Evzmd.md: Conflictul de pe Nistru provoacă costuri economice şi efecte negative evidente

Nu există motive întemeiate ca Republica Moldova şi Transnistria să existe ca două entităţi separate. De această părere sunt un grup de cercetători români, care au publicat „O analiză comparativă a dezvoltării pe cele două maluri ale Nistrului”, apărută la Sibiu, România. Publicaţia conţine date comparative ale statutului, politicii, economiei şi drepturilor omului în Moldova şi Transnistria, transmite IPN.

„Scopul a fost să vedem dacă există un avantaj de dezvoltare a zonei care se află în dreapta şi în Nistrului şi ce semnificaţie au acestea lucruri pentru conflictul transnistrean. Am analizat situaţia în baza a cinci domenii: politic, economic, drepturile omului, mass-media şi societatea civilă pentru a face comparaţie între cele două state”, a menţionat unul dintre autorii studiului prezentat la Chişinău, Eugen Străuţiu, analist al conflictului transnistrean.

Astfel, pe plan politic s-a relevat faptul că pe ambele maluri constituţia este destul de democratică, iar separarea puterilor în stat se aplică. În ceea ce priveşte activitatea mass-media, pe ambele maluri legislaţia este permisivă. Totodată, la Tiraspol administraţia publică este mult mai implicată în gestionarea presei, pe când la Chişinău se observă fenomenul oligarhizării presei, în condiţiile în care legislaţia favorizează mascarea identităţii reale a proprietarilor, se spune în publicaţie.

Organizaţiile non-guvernamentale din domeniul drepturilor omului sunt mult mai slabe la Tiraspol decât la Chişinău. De asemenea, nefiind recunoscute internaţional, autorităţile din stânga Nistrului nu au răspundere pentru situaţiile de încălcare a drepturilor omului.

Potrivit autorilor, costurile economice ale conflictului transnistrean sunt mari şi au efecte negative evidente. Acestea includ divizarea spaţiului informativ şi de comunicare referitor la oportunităţile de dezvoltare, dependenţa geografiei şi structurii exporturilor de nivelul conflictului politic, datoria pentru importurile de gaze naturale şi înlocuirea relaţiilor de afaceri dintre companiile Moldovei şi Transnistriei cu scheme legale sau ilegale de comerţ.

În cercetare au fost implicaţi câte cinci cercetători de pe ambele maluri ale Nistrului. Publicaţia a fost realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea ca soluţie a conflictului transnistrean” care a fost implementat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Proiectul a fost finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al României şi a fost sprijinit de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

 

Sursa: http://www.evzmd.md/actualitate/social/285-social/28066-conflictul-de-pe-nistru-provoaca-costuri-economice-si-efecte-negative-evidente.html