În ajunul adunării ministeriale anuale a OSCE și, posibil, a întrunirii în formatul ”5+2”, presa parcă a luat o pauză. Informațiile practic lipsesc, iar analizele nu par argumentate.
La 12 august Serghei Isaenco de la Regional Trends Analitics a evoluat cu materialul ”Care sunt perspectivele procesului de reglementare în Kosova și Transnistria”. Autorul consideră că mediatorii internaționali sunt dispuși cu orice preț se urnească din loc tratativele în Kosovo și Transnistria.
Potrivit lui Isaenco, situația cu dialogul întrе Serbia și Kosovo a întrat într-un declin complet. Regresul comunicativ între Belgrad și Priștina a condiționat anularea summitului balcanic la Paris, prognozat pentru primele zile ale lui iulie. Necătând la asta, forțele implicate sunt dispuse a obține reglementarea relațiilor între părțile conflictului. Argumentele invocate în cazul Kosovo au mult comun cu cele care le auzim referitor la Transnistria. Cu atât mai mult devine important a vedea, cât e cu perspectivă tactica aplicată la reglementarea acestei situații.
Recent, Filipp Kosnet, ambasadorul SUA în Kosovo, a confirmat odată în plus necesitatea atingerii acordului general, de această dată în domeniul financiar. Aceasta, potrivit diplomatului, va contribui la modernizarea economiei regiunii, și, ca efect, va crea noi posibilități pentru dezvoltare – lucru imposibil în actuala stare, dominată de conflictul nesoluționat, ce nu entuziasmează investitorii a investi în economia locală. Finisarea pozitivă a tratativelor, ar fi condiționat utilizarea de către Kosovo a poziției sale geografice și evoluare în piețele europene. (O afirmație similară celor demult depășite de Republica Moldova. Transnistria nu se confruntă ca careva impedimente impuse de Moldova, la capitolul atractivitate investițională. Însă, asta nicidecum nu contribuie la reglementarea diferendului în conformitate cu interesele Chișinăului).
Actualul statut ”semilegal” ar fi frânat considerabil creșterea nivelului de trai al regiunii, condiționează necesitatea injectării financiare permanente din exterior. În opinia mediatorilor internaționali, reglementarea relațiilor între Serbia și Kosovo ar impulsiona serios evoluțiile în regiune. Problema constă în faptul că părțile nu sunt dispuse de a face concesiuni, ba mai mult, în 2019 au avut loc mai multe evenimente alarmante. Probabil, consideră Serghei Isaenco, problemele indicate au forțat Washingtonul a aplica măsuri dure, în special a efectua remanieri în conducerea de la Priștina. Scopul: a consolida poziția în procesul de negocieri, din cauză că în ultimul timp nu exista o poziție consecventă referitor la punctul final a negocierilor, iar asta încurca mediatorilor. A urmat citația de la tribunalul de la Haga la adresa lui Ramuși Haradina, care îndată a demisionat din funcția de prim-ministru. Apoi, parlamentul din Priștina a decis dizolvarea anticipată a guvernului în corpore.
Administrația SUA nu a ratat ocazia de a implica instanțele internaționale – tribunalul ONU de la Haga – pentru a influența situația din Serbia (Kosovo). Referitor la Transnistria, se consideră că nu există motive pentru a sesiza această instanță. Oare e așa? Problema merită a fi discutată.
Alegerile în Priștina vor avea loc în octombrie, aranjamentele politice condiționate de alegeri vor dura până la finele anului, ceea ce ar însemna că revenirea la masa de negocieri ar putea avea loc în iarna anului 2020. Dar, afirmă Serghei Isaenco, este clar că Kosovo nu va ceda principalul – tratativele vor finisa doar cu recunoașterea independenței regiunii.
Isaenco face o remarcă, care merită atenție. El afirmă că în Belgrad nu încetează euforia condiționată de obținerea de către Serbia a celor 10 blindate, oferite de Moscova. Se aud și declarații potrivit cărora Kosovo ar putea fi cedată Moscovei în concesiune, or că s-ar putea recurge la varianta militară de soluționare a problemei, mizând pe asistența Federației Ruse. Isaenco consideră că vorbele referitor la varianta militară nu sunt ceva mai mult ca o bravadă, o intenție de a balasa situația în care se află Serbia la acest stadiu final de negocieri cu Priștina. Potrivit experților, faza dată a negocierilor este dominată de perceperea că independența Kosovo devine ireversibilă. Problema mediatorilor e de a împăca Belgradul cu această teză, lucru de care ei vor fi preocupați în timpul ce urmează.
Isaenco face următoarele concluzii. Experții cu nerăbdare așteaptă președinția albaneză în OSCE în 2020, care ar putea a se axa asupra încheierii acordului final între Belgrad și Priștina. Concomitent, în centrul atenției mediatorilor neapărat va apare Transnistria. Situația în ambele procese de negocieri este mult similară. Anul curent nu a fixat careva efecte pozitive în rapoartele între Chișinău și Tiraspol, fenomen explicat prin procesul electoral prin care a trecut Moldova și crearea alianței de guvernare, la fel deloc simplă, care nu permitea acordarea atenției negocierilor cu Tiraspolul. La moment, odată cu finisarea proceselor politice interne, Chișinăul ar fi dispus lansarea discuției cu genericul – reglementarea finală a diferendului nistrean. La această concluzie ne orientează și activitatea OSCE, care implicând persoane de rang înalt, manifestă o activitate sporită pe direcția dată. Activitatea dată ar fi avut și efecte – au loc întâlniri între reprezentanții politici ai părților, ai grupurilor de lucru. Liderul local Vadim Krasnoselischi s-a pronunțat pentru continuarea dialogului cu Chișinăul. (Da, aceste evenimente au avut loc. Însă, nici Krasnoselischi, nici altcineva nu se pronunță pentru deschiderea ”coșului” trei -abordarea problemei statutului regiunii în componența RM. Poate, asta încă ne așteaptă?). Indiferent de particularitățile respective, Isaenco este ferm convins că procesele ce au loc în Transnistria și Kosovo ar însemna că mediatorii internaționali sunt dispuși a rezolva aceste două probleme. Ei ar fi la limitele răbdării și ar fi dispuși a aplica forme dure de influență părților, care se vor opune soluțiilor propuse. Cu această ocazie, el propune Chișinăului și Belgradului să pregătească la modul serios argumentele cu care vor susține pozițiile sale la negocieri.
Putem admite că negociatorii internaționali ar dori urgentarea negocierilor, însă nu într-atât încât se recurgă la metode dure de convingere și în cazul Transnistriei. Aici interesele Moscovei sunt mult mai pronunțate, ceea ce practic exclude orice decizie care e în disonanță cu interesele Moscovei. Sub acest aspect ne pare nu prea argumentată poziția lui Serghei Ceban de la Regional Trends Analitics (RTA), care afirmă (articolul din 13 august 2019), că ”Neutralitatea Moldovei ar putea deschide drumul pentru evacuarea armamentului rusesc din Transnistria”.
Evident, subiectul are ca bază evenimentul din 12 august – promovarea la funcțiile de Secretar al Consiliului Suprem de Securitate și de consilier pe problemele de apărare și securitate pe dl. Victor Gaiciuc, general de brigadă. V.Gaiciuc este ex-mninistru al apărării (anii 2001-2004), Reprezentant pe lângă NATO și ambasador în Belgia. Adept al consolidării statutului de neutralitate a Moldovei, confirmat de ONU, UE și FR. Potrivit lui Gaiciuc, neutralitatea Moldovei ar permite avansarea în procesul de negocieri între Est și Vest.
Ceban atenționează la faptul că subiectul reglementării transnistrene și al neutralității RM, sunt prioritare în retorica lui I. Dodon. Anterior ele nu au putut fi plasate pe primele poziții ale politicii moldovenești, fiind la guvernare alte forțe. Aceste forțe din contra, utilizau toate oportunitățile pentru a solicita asistența la evacuarea trupelor ruse din Moldova. (Nu se știe, cât de sincer o făceau). Obținând pârghiile scontate ale puterii, Dodon ar putea activiza problema recunoașterii neutralității RM la nivel internațional. Afară de altele, promovarea temei ar adăuga PSRM mai multe puncte în concurența cu blocul ”ACUM”, dacă și nu să le garanteze o anumită avansare.
Merită atenție abordarea destul de originală din partea lui S. Ceban a problemei prezenței GOTR în Republica Moldova. El absolut corect menționează că există atenția sporită a SUA și UE către depozitele de la Colbasna, de paza cărora este preocupat contingentul GOTR. Ar exista înțelegerea referitor la evacuarea acestor cantități de armament, însă situația din Ucraina nu permitea realizarea acestora. (Situația în Ucraina a fost și mult mai favorabilă, mult timp). Ceban afirmă că modernizarea depozitelor ale armatei RM ar putea însemna că se pregătește propunerea de a evacua armamentul rusesc prin Moldova, mai bine zis utilizarea acestuia cu aplicarea celor mai moderne metode. Ar fi o pregătire pentru apel către Moscova – Moldova devine neutră, în schimb se retrage arsenalul militar rusesc. Moscova ar fi fost pusă în situația nu numai de a evacua armamentul, dar și a retrage trupele, care ar fi rămas fără misiune.
S. Ceban consideră puțin probabil că un asemenea scenariu să nu fie examinat la Moscova. Cu atât mai mult, că amânarea la infinit a problemei depozitelor devine tot mai complicată, cu atât mai mult că depozitul e practic la hotar cu Ucraina. Rămâne doar de apreciat cât de departe sunt gata se meargă Moscova, UE și SUA (să cedeze) pe dimensiunea reglementării transnistrene. Am putea presupune, scrie Ceban, că consolidarea neutralității RM și a acțiunilor respective ulterioare, deja ar fi coordonate de către cancelariile implicate, devenind parte a unui plan comun de reformare a relațiilor trilaterale și reglementării conflictelor europene.
Concluzia lui S. Ceban nu pare prea argumentată pe fundalul evenimentelor de ultima oră în lume. Dar, ca o versiune, are drept la existență. În această postare de ipoteză o s-o tratăm.