Repezentanţii Tiraspolului au totalizat efectele întrunirei cu intermediatorii şi observatorii în procesul de reglementare transnistreană, care ar fi dat curs invitaţiei din partea regiunii din 21 decembrie 2015. Pe marginea întrunirii cu reprezentanţii SUA, UE, OSCE, FR, Ucrainei şi a Moldovei, Vitalie Ignatiev a evoluat cu un amplu interviu pentru presa locală, care îl redăm într-o variantă prescurtată.
Cum a menţionat funcţionarul de la Tiraspol, scopul vizitei ai înaltor oaspeţi ar fi fost familiarizarea cu procesul de negocieri – activitatea căruia nici pe departe nu reflectă relaţiile reale între Chişinău şi Tiraspol. Ignatiev a punctat că recenta rundă de negocieri a avut loc în vara anului 2014. Cît ţine de grupurile de lucru, şi aici situaţia nu e mai promiţătoare. Mai multe grupuri au abandonat relaţiile, iar cele care se mai convoacă, nu reuşesc să atingă o decizie comună. Doar de două ori s-au întîlnit reprezentanţii în probleme politice, în detrimentul înţelegerii de a efectua asemenea contacte odată la 1-2 săptămîni. Pînă aici mai merge, dar afirmaţia ce va urma este nimic altceva decît o „torpilă” propagandistică, inventată la Moscova. Ignatiev declară că vizita negociatorilor ar fi fost condiţionată de complexul grav de probleme care s-au acumulat în atitudinile părţilor implicate în conflict, între care deschiderea dosarelor penale funcţionarilor din Transnistria, agravarea situaţiei economice a regiunii ca urmare a presingului economic, de transport, logistic, etc. efectuat de Moldova de comun acord cu Ucraina, asupra regiunii. Potrivit lui Ignatiev, oaspeţii, auzind cele enumerate, au lăsat totul baltă şi de urgenţă au mers spre Moldova, unde au fost informaţi cu privire la conţinutul poziţiei Tiraspolului. Administraţia secesionistă i-a mirat pe negociatori cu o abordare neaşteptată a problemei, care constă în „necesitatea unui lucru minuţios şi concret pentru a asigura într-un mod operativ soluţionarea problemelor ce s-au adunat în relaţiile celor două părţi”. De parcă de-a lungul conflictului, începînd cu 1992, situaţia ar fi fost alta. La fel, Ignatiev a declarat că partea transnistreană plasează în prim plan în agenda negocierilor „reducerea presingului” din exterior asupra Transnistriei şi aplicarea practicii de lucru în formatul 5+2 în exclusivitate în baza actelor care deţin propuneri concrete, prestate de părţi, iar soluţionarea acestora ar fi în favoarea locuitorilor din ambele maluri. (În curînd nu odată vom aborda problema rolului RM în evitarea defaultului deplin a regiunii, la moment doar accentuăm cazul pentru a rata ocazia de a face comparaţiile de rigoare).
Evident că Ignatiev nu a ratat şansa de a reitera că partea transnistreană, de mult timp, a prezentat Formatului propriile propuneri – mai mult de 60 la număr, dintre care „diplomatul” a amintit problema transportului; mai concret, a plăcuţelor de înregistrare. Ignatiev, probabil pentru uz intern, a afirmat că soluţionarea problemei date ar putea pe viitor „influenţa decizia Turaspolului de a deschide circulaţia pe podul de la Gura Bîcului”. El nu vede, ori consideră că pe malul drept nu înţeleg că importanţa acestui pod ca element al unui sistem de transport la moment e nulă. Transportatorii transnistreni nu au ce transporta, iar cei din dreapta Nistrului practică alte drumuri. Intenţia de a părea un negociator flexibil îl impune a inventa propuneri ori lipsite de sens, ori cu o valore incomparabil mai mică decît ar dori să fie. Potrivit lui Ignatiev, datorită faptului că timp de 10 ani organele abilitate ale Chişinăului nu eliberează transportatorilor transnistreni actele necesare, în regiune ar fi dispărut o ramură ai economiei – transportarea mărfurilor. Ignatiev regretă că Chişinăul nu reacţionează la solicitarea Tiraspolului de a casa dosarele penale intentate mai multor funcţioanari „de stat” transnistreni; nu permite revenirea „acasă” cetăţenilor „transnistreni”, deportaţi din aeroportul Internaţional Chişinău la locul din care au plecat.
Un capitol apare este consacrat situaţiei la calea ferată. În 2004, aplicînd forţa şi armele din dotare, structurile transnistrene au acaparat o porţiune considerabilă a Căii Ferate a RM, declarînd-o „Intreprinderea transnistreană de stat – Calea ferată”. În prezent ei cer ca Moldova să accepte şi să permită libera circulaţie a trenurilor transnistrene (retrase ilegal, în mod forţat din întreprinderea respectivă a Moldovei), ba să și legifereze actele de însoţire eliberate de structurile de profil de la Tiraspol. Şi, se mai cere ca Moldova şi Ucraina să ridice restricţiile de circulaţie a trenurilor prin staţiile „Kuciurgan-Export” şi „Slobodca-Export” (Ceea ce ar însemna că aceste mărfuri evită controlul vamal din partea structurilor abilitate ale RM. Rămîne Ucraina, însă Tiraspolul nu pierde speranţa că acolo lucrurile vor reveni la situaţia de altă dată, cînd regimul avea linie verde pentru orice fel de contrabandă). Reprezentanţii Chişinăului, potrivit lui Ignatiev, le-ar fi propus să revină la situaţia de pînă la 2004, adica să restabilească mecanismul unificat al sistemului de transport feroviar – propunere categoric respinsă la Tiraspol.
Trecînd de la propriile impresii la unele constatări, Ignatiev a afirmat că „aşteptările părţii transnistrene şi ale factorilor procesului de negocieri, coincid”, fapt care înseamnă că a venit timpul de a converti declaraţiile şi afirmaţiile în fapte reale” (Afirmaţia corespunde doar cît ţine de reprezentantul FR Gubarev, la ce ne mai vom opri). Aşteptările Tiraspolului, potrivit lui Ignatiev, se referă la dorinţa de a obţine decizii concrete, de a depăşi îndelungata perioadă de „baterea pasului pe loc în cadrul dialogului politic”. Şi partenerii, afirmă funcţionarul, „nu sunt cointeresaţi de a petrece întruniri de dragul întîlnirilor”.
La acest capitol reprezentantul Titraspolului din nou a accentuat, că pe masa tratativelor sunt suficient de multe proiecte şi propuneri (evident, el se referă la materialele Tiraspolului, gen celor despre care s-a vorbit mai sus), aprobarea cărora şi ar aduce rezultatele scontate. Mai mult ca atît, Ignatiev consideră că adoptarea deciziilor din şirul propus de Tiraspol, ar consolida încrederea reciprocă şi ar dinamiza în mod pozitiv mersul tratativelor. Suplimentar, Tiraspolul speră că observatorii vor influenţa Chişinăul şi Kievul ca aceşti actori să renunţe la mai multe acţiuni unilaterale, discriminatoare pentru Transnistria. El din nou a enumerat „acţiunile” – intentarea dosarelor penale; expulzarea din gară a persoanelor care nu deţin acte moldoveneşti; şi, evident, renunţarea la efectuarea controlului mixt la punctul de frontieră „Pervomaiscoie”. Apariţia la acest post a vameşilor din RM, de comun cu funcţionarii EUBAM, ar spulbera ultimele speranţe ale afaceriştilor din stînga Nistrului de a reanima torentele de contrabandă.
În toată pălăvrăgeala aceasta, care aproape că nu este dotată cu informaţie, apare şi un element interesant. Fiind întrebat cum, prin care metode în opinia Tiraspolului, mediatorii ar putea influenţa Moldova, şi în special Ucraina, Ignatiev a „deschis un mare secret”. El a amintit că în luna martie curent, S. Gubarev, reprezentantul FR în procesul de negocieri, a făcut publică o „nouă viziune asupra obligaţiunilor părţilor”. Se propune a elabora un mecanism, care va asigura realizarea deciziilor adoptate. Cum spune Ignatiev, cu referire la Gubarev, în procesul de negocieri care îşi are începutul în 1994 (de ce din 1994, cînd din 1992 au loc tratative?), s-au adunat mai multe sute de înţelegeri, care, în marea lor majoritate nu se respectă de partea moldovenească. Aşa deci, se conturează idea a ataca Chişinăul. Se mai propune de către Moscova ca părţile implicate să renunţe la oricare acţiuni care ar „agrava situaţia unui participant” (e clar, postul mixt; înregistrarea agenţilor economici şi a transportului în organele RM; prestarea dreptului vamei transnistrene de a efectua procedurile fără colegii din Chişinău; etc).
Nu a fost dată uitării în propunerile „imparţialului” reprezentant al Moscovei, şi aspectul dosarelor intentate funcţionarilor de la Tirapol. Dacă analizăm minuţios, şi acest capitol conţine doar sugestii. Chişinăul şi Ucraina sunt absolut libere de a declara că propunerile nu le vizează şi nici să nu accepte examanirea acestora în cadrul agendei. Nu se exclude că Gubarev i-a comunicat ceva personal lui Ignatiev, referitor la „metoda de a convinge”, care la moment nu este afişată. Cu această ocazie am putea face o presupunere, de comun cu Preşedintele Asociaţiei Politicii Externe din RM Victor Chirilă, care trecînd în revizie vizitele de ultima oră la Chişinău şi Moscova, a presupus că „Moscova se pregăteşte pentru alegerea Preşedintelui Moldovei”. Nu e neapărat asta, dar prea convingător pare. Ar fi inexplicabil dacă la acest capitol am fi trecut cu vederea o prezentare efectuată la Chişinău de către S. Gubarev în faţa reprezentanţilor „societăţii proruse”. Între altele, diplomatul rus a afirmat în modul categoric, că „operațiunea de pacificare va continua atîta timp cît va fi necesar ca „Tiraspolul şi Chişinăul să-şi normalizeze definitiv relaţiile”. Potrivit lui Gubareav, Rusia nu a introdus în Moldova forţe armate suplimentare. GOTR sunt elemente rămase după evacuarea armatei 14 şi au misiunea de a asigura securitatea depozitelor cu muniţii. Acestea vor fi evacuate în Rusia, dar când se vor crea condiţiile necesare. Probabil, diplomaţia nu este un sinonim al onestităţii. Gubarev nu poate să nu ştie că în 1998, în cadrul Acordului de la Odesa, părţile au convenit a retrage muniţiile din Moldova. OSCE a format un cont special, pentru a plăti lucrările de evacuare. Moldova s-a obligat să presteze vagoane, iar Ucraina să asigure tranzitarea spaţiului statului respectiv. Evacuarea a şi demarat, fiind stopată din motiv că lui I. Smirnov i s-a părut că el rămîne cu o dobîndă prea mică. Şi încă una, indiferent de ceea ce sunt sau nu depozitele în Transnistria, nu există nici un act bilateral ruso-moldovenesc care ar justifica prezenţa acestor trupe în Moldova.
În rezumat, Ignatiev a declarat că, în pofida angajamentelor de altă dată de a perfecta mai multe proiecte, car, fiind aprobate de negociatori, ar fi pozitiv influenţat viaţa cotidiană a populaţiei, fenomenul nu s-a produs, odată ce „partea moldovenească nu a manifestat nici un interes faţă de proiectele propuse”.
Nota tristă, practic tragică cu care Ignatiev a finalizat discursul, are explicaţia adevărată şi nu faptul că „Moldova nu acceptă aberaţiile Tiraspolului”. La 5 aprilie „guvernul” de la Tiraspol a apărut în faţa cetăţenilor cu o adresare. Este ceva nou pentru relaţiile de după 1992, inclusiv şi pentru regimuri autoritare. Ca şi pe timpurile sovietice, guvernul afirmă că populaţia se adresează, îngrijorată de viitor, cere explicaţii. Începe cu un moment pare-se că pozitiv. Indiferent de faptul că în 2015 veniturile au fost cu 30% sub aşteptări, ce a condiţionat reducerea salariilor şi pensiilor în raport cu deficitul, în decembrie guvernul a compensat pensionarilor pierderile, iar în martie au fost restabilite şi suplimentele la pensii din partea FR. Cu asta partea pozitivă se şi epuizează. Guvernul este impus a deschide altă parte a situaţiei, declarînd că în ianuarie-februarie 2016 volumul producției în industrie a decăzut cu 3,5%, exportul s-a micşorat cu 8.7%, iar importul cu 36.8%. Ca o consecinţă, s-a redus volum încasărilor la buget. În perioada de referinţă (ianuarie-februarie 2016) la buget s-au livrat doar 16.7 milioane dolari SUA, cu 20.5% mai puţin ca în perioada precedentă. Din decembrie 2015 se fixează decăderea consecutivă a rezervelor valutare ale băncii centrale. La 1 decembrie 2015 aceste rezeve constituiau suma de 32.3 milioane dolari SUA, pe când la 1 martie 2016 – doar 12.3 milioane.
Pronosticul referitor la evoluţiile rezervelor valutare ale regiunii este că sunt negativ influenţate de reducerea preţului le energia electrică exportată. Unicul beneficiar al acestei energii este RM. Transferurile pentru energie electrică constuituie unica sursă de consolidare a rezervelor valutare. Însă, declară „guvernul transnistrean”, în ultimul timp apar reţineri de plată din partea contribuabililor. Producătoarea de energie electrică societatea pe acţiuni Termocentrala de la Cuciurgan asigură 40% din venuri la bugetul consolidat. Anul curent Termocentrala a cedat 28% din tarif, numai ca să împiedice penetrarea pieţei energiei electrice a RM de către furnizorii ucraineni, care s-au declarat capabili de a asigura 65% din necesităţile republicii. O asemenea evoluţie ar fi însemnat o catastrofă pentru regiune. Această teză a fost unica utilizată de guvernare în calitate de argument, contra zvonurilor sperietoare ce acoperă regiunea, referitor la insuficienţa produselor alimentare, celor de prima necesitate etc. În regiune se simt semne de panică, şi guvernarea secesionistă dispune de un număr limitat de pîrghii pentru a asigura stabilitatea.
Practic, arsenalul e absolut insuficient. Speranţa e la acţiuni, care în mod normal ar trebui să sperie orice guvernare. Se reduce populaţia. Fizic se extermină. În 2015 la Bender au fost înregistrate doar 570 căsătorii. Este cea mai mică cifră din întreaga perioadă a existenţei „republicii autoproclamate”. Evident, nu sunt căsătorii, nu se nasc copii. În primele trei luni ale anului, sau născut 208 copii şi au avut loc 287 de decesuri. Faptul că numărul decesurilor depăşeşte cel al naşterilor, nu mai miră pe nimeni. Însă reducerea nunţilor e un factor alarmant. Anual acest număr se reduce cu 40%. În primele tei luni ale anului 2016 s-au înregistrat 82 de căsătorii şi 65 de divorţuri. Nu sunt tineri, nu are cine lucra şi a produce valoare adăugată.
Asta însă nu trezeşte careva emoţii liderilor regimului. Ei continuă fortificarea structurilor de forţă. La 5 şi 6 aprilie curent, unităţile cu destinaţie specială ale Ministerului apărării vor efectua sărituri cu paraşuta. Potrivit presei transnistrene, paraşutiştii constituie o companie, cam 100 de persoane, în cadrul brigăzii cu destinaşie specială. Paraşutiştii sunt dotați cu paraşute de producere rusească, de tip D-5, practic de ultimul model. Au nevoie de a însuşi „tehnica nouă”, înainte de a sări.
Deci, bugetul e la pămînt. Pensionarii şi bugetarii sunt văduviţi de 30% din salarii şi pensii. Însă forţele armate nu duc lipsă de combustibil (avioanele zboară), de muniţii, de materiale expozibile. Se procură noi utilaje – paraşute sofisticate, regulat au loc cantonamente şi aplicaţii. Ba este aşteptat şi un foarte înalt controlor, genaralul Lenţov Alexandru, adjunctul comandantului forţelor terestre a MA a FR. Probabil, regiunea se pregăteşte pentru noile runde de tratative în formatul „5+2” şi „echipa” selectează argumentele cele mai convingătoare.
Ion Leahu