Evacuarea munițiilor ar putea crea o bază pentru reglementarea temeinică a conflictului transnistrean. Acest pas ar conduce la consolidarea securității regionale prin demilitarizarea regiunii şi la crearea unei atmosfere de încredere între Chișinău, Moscova și Tiraspol. Totodată Rusia se teme că odată cu retragerea munițiilor și a Grupului Operativ al Trupelor Ruse, Republica Moldova va rupe Acordul de pace semnat în 1992 de către președinții Mircea Snegur și Boris Ielțîn. Acestea sunt temele abordate într-un interviu cu Andrei Deviatkov, expert senior în cadrul Centrului de Cercetări Post-sovietice al Institutului de Economie al Academiei de Științe din Federația Rusă, doctorand în Științe ale Istoriei.
Deschide:MD va publica și alte interviuri la tema „coridorul verde” pentru retragerea munițiilor și a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
— Domnule Deviatkov, tema „coridorului verde” pentru evacuare a munițiilor și GOTR din Cobasna, regiunea transnistreană, a devenit foarte actuală în ultimul timp. Pozițiile experților ucraineni diferă: unii susţin că acesta e un proiect realist, alții, dimpotrivă, că este irealizabil. Cum apreciați posibilitatea realizării acestui proiect?
— Lichidarea depozitelor de muniții ale fostei Armate a 14-a și evacuarea contingentului militar, care păzește acest arsenal, sunt condiționate de Rusia prin reglementarea conflictului transnistrean. Moscova insistă asupra principiului, dar, deocamdată, nu există premise sau evoluții pozitive în acest sens, nici în ceea ce priveşte schimbarea poziției Federației Ruse, cel puțin în viitorul apropiat. Or, e cu neputinţă să ne imaginăm realizarea proiectului respectiv fără participarea acestei ţări. Vorbind despre presiunea internațională asupra Rusiei, presiune pentru care ministrul Apărării va pleda în cadrul organizațiilor internaționale (în primul rând OSCE), este, totuşi, puțin probabil ca SUA și UE să politizeze chestiunea în condiţiile actuale.
— Care va fi efectul evacuării munițiilor asupra reglementarii conflictului transnistrean?
— Evacuarea munițiilor ar putea crea o bază pentru reglementarea temeinică a conflictului transnistrean. Acest pas ar conduce la consolidarea securității regionale prin demilitarizarea regiunii şi la crearea unei atmosfere de încredere între Chișinău, Moscova și Tiraspol. Plus că ar tranşa şi problema păstrării în siguranţă a muniţiilor.
— Evacuarea munițiilor și a GOTR – care păzește depozitele – înseamnă oare și retragerea misiunii de pacificare a Federațeiei Ruse?
— Există temeri justificate că, în cazul în care lichidarea totală a depozitelor Armatei a 14-a va avea loc înainte de soluționarea politcă a conflictului, Chișinăul va considera această situație drept o posibilitate de a rupe Acordul din 1992 cu privire la reglementarea pașnică a conflictului, de a declara ca atare ca fiind nelegitimă prezența misiunii de pacificare pe teritoriul său și de a obţine, în cele din urmă, un unghi convenabil de reglementare politică a conflictului (deci fără a-i oferi Tiraspolului prerogative considerabile). Asta va crea un vid de securitate pe Nistru, vid care ar putea agrava brusc situaţia politico-militară. Este cert că misiunea de pacificare a Rusiei în Transnistria se bucură de o credibilitate mare, chiar și din partea majorității populației. Acest fapt nu poate fi omis atunci când se încearcă transformarea structurii de menținere a stabilității.
— Există, potrivit unora, trei posiblități de retragere a munițiilor: pe cale maritimă (prin portul Giurgiulești), pe cale aeriană (folosind aerodromul Mărculești) sau pe cale terestră (prin teritoriul ucrainean). Care dintre ele e mai realistă?
— La începutul anilor 2000, transportarea se făcea cu ajutorul garniturilor de tren, care traversau teritoriul ucrainean. E puțin probabil că celelalte căi ar fi mai comode și mai puţin costisitoare.
— Totuşi, îţi face impresia că acest „coridor verde” e o încercare a Chișinăului și Kievului de a submina argumentul Moscovei privind imposibilitatea evacuării depozitelor din Cobasna și GOTR din cauza situației din Ucraina. Să fie, deci, „coridorul” în cauză doar un pas politic al Chișinăului și Kievului?
— Proiectul „coridorului verde” are o conotație dublă. În primul rând, Kievul și Chișinăul au folosit această inițiativă ca argument care vrea să combată poziția rusească potrivit căreia evacuarea munițiilor este imposibilă din cauza situației din Ucraina. În linii generale, acest proiect se încadrează în logica – deja obişnuită – a confruntării informaționale dintre părți. În afară de contextul geopolitic, nu trebuie să omitem, însă, și contextul politic intern. Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, este reprezentantul Partidului Liberal a lui Mihai Ghimpu, care se folosește de această poziție ca de o posibilitate pentru menținerea imaginii electorale pe fundalul scăderii accentuate a popularității partidului său în ultimii ani. Șalaru s-a remarcat deja printr-o serie de inițiative. De exemplu, instituționalizarea memoriei privind „ocupația rusească” și politizarea, la Summit-ul NATO de la Varșovia, a problemei prezenței militare rusești. Că inițiativa „coridorului verde” nu e decât o acțiune politică se poate înţelege din faptul că Șalaru le-a cerut autorităților ucrainene să-l declare pe Igor Dodon persona non-grata în ţara vecină pentru afirmaţiile sale despre Crimeea.
— Evgheni Șevciuk a spus că este categoric împotriva evacuării munițiilor și a GOTR. Depinde ceva de Tiraspol în acest sens?
— Așa cum au demonstrat evenimentele din anii 1997-2003, când munițiile din Cobasna ori se distrugeau pe loc, ori se evacuau, Transnistria, condusă de Igor Smirnov, a pus a acţionat toate pârghiile pentru obstrucționarea acestei activități (activizarea organizațiilor neguvernamentale, tărăgănarea unor decizii etc.). Guvernul rus a fost nevoit chiar să trimită delegații oficiale în regiune pentru a convinge Tiraspolul să ofere undă verde garniturilor de tren cu muniții. Acordurile au fost posibile după ce Rusia a consimţit să reducă datoria Transnistriei la gaze naturale. De aceea putem presupune că Tiraspolul nu va va fi de acord cu evacuarea munițiilor fără a i se oferi anumite garanții în cadrul reglementării politice a conflictului.
— Cum poate influența președintele ales implementarea „coridorului verde”, dar și reglementarea conflictului transnistrean?
— Președintele Republicii Moldova are doar prerogative reprezentativ-protocolare în domeniul politicii externe. Progrese serioase în soluționarea conflictului sunt posibile – trebuie spus răspicat – doar în cazul unei voințe politice din partea majorității parlamentare. În condițiile unei instabilități politice în Republica Moldova, este puțin probabil ca actuala coaliție să ia decizii în acest sens. Inițiativa privind „coridorul verde” nu va fi altceva decât un prilej publicitar, care, şi el, va dura nu mai mult de-o săptămână…
— Dumneavoastră spuneţi – justificând într-o anumită măsură Rusia – că evacuarea depozitelor de muniții nu este posibilă înainte de implementarea unei soluții politice pentru Transnistria; însă nu menționați nimic despre Summitul OSCE din 1999, la care Rusia s-a angajat să-şi retragă munițiile până în anul 2001. Să înțelegem că identificarea unei soluții politice predomină angajamentul de odinioară, asumat în mod oficial?
— În cadrul Summitul-ui OSCE de la Istambul din 1999 a fost, de fapt,a fost încheiat un acord aşa-zicând de gentlemani privind retragerea trupelor și munițiilor rusești din Moldova și Georgia, după ce va fi ratificat Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE). Deoarece Rusia a fost foarte interesată de lansarea tratatului FACE, către anul 2001, din depozitele de la Cobasna au fost retrase armele grele.
FACE a fost adoptat în baza principiilor statului non-bloc. Rusia, în contextul în care își îndeplinea activ obligațiile pe care și le-a asumat (la începutul anului 2003 Ministerul Apărării al Federației Ruse a adoptat o hotărâre privind desființarea GOTR), aștepta ca FACE să fie ratificat măcar de către o parte din statele occidentale. SUA, însă, a emis un apel dur ca niciun stat NATO să nu ratifice FACE până când Rusia nu își va retrage complet armele și trupele. În paralel, la nivelul statelor din Occident, dar și la cel al OSCE, au început discuțiile privind ineficiența misiunii de pacificare rusă în spațiul post-sivietic. În vara anului 2003 a apărut un document neoficial al reprzentanței olandeze a OSCE cu privire la necesitatea transferului misiunii de menținere a păcii din Transnistria sub controlul UE.
Poziția dură a SUA și NATO față de FACE, critica intensă față de misiunea de pacificare a Rusiei, dar și promovarea imaginii Transnistriei ca a bastion al contrabandei cu arme, droguri ș. a. m. d. au provocat la Moscova un sentiment de neîncredere, care s-a manifestat prin Memorandumul Kozak. Rusia și-a dat seama că se realizează un plan geopolitic ce presupune eliminarea sa din regiune (unde juca rolul de pacificator principal). Acest lucru, dacă nu privim situația în alb-negru, nu a fost chiar atât de departe de adevăr. De atunci, relgementarea politică a conflictului a devenit o prioritate față de evacuarea munițiilor.
Rusia a pierdut încrederea structurală în Occident în problema transnistreană. Ea are, în continuare, anumite temeri că Republica Moldova va denunța acordul din 1992, după care va apărea un vid de securitate. Moscova, desigur, încearcă să-și protejeze interesele politicie și militare în regiune. În special, prezența militară în Transnistria este un instrument de oprire a NATO. Acest motiv este prezent în politica Rusiei față de Republica Moldova încă de la mijlocul anilor 1990, de aceea Moscova tinde la o astfel de soluționare a conflictului, ce ar crea anumite garanții privind neutralitatea militară și politică reală a Republicii Moldova. Rusia vrea ca statutul Transnistriei în cadrul Republicii Moldova reintegrate să nu se rezume la o autonomie simbolică, dar să aibă anumite puteri și garanții politice (o cotă semnificativă în Parlament, guvern, menținerea pacificatorilor ruși pentru pentru o perioadă prestabilită). Atunci când premisele pentru reglementare lipseau în mod clar, Moscova a preferat să mențină status-ul quo. În anumite intervale de timp, problema transnistreană avea și alte conotații pentru Moscova, însă numai aspectul militar-politic poate fi considerat relativ constant. Trebuie să remarcăm faptul că această politică are propriile dileme și contradicții: în mod special, starea înghețată a conflictului duce la o consolidare tot mai mare a sentimentelor anti-ruse în regiune, dar și la o conservare a separării statului, ceea ce face reglementarea și mai complexă.
— Observăm o activizare fără precedent a GOTR în Transnistria, exerciții comune cu așa-numitele forțe militare ale Transnistriei. În paralel, OSCE face presiuni asupra Chișinăului în legătură cu Protocolul de la Berlin. Poate chestiunea „coridorului verde” să devină un argument pe masa de negocieri pentru a diminua din presiunea asupra Chișinăului privind Protocolul de la Berlin (numere de înmatriculare, diplome etc.)?
— Activizarea GOTR constituie un răspuns la intensificarea prezenței SUA în regiune. În primul rând, trebuie să ne amintim de prezența militarilor americani la Chișinău pe 9 mai, desfășurarea exercițiilor militare comune SUA – Republica Moldova. Acțiunile GOTR se încadrează în logica unui răspuns simetric și simbolic. În ceea ce privește Protocolul de la Berlin, aici putem afirma că, așa cum se presupune, în absența unei voințe politice din partea autorităților moldovene, după demisia Guvernului Filat, diplomația moldovenească insistă pe abordarea tradițională, ce presupune integrarea deplină și necondiționată a Transnistriei în câmpul juridic, administrativ și teritorial al Republicii Moldova. Nu se poartă o discuție substanțială în jurul propunerilor OSCE și UEBAM (cel puțin în mod public), iar orice concesie este percepută drept pierdere a suveranității. Pentru ca inițiativa „coridorului verde” să devină un punct de reper pentru diplomația moldovenească, în contextul setărilor de acum, este nevoie de o poziție corespunzătoare a SUA și UE, poziţie care, în condițiile intensificării problemelor interne de la ei și a tendințelor de izolare, este foarte puțin probabilă. Campaniile electorale de la Chișinău și Tiraspol au slăbit influența intermediarilor. Totodată, Moscova și Occidentul mențin dorința privind crearea unor exemple de colaborare pozitivă, de aceea ei își păsterază intersesul lor pentru reglementarea transnistreană pe termene medii. Trebuie să menționăm că dinamica pozitivă în procesul de reglementare ar fi apropiat Republica Moldova de Uniunea Europeană, care încearcă să evite zonele de conflicte geopolitice și tertiroiale.
Sursa: http://deschide.md/ro/stiri/politic/3361/Interviu–Andrei-Deviatkov–De-ce-Rusia-nu-va-implementa-proiectul-%E2%80%9Ecoridorul-verde%E2%80%9D.htm