Spre deosebire de estul Ucrainei, în Moldova nu se trage, nu moare lumea pe cîmpul de luptă. Însă asta nici de cum nu înseamnă că e pace şi linişte, şi putem să ne permitem să admitem că procesul de reglementare lent intră într-o fază de stabilitate, fără rezultate pozitive, dar şi fără momente de urgenţă. Nu, aşa nu este şi aşa nu poate fi. Planurile expansioniste ale unor politicieni din FR nici pe departe nu sunt realizate, din care motiv Moldova nu poate obţine condiţiile pentru a se concentra la problemele depăşirii restanţelor la dezvoltare. Nu e zi să nu ne confruntăn cu surprize, de ordine, neplăcute.
La 14 februarie curent, preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin a indicat Consiliului Federaţiei, un fel de „senat” rusesc, să pregătească propuneri în vederea simplificării procesului de acordare a cetăţăniei FR locuitorilor Transnistriei. Potrivit „senatorului” rus Konstantin Kosacev, în Rusia este perfectată o listă a problemelor, exercitarea cărora este în vizorul „parlamentelor” din Transnistria şi FR. Din acest şir face parte şi problema simplificării procesului de acordare a cetăţeniei FR. Alexandru Scerba, „preşedintele Sovietului Suprem” transnistrean, a menţionat că „Transnistria este o parte indispersabilă a „lumii ruse”. Din cei mai mult de 500 de mii de cetăţeni a Transnistriei, afirmă Cerba, 213 mii deja posedă cetăţănia FR, iar majoritatea celor rămaşi şi-o doresc. Deciziile respective ar putea fi adoptate într-un regim activ, odată ce, potrivit lui Şerba, între Duma de Stat şi „legislativul” de la Tiraspol s-a creat o atmosferă de încredere şi înţelegere reciprocă. „Parlamentarii” transnistreni, fiind la Moscova, au obţinut promisiunea colegilor din FR, că cele mai importante acte, definitive pentru Transnistria, vor fi expertizate în Consiliul Federaţiei. Putem fi siguri, afirmă Scerba, procesele nu vor bate pasul pe loc şi în timp scurt va apare respectivul document al legislativului FR, prin care se vor deschide larg uşile cetăţeniei ruse pentru locuitorii Transnistriei.
Presupunerea nu pare deloc irealizabilă pe fundalul altui act, la fel semnat de preşedintele de la Moscova V. Putin. La 18 februarie curent domnia sa semnează Decretul prin care FR oficial recunoaşte valabilitatea şi legalitatea actelor emise de organele respective, care „efectuează puterea statală” în anumite regiuni din Donbas. Prin decret se recunoaşte valabilitatea paşapoartelor, altor acte care identifică persoana, certificate de studii, meserii, acte de naştere, deces, căsătorie, divorţ, înregistrarea mijloacelor de transport. Actele indicate permit posesorilor accesul liber (fără vize) în Federaţia Rusă. În decret este indicat caracterul temporar al acţiunilor prevăzute, „pînă nu se va normaliza situaţia în Donbas”. În calitate de temei a deciziei, în decret se fac trimiteri la „normele existente internaţionale”, fără a le nominaliza.
Experţii au atenţionat la diversitatea situaţiilor a Transnistriei şi a regiunilor din Donbas. Nu s-au scurs nici patru ani de la apariţia zonelor rebeliunii ucrainene, că Moscova le-a şi recunoscut statalitatea, spre deosebire de Transnistria – care de douăzeci şi opt de ani nu obţine o asemenea abordare. Indiferent de accentuarea în decretul lui Putin a caracterului temporar al deciziei, de condiţionarea adoptării acestuia de escaladarea conflictului şi „tergiversarea Kievului și de exercitare a acordurilor de la Minsk”, este clar că Moscova a recunoscut regiunile rebele. Nu poate fi recunoscut actul emis de o formaţiune nerecunoscută, ceea ce ar însemna inexistență. Repetăm, un asemenea Act, semnat de preşedintele Putin referitor la Transnistria nu există. Şi asta în condiţiile în care au avut loc mai multe referendumuri referitor la relaţiile cu Rusia, că nu-şi-au pierdut valabilitatea mai multe decizii a Legislativului rus, prin care Duma insistent recomanda legislativului să dea curs doleanţelor oficializate a „transnistrenilor” de a deveni parte componentă a FR. Rusia, fără a emite un act gen Decretul lui Putin referitor la Donbas, a recunoscut diferite acte emise la Tirasopol: certificate de naştere, de căsătorie, livrete de conducere auto, atestate de absolvire a şcolilor medii. Însă, paşaportul transnistrean nu a fost acceptat în Rusia în nici un caz. Pentru a intra la faculatate, a fi admis în serviciu, angajat la muncă, organele respective din FR solicită acte confirmate de structurile abilitate ale Republicii Moldova. Pentru ultimii ani este caracteristic şi extinderea acestor cerinţe asupra certificatelor de studii medii. Fără apostilarea în Moldova (de unde şi porneşte problema), aceste acte nu se mai consideră valabile. În opinia experţilor din FR, prioritatea dată, acordată regiunilor din Donbas, ar însemna că Moscova ar fi avut mai multe speranţe pozitive vis a vis de perspectivele soluţionării diferendului nistrean, comparativ cu cel din Ucraina. Respectiv, se consideră că actualele relaţii Moscova- Chişinău ar fi mai „calde”, mai apropiate, decît relaţiile Moscova-Kiev.
Primele reacţii la Tiraspol la decretul de recunoaștere a actelor în Donbas, poartă un caracter indeterminat, se simte că au primit noutatea drept o ofensă. Transnistrenii, se declară în presa locală, mulţi ani au aşteptat o decizie gen celei la adresa Donbasului; pentru ei, în schimb au primit indicaţia de a „soluţiona problemele în cadrul unui stat comun cu Moldova”.
În realitate, nu este nimic neordinar în faptul că Moscova nu a recunoscut „suveranitatea” Transnistriei. În calitatea sa de preşedinte, Igor Dodon e abia la lansarea mandatului. Are de realizat mari planuri şi ar fi fost culmea inconsecvenţei a recunoaşte Transnistria, lipsindu-l pe Dodon de principalul bonus – titlul de „reintegratorul” Republicii Moldova. Fără Transnistria nu prea are sens a „lupta” pentru reorientarea vectorului politic extern de la Vest spre Est. Şi încă una: spre deosebire de Moldova, Ucraina e o ţară imensă. Primele şocuri, condiţionate de atacul armat din partea Rusiei, au trecut; Ucraina se învaţă a se apăra. Moscova tot mai des intră în situaţii de criză de decizii şi acţiuni eficiente, care ar influenţa Kievul – evident, cu excepţia unui atac general armat, referitor la pericolul căruia a atenţiona recent Petro Poroşenco, Preşedintele Ucrainei. Şi totuşi, Moscova a recurs la recunoaşterea „aliaţilor”, pas care poate avea consecinţe diverse, însă nu şi pozitive pentru reglementarea situaţiei în Ucraina şi a relaţiilor pe viitor a Rusiei cu Ucraina.
Absolut alta e situaţia în Moldova şi, respectiv, în Transnistria.
Două zeci şi opt de ani de coexistenţă nu au dezamorsat ceaţa în relaţiile Chişinău-Tiraspol. Nici la un nivel, fie guvernamental, fie cel popular, nu există disponibilitate de a elabora şi realiza acţiuni axate spre integrare. Cît nu este de caraghios, dar analiza situaţiei arată, că la moment anume Moscova împiedică dezmembrarea definitivă a statului Republica Moldova. Evident, nu din interese pro-moldave, ci din cele proprii. Filiala din Moldova a tabloidului moscovit „Kommersant.ru” – „NewsMaker”, cu lux de amănunte ne explică în materialul din 14 februarie, de ce „Gazprom” a refuzat schema de restructurare a datoriilor istorice, propusă de Republica Moldova. Concluziile le vom trage în comun, dar nu înainte de a face o remarcă. Guvernatorii de la Chişinău de mulţi ani la întrebarea ce e cu datoria Transnistriei faţă de monopolistul rusesc, răspunzând: „păi, e datoria unui agent economic, de facto segment al unei structuri, faţă de altul, de centru”. Se lăsa de înţeles, că „Gazpromul” are datorii faţă de el singur şi, cu totul ieşit din comun, că Moscova se va acorda cu această abordare a situaţiei. Realitatea s-a dovedit a fi mult mai severă. „Gazpromul” a refuzat categoric schema propusă de către Chişinău, în cadrul vizitei în Moldova a lui Valeriu Golubov, adjunctul preşedintelui „Gazprom”, de restructurare a datoriei de 6,5 miliarde dolari SUA – care presupune atribuirea acestei datorii celor care au consumat produsul – regiunii Transnistrene şi sucursalei „Gazpromului”, „Tiraspoltransgaz”. Cum consideră mai mulţi experţi, Moscova este conştientă de faptul că nu mai vede ea o mare parte din această sumă, cu atît mai mult ea respinge restructurarea, pentru a conserva datoria în calitate de manivelă de influenţă asupra Chişinăului.
În principiu, nici la „Gazprom”, nici la Guvernul FR nu se infirmă că marea majoritate a acestei datorii colosale (5.8 miliarde dolari SUA) revine regiunii transnistrene, care de facto, din 1992 nu a achitat nimic pentru gazele folosite. Se face referinţă la partea juridică, la norma potrivit căreia Transnistria ar fi parte componentă a Republicii Moldova, iar recipientul oficial ar fi „Moldovagaz”, structură a guvernului RM, care primeşte produsul de la vînzător şi îl distribuie în Moldova şi în stînga Nistrului. Ne amintim că în ianuarie curent Igor Dodon a vizitat Moscova, unde s-a întîlnit cu Vladir Putin şi cu preşedintele „Gazprom” Alexei Miller, cărora le-a comunicat că poate propune partenerilor din FR un plan de restructurare a datoriilor pentru gaze. „Secretele” au fost date la o parte în cadrul vizitei la Chişinău a vice-preşedintelui de la „Gazprom” Veleriu Golubov, în discuţie cu care Prim-ministrul Pavel Filip, a şi dezvăluit „planul”. Potrivit domnului Filip, Moldova propune monopolistului rusesc contra propriei datorii de 500 milioane dolari SUA, careva active, care mai sunt în proprietatea „Moldovagaz”, iar cele 5.5 transnistrene, să fie atribuite în exclusivitate „Tiraspoltransgaz” iar apoi – administraţiei regiunii.
Evident, varianta propusă, care lipseşte Moscova de orice perspectivă de a obţine macăr o sumă cît ar fi de mică, nu le convine. Însă, reprezentanţilor Chişinăului, Golubov le a comunicat că „restructurarea datoriilor este posibilă doar în condiţiile că datoriile curente sunt achitate sută la sută”. Neţinînd cont de faptul că Moldova foarte minuţios asigură plăţile curente şi nu acumulează datorii, Valeriu Golubov, în cadrul întîlnirii cu Vadim Krasnoseliski (nu cu demnitarii de la Chişinău) a declarat că „Gazpromul” nu va renunţa la schema existentă de livrare a gazelor (şi, respectiv, de percepere a plăţilor). „Eu, a menţionat Golubov, nu admit devastarea celui existent, vechi, atîta timp, cît nu este creat ceva nou. Înainte de a propune un nou model, ar fi cazul să conştientizăm ce va urma, care vor fi consecinţele acestor modernizări”. Ce ar însemna această nedorinţă a „Gazpromului” a discuta modernizarea a comentat-o Veaceslav Miscenco, expert de la „Argus Media”, solicitat de „Kommersant”. Potrivit expertului, din punct de vedere economic, problema datorii la gaze nu are soluţie. Economia transnistreană e atît de nesemnificativă din punctul de vere a formării „valorilor adăugate”, încît ea este incapabilă a deservi această datorie. Respectiv, consideră el, soluţia ar putea fi căutată în domeniul politicului. Odată ce Moscova nu a recunoscut suveranitatea Transnistriei, s-ar putea presupune că Moscova va iniţia integrarea părţilor. Şi aici acestă datorie colosală fiind atribuită Moldovei, ar putea deveni o sculă eficientă pentru a dirija cu Moldova, a o limita în opţiunile ei proeuropene şi la oricare manifestare a independenţei faţă de Moscova. La concret, modalitatea care o va alege Moscova pentru a regla situaţia cu datoria, deplin va depinde de comportamentul Chişinăului. Obţinerea completă a Moldovei în orbita intereselor sale pentru FR ar fi o victorie suficientă în aspectul formării unei politici favorabile în regiune, în raport cu exteriorul occidental, şi, în special cu Ucraina.
Articolul este publicat în cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.
