A consemnat Mircea Merticariu
Eduard Țugui, doctor în politologie, expert în cadrul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul”, decan al Facultății de Relații Internaționale și Științe Socio-Umane din cadrul Universității de Studii Politice și Economice și Economice Europene ”Constantin Stere” a avut amabilitatea să acorde un interviu, în exclusivitate, pentru Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean (lact.ro) din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
În opinia politologului Eduard Țugui, în stânga Nistrului se fac eforturi pentru rescrierea istoriei și construirea unei identități transnistrene. Soluționarea conflictului ar putea surveni doar prin negocierile dintre Republica Moldova și Rusia, cu sprijinul și susținerea NATO. Dar, tabloul geopolitic din regiune pare tot mai complicat, deoarece cancelariile europene negociază chestiuni comerciale și de securitate cu Federația Rusă, poziția OSCE este confuză iar actualul Guvern de la Chișinău nu pare preocupat să exprime o poziție față de reglementarea conflictului.
Eduard Țugui
Cum evaluați contribuția cercetătorilor moldoveni, proveniți din mediul academic și din acela al societății civile, la deciziile formulate și implementate în procesul de reglementare? Sunt impresionați politicienii de această expertiză?
Eduard Țugui: De aproximativ două decenii cercetătorii moldoveni elaborează rapoarte, studii și documente de politici relevante pentru reglementarea conflictului transnistrean. Calitatea și utilitatea acestor demersuri intelectuale este diferită, după cum diferită a fost, periodic, reacția politicienilor moldoveni la aceste cercetări.
Nu pot să reproduc exact stările lăuntrice ale politicienilor, adică în ce măsură au fost impresionați sau nu, dar deocamdată inițiativele autohtone coerente (poate nu de fiecare dată și fezabile) de reglementare a conflictului au venit din mediul asociativ și academic. După șocul produs de Planul Kozak din 2003, societatea civilă devine mai explicită și formulează Strategia celor 3D (demilitarizare, decriminalizare și democratizare), elaborează documente/drafturi pentru Biroul de Reintegrare sau documente comprehensive de reglementare, cum a fost cazul Memorandumului de Reglementare din decembrie 2012.
Considerați că studiile, articolele și cărțile apărute la Tiraspol pe tema transnistreană, aduc plusvaloare de cunoaștere și soluții de reglementare? În general, care este calitatea și utilitatea acestor cercetări?
Eduard Țugui: Nu sunt neapărat un cititor fidel al studiilor elaborate în stânga Nistrului și nici nu sunt deocamdată dispus să apreciez calitatea sau utilitatea puținelor texte apărute la Tiraspol pe care eu le-am citit. Totuși, am impresia că tendința generală, în mod particular a cărților apărute, este de a rescrie istoria regiunii transnistrene, istoricul conflictului de la Nistru, în mod special faza militară a acestuia, precum și cultivarea identității transnistrene.
Sunt parte a unei abordări intelectuale sovietice și relansate în Rusia contemporană, care sunt preocupate excesiv de reinterpretarea trecutului și cultivarea imaginii ”cetății asediate”. Din punctul meu de vedere, asemenea abordare este anacronică și nu poate să aducă valoare adăugată procesului de reglementare.
Expertiza contemporană este preponderent focusată pe studii sectoriale/tehnice cu formularea de recomandări de politici fezabile.
În actuala guvernare, vedem personalități care s-au format ca experți și cercetători – inclusiv cu atribuții în abordarea temei transnistrene. Ce șanse de succes le acordați ca politicieni și funcționari administrativi?
Eduard Țugui: În general, în politică pregătirea profesională este importantă, dar este doar unul dintre ingredientele unui politician sau funcționar de succes. Sunt și alte ingrediente și alți factori care contează. Timpul este cel mai indicat să dea răspuns la această întrebare. Personal, îmi doresc ca oamenii veniți din mediul academic și asociativ să devină politicieni și funcționari model, mai ales după ce multă altă lume aparent bună intrată în politică s-a compromis.
Considerați că neutralitatea Republicii Moldova poate fi o soluție pentru conflictul transnistrean? Dar federalizarea (vehiculată inclusiv sub terminologia statului special)?
Eduard Țugui: Neutralitatea asumată prin articolul 11 din Constituţie, în anul 1994, a fost impusă Republicii Moldova ca parte a soluției pentru conflictul transnistrean. Astfel, neutralitatea și prevederea conexă că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său, au fost introduse în schimbul promisiunilor Rusiei de a-și retrage ”Armata a 14-ea” din regiunea transnistreană.
Procesul de retragere a fost convenit în acelaşi an, prin semnarea Acordului moldo-rus din 21 octombrie 1994 cu privire la statutul juridic, modul şi termenul de retragere a trupelor ruse temporar dislocate pe teritoriul Republicii Moldova, după care a fost legat de Tratatul FACE adaptat şi documentele Summitului OSCE de la Istanbul, din 1999.
Imediat după semnarea Acordului din 1994, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul, dar în Duma de Stat această procedură nu a trecut. Mai mult, în anul 1995 Armata a 14-ea a fost redenumită în Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) – aproximativ 1500 de militari care conform legendei păzesc 20.000 tone de muniţii la Colbasna, dar sunt cu sediul central la Tiraspol.
Cert este că în anul 2019 neutralitatea Republicii Moldova nu mai este o soluție pentru conflictul transnistrean, iar Rusia nu mai negociază cu nimeni lichidarea GOTR, care deja are mandatul anunţat de a proteja „lumea rusă”, şi nu acceptă schimbarea misiunii de pacificare într-o misiune civilă internaţională.
Cu toate acestea, nu împărtășesc opinia tot mai des auzită în spațiul public care îndeamnă la eliminarea imediată a art. 11 din Constituție, chipurile singurul care împiedică aderarea Republicii Moldova la NATO.
Astfel, se inversează cauzalitatea, ca și cum comunitatea euro-atlantică cu sufletul la gură aşteaptă ca moldovenii să modifice Constituţia şi să intre într-o alianţă militară cu un stat care are o bună parte din teritoriu controlată de militari ruşi. Doar dacă vom fi în negocieri avansate de aderare la NATO (sau poate găsim între timp o formulă românească de securitate), vom putea într-o singură zi elimina acest impediment tehnic. Altfel, singurul efect produs de o eliminare grăbită a neutralității (pe care de altfel Hotărârea Curții Constituționale din mai 2017 nu o recomandă) va fi exonerarea Rusiei de încălcarea Constituției Republicii Moldova.
Referitor la federalizare, nu este o soluție pentru conflictul transnistrean. Federalizarea este lansată ca soluție de către Primakov în 1997, este preluată de către OSCE în 2002, devine un proiect periculos în anul 2003 prin Planul Kozak, după care este definitiv compromisă în anul 2019, odată cu filmulețul apărut în spațiul public în care cetățeanul Igor Dodon transmitea cetățeanului Vlad Plahotniuc un plan Kozak 2. Nu cred că cineva mai poate utiliza termenul de federalizare, dar riscurile sunt mai mari pentru apariția unui conținut asemănător, ambalat în denumirea statutului special.
În stadiul actual al problemei, care ar fi direcțiile strategice și detaliile semnificative care ar apropia soluția? Ce avem și ce lipsește pentru o soluție agreată de către cele două părți?
Eduard Țugui: Nu înțeleg exact la care două părți vă referiți. Conflictul a fost și mai este între Republica Moldova și Rusia, dovadă Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992. Regiunea transnistreană apare în acel document ca parte conflictuantă, alături de Republica Moldova, și treptat, prin incompetența Chișinăului și subterfugiile diplomatice ale Moscovei, devine parte a procesului de negociere. Dar deciziile strategice sunt luate în continuare în capitala Rusiei. Respectiv, o soluție politică a conflictului transnistrean poate fi negociată de către Republica Moldova doar cu Rusia și doar cu sprijinul comunității euro-atlantice.
Politicile sectoriale, socio-economice, pot fi negociate și implementate împreună cu administrația de la Tiraspol, dar în paralel cu negocierea statutului și demilitarizării regiunii transnistrene și condiționate de respectarea drepturilor omului și asigurarea liberei circulații a persoanelor. Sunt mai multe sectoare care pot eventual apropia cele două maluri ale Nistrului, printre care: comerțul și standardele de calitate; comunicațiile; asigurarea medicală; piața muncii și sistemele de pensii etc.
În actualul context politic național și internațional, mai sunt relevante „liniile roșii” propuse de către societatea civilă de la Chișinău, drept marja maximă în care negociatorii guvernamentali pot accepta cedări și compromisuri?
Eduard Țugui: Sunt relevante, poate cu excepția secțiunii referitoare la oligarhii care sunt condamnați pentru implicarea în procesul de negocieri. Chiar dacă tonalitatea acelui Apel al societății civile este mai categorică și poate fi ușor atenuată, liniile roșii sunt un punct fix în contextul în care Programul noului Guvern de la Chișinău nu spune nimic despre reglementarea conflictului transnistrean, poziția OSCE este tot mai confuză, iar unele cancelarii europene negociază (din nou) separat chestiuni comerciale și de securitate cu Rusia.
Aveți cunoștință de alte foruri de cercetare academică, în afara de cele din Republica Moldova si România, care au în atenție particularitățile conflictului înghețat de la Nistru?
Eduard Țugui: Nu cunosc foruri sau centre specializate. Cunosc mai mulți cercetători din diferite universități și centre de analiză europene care sunt preocupați de regiunea extinsă a Mării Negre și de problematica transnistreană.
Care este orizontul de așteptare al cercetătorilor moldoveni față de reglementarea definitivă a conflictului transnistrean și care sunt scenariile principale care se vehiculează? Este luată în calcul și recunoașterea ca stat a Transnistriei din partea actorilor internaționali, odată cu încercarea de creare a unei așa-zise conștiințe naționale transnistrene?
Eduard Țugui: Nu sunt mandatat să răspund în numele tuturor cercetătorilor moldoveni, mai ales că nu există o poziție comună a cercetătorilor moldoveni cu privire la reglementarea definitivă a conflictului transnistrean.
Pot să vă răspund doar în nume personal sau, în numele instituției pe care o reprezint, pot doar să schițez unele poziții principiale. Discutăm ipotetic despre mai multe potențiale scenarii, dar nu luăm în calcul recunoașterea ca stat a Transnistriei din partea actorilor internaționali (o poate recunoaște doar Rusia și doar în condiții de forță majoră).
Totodată, indiferent de denumirile și autorii unor potențiale soluții/documente de reglementare, principiale pentru noi sunt următoarele aspecte: lichidarea GOTR, evacuarea/lichidarea munițiilor de la Colbasna și schimbarea misiunii de pacificare într-o misiune civilă internaţională; păstrarea caracterului unitar al statului Republica Moldova; asigurarea statului de drept și asigurarea funcționalității instituțiilor statului; implementarea Acordului de Asociere.