Eugen Carpov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a avut amabilitatea să acorde un interviu Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean (lact.ro), for de cercetare în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Diplomat și politician de carieră, cu expertiză îndelungată în problema Transnistriei, care a îndeplinit funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare a Republicii Moldova între 14 ianuarie 2011 și 10 decembrie 2014, ne-a vorbit despre viziunea autorităților moldovenești în privința reglementării conflictului transnistrean, despre politica pașilor mici, despre ultimele evoluții pozitive dar și despre modul în care România s-ar putea implica mai activ prin programe și proiecte care să contribuie la integrarea comunităților din stânga și dreapta Nistrului, din teritoriile ce aparțin, de iure, Republicii Moldova.
Domnul deputat Eugen Carpov
Care sunt instrumentele prin care Parlamentul Republicii Moldova contribuie la reglementarea conflictului transnistrean? În calitate de președinte al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică aveți proiecte pentru creșterea implicării Parlamentului în problema transnistreană?
Eugen Carpov: „E un subiect care trebuie tratat într-un mod mai general și cred că ar trebui să ne uităm mai întâi pe parcursul procesului de reglementare. Implicarea în diferite perioade a avut un caracter diferit. În anii 90, Parlamentul a fost implicat mult mai mult. După faza fierbinte a conflictului, în 1992, au existat mai multe piste de negociere, în special cu cei din Tiraspol. În Parlament au fost create grupuri de lucru specializate, comisii pentru relațiile cu regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Deputații erau implicați prin procesul de negociere, se organizau întâlniri cu regularitate, se încerca un schimb de acte normative, care erau elaborate la Chișinău, să servească drept bază pentru cei din Tiraspol, pentru a încerca să respectăm aceleași reguli de joc pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Dacă este să vedem ce se întâmplă acum, în acest mandat al Parlamentului, în ultimii trei ani și jumătate, nu a existat un organ special de lucru, o comisie specializată pe reglementarea conflictului transnistrean. E un fapt pe care îl consider o lipsă, consider că logic ar fi ca procesul de negociere, în formatul 5 plus 2 sau cel care este numit unu plus unu, între Chișinău și Tiraspol, împreună cu grupurile de lucru care sunt create în cadrul diferitelor ministere, ar trebui să meargă în paralel și cu o activitate a Legislativului de la Chișinău pentru că deciziile pe care urmează să le adopte structurile executive au nevoie în foarte multe cazuri și de un suport legislativ. Ele necesită modificarea unor legi, concepții, strategii. Rolul Parlamentului ar fi unul mai pragmatic. În ultimul an și jumătate avem un canal de dialog neoficial între un grup din așa-numitul Soviet Suprem de la Tiraspol și un grup din Parlamentul Republicii Moldova, din care fac parte și eu. Încercăm să stabilim niște punți de comunicare, fără elemente de instituționalizare a acestui mijloc de dialog, sperăm că acum discuțiile la nivel neoficial să creeze o platformă, ca în noul legislativ să existe din nou o comisie specializată sau un grup, care să continue negocierile“.
Se exprimă voci puternice, în societatea civilă de la Chișinău, care critică politica „pașilor mici” în abordarea procesului de negociere. Care este viziunea dumneavoastră?
Eugen Carpov: „Sigur că asemenea voci există. Dar care este alternativa pașilor mici? Dacă cineva vede și poate să argumenteze un proiect de reglementare al conflictului transnistrean nu prin pași mici, dar înțeleg că prin pași mai mari și mai rapizi, eu sunt gata să examinez acest proiect. Deocamdată nu am văzut asemenea șanse reale pentru a avansa pe calea reglementării conflictului, mergând cu altfel de măsuri, care ar însemna eventuale elemente de presiune, elemente de forță, antrenarea altor jucători, pentru a impune o anumită soluție în reglementarea conflictului transnistrean. Așa ceva nu este posibil, noi am trecut deja printr-un conflict armat. Orice alte soluții, care ar putea genera conflict armat, trebuie îndepărtate. Republica Moldova nu mai are nevoie de conflicte armate. Regiunea transnistreană, spre regret, a ajuns să fie în centrul unor interese geopolitice. Principalul interesat în a menține controlul asupra regiunii transnistrene, în a minimiza influența Chișinăului în regiune, este Federația Rusă. Având jucători de așa talie, cum este Federația Rusă, pe de-o parte, și partenerii occidentali, precum SUA, Uniunea Europeană sau Ucraina, ca vecin, nu cred că există modalități de a obține rapid un proiect de soluționare a conflictului. Și astfel ajungem la politica pașilor mici, atâta timp cât nu avem toate elementele constituante pentru alte proiecte. Am încercat și eu pe parcursul a patru ani, cât am fost vicepremier și negociator șef, să mergem cu pași mici, să atingem niște rezultate, care să afecteze pozitiv locuitorii din stânga și dreapta Nistrului. Ei se confruntă cu multiple probleme și restricții. Și aici politica pașilor mici a dat roade pentru anumite grupuri de cetățeni. Eu îi consider cetățeni moldoveni și pe cei din stânga Nistrului, pentru că majoritatea au acte și pașapoarte din Republica Moldova. Trebuie să avem grijă ca acest conflict să nu afecteze cetățenii iar reintegrarea să devină un proiect dorit de cetățenii de pe ambele maluri.
Printre ultimele protocoale care au fost definitivate, a fost problema fermierilor din zona Dubăsari, care dețin terenuri agricole în regiunea controlată de separatiști. În ultimii ani, fermierii nu puteau să cultive roada, nu puteau să beneficieze de aceste terenuri, care le aparțin de drept, în baza actelor de proprietate emise legal de autoritățile din Republica Moldova. În baza unui protocol s-a stabilit un mecanism prin care ei să poată beneficia de aceste terenuri agricole. Terenurile au o suprafață de aproximativ 6400 de hectare. Nu este de neglijat o asemenea suprafață. Nu cred că cineva, care este bine intenționat, să găsească elemente negative în acest protocol.
Un alt proiect, vizează cele opt instituții școlare din regiunea transnistreană, care predau în grafie latină. Are o istorie lungă. Cu aceste școli în permanență existau probleme, create artificial de autoritățiie separatiste. În baza ultimului acord, s-a convenit un angajament ca structurile locale din regiunea transnistreană să nu trateze discriminatoriu, la nivelul taxelor plătite de școlile moldovenești, în raport cu celelalte instituții de învățământ. În al doilea rând, școlile să poată să activeze liber și să beneficieze de materialele didactice necesare, iar profesorii sau părinții să nu fie prigoniți. Manualele sunt asigurate și din Republica Moldova dar și din donație de carte din România. Altădată era o problemă mare cu transportarea lor. În ultima perioadă nu mai sunt incidente vizibile, create de structurile de forță de acolo.
Cel de-al treilea protocol vizează redeschiderea circulației pe podul dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc. E un pod care a fost distrus în timpul războiului, a fost reconstruit pe banii Uniunii Europene în anii 2000, dar a stat închis din cauza interdicțiilor venite din partea structurilor de acolo. Redeschiderea circulației este un fapt bun în primul rând pentru locuitorii din regiune.
Un alt pas pozitiv este restabilirea legăturii telefonice fixe între cele două maluri, care a fost întreruptă din anii 90, iar acum se încearcă găsirea soluțiilor tehnice pentru reconectare.
Un alt acord se referă la apostilarea diplomelor pentru studenții care fac studii la Tiraspol. Apostilarea respectivă nu reprezintă o recunoaștere a curriculei sau a calității studiilor, ci doar o confirmare că o astfel de instituție există și că un student concret, a finalizat studiile într-o astfel de instituție. În Federația Rusă și fără o astfel de apostilare, diplomele se recunosc iar în Uniunea Europeană sau alte state occidentale, nu. Eu cred că Europa o sa îi ajute pe mulți tineri transnistreni să înțeleagă ce se întâmplă de fapt în lume, dar și în regiunea transnistreană. Cu siguranță, ei vor avea o redeschidere a orizonturilor, când vor avea ocazia să ajungă la studii în lumea occidentală.
Un ultim element sunt plăcuțele de înmatriculare, care sunt eliberate începând cu 1 septembrie, pentru vehiculele din regiunea transnistreană. Statul a oferit șansa celor care doresc să călătorească în statele Uniunii Europene sau în alte țări să poată obține plăcuțe neutre, fără niciun fel de însemne transnistrene separatiste, care să fie recunoscute ca și tranzitorii de către Republica Moldova. Acestea sunt eliberate în baza unor regulamente, fiind strict controlate și verificate de structurile de stat din Republica Moldova. Sunt două centre care eliberează în regiunea transnistreană asemenea plăcuțe, unde lucrează angajați din Chișinău. E un proces care permite atragerea în câmpul legal al Republicii Moldova a unui număr cât mai mare de locuitori, care ori nu sunt documentați cu acte de identitate, sau care dețin autoturisme, care nu sunt înregistrate în sistemul național. Și din acest punct de vedere protocolul respectiv reprezintă un pas înainte.
Întrebarea ar fi, dacă servesc aceste elemente drept niște pietre serioase de temelie pentru reglementarea rapidă a conflictului în viitor? Sigur că ne-am dori să avem cât mai multe asemenea protocoale și înțelegeri cu Tiraspolul, ca în baza lor să reconstruim reintegrarea. Asta este viziunea optimistă.
Realitatea este însă că încă mai există foarte multe impedimente. Vrem sau nu vrem, cei din Tiraspol, mă refer la structurile locale de acolo, sunt sub influența Federației Ruse și a instituțiilor ei. Astăzi, Federația Rusă demonstrează o politică regională și mondială tot mai agresivă.
Spre regret, ne aflăm într-o regiune în care Federația Rusă a declanșat un război împotriva Ucrainei, unde a anexat ilegal teritorii și ca urmare se află sub sancțiuni internaționale. Republica Moldova se găsește într-o zonă de interes specific a Federației Ruse și evident că Rusia nu și-ar dori să piardă în această confruntare cu vestul zone de influență. Regiunea transnistreană reprezintă un cap de pod pentru ruși pentru că Republica Moldova, având frontieră comună cu România, are de fapt frontieră directă cu Uniunea Europeană și NATO. Nu cred că acum există elementele necesare pentru o reglementare rapidă a conflictului. Este bine ca pas cu pas locuitorii din stânga Nistrului să simtă beneficiile apropierii de Chișinău și astfel să creăm o masă critică în regiunea transnistreană, care să pledeze pentru reintegrare“.
La Chișinău s-a lucrat destul de mult, pentru constituirea unei viziuni, ca sumă de principii și document politic, care să orienteze în mod coerent activitatea structurilor statului implicate în reglementarea transnistreană. În prezent, această muncă pare abandonată. Credeți în utilitatea și necesitatea unei astfel de viziuni?
Eugen Carpov: O viziune este necesară în orice proces. Orice proces de negocieri necesită o viziune și un plan de acțiuni. Întrebarea este dacă această viziune trebuie să fie făcută publică, trebuie să fie prezentată partenerului de pe partea cealaltă a mesei de negocieri sau este un document intern, care ghidează toate structurile statului în procesul de negocieri, pentru atingerea unui anumit scop. Inclusiv pe timpul meu erau întrebări din partea partenerilor internaționali – unde este proiectul Chișinăului, puneți-l pe masă și spuneți că vreți să-l negociați, să-l obțineți, ca document final? Există și o știință privind teoria și practica negocierilor. Atunci când nu ești convins că proiectul pe care vrei să-l obții are sorți de izbândă, nu neapărat să deschizi toate cărțile. Noi am avut un precedent când, dacă vă amintiți, în 2003, reprezentantul Rusiei, Kozak, a venit cu un proiect concret. Acela a fost un proiect prin care se încerca să se treacă peste niște linii roșii în zone în care nu trebuia să se ajungă. Și chiar dacă a fost intens negociat, pe ultima sută de metri acesta a fost răsturnat devenind un fiasco pentru Federația Rusă, dar și pentru domnul Kozak personal.
Acum, există o situație foarte dificilă, când Rusia este în război cu Ucraina, ambele făcând parte din formatul 5 plus 2, relațiile acestora fiind într-o tensiune maximă. Pe de altă parte, sunt Statele Unite și Uniunea Europeană, care au impus sancțiuni Federației Ruse. În aceste condiții, este foarte greu să ajungem la un compromis pe orice subiect, în situația când se presupune că toți ar trebui să îl sprijine.
Cum afectează procesul de negociere conflictul dintre Ucraina și Federația Rusă, în condițiile în care sunt actori principali în formatul de negociere 5 plus 2. Din 2014, de când a izbucnit războiul din Ucraina, se observă o îmbunătățire a reglementării conflictului transnistrean.
Eugen Carpov: Sigur, războiul din Ucraina a adus modificări în interiorul formatului 5 plus 2. Am vorbit despre relații tensionate între actorii principali și asta nu contribuie la o avansare pozitivă în proces. Pe de altă parte, Republica Moldova a obținut un aliat în persoana Ucrainei. Un stat vecin care acum a înțeles pe propria experiență ce înseamnă fenomenul separatismului, sau o confruntare directă cu un actor mult mai mare și mai puternic. În anumite perioade, în special după 1992, Ucraina avea un rol mai neutru sau de partener al Federației Ruse. Era interesată într-o relație și cu Republica Moldova, dar interesul major era pentru relații bune cu Rusia. Acum Ucraina nu mai este un jucător neutru sau dezinteresat.
Deciziile comune ale Chișinăului și Tiraspolului au fost apreciate și de OSCE, în acord cu cele asumate la negocierile din mai, de la Roma. Acordarea unui statut special pentru Transnistria, într-o Moldovă reîntregită, așa cum amintește un comunicat recent al OSCE, este o variantă care ar putea fi acceptată de „Comisia de securitate naţională, apărare şi ordine publică“ a Parlamentului Republicii Moldova?
Eugen Carpov: „Un statut special pentru regiunea transnistreană este prevăzut și în Constituția Republicii Moldova. Ăsta nu ar fi un element care să trezească semne de întrebare. Important este conținutul acestui statut, pe care-l văd unii sau alții dintre jucătorii internaționali. Este evident că Federația Rusă își dorește un statut special sub formă de federație sau confederație. Chiar dacă nu este spus direct sau proiectul nu este numit federație, important este ce scrie în text. Planul Kozak a demonstrat că în 2003, interesul Rusiei era să fie creată o nouă unitate statală, nu Republica Moldova reîntregită, ci o entitate statală compusă din trei actori, care ar fi: regiunea transnistreană, autonomia Găgăuză, și restul Republicii Moldova.
Fiecare cu reprezentanți într-un parlament bicameral, care să aibă cote părți fixe, ceea ce însemna de fapt, o federație clasică. Dar putem vedea și exemplul cum se dirijează o federație, spre exemplu în Federația Rusă. Subiecții federației au competențe mult mai restrânse față de cum promovează Federația Rusă pentru o eventuală autonomie a regiunii transnistrene din Republica Moldova. Liderii regionali sunt numiți acolo de președintele statului. În Republica Moldova, în schimb, Federația Rusă vede un altfel de autonomie, cu conducere locală independentă, cu garanții de ieșire din federație, cu trupe străine pe post de garanți ș.a.m.d. Este un exemplu clasic de standarde duble rusești, pe care acest stat le promovează în teritoriile pe care vrea să le controleze“.
Ați observat vreo îmbunătățire a situațiilor în cazul celorlalte conflicte înghețate apărute după destrămarea URSS?
Eugen Carpov: „Îmbunătățiri nu există, există înrăutățiri. Același război care a fost declanșat în Georgia de Federația Rusă a adus complicații foarte mari georgienilor. Ucraina este cel mai recent exemplu. Nici în conflictul din Nagorno-Karabach dintre Armenia și Azerbaijan lucrurile nu s-au schimbat spre bine. Observăm că în zonele de interes a Federației Ruse este foarte greu să se avanseze pe o cale constructivă, atâta timp cât un stat dominant nu-și dorește acest lucru. Sau are alte interese, pe care le numește naționale, dar care vin în contradicție cu interesele statelor din regiunile respective și mai grav, contravin în mare parte normelor de drept internațional care ne leagă și pe noi și pe Federația Rusă cu anumite obligațiuni. Federația Rusă nu le respectă“.
România a ajuns principalul partener comercial al Republicii Moldova. Totodată, proiectele între cele două state dar și între comunitățile locale de pe ambele maluri ale Prutului au cunoscut o evoluție pozitivă, de la an la an. Așteptata interconectare energetică va apropia și mai mult cele două state. Cum s-ar putea implica România, ce așteptări aveți de la statul român, în privința reglementării conflictului transnistrean?
Eugen Carpov: „Inițial, România făcea parte din grupul de actori internaționali implicați direct în reglementarea conflictului transnistrean, dar ulterior componența a fost revizuită. Au rămas 5 actori, apoi 5 plus 2, dar fără România. Acum, România participă prin intermediul unor structuri internaționale precum UE, OSCE, NATO ș.a. din care face parte. Republica Moldova are o relație foarte bună cu România, și așa e firesc să fie. Trebuie să apropiem nu doar malurile Nistrului, dar și malurile Prutului. Să interconectăm cât mai mult infrastructura, comerțul, economia, energetica.
Aceste procese trebuie să afecteze în mod pozitiv și regiunea transnistreană. România ajută foarte mult cu proiecte de dezvoltare a infrastructurii, culturale, umanitare, ș.a.m.d. Acestea trebuie ușor, ușor, extinse și pe malul stâng al Nistrului, astfel încât populația de acolo să-și schimbe percepția față de statul român, de cetățenii români. Știm bine că și Uniunea Sovietică, în trecut, dar și Federația Rusă în prezent, încearcă să îndoctrineze locuitorii din regiunea transnistreană prin crearea unei imagini a dușmanilor acestei regiuni: imperialismul român, NATO, UE, americanii. Toate structurile euro-atlantice și partenerii noștri occidentali au o imagine distorsionată, creată special de structurile Federației Ruse. Cu asta trebuie să luptăm și noi, și statul român. Trebuie să demonstrăm că această percepție este una falsă și interesele care stau la bază sunt altele. Aici cred că trebuie să acționăm împreună, Chișinăul și Bucureștiul. Și avem șanse. România are o imagine tot mai frumoasă în Republica Moldova care trebuie să o transpunem și în stânga Nistrului“.
Care este posibilitatea de promovare a unui alt tip de mesaje, favorabile Moldovei și României?
Eugen Carpov: „Populația din regiunea transnistreană are tot mai mult acces la posturi de televiziune din Republica Moldova, care conțin și programe din România. La nivel radio, practic, toată regiunea este acoperită de posturi moldovenești. Deja pentru populația din regiune există o alternativă de a se informa din diferite surse, nu doar din posturi locale sau rusești. Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei și alți parteneri internaționali contribuie la o interconectare tot mai strânsă la nivel de localități. Sunt proiecte care se desfășoară doar în cazul în care există câte o localitate parteneră, una din dreapta și alta din stânga Nistrului. În special când este vorba de un punct medical, grădiniță, o stație de pompieri sau școală. Astfel se realizează o interconectare nu la nivel politic, ci la nivel comunitar, uman, încât să se depășească stereotipurile din trecut.
Făcând o referire la mine personal, pot spune că ambii mei părinți sunt născuți în regiunea transnistreană, eu am copilărit, am petrecut foarte mult timp acolo, sunt legat afectiv de satul natal. Majoritatea rudelor mele sunt din acel sat și locuiesc în continuare acolo. Eu am cunoscut pe propria experiență și pot să afirm că pe timpul sovietic și până la conflictul armat din 1992, nu au existat niciun fel de tensiuni între locuitorii din stânga și dreapta Nistrului.
Eram aceeași locuitori ai Moldovei de atunci, indiferent de proveniența etnică, vorbeam limba română, numită pe atunci moldovenească. Școala era una cu predare în moldovenească, care a trecut, după 1990 în grafie latină, iar după războiul din 92, a fost impusă să treacă înapoi la chirilică. Înainte de acest conflict, nu existau niciun fel de tensiuni interetnice între ruși, ucraineni sau moldoveni. Toate problemele au apărut doar după destrămarea imperiului sovietic și urmare a interesului care venea din afara Moldovei, din Federația Rusă. Acum tot mai mulți locuitori din regiunea transnistreană conștientizează ce se întâmplă în jur și își doresc să se revină la starea normală astfel ca ei să fie parte a statului Republica Moldova“.
A consemnat Mircea Merticariu