Gov.md – Ședința grupurilor de lucru pentru drepturile omului

Astăzi, 10 martie 2020, la sediul din or.Chișinău al Misiunii OSCE în Moldova, a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru drepturile omului, cu participarea experților sectoriali de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și a reprezentanților mediatorilor și observatorilor în formatul de negocieri „5+2”.

Delegația Chișinăului a fost condusă de Mihail Cotorobai, Avocat al poporului (ombudsman) și compusă din reprezentanți ai autorităților naționale relevante și ai Centrului de Drept al Femeilor.

Potrivit agendei stabilite anterior, subiectul examinat s-a axat pe aspecte ce țin de prevenirea și combaterea violenței în familie, inclusiv a violenței faţă de femei prin prisma prevederilor Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul).

S-a menționat că violența în familie este o problemă complexă, care implică atât protecţia integrității personale a victimelor, cât şi protejarea intereselor lor sociale comune și, în acest sens, problema este actuală pe ambele maluri ale Nistrului.

În context, a fost  prezentat mecanismul de soluționare a actelor de violență în familie, prevăzut de legislația Republicii Moldova care oferă proceduri eficiente de intervenție în asemenea situații, în vederea prevenirii și combaterii fenomenului enunțat.

Următoarea întrunire a grupurilor de lucru va fi organizată la Tiraspol.

Sursa: https://gov.md/