Politologul dr. Eduard Țugui, expert în cadrul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale ”Viitorul”, a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean. Impactul Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană este major, în prezent peste 70% din exporturile din stânga Prutului ajung pe piața comunitară. Efectele apropierii de Uniunea Europeană sunt resimțite și la Tiraspol, deși sunt diminuate de autoizolarea impusă de regimul politic.
Interviul a fost realizat de către Mircea Merticariu
Eduard Țugui
M.M.: Domnule Eduard Țugui, sunteți autorul mai multor studii referitoare la rezultatele implementării Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Există un plan național de măsuri pentru implementarea acestuia, au existat finanțări, care au produs deja schimbări în Republica Moldova. După aproape șase ani de la semnarea acestui acord cu UE, cum apreciați impactul acestora asupra societății din stânga Nistrului?
E.Ț.: Înainte de toate, pentru a înțelege rezultatele implementării, este demn de reamintit contextul general de semnare și implementare a Acordului de Asociere (AA), aplicat provizoriu de la 1 septembrie 2014 și intrat în vigoare la 1 iulie 2016. În ultimul deceniu, relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană pot fi divizate convențional în două mari etape. Primii cinci ani, când se negocia acordul și regimul liberalizat de vize, Republica Moldova era ”povestea de succes” a Parteneriatului Estic care găzduia periodic diplomați și demnitari europeni, în timp ce societatea civilă solicita recunoașterea statutului de candidat la aderare. După intrarea în vigoare a AA, următorii cinci ani, relațiile moldo-europene s-au răcit treptat, urmare a furtului din sistemul bancar și trenării reformelor, în special în justiție, derapajelor democratice, cum a fost cazul anulării alegerilor primarului capitalei din anul 2018, sau retoricii ostile venite de la Chișinău. Guvernul Sandu a fost prea efemer pentru a schimba fundamental contextul, drept pentru care tot mai puțini oficiali europeni vin în Republica Moldova, în timp ce autoritățile de la Chișinău nu sunt prea des invitate în cancelariile euro-atlantice.
În acest context, au fost adoptate prin Hotărîre de Guvern două Planuri naționale de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, pentru anii 2014-2016 și, respectiv, pentru anii 2017-2019. Evaluarea Planurilor și a implementării AA sunt realizate pe trei dimensiuni. Prima dimensiune, este evaluarea cantitativă realizată de către Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Astfel, ultimul Raport din anul 2020, indică un nivel de implementare de 71,56%, pentru perioada 2017-2019. A doua dimensiune, reprezentată de evaluările alternative realizate de către societatea civilă, care de regulă sunt mai rezervate în legătură cu realizările cantitative și mai critice pe partea calitativă. Rapoartele din ultima perioadă constată realizările din sectorul financiar-bancar și capacitatea sectorială de a transpune Directivele și Regulamentele UE în cadrul legal și normativ național, dar atestă restanțe la punerea în aplicare a acestora, în mod special în sectorul justiției și integrității. A treia dimensiune, evaluările Parlamentului European și ale Comisiei Europene, care sunt nu doar estimări tehnice, dar și aprecieri politice ale reformelor din Republica Moldova. Raportul de evaluare al Parlamentului European din octombrie 2018, de rând cu cel al Comisiei Europene din septembrie 2019, sunt foarte critice pentru sectoare ca: alegeri, statul de drept, presa și societatea civilă. Recentul Raport de evaluare al Parlamentului European, mai 2020, este mai tehnic și nu atât de critic, dar Raportorul Parlamentului European pentru R.Moldova, Dragoș Tudorache, avertizează Guvernul de la Chișinău că poate pierde o tranșă financiară dacă nu implementează reformele asumate.
Chiar și în acest context dificil, integrarea europeană a stimulat creșterea și dezvoltarea Republicii Moldova, iar UE și statele sale membre sunt de departe cei mai mari donatori pentru cetățenii moldoveni. În această ordine de idei, Parlamentul European a aprobat recent acordarea a 100 milioane euro pntru lupta cu COVID-19, în timp ce Republica Moldova este cel mai mare recipient de ajutor din partea UE pe cap de locuitor în întreaga vecinătate europeană. Practic nu există localitate din țară care să nu fi beneficiat de cel puțin un proiect UE, proiecte printre care se numără reabilitarea a 700 kilometri de drumuri, troleibuze în Chișinău și Bălți, apeducte construite în zeci de localități etc. Suplimentar, există ajutorul financiar oferit de România și de celelalte state UE, prin acorduri bilaterale. Totodată, Rapoartele de impact sectoriale constată că datorită zonei de liber schimb 70% din exporturile moldovenești sunt pe piața UE iar PIB-ul a crescut suplimentar cu cca 8%, până în anul 2018. În cele din urmă, începând cu anul 2014, mai bine de 2,5 milioane de cetățeni cu pașapoarte biometrice au beneficiat de regimul liberalizat de vize.
Spre regret, regimul de la Tiraspol se auto-izolează și încearcă să decupleze societatea din stânga Nistrului de la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Drept consecință, impactul implementării AA, a reformelor și asistenței financiare conexe, asupra societății din stânga Nistrului este mult diminuat. Regiunea transnistreană beneficiază de asistență financiară nerambursabilă prin Programul Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii, ajuns la a V-a etapă, dar cei cca 400 de mii de cetățeni din stânga Nistrului puteau să beneficieze de o asistență financiară a UE mult mai mare, într-un stat integrat și funcțional. Business-ul din stânga Nistrului a înțeles exact oportunitățile pe care le deschide piața europeană, dovadă că mai bine de 2/3 din exporturi regiunii transnistrene sunt în UE și pe malul drept al Nistrului, doar că mediul de afaceri de acolo nu cunoaște transformările necesare pentru a rămâne competitiv în secolul XXI, transformări stimulate în mare măsură de integrarea europeană. În cele din urmă, mulți cetățeni din stânga Nistrului sunt printre cele 2,5 milioane care au beneficiat de regimul liberalizat de vize, dar sărăcia de acolo permite călătorii frecvente prin Europa cu pașapoarte biometrice preponderent funcționarilor și clanurilor clandestine, care pledează cel mai mult pentru ”statalitatea Transnistriei”.
M.M.: Una dintre politicile europene de succes este politica de coeziune, care presupune crearea regiunilor de dezvoltare și sprijin pentru stimularea creșterii economice și sprijinirea zonelor defavorizate. Care a fost efectul concret al creării regiunilor de dezvoltare în Republica Moldova și care a fost impactul asupra regiunii transnistrene?
E.Ț.: Într-adevăr, politica de coeziune a devenit principalul instrument ce abordează eficiența și echitatea la nivelul UE: o nouă paradigmă de dezvoltare ce presupune politici și intervenții ”teritorializate” care vizează ca toate regiunile trebuie să-şi realizeze potenţialul deplin de dezvoltare şi toţi cetăţenii trebuie să aibă şanse egale, indiferent de locul unde trăiesc. Dezvoltarea regională este componenta de bază a politicii de coeziune și se articulează în Republica Moldova în contextul instituționalizării relațiilor cu Uniunea Europeană. AA de asemenea conține un capitol special (Capitolul 20, Titlul IV) întitulat Dezvoltarea regională, cooperarea transfrontalieră și regională. Astfel, în decembrie 2006, Parlamentul de la Chișinău adoptă Legea nr.438/2006 privind dezvoltarea regională, care conține obiective aliniate la politica de coeziune a UE și prevede crearea a şase regiuni de dezvoltare și anume: RD Nord, RD Centru, RD Sud, RD Chișinău, RD Găgăuzia și RD Transnistria.
Realizarea efectivă a dezvoltării regionale în Republica Moldova începe de prin anul 2010, când sunt create primele trei regiuni de dezvoltare (RD Nord, RD Centru, RD Sud) și este implementată prima Strategie Națională de Dezvoltare Regională (SNDR). După care este instituită RD Găgăuzia, implementate alte două SNDR-uri, ultima pe anii 2016-2020, după cum sunt implementate și Strategii de Dezvoltare pentru fiecare regiune. Decalajele de dezvoltare în Republica Moldova nu sunt între RD, deși sunt diferențe dintre Nord și Sud. Principalele decalaje sunt între Chișinău și restul țării, precum și între mediul rural și mediul urban. Sunt deja o serie de realizări ale noii politici, prin care s-a investit în infrastructura fizică din multe localități, dar impactul global este deocamdată modest în Republica Moldova, cel puțin în comparație cu statele membre UE, deoarece instrumentul financiar creat – Fondul Național pentru Dezvoltare Regională – înseamnă cca 10 milioane euro anual, în timp ce sinergia cu alte fonduri publice este deficitară.
Administrația de la Tiraspol a refuzat să recunoască legislația Republicii Moldova și în acest sector, dovadă că RD Transnistria nu a fost deocamdată instituită. Dincolo de argumentele tradiționale invocate de către negociatorii transnistreni, în mod particular argumentul că Republica Moldova este un stat străin a cărui legislație nu este obligatorie în stânga Nistrului, paradigma pe care o presupune dezvoltarea regională este incompatibilă cu regimurile centralizate și autoritare. Dezvoltarea regională este asociată cu descentralizarea administrativă și presupune politici teritorializate concepute și implementate printr-un sistem de guvernanţă pe mai multe niveluri, în timp ce în regiunea transnistreană autoritățile publice locale sunt numite prin ordin de la centru.
M.M.: În ce măsură s-a schimbat ritmul reformelor pro-europene după instalarea Guvernului PSRM-PDM? Recent, între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ungariei a fost încheiat un acord de parteneriat strategic, care, cel puțin declarativ, vizează un sprijin economic și diplomatic pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Credeți că este mai aproape drumul spre Europa al Republicii Moldova prin Budapesta decât prin București? La ce vă așteptați de la Guvernul Orban, al Ungariei, care sprijină deschis autonomia așa-zisului ”Ținut Secuiesc” din România, în privința reglementării conflictului transnistrean?
E.Ț.: Programul de activitate al Guvernului Chicu, votat în noiembrie 2019, nu conține angajamente pro-europene ferme, dar anunță o politică externă echilibrată, echilibru care în Republica Moldova nu este expresia unei maturități diplomatice, dar a fost de fiecare dată un eufemism pentru ancorarea acestui stat în orbita diplomației de la Moscova. Instituționalizarea relației PSRM-PDM, exprimată inclusiv prin noua garnitură guvernamentală, nu a avut drept scop reformele pro-europene. care spre regret au fost înlocuite cu declarațiile ofensatorii la adresa UE, a statelor membre și a oficialilor europeni. De dragul adevărului, trebuie să recunoaștem că pandemia COVID-19 a impus o agendă specială Guvernului, dar, tot de dragul adevărului, trebuie să mai recunoaștem că declarațiile ofensatorii la adresa UE, la adresa României sau la adresa oficialilor europeni, sunt simptome ale altui virus.
Premierul Ungariei este unul dintre puținii oficiali europeni care a ne-a vizitat în ultimii ani. Poate fi doar excepția care să confirme afirmațiile mele de mai sus, referitoare la izolarea internațională a oficialilor de la Chișinău, dar poate fi și un demers cu mai multe implicații strategice. Declarația privind parteneriatul strategic între Republica Moldova și Ungaria, semnată la Chișinău de către Orban și Chicu, este un document asemănător acelor ”parteneriate europene” pe care le-a semnat Republica Moldova în ultimul deceniu cu alte state est-europene, inclusiv cu România.
În tot cazul, câtă vreme Ungaria este un stat membru NATO și UE, orice cooperare sectorială sau vizită din partea oficialilor de la Budapesta poate fi salutată. Rezervele apar pe dimensiunea geopolitică, mai ales dacă există bănuieli rezonabile că Guvernul Orban, al Ungariei, face un joc împreună cu Rusia în regiune, care poate afecta integritatea teritorială și/sau interesele Republicii Moldova și României.
M.M.: Într-un Apel recent către mediatorii și observatorii din formatul de negocieri ”5+2”, mai multe organizații din societatea civilă solicitau convocarea formatului de negocieri în vederea soluționării mai multor provocări ale administrației de la Tiraspol, în special în raionul Dubăsari. În ce constă situația specială a raionului Dubăsari și cu ce probleme se confruntă acesta? Ce probleme concrete au fost depășite și în ce mod? Dacă putem vorbi de înțelegeri durabile și în ce măsură raionul Dubăsari ar putea fi modelul pentru reintegrarea regiunii transnistrene?
E.Ț.: Raionul Dubăsari este singurul centru raional din Republica Moldova în exil, cu sediul în s. Cocieri, singurul în totalitate rural și singurul din stânga Nistrului care a rămas sub controlul autorităților constituționale după războiul din 1992. Sunt ingredientele care fac special acest raion și, totodată, condițiile care fac viața cetățenilor de acolo foarte dificilă. Rezidenții r-lui Dubăsari, în special din localitățile din stânga Nistrului, sunt permanent supuși unor presiuni din partea administrației de la Tiraspol și au posibilități reduse de circulație. În aceste localități s-au înregistrat numeroase cazuri de maltratare, jefuire, omor sau dispariție a persoanelor care aveau opțiuni diferite decât cele ale structurilor secesioniste.
Școlile cu predare în limba română și/sau terenurile agricole aflate după traseul Râbniţa-Tiraspol sunt înțelese de către administrația de la Tiraspol drept principale vulnerabilități ale autorităților constituționale, drept pentru care re-deschide de fiecare dată aceste ”dosare” în negocieri. Pandemia COVID-19 este utilizată de către liderii transnistreni drept pretext pentru o serie de acțiuni geo-politice care fac și mai dificilă viața oamenilor din Dubăsari, care încalcă tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului și care re-tensionează situația în Zona de Securitate. Astfel, au fost instituite noi posturi mobile de control și blocuri de beton în r-ul Dubăsari, prin care sunt blocate majoritatea drumurilor care fac legătura dintre localitățile Cocieri și Corjova, au fost instalate ilegal sisteme de monitorizare video pe teritoriul comunei Corjovo din raionul Dubăsari, a fost blocat accesul la medicul de familie și farmacia din localitatea Cocieri pentru cetățenii din comuna Corjova.
Deocamdată nu s-a consumat nicio ședință în format ”5+2” și nu au fost soluționate problemele de bază ale acestor cetățeni. Nici înțelegerile anterioare, în special cele legate de școli și terenuri, nu sunt sustenabile. Nu știu în ce măsură demersurile legate de raionul Dubăsari pot servi ca model pentru reintegrarea întregii regiuni transnistrene, dar consolidarea jurisdicției Chișinăului în aceste localități din stânga Nistrului reprezintă prioritatea zero din punctul meu de vedere. Consolidarea jurisdicției presupune politici și acțiuni (Planul A al re-integrării) care sunt mai fezabile, comparativ cu retragerea GOTR. Cea mai importantă prezență a statului Republica Moldova în stânga Nistrului sunt localitățile din r-ul Dubăsari și școlile cu predare în limba română, drept pentru care este crucial de a nu pierde această prezență în timp ce negociem în marile capitale ale lumii cu administrația de la Tiraspol.
M.M.: Odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, exporturile regiunii transnistrene pe piața europeană au înflorit și reprezintă principalul motor de creștere. Regiunea transnistreană exportă în 20 din cele 28 de țări UE, iar România reprezintă principalul partener exterior. În ce măsură aceste realități economice ar putea influența deciziile politice, astfel încât reintegrarea acestei regiuni să apară ca firească?
E.Ț.: Aceasta ar fi o exprimare mai puțin academică a teoriei neo-funcționaliste de integrare, care începe cu sectoare mai tehnice și care solicită pe parcurs sectoare politice. Modelul funcționează în procesul de integrare europeană, dar eu personal am mari rezerve în raport cu aplicabilitatea lui în cazul re-integrării Republicii Moldova. Adevărat că în lipsa unei viziuni coerente și fezabile a Guvernului de la Chișinău privind regiunea transnistreană, integrarea europeană a devenit nu doar principalul mecanism de modernizare şi dezvoltare a Republicii Moldova, dar a devenit şi principala strategie de soluţionare a conflictului transnistrean şi asigurare a integrităţii teritoriale.
Rezervele mele sunt legate de pozițiile Tiraspolului și a Moscovei, care sunt variabile exogene ce nu intră în modelul standard. Tiraspolul, chiar în cazul în care ar putea decide în chestiuni strategice, înțelege că re-integrarea realizată pe fundamentul reformelor care le conține integrarea europeană va conduce la căderea regimului din stânga Nistrului și a schemelor ilicite cultivate acolo timp de trei decenii. Dacă Moscova, cea care decide în continuare marile teme de securitate ale regiunii, ar permite regiunii transnistrene să se re-integreze cu Republica Moldova, atunci ea poate accepta doar o formulă rusească, nu una europeană de soluționare a conflictului transnistrean.