Din 17 martie 2014, vicepremierul Dmitri Rogozin se află pe lista cetățenilor Federației Ruse sancționați de către Statele Unite ale Americii, Canada și Uniunea Europeană, prin interdicție de călătorie și confiscarea activelor deținute pe teritoriile respective[1]. Prin aceasta, accesul său în Republica Moldova a devenit complicat, fiindu-i inaccesibil spațiul aerian al Ucrainei și țărilor Uniunii Europene.
De data aceasta, Rogozin intenționa să se deplaseze la Tiraspol, pentru a participa la evenimentele festive organizate de către autorități cu ocazia aniversării a 25 de ani de la desfășurarea operațiunii de menținere a păcii pe Nistru. Având informații că Rogozin dorește să aterizeze la Chișinău la bordul unui avion militar, încă din 20 iulie, Guvernul Republicii Moldova a incriminat lipsa unui plan agreat în comun pentru organizarea festivităților, și a înmânat ambasadorului Federației Ruse la Chișinău o scrisoare care formula explicit: „Autoritățile Republicii Moldova sunt nevoite să refuze acordarea dreptului de la traversa spațiul său aerian și de a ateriza a avioanelor Forțelor Aeriene Militare a Rusiei în aeroporturile din Chișinău și Tiraspol”. Rogozin se considera însă invitatul președintelui Dodon, și a anunțat că va apela la un alt mijloc de transport: „Nu am înțeles: cine și ce nu mi-a permis. Voi ateriza și mă voi întâlni cu președintele Moldovei și conducerea Transnistriei (…) Ce ține de mijlocul de transport, vom anunța în modul stabilit partea-gazdă.” [2]
La 28 iulie a.c., Ministerul Afacerilor Externe de la București confirma că a interzis aeronavei de cursă regulată S7-157, aflată în zbor pe ruta Moscova – Chișinău (în care călătorea vicepremierul rus Dmitri Rogozin) să survoleze România[3]. Avionul a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul din Minsk.
În aceeași zi, Guvernul Republicii Moldova a publicat un Comentariu cu privire la aniversarea a 25-a de la încetarea ostilităților de pe Nistru, recunoscând contribuția pozitivă a forțelor de pacificare în Zona de Securitate, dar acuzând lipsa de neutralitate a forțelor ruse și nerespectarea angajamentului Federației Ruse (asumat în 1999) de retragere a forțelor sale din regiune. În concluzie: „în lipsa unui plan de manifestaţii comune prilejuite de acest eveniment, desfășurarea unor astfel de acţiuni în mod unilateral este de natură să prejudicieze relaţiile dintre cele două ţări, pe care Republica Moldova le doreşte să fie prieteneşti şi de respect reciproc. Astfel de acţiuni „de sărbătoare”, spiritul neprietenesc al cărora se face bine simţit, ar putea afecta în sens negativ şi desfăşurarea de mai departe a procesului de negocieri privind soluţionarea paşnică a problemei transnistrene în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova cu adoptarea unui statut juridic special pentru Transnistria.”[4]
După puține zile, Guvernul de la Chișinău l-a declarat pe Dmitri Rogozin „persona non-grata”. Propunerea a fost depusă de către Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, care a justificat prin faptul că „viceprim-ministrul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, a făcut o serie întreagă de declarații și comentarii publice care poartă un caracter neprietenesc, denigrator și ofensator la adresa Republicii Moldova și a poporului său”.[5]
Desigur, reacția Federației Ruse a venit prompt. Deocamdată se menține la nivel de declarații, așa cum citim în în nota de protest înmânată ambasadorului Republicii Moldova la Moscova: „Toate acestea suscită o indignare legitimă și vor primi un răspuns corespunzător. Suntem obligați să atragem atenția că astfel de acțiuni periculoase ar putea avea un efect destabilizator major asupra situației din regiune și a Europei pe ansamblu. Este un lucru deosebit de actual în contextul în care continuă tentativele unor politicieni moldoveni de a tensiona în mod artificial situată legată de reglementarea transnistreană.”[6]
Față cu această cronologie a evenimentelor esențiale, analistul interesat de evoluțiile în problema transnistreană este pus (nu o dată) în dificultate. Lipsesc informații esențiale, iar șansa publicării lor este minimă. A existat coordonare între Guvernele de la București și Chișinău? Dar între acestea și partenerii occidentali? Au formulat oare, părțile aflate în conflict, scenarii de escaladare / limitare a conflictului? Sunt acestea în limitele scenariilor asumate inițial, sau deja se fac corecturi și ajustări? Care este limita acestora?
În lipsa acestor repere, suntem obligați să ne punem întrebări cu șanse mai mari de rezolvare prin aplicarea logicii (a celei politice și celei fundamentale deopotrivă) la faptele cunoscute
1. Care este cauza reală a interdicției survolului României de către vicepremierul Rogozin?
Desigur, România a invocat sancțiunile Uniunii Europene aplicate încă din 2014. Din punct de vedere formal, în cadrele dreptului internațional, acțiunea este ireproșabilă[7]. Înțelegem aceasta și din reacțiile Moscovei, care acuză tensionarea situației în Transnistria și afectarea generală a relațiilor bilaterale, și nu menționează deloc situarea lui Rogozin sub incidența sancțiunilor.
Oare Kremlinul trece peste aspectele de formă (care oricum îi sunt împotrivă) pentru a merge direct la esență? În această paradigmă, tot complexul de acțiuni / reacțiuni de la sfârșitul lui iulie este despre Transnistria (cauza), și nu despre Ucraina (pretextul).
2. Va fi afectată reglementarea transnistreană?
Bineînțeles, dar să nu dramatizăm.
– Sub aspect de imagine, consemnăm efectul cel mai important. Rogozin nu a avut soluție pentru a ajunge la Tiraspol, și nu va avea în curând – decât poate prin forțări riscante în plan politic și personal. Fără Rogozin la evenimentele importante de la Tiraspol, fără interviuri și fotografii acolo, soliditatea regimului va fi afectată. Dar se vor găsi paleative: liderii tiraspoleni se vor întâlni mai des cu Rogozin la Moscova; va fi multiplicată prezența acestuia în mass-media transnistreană; i se vor atribui explicit succesele proiectelor bilaterale; vor încerca să fie mai prezenți alți lideri moscoviți.
Formatele de negociere nu vor fi afectate cu nimic, în structura și metodologia lor. Așa cum precizează și Alin Gvidiani, „Negocierile ar intra într-un impas permanent dacă s-ar adapta la situația unor persoane concrete, acestea trebuie în continuu să fie concentrate pe rezolvarea problemei centrale – soluționarea durabilă și cuprinzătoare a dosarului transnistrean cu respectarea suveranității si integrității teritoriale a RM”.[8] Putem aștepta o radicalizare a poziției Federației Ruse în favoarea Tiraspolului – dar acest parteneriat este deja un dat istoric, și toate strategiile de negociere se fac pornind de această realitate.
– Poziția președintelui Igor Dodon în problema transnistreană a slăbit. Renunțarea acestuia de a participa la festivitățile de la Tiraspol[9], cauzată de eșecul lui Rogozin de a ajunge acolo, după ce confirmase întâlnirea acolo cu Krasnoselski și Rogozin[10], a dovedit că ancorarea președinției pe scenariul rus nu garantează succesul.
– Tiraspolul va fi obligat la o atenție mult sporită în utilizarea potențialului de șantaj, când va conta (implicit sau explicit) pe sprijinul Federației Ruse. Interzicerea lui Rogozin este piatră de hotar, și va avertiza toți ceilalți funcționari și politologi ruși (deja mulți întorși din Aeroportul Chișinău) că, de acum, determinarea Chișinăului este la cota maximă[11]. Care sunt consecințele privind implicarea României în problema transnistreană?
3. Ce se modifică în privința României? Așadar, printr-un gest de politică internațională relativ minor și perfect încadrat în reguli internaționale, România a punctat masiv în problema transnistreană, anunțându-se un jucător care vrea să revină la masă – și are instrumente pentru aceasta:
– Are poziție geografică / geopolitică esențială, care poate închide accesul suporterilor proiectului transnistrean și spre Occident, și spre Federația Rusă;
– Deține expertiză politică în sprijinul deciziilor sale, fiind capabilă să utilizeze reglementări generale de politică internațională în interesul său;
– Își asumă un stil pro-activ, diferit de stilul deja tradițional în problema transnistreană;
– Are un partener decis și consecvent în viziunea sa asupra temei transnistrene – Guvernul Republicii Moldova;
– Poate conta pe sprijinul partenerilor occidentali, care au nevoie de o Românie activizată în contextual escaladării generale a tensiunii în relațiile cu Federația Rusă.
Așadar, cazul Rogozin schimbă atmosfera politică la Chișinău și Tiraspol, dar și la București. Crește tensiunea și mărește șansele unor decizii bruște din toate părțile, cu efecte destul de greu de previzionat. În esență însă, nimic nu se schimbă. Problema transnistreană rămâne întreagă, cu toate detaliile ei tehnice și politice (greu de delimitat între ele și acestea!). Semnificația majoră, care rămâne de confirmat: revine România în joc?
Mulțumiri pentru referințe și opinii:
- Alin Gvidiani – șef al Secției analiză și planificare, șef-adjunct al Biroului politici de reintegrare din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova
- Eduard Bumbac – membru în Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dmitri_Rogozin
[2] https://www.agerpres.ro/externe/2017/07/20/republica-moldova-ministerul-de-externe-ii-interzice-lui-rogozin-sa-aterizeze-la-chisinau-cu-avioane-militare-rogozin-raspunde-ca-tot-va-veni-13-59-57
[3] https://www.agerpres.ro/politica/2017/07/28/mae-romania-nu-a-fost-de-acord-ca-avionul-in-care-se-afla-vicepremierul-rogozin-sa-survoleze-spatiul-aerian-al-tarii-16-00-45
[4] http://www.gov.md/ro/content/comentariul-guvernului-republicii-moldova-cu-privire-la-aniversarea-25-de-la-incetarea
[5] https://deschide.md/ro/stiri/politic/15781/Breaking-NEWS–Dmitrii-Rogozin-declarat-persona-non-grata-%C3%AEn-RMoldova.htm
[6] https://www.agerpres.ro/externe/2017/08/03/kremlinul-considera-inacceptabila-decizia-chisinaului-de-a-l-declara-pe-dmitri-rogozin-persona-non-grata-08-35-02
[7] Este și punctul de vedere al lui Alin Gvidiani (șef al Secției analiză și planificare, șef-adjunct al Biroului politici de reintegrare din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova), formulat la solicitarea noastră: „În cazul în care persoana vizată figurează și în prezent în lista demnitarilor ce pot fi supuși sancțiunilor UE și există confirmări în acest sens, decizia României e una argumentată, motivată și conformă abordărilor instituțiilor europene.” Un punct de vedere similar dinspre Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (Eduard Bumbac): „România ca țară membră a Uniuni Europene a respectat totalmente sanțiunile UE impuse unor demnitari din Federația Rusă, printre care este și vice-premierul rus Dmitri Rogozin. Se lasă de dorit poziția altor state ale UE care prealabil au permis survolul spațiului său aerian avionului în care se afla demnitarul rus. Totodată, probabil că D. Rogozin a pus la testare București-ul pentru a demonstra că sancțiunile UE nu sunt respectate de unele state la adresa unor funcționari din Rusia. Dânsul special a urcat la bordul unui avion civil, ruta căruia practic nu funcționa undeva din luna februarie anul curent din lipsa modestă a solicitării pasagerilor, fiind considerată de compania aeriana nerentabilă.”
[8] În analiza lui Eduard Bumbac: „Nu cred că decizia dată față de D. Rogozin cu ceva concret va impulsiona sau influența evoluția în privința diferendului transnistrean. Probabil că dânsul a depășit unele norme morale prin modul său de conduită în declarațiile făcute din ultima vreme și eventual ar fi săturat probabil și deranjat anumite cercuri politice decizionale din Kremlin. Nu putem exclude că sarcina sa destul de reușită a ”cânelui rău pe lanț” pe care cu brio o îndeplinește dânsul, să fie deja trecută la altă etapă. Ca atare D. Rogozin nu a fost implicat cu nimic în procesul de negocieri transnistrene, el este numai președintele comisiei economice moldo-ruse și emisarul lui Vladimir Putin pentru Transnistria. Acțiunile sale de ”caritate” efectuate în Transnistria sunt la un nivel neesențial și au un aspect pur propagandistic. Cu toate acestea problemele de bază ale regiunii (mai cu seamă ce ține de finanțarea din Moscova și menținerea echilibrului economic) tot sunt în stagnare. Experții economici și mediile de afaceri deschis expun că majoritatea exportului este spre UE dar nu către FR si spațiul CSI.”
[9] http://infoprut.ro/47838-romania-le-a-schimbat-planul-dupa-rogozin-nici-dodon-nu-mai-ajunge-regiunea-transnistreana.html
[10] http://www.timpul.md/articol/oficial-intalnirea-dodon-rogozin-krasnoselski-va-avea-loc-la-tighina-113366.html
[11] Așa cum precizează șeful-adjunct al Biroului politici de reintegrare, „în general, orice intenție de deplasare în regiunea transnistreană, inițiative de proiecte, eventuale declarații și consultări comune cu exponenții de la Tiraspol, în mod obligatoriu, trebuie coordonate în prealabil cu autoritățile constituționale de la Chișinău, pentru a evita situațiile când oficialii altor state derapează de la prioritățile politicilor interne și externe ale statului-gazdă sau prejudiciază statalitatea.” Mai concret formulează Eduard Bumbac: „Republica Moldova nu a aplicat asupra funcționarilor Federației Ruse careva sancțiuni privind accesul acestora în Transnistria. Ba mai mult, demnitarii ruși au avut și au acces la diferite evenimente și acțiuni mai cu seamă și politice, care sau făcut în regiune în detrimentul Chișinăului. Autoritățile moldave au pledat ca accesul lor în regiune să fie cu respectarea tuturor cutumelor diplomatice și a statutului demnitarilor de stat, respectând totalmente angajamentele asumate de FR cu privire la suveranitatea, integritatea teritorială și independența RM. Practica ne arată cu regret că la Chișinău funcționarii ruși spun una, dar aflându-se la Tiraspol cu totul alta. Orice demnitar rus aflându-se în RM trebuie să conștientizeze că se află totuși în primul rând în ospeție, dar nu în una din regiunile, republicile sau ținuturile Federației Ruse.”