Europalibera.org – Ion Leahu: Procesul de creare a condițiilor ca Transnistria să devină ceva este deja de neoprit

Valentina Ursu

 

O nouă rundă de negocieri în formatul „5+2” pentru rezolvarea conflictului transnistrean are loc la Roma. Discuțiile de două zile sunt prezidate de Franco Frattini, reprezentantul special al președinției italiene OSCE. În capitala Italiei este discutat stadiul de implementare a celor șase înțelegeri semnate de părți în noiembrie 2017 și aprilie 2018, referitoare la înlăturarea unor bariere în relațiile dintre locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului. Ion Leahu, fost reprezentant în CUC e de părere că negocierile duc la federalizarea de facto a Republicii Moldova.

 

Europa Liberă: Ce așteptați de la aceste discuții care se poartă în capitala Italiei, țară care deține președinția la OSCE?

Ion Leahu: „Nici nu știi de unde poate să sară iepurele în situația în care noi ne aflăm. Eu am în vedere situația în genere; situația politică de pe glob și, în special, în regiunea noastră.”

Europa Liberă: Această întâlnire are loc după ce s-au făcut compromisuri și s-a avansat în direcția „pașilor mici”. Ce preț plătește Republica Moldova pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului?

Ion Leahu: „Compromisurile celea despre care vorbiți, acele șase puncte care urmează să fie aprobate la Roma și, chipurile, în cazul când se ajunge la decizia că ele nu sunt rezolvate, să fie indicate noi termene. Deci, dacă mergem pe acest făgaș, evident că putem avea o singură concluzie – niciun fel de perspective de reglementare a conflictului nu putem aștepta de la acest format.”

Europa Liberă: De ce sunteți atât de categoric? Oricum sunt șase înțelegeri acceptate de Chișinău și Tiraspol menite să înlăture barierele în relațiile dintre locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Ion Leahu: „Toate acestea șase, chiar și opt puncte din Protocolul de la Berlin, chiar și mai multe care sunt de acum sonorizate de partea transnistreană, nu au nimic comun cu reglementarea transnistreană.”

Europa Liberă: Dvs. faceți trimitere la faptul că nu a fost deschis coșul negocierilor politice…

Ion Leahu: „Evident, evident!”

Europa Liberă: Și experții vorbesc despre această formulă a „pașilor mici” care ar duce la elemente de federalizare.

Ion Leahu: „Eu aș spune încă și mai mult. Admitem că se ia o decizie și părțile ajung la concluzia că trebuie de asigurat libertatea circulației populației în Zona de securitate. Stop! Cine o va asigura? În partea stângă a Nistrului activează miliția unui regim nerecunoscut. Noi recunoaștem dreptul acestei miliții să asigure dreptul cetățeanului. Asta este un nonsens categoric. În același timp, din 21 iunie 1992, în teritoriul Republicii Moldova, în așa-numita Zonă de securitate activează operațiunea de menținere a păcii, care are o sumedenie de mecanisme și care nu sunt puse în circulație. Mai mult ca atât, în ultimul timp, în genere, la negocierile în formatul „5+2” se discută așa de parcă n-ar fi această operațiune de menținere a păcii și, într-adevăr, toate problemele le soluționează acești doi factori – Chișinăul și Tiraspolul.”

Europa Liberă: Dar cine ar trebui să le soluționeze, dacă nu Chișinăul și Tiraspolul, cele două părți care urmează să găsească un compromis, inclusiv atunci când va fi vorba despre o reglementare politică a conflictului?

Ion Leahu: „Doamnă Valentina, nu poate să reglementeze, să discute, să lucreze la egal un subiect al dreptului internațional și o formațiune nerecunoscută. Pornind de la asta, de acum marea întrebare e: cine, în genere, discută? Repet încă o dată: există operațiunea de pacificare formată în baza Acordului de la Moscova, acord ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova și depozitat la OSCE. Deci, este document și este structură absolut legitimă, ea ar putea – atâta timp cât nu-i deschis coșul trei – să-și asume mai multe obligațiuni. Dar noi vedem contrariul. În plină desfășurare a operațiunii de menținere a păcii, transnistrenii declară deschis: „încălcăm, vom încălca pe viitor și n-o să ne faceți nimic”. Deschid terminal la Bâcioc și prin asta, de fapt, compromit completamente acordul referitor la deschiderea circulației peste acest pod; pun posturi temporare, vameși și grăniceri în Bender și iarăși subminează toate acordurile care țin de operațiunea de menținere a păcii. Dar nouă ni se spune că „noi, iată, vom discuta referitor la libertatea circulației”. Stop, oameni buni! A funcționat mai mulți ani regulamentul provizoriu cu privire la relațiile între structurile de menținere a ordinii publice transnistrene și chișinăuiene, ca până la urmă tot Chișinăul să retragă acest document cu formularea că „nu este constituțional”.

 

Interviul integral: https://www.europalibera.org/