Atribuirea unor planuri agresive prezenţei militare ruseşti în Transnistriea e o provocaţiune.
O astfel viziune a expus-o Serghei Gubarev, ambasador cu misiuni speciale a MAE a FR, reprezentant politic a FR în cadrul adunării permanente pentru negocieri în aspectul soluţionării diferendului nistrean, în interviul acordat agenţiei de presă TASS la 8 iulie curent.
Problema diferendului nistrean mai apare permanent în atenţia presei şi a cetăţenilor. Analiştilor, ce tind a explica evoluţiile, li se înaintează, de ordine, o întrebare – ce fel de reglementare are loc, odată ce nimic nu se schimbă timp de 23 de ani? Avem o bună ocazie a explică de ce nimic nu se schimbă, de ce nu se vede capătul acestei “reglementări ruşinoase”. Este suficient să citim atent interviul lui S. Gubarev, persoană investită cu o mare responsabilitate, şi, respectiv, cu un anumit credit de încredere. Redăm discuţia cum a fost plasată în mass media, cu doar careva comentarii, care le vom evidenţia.
Ultimul timp situaţia în jurul Transnistriei s-a agravat. Cum D-stră apreciaţi perspectivele, în special în aspectul măsurilor de blocadă, aplicate Tiraspolului de Chişinău şi Kiev?
Una din condiţiile de bază a tratativelor referitor la regelementarea transnistreană, purtate deja de mulţi ani (precis, că se gîndea la altceva-I.L.) şi în diferite formate, este obligatoriu, a nu comite acţiuni care ar înrăutăţi situaţia partenerului. Altfel, tratativele derapează în presiuni şi şantaj. Astăzi regiunea a devenit un obiect a unor asemenea presiuni, de facto, trăieşte în condiţiile blocadei economice şi umanitare. (Ambasador cu misiuni speciale, reprezentant a statului-garant în procesul de reglementare, îşi permite a utiliza în declaraţiile oficiale tezele propagandistice ale Tiraspolului, în care nu mai cred nici locuitorii regiunii. -I.L). Situaţia regiunii Transnistrene s-a complicat şi mai mult ca urmare a semnării de către Chişinău a Acordului cu privire la asociere cu UE. Prin realizarea acestei acţiuni, Chişinăul definitiv a ignorat alegerea locuitorilor Transnistriei făcută în favoarea colaborării strînse cu Uniunea vamală. Mai mult ca atăt, Chişinăul nici nu este preocupat de elaborarea unor mecanisme, cu aplicarea cărora ar putea fi compensată diferenţa vectorilor de orientare a malurilor Nistrului. Influenţa negativă revine şi Ucrainei. Trimiterile la măsurile de combatere a contrabandei şi altor provocări, ce ar fi venit din Transnistria şi ar impune securizarea suplimentară a hotarului, nu sunt suficient de convingătoare. Misiunea EUBAM, formată de Uniunea Europeană, n-a depistat nici un caz de această natură. (Nu e corect. Cazuri au fost, însă este important, că Misiunea EUBAM are altă destinaţie, a acorda asistenţă şi nu a prinde hoţii. Gubarev cunoaşte nuanţele, însă preferă să repete sloganele propagandistice – I.L.). O provocare suplimentară cu care se va confrunta Transnistria, este promovarea la funcţia de şef al administraţiei regiunii Odesa lui Mihail Saakaşvili, bine cunoscutuli practician politic. Retorica provocaţională referitor la pericolul care l-ar prezenta Transnistria pentru Ucraina, este însoţită de acţiunile Kievului, care consolidează componenta militară la hotar cu regiunea transnistreană.
Ce amprente asupra situaţiei trupelor militare ruse au acţiunile autorităţilor ucrainene?
Intenţiile de a atribui contingentului militar rusesc careva planuri agresive nu sunt altceva decât o provocare. Partea ucraineană, care dispune de un grup de observatori militari în cadrul trupelor de menţinere a păcii, foarte bine cunoaşte componenţa contingentului militar rusesc şi misiunile acestui de a asigura stabilitatea în zona de securitate şi paza depozitelor de la Colbasna, pentru evacuarea sau utilizarea cărora, în prezent nu sunt condiţii. (Domnul Gubarev induce cititorii în eroare. Şi OSCE, şi Kievul, nu mai vorbind de Chişinău, sunt gata să contribuie la evacuare sau utilizarea acestor rezerve militare. Evacuarea nu se efectuează odată ce Moscova nu are interes de a scoate armamentul, odată ce s-ar epuiza motivul staţionării aici a Grupului Operativ. S-ar complica procesul de asigurare cu muniţii, arme şi armament a trupelor regimului secesionist. Mai sunt şi alte motive, expuse în acordul Tiraspol-Moscova din 20 martie 1998 de la Odesa, semnat de Victor Cernomîrdin, atunci Prim-Ministru a FR, şi I. Smirnov, „preşedintele rmn”, referitor la comercializarea conţinutului depozitelor. Afacerea nu a avut loc la insistenţa OSCE, însă o parte din armament mai valorează –I.L.). Cei, care acuză FR de faptul că a dislocat trupele sale în RM fără acordul conducerii acesteia, ascund un aspect important. Întrebarea nu poate fi examinată în acest plan, odată ce după obţinerea suveranităţii de către RM, FR nu a plasat trupe în teritoriul acesteia. Armata 14 a staţionat acolo de pe timpurile URSS, depozitele, care-i aparţin, nu au putut fi evacuate în condiţiile unui conflict armat între Chişinău şi Tiraspol. Grupul operativ de trupe ruse, rămas din Armata 14, şi contingentul de pacificatori, staţionează în Transnistria în conformitate cu p.p 2 şi 4 ale Acordului din 21 iunie 1992. (Falsificarea continuă. Punctul 2 al Acordului vizează în exclusivitate contingentul de pacificatori. Partea moldovenească, Ucraina şi OSCE nu au careva rezerve referitor la legalitatea aflării acestui contingent în Republica Moldova şi nu în Transnistria. Punctul 4 fixează prezenţa Armatei 14 a FR şi indică în mod imperativ evacuarea acesteia, în termene care vor fi stabilite de reprezentanţii părţilor. Deci, staţionarea nu este legitimă.-I.L.). Pentru a asigura existenţa acestot trupe FR a încheiat cu Ucraina (trupele staţionează ilegal în RM, dar acordurile să încheie cu Ucraina –I.L.) mai multe acorduri speciale, denunţate de Rada Supremă la 21 mai curent, cu încălcări esenţiale ale propriilor angajamente internaţionale. Evident, că noi vom găsi ieşire din situaţie, însă aceasta nu va deveni mai stabilă, se va complica şi participarea FR în operaţiunea de pacificare. (Am menţionat clar, că trupele pacificatoare nu sunt vizate. Moscova prin Gubarev special denaturează lucrurile, pentru a putea, în caz de conflict – spre care inclină Gubarev, face trimiteri că a „prevenit anterior”.-I.L.).
În alocuţiunile oficialilor de la Chişinău şi nu numai se repetă îndemnul de a transforma această operaţiune pacificatoare în o misiune poliţenească internaţională, fără a se ţinea cont de faptul, că la 18 martie 2009, preşedinţii FR, Moldovei şi a Transnistriei au semnat un Memorandum, în care dau o apreciere înaltă a rolului stabilizator ai acestei operaţiuni. Din start operaţiunea a asigurat un control eficient a Zonei de Securitate, a exclus evoluţii dramatice ale unor conflicte, nu a admis pierderea niciunui ostaş. (Gubarev, probabil, a uitat că regimul separatist şi-a format un potenţial enorm militar în exclusivitate datorită operaţiunii de „pacificare”. Că Vadim Pisari la 1 ianuarie 2012 a fost omorât de unul din aceşţi pacificatori ruşi. -I.L.). Demontarea operaţiunii de pacificare, consideră Gubarev, poate din nou provoca părţile la un conflict armat. Dacă acesta este efectul spre care tind adepţii „transformării”, apoi, probabil ei ar trebui să-şi asume şi responsabilitatea pentru aparița unui nou focar de conflict armat. (Gubarev este obligat să spună, că în componenţa acestei misiuni sunt invitaţi şi reprezentanţii FR. Că încă în anii 2000 reprezentanţii FR au admis o asemenea evoluţie. Situaţia în Moldova şi în Zona de securitate depinde de poziţia FR. Ea conduce cu exponenţii regimului. -I.L.).
De care ajutor din partea FR beneficiează Transnistria?
Interacţiunile cu regiunea trasnistreeană au loc în baza unor memorandumuri interdepartamentale, semnate de reprezentanţii structurilor respective din FR şi Transnistria. În regiune activează o structură necomercială din FR, care realizează proiecte sociale, construieşte grădiniţe de copii, obiective medicale, etc. (Cu asta Gubarev încheie lista, de parcă nu ar exista actele interstatale, protocolurile semnate în 2007 de Smirnov şi Viceprimministrul rus Jukov; în 2012 de Rogozin şi Şevciuc. În Transnistria activează întreprinderi ale complexului industrial-militar rusesc, ce-i permite comercializarea produselor cu dublă destinaţie. Nu mai vorbim de gazele naturale, pentru care regiunea nu plăteşte, dar din contul cărora există această formaţiune. -I.L.).
Care ar fi perspectivele reluării negocierilor în formatul „5+2”?
Suntem îngrijoraţi de stagnarea acestui proces, condiţionat de înrăutăţirea dialogului între Chişinău şi Tiraspol. Considerăm că, după formarea noului guvern, Chişinăul se va plasa pe o poziţie realistă, va anula dosarele penale intentate conducătorilor de la Tiraspol. Putem saluta faptul că aceste probleme deloc simple sunt puse în sarcina unui politician flexibil şi pragmatic, cum este Victor Osipov, Vice-Primministru. Continuăm să considerăm că încă nu sunt condiţii de a examina problemele politice în acest format. Părţile trebuie să consolideze încrederea reciprocă, să poată soluţiona problemele, dar nu a le examina. Şi încă una. Orice provocaţiune faţă de Tiraspol va complica problema. (Gubarev deschis ameninţă. La capitolul „provocare” poate fi trecut orice, inclusiv actualele solicitări ale Chişinăului agenţilor economici din regiune de a respecta legislaţia RM. Formatul „5+2” nu poate avea careva perspective, odată ce Gubareav dictează care probleme pot fi incluse pe agendă şi care nu. -I.L.).
Ion Leahu.