Infotag.md – O FIRMĂ DIN MOLDOVA A ÎNCHEIAT ÎN PREMIERĂ UN CONTRACT INVESTIŢIONAL CU GUVERNUL TRANSNISTRIEI

Compania „Top Geo Serv” de la Chişinău este prima firmă din Moldova care a încheiat un contract investiţional cu guvernul autoproclamatei RMN.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa locală, aceasta înseamnă că, potrivit noii legislaţii investiţionale a regiunii, compania va fi scutită de plata impozitului pe venit, impozitului funciar şi a impozitului pe dividendele acţionarilor, iar rata impozitului social va fi redusă de la 25% la 14%.

La rândul său, investitorul planifică în acest an să investească în dezvoltarea afacerii deschise în baza Uzinei de asamblare auto din Bender 500 mii euro, iar până în anul 2025 – încă 400 mii euro. La întreprinderea înființată în aprilie activează 40 de persoane, iar până la sfârșitul anului, numărul de locuri de muncă urmează să ajungă la 100. Angajaţii se ocupă în general de producerea construcţiilor metalice și de armătură destinate pentru fabricarea produselor din beton armat pentru şantierele de construcţii. Capacitatea de producție este deocamdată preconizată pentru 2 mii tone de produse pe an, dar, cu timpul, aceasta va crește până la 10 mii tone. Aproape întreaga producţie este destinată exportului, iar materiile prime sunt achiziționate de la Uzina metalurgică din Râbnița.

Contractul investiţional, prevăzut pentru o perioadă de şapte ani, a fost semnat de președintele Guvernului transnistrean, Alexandr Martînov, şi de către fondatorii companiei – Iulian Gangan de la Chișinău și Ionuț-Vasile Ilie din București, precum și directorul Uzinei din Bender, Anatolii Bulda.

Legea cu privire la susținerea de stat a activității investiționale a intrat în vigoare la 1 iunie. Documentul prevede mecanismul de acordare a avantajelor fiscale maxime și a garanțiilor juridice pentru investitori. Potrivit autorilor, facilităţile fără precedent, oferite pe 5-10 ani (în funcție de valoarea investițiilor), ar trebui să contribuie la dezvoltarea economică a Transnistriei.

O companie austriacă ce activează în domeniul industriei metalurgice, de asemenea, şi-a manifestat intenţia de a încheia un contract investiţional cu autorităţile transnistrene.

Sursa: http://www.infotag.md/