă doar recunoașterea suveranității. Probabil, funcționarii de la UE și în cancelariile europene, încă nu s-au determinat, cât de serioasă este această poziție a Tiraspolului. De altfel, este greu de explicat interesul constant, aproape egal cu relații bilaterale, stabilite între reprezentanții mai multor state europene, acreditate în Republica Moldova, și regimul secesionist. Putem presupune că, anume datorită acestor relații, regiunea este admisă pe piețele de desfacere europene, nu achită TVA și tot mai frecvent obține posibilitatea de a-și lansa poziția în platoul ”Clubului de la Oxford” sau de la tribuna ONU. Recent, reprezentantul UE în RM Petr Mihalkov a anunțat că organizația pe care o reprezintă, va oferi (potrivit TV-8), timp de 3 ani, 10 milioane de Euro pentru ”reglementarea transnistreană”. Întrebat de S. Gamova cum apreciază gestul UE, Vadm Krasnoselischii a declarat că, referitor la bani, cu el nimeni nu a consultat aspectul, iar reglementarea transnistreană la Tiraspol este percepută în exclusivitate ca ”recunoașterea politică a ”rmn”.
În condițiile unui antagonism, cel puțin verbal, a abordărilor problemei reglementării, la ce ar putea fi cu folos consumată asistența europeană de 10 milioane? În cadrul conferinței științifice ”Dialog transnistrean”, petrecută la Chișinău, Elena Bobcova, director la SIGMA-EXPERT, a afirmat că nesoluționarea conflictului se datorează faptului că timp de 30 de ani ambele părți s-au dezvoltat ca două entități separate definitiv. Alt aspect e plasarea politicului și a clasei de guvernare în absolut diferite sisteme de coordonate. Pe acest fundal, declarațiile funcționarilor europeni, conform cărora Republica Moldova are nevoie de dialog cu Tiraspolul, iar problema se va soluționa lent, treptat, par cam rupte de realitate și inspirate de relațiile despre care am vorbit mai devreme. Cel puțin despre asta ne vorbește faptul că reprezentanța UE la Chișinău nu a putut explica cum vor fi utilizați banii, cele 10 milioane, făcând trimitere la o ”structură specială” din Transnistria, cu care vor fi coordonate toate aspectele asistenței. Cum am menționat, Krasnoselischii s-a arătat neinițiat în problemă, cu toate că a manifestat disponibilitatea de a discuta orice proiecte de ajutor din exterior. Nu are sens să expunem punctul de vedere al președintelui Igor Dodon, odată ce în țară nu este nici o structură pe deplin funcțională. Vom vedea cum vor evolua evenimentele și cât de degrabă pentru Chișinău problema reglementării transnistrene va deveni prioritară.