Eugen Străuţiu: Partidele de la Tiraspol reprezintă, în mare măsură, interese oligarhice

Nerecunoscută pe plan internaţional, dar organizată din punct de vedere administrativ, republica moldovenească nistreană se încadrează în categoria statelor „de facto”, spre deosebire de statele „de drept”. Din această perspectivă a fost realizat proiectul „Dezvoltarea ca soluţie a conflictului transnistrean”, implementat de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean, relatează Radio Moldova Actualităţi.
Coordonatorul echipei, Eugen Străuţiu, a prezentat studenţilor de la ULIM studiul „Analize comparative ale dezvoltării pe ambele maluri ale Nistrului”. Unul dintre aspectele principale este cel politic. „Ceea ce este foarte important de văzut în domeniul politic este și în situația partidelor politice care nu au fost analizate nicăieri, niciodată. Există partide politice la Tiraspol, există lege, există registru partidelor politice, există partide politice înscrise recunoscute de către legea respectivă. Partidele de aici au apărut mult mai târziu ca la Chișinău, abia prin 2006. Respectiv, multă vreme acea republică a trăit fără partide politice. În momentul de față aceste partide politice sunt slabe și dezorganizate și nu respectă criteriile moderne ale partidelor politice. Acestea au o relație foarte slabă cu electoratul, au ziare proprii care le activează doar în preajma alegerilor. Partidele de la Tiraspol reprezintă în foarte mare măsură interese oligarhice. Prin comparație, lucrurile stau mai bine la Chișinău, unde partidele sunt moderne, sunt, în organizarea lor, după un model occidental”, a declarat Eugen Străuţiu.

Un alt compartiment al studiului a fost despre mass-media, la care Eugen Străuţiu face referinţe: „Media de la Chișinău este una de tip occidental în felul în care este organizat, în felul în care se informează din surse extrem de diverse, are acces la agenții de știri din toată lumea. Problema care a fost semnalată de experții noștri discutând la workshop-uri este aceea a berlusconizării, este termenul care s-a utilizat și care și nouă ni se pare foarte potrivit. Presa este împărțită sub stăpânirea unor patroni care se pare că intervin prea des în politicile redacționale și nu ar fi bine să facă asta, dar pe de o altă parte nu prea știm cine sunt acești patroni, pentru că legislația nu prevede obligativitatea ca acționarul să își decline identitatea. Acest fenomen afectează nu calitatea, ci onestitatea și obiectivitatea presei în Chișinău. La Tiraspol există presă preponderent scrisă, oamenii de acolo preferă să citească ziare decât să privească la televizor sau pe internet. Această presă este într-o stare de monopol de stat, adică marea majoritatea sunt în proprietatea statului. Este o întreprindere de stat, de acolo se plătesc salariile și se dau directivele. În aceste condiții este o mare diferență în funcția presei. Presa de la Chișinău este o presă a societății civile care se adresează guvernanților, iar la Tiraspol lucrurile stau invers: guvernanții se adresează populației prin intermediul presei”, a menționat Eugen Străuţiu.

Studiul „Analize comparative ale dezvoltării pe ambele maluri ale Nistrului” a fost  publicat în română, engleză şi rusă, relatează Radio Moldova Actualități.

 

Sursa: https://trm.md/ro/politic/eugen-strautiu-partidele-de-la-tiraspol-reprezinta-in-mare-masura-interese-oligarhice/