Întrevederea lui Andrian Candu cu aşa-zisul preşedinte a sovietului suprem din Tiraspol reprezintă un pas important în soluţionarea diferendului transnistrean. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika”, de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Directorul adjunct al Institutului de cercetări juridice şi politice al Academiei de ştiinţe, Victor Juc, este de părerea că prin vizita lui Candu la Bender s-a făcut un pas înainte în procesul de reîntregire a ţării. „Guvernul de la Chişinău a încercat mai multe metode pentru deblocarea relaţiilor cu Tiraspolul. Au fost făcute cedări, au fost făcute şi presiuni. Acum se încearcă diplomaţia parlamentară”, a spus Juc.
Expertul în drept internaţional, Vitalie Gămurari, de asemenea, apreciază pozitiv vizita lui Candu în regiunea separatistă. „Nu trebuie să aşteptăm prea multe de la această vizită, dar totuşi este un pas înainte. Este important că tineretului transnistrean i s-a oferit oportunitatea să participe la proiectele educaţionale oferite de Chişinău. Este foarte important ca tinerii din regiunea separatistă să facă diferenţa dintre învăţământul rusesc şi cel european. În timp ce Chişinăul vine cu propuneri, iar Tiraspolul se află în criză, această vizită poate fi un bun început”, a spus expertul.
Alexandru Cauia, decanul facultăţii de drept a ULIM, consideră că propunerile privind integrarea tinerilor transnistreni în sistemul educaţional al Republicii Moldova este binevenit. „Soluţionarea problemei transnistrene ar putea începe de la Ministerul Educaţiei. Este necesar ca tinerii din regiunea transnistreană să se încorporeze în sistemul educaţional al Republicii Moldova, să nu se mai permită injectarea tinerilor de acolo cu o istoria falsă”, a spus Cauia.
Analistul media, Cristian Tabără, consideră că întâlnirea lui Candu cu unul din liderii de la Tiraspol denotă o deschidere a părţii transnistrene către dialog. „Ei îşi dau perfect seama că Rusia nu-i va mai susţine financiar ca înainte. Îşi dau seama şi de faptul că nu merită această separare, îşi dau seama că este nevoie de o întoarcere. Însă această tentativă de întoarcere a separatiştilor transnistreni este foarte stângace”, a opinat Tabără.
După aproape 13 ani de la încetarea contactelor oficiale, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu preşedintele aşa-zisului soviet suprem din regiunea transnistreană, Mihail Burla. Cei doi s-au întâlnit la Bender.