La 14 aprilie curent, aşa numitul „preşedinte a Transnistriei” Eugeniu Şevciuc, a petrecut o întâlnire de lucru cu conducătorii întreprinderilor mari industriale cu scopul de a identifica modalitaţi de minimalizare a influenţei negative a factorilor externi asupra activităţii acestor întreprinderi. În opinia noastră, evenimentul prezintă interes prin faptul că situaţia reală este demonstrată însuşi de către liderul transnistrean. Involuntar, fiind impus a specifica factorii influenţi, cît şi a analiza activitatea întreprinderilor, Şevciuc numeşte lucrurile reale. Ca urmare, tabloul apare cu totul altul, comparativ cu cel de propagandă, utilizat de liderii transnistreni în alte situaţii – în care vina pentru criză este integral atribuiită factorului extern, în special răuvoinţei Moldovei şi Ucrainei.
De obicei, liderii regiunii şi alţi factori de decizie, explică evoluţia dramatică a situaţiei financiar-economice în regiune prin acţiunile neprietenoase din exterior – în special din partea Chişinăului şi a Kievului. Nu a fost excepţie nici această ântrunire, Şevciuc tradiţional a adus învinuiri „factorilor externi” atât pentru acţiuni premeditate – „blocarea relaţiilor economice externe”, aplicarea noilor forme de limitare (fără a le specifica), cît şi constatînd factorul obiectiv: devalorificarea valutelor, scăderea capacităţilor de cumpărare, etc. Însă, cu aceasta constatare argumentele la adresa „vecinilor ne constructivi” au fost epuizate. Participanţii la consfătuire au recurs la o analiză mai realistă, care prezintă interes pentru eventualii parteneri ai regiunii, sau pentru cei care studiază procersele de acolo.
Potrivit lui Şevciuc, una din probleme cu care se confruntă „societatea transnistreană” este decalajul intereselor proprietarilor intreprinderilor şi a „statului”. Profitând de statutul său de particulari, în situaţia de criză, proprietarii aplică decizii administrative indicate a asigura interesele lor private, în special reducerea personalului, afectând astfel, interesele „statului”. Tot odată, anume de la stat sunt solicitate decizii, care ar amortiza loviturile crizei. Subiectul dat – contradicţia intereselor, a dominat în cadrul întrunirii şi a demonstrat că nu acţiunile statelor vecine sunt la baza fenomenelor de criză.
În această ordine de idei, cu totul altfel a apărut şi problema majoră, cu care se confruntă toate întreprinderile regionale – pierderea pieţelor de desfacere tradiţionale. Spre exemplu s-a făcut referinţă la combinatul de confecţiuni „Torotext”, care în 2013 şi-a redus volumul producţiei cu 35-40% comparativ cu precedentul 2012. Potrivit directorului general a SA „Tirotext” A. Mejinschi, scăderea semnificativă a capacităţilor de concurenţă a mărfii este condiţionată de „distanţa enormă a pieţelor de materie primă”. Potrivit directorului, SA furnizează şi, respectiv, transportă, bumbacul din Asia Mijlocie (Uzbekistan, Tajikistan). Procurând materia primă în volum de 14 mii tone, s-au plătit 28 milioane dolari, dintre care 2 milioane pentru transportare. Întreprinderile similare, situate în vecinătatea pieţei, cum ar fi cele din Pakistan, Turcia, China, își asigură cu materia primă la un preţ de două ori mai mic.
Făcând aceste constatări, Mejinschi a declarat că unica ieşire din situaţi, ar fi „asistenţa din partea statului”, în special reducerea tarifelor la energia electrică consumată, şi micşorarea de două ori a impozitelor la venit pe un termen de trei ani. Propunerea directorului a provocat furia lui Şevciuc. El a declarat, că în 2014 „Tirotext” a beneficiat de o asistenţă din partea „statului” în volum de 24 milioane ruble, dar a achitat impozete la buget în sumă de 19 milioane. Şevciuc a atenţionat la faptul că suma impozitelor platite de întreprinderile particulare, nu acoperă nici 50% din cheltuielile a bugetului. El a menţionat că nu poate fi tolerată situaţia în care producţia se comercializeză la preţuri de piaţă, iar energia se solicită la preţuri reduse. A propus să fie indentificate soluţii, care ar implica toţi factorii economici în procesul de depăşire a crizei. El a explicat, că în ultimii ani „statul” a oferit întreprinderilor industriale înlesniri în volum de 36% din suma impozitelor, ceea ce a însumat 100 milioane dolari SUA. Totodată el a menţionat că situaţia este prea dinamică, ca statul să-şi asume careva obligaţiuni ferme pentru a susţine intreprinderile pe o perioadă mai îndelungată, în condiţiile lipsei de resurse. Numai restabilirea exportului în Federația Rusă ar necesita 250 milioane dolari, de care „statul” nu dispune.
Cu probleme similare se confruntă şi confecţionarii de încălţăminte. Cum a relatat Iurie Ceban, director la fabrica „Softşuz”, au fost impuşi a reduce de 3,5 ori volumul de încălţăminte, prestat pe pieţele din FR. Pentru a redresa situaţia, directorul a aceptat propunerea investorului de a transfera o parte din comenzi din China, ce ar permite păstrarea pieţei din FR. Şevciuc a susţinut ideea şi a menţionat, că asemenea modificări, care prevăd extinderea producerii, vor fi susţinute integral, cu tot de ce dispune „statul”. Ca exemplu la acest capitol poate fi examinată situaţia la fabrica de ciment din Rîbniţa. Actualul proprietar a întreprinderii este dispus să investească în modificare cîteva milioane de dolari. Modificarea este dictată de faptul că întreprinderea utilizează utilaje de generaţia a doua, pe când concurenţii deja demult lucrează cu nivelul cinci. Noul proprietar consideră că investind 10-20 milioane dolari în retehnologizarea combinatului, ar putea deja în anul viitor a majora semnificativ cantitatea cimentului şi vor ieşi pe noi pieţe de desfacere. Potrivit agenţiei de presă „Olvia-pres” din 14 aprilie curent, în calitate de prima experienţă la acest capitol se examinează piaţa României. În acest scop cimentul din Rîbniţa (utilajul nou încă nu este nici procurat, nici montat- I.L.) este expediat la Bucureşti, unde e supus testărilor respective, pentru a o obţine certificarea. Cum a menţionat Vitalie Kalin, directorul întreprinderii, la moment se formează condiţiile de colaborare cu statul, uzina mizând la o reducere de 50% din tarifele la impozite, ce va influenţa semnificativ și ecostul producţiei. În opinia noastră, ar fi regretabil, dacă ramura autohtonă respectivă românească va fi subminată de această politică a regiunii autoproclamate.
Apoi s-a discutat la un subiect extrem de important – dotarea tehnologică a întreprinderilor din regiune. Reprezentanţii „guvernului” au specificat că, pe parcursul mai multor ani „statul” a practicat prestarea surselor energetice la un preţ redus (ca să nu fie spus gratis). Însă această indulgenţă nu a condiţionat modernizarea întreprinderilor (cu excepţia doar unora), restul utilizînd parcul tehnologic moştenit de pe timpurile URSS. Apare întrebarea: ce a făcut proprietarul şi ce intenţionează să facă? Să mizeze la surse energetice ieftine, care timp de 20 de ani au fost mult mai joase comparativ cu Ucraina şi Moldova? Practica respectivă nu a asigurat competivitatea majorităţii unităţilor economice. Şi cele 2-3 întreprinderi care au investit serios în modernizare, astăzi nu ţin piept în faţă concurenţilor din exterior.
În calitate de soluţie, mai mulţi participanţi la consfătuire au propus modificarea sistemului de impozitare, apropierea acestuia de cel practicat în FR (20% impozit pe venit şi returnarea impozitului la valoarea adăugată). Însă Şevciuc le-a amintit că aşa ceva s-a propus, însă nu toţi sunt încântaţi, ce a condiţionat conservarea sistemului existent. Concomitent, Şevciuc a declarat ceva mai puţin cunoscut. Potrivit lui, „statul” transnsitrean a obţinut pentru agenţii economici anularea de către RM a impozitului ecologic, mai multe tipuri de taxe, anterior colectate, restabilirea circuitului transportului feroviar.
Cum vedem, s-a discutat destul de serios. S-au identificat cauzele crizei şi sau propus unele măsuri pentru a amortiza consecinţele acesteia. Între aceste măsuri este cazul de evidenţiat ameninţarea din partea conducerii regiunii, care a preîntîmpinat directorii intreprinderilor, că în anumite situaţii ar putea fi aplicată introducerea „administraţiei externe”, dacă situaţia va evolua negativ.
Cu toate acestea, în cadrul acţiunii, nu au fost identificate careva acţiuni concrete din partea Chişinăului sau a Kievului, care ar fi fost cauza crizei în regiune. Din contra, Tiraspolul a obţinut mai multe decizii în favoarea sa şi, posibil, în detrimentul intereselor RM. Cum vedem, anumite planuri Tiraspolul le are şi în România. Nici nu se ascunde, că uzina de ciment de la Râbnița va fi favorizată prin reducerea cu 50% a impozitelor şi a preţurilor la sursele energetice, ce ar trebui să asigure competitivitatea produsului.
Regimul agresiv şi insistent îşi crează locul său pe pieţele din regiune, afectând sau neglijind interesele vecinilor şi învinuindu-i de lipsă de loialitate. Poate e cazul să fim mai atenţi la acţiunile Tiraspolului?
Ion Leahu.