La data de 15 noiembrie în orașul Bender s-a desfășurat ședința ordinară a Comisiei Unificate de Control.
Luând în considerare reluarea ședințelor în formatul deplin ce permite evaluarea îndeplinirii angajamentelor asumate de părți, pe agendă s-au aflat mai multe subiecte legate de incidentele din Zona de Securitate, asupra cărora anterior nu au fost luate decizii.
Delegația Republicii Moldova a insistat pentru completarea agendei cu problema ce ține de elaborarea mecanismului de monitorizare a situației privind asigurarea liberei circulații în Zona Securitate. Deși demersul părții moldovenești a fost susținut de reprezentanții Federației Ruse, Ucrainei și ai OSCE, totuși, din cauza opunerii delegației Tiraspolului, decizia nu a fost aprobată.
În aceeași ordine de idei, delegația Republicii Moldova a continuat eforturile pentru eliminarea așa-numitor posturi de control ale structurilor transnistrene. În special, s-a solicitat evacuarea postului de la podul plutitor „Cremenciuc-Slobozia”. Partea transnistreană a prezentat o poziție de înlocuire a postului staționar cu unul mobil, care nu va soluționa în fond problema. Discuțiile au fost, în consecință, transferate pentru întrevederea viitoare.
Părțile au avansat pe direcția luării unei decizii în privința unuia dintre posturile transnistrene amplasate abuziv (în locul unui post de pacificare lichidat în 1999) și anume cel din preajma localității Zahorna. În acest scop un grup de lucru creat de Comisia Unificată de Control va analiza circumstanțele amplasării postului, cu prezentarea propunerilor de rigoare.
Comisia a decis reluarea activității grupului de lucru pentru problema posturilor, care va fi coordonat de reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova și unul sub egida reprezentanților Ucrainei în Comisia Unificată de Control dedicat problemei organelor de drept amplasate în Zona de Securitate.
Pe lângă acestea, Comisia a luat act de raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit și de modificările survenite în componența nominală a delegațiilor.
Reuniunea următoare a Comisiei Unificate de Control va avea loc la 22 noiembrie curent.
Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control
Sursa: https://gov.md/