Interviu realizat de către Nicoleta Munteanu
în cadrul workshopului „Transnistria: formatul problemei și posibile soluții” (Sibiu, 27-29 mai 2016)
NM: În calitatea Dvs. De membru al CUC, cum apreciaţi eficienţa acesteia pe linia soluţionării anumitor probleme punctuale, care afectează Zona de Securitate?
EB: Vreau să intervin cu un mic parcurs istoric. Apariţia și activitatea CUC se bazează pe Acordul din 21 iulie 1992 care a fost semnalat de către Preşedinții Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova, pentru soluţionarea paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Ca urmare, a articolului 2 al Acordului a fost constituită CUC care a avut ca scop, la acea perioadă, încetare acțiunilor militare, retragerea forțelor și separarea părţilor care erau în conflict, constituirea Zonei de Securitate, introducerea forţelor de pacificare a trei componente cum ar fi: din partea Federaţiei Ruse, Republicii Moldova şi cea transnistreană. Desigur că, pe parcursul acestor ani, evoluţia în Zona de Securitate a avut avansări, parcurgând anumite etape, pentru că totuşi e o perioadă de timp destul de mare dar, ca să ne apropiem de situaţie la ziua de azi, în care ne aflăm în Zona de Securitate, desigur că una din cele mai mari probleme este problema pe care o avem şi pe agenda ordinei de zi legată de asigurarea liberei circulații. În Zona de Securitate pe perioada acestor ani au fost diferite evoluţii, care în principiu, nu ar trebui să se producă, şi CUC trebuie să aibă o poziţie mai promptă și să acționeze cu o poziție mai decisivă.
NM: Această poziţie „mai promptă”, „mai decisivă” – cum spuneţi Dvs., depinde de anumite aspecte?
EB: Da, desigur. La asta şi vroiam să mă şi refer în reportaj, deoarece, cu părere de rău, putem să constatăm că Comisia, în unele cazuri, nu şi-a realizat acele obligaţiuni pe care trebuie să le realizeze, cum ar fi constituirea în Zona de Securitate a aşa-numitelor puncte de constituire și control la frontieră care contravin Acordului din 1992, și care au fost instituite de partea transnistreană. În această ordine de idei putem să menţionăm cu certitudine că sub operaţiunea sau sub paravanul operaţiunii de pacificare, partea transnistreană ignorând obligaţiile, regulamentele și deciziile CUC, dar mai cu seamă, Acordul menționat, şi-a constituit astfel de formaţiuni para-militare cum ar fi trupele de grăniceri, cum aşa-numiţii vameşi, instituţiile de imigraţiune ale miliției, care desigur în aceste condiții nu sunt benefice populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului. Astfel de evenimente și impedimente totuşi pun sub întrebare, totuşi, care este rolul de bază al acestor forţe de pacificare, dacă ele, în principiu, nu-şi pot realiza obligaţiile de bază, cum ar fi menţinerea stabilităţii, transparenței, asigurarea liberei circulaţii a populaţiei și bunurilor materiale prin Zona de Securitate.
NM: Spuneam la început despre probleme punctuale din perspectiva Dvs. Şi apelând la experienţa ca membru al CUC, care sunt primele 5 probleme cu care se confruntă activitatea Comisiei?
EB: În ordine, punctual ar fi totuşi, aspectul de bază, asigurarea liberei circulaţii, doi – ar fi oportună efectuarea unei monitorizări imparțiale a Zonei de Securitate, pe care partea moldavă nu o singură dată, dar permanent o expune la şedinţele Comisiei, care ar putea fi efectuată de Misiunea OSCE, Ucraina şi Federaţia Rusă; alt aspect – 3 – ar fi eliminarea acestor bariere nelegitime cum sunt a.n. trupele de grăniceri, vameşi și miliţiei de migraţiune; – 4 – desigur că ar fi transparenţă totală în ceea ce constă efectuarea rotaţiei pacificatorilor ruși care are loc o dată pe an din partea Federaţiei Ruse, sub controlul nemijlocit a observatorilor militari, la fel de transparent cum o asigură partea moldovenească când îşi face rotaţia pacificatorilor o dată la jumătate de ani.
NM: Ar fi 4 probleme. A cincea?
EB: Desigur al cincilea ar fi desigur cel mai principal, totuşi obligaţiile pe care nu le-a realizat Federaţia Rusă, din Acordul de la Odessa din 1998. Dumnealor trebuie să-şi retragă tehnica blindată din Zona de Securitate.
NM: Putem spune că acest aspect ar putea fi clasat pe primul loc?
EB: Da, desigur că ar putea fi clasat și pe primul loc.
NM: Schimbarea factorilor politici de la Tiraspol, cum ar putea să influenţeze activitatea dar şi eficienţa CUC?
EB: În această ordine de idei aş menţiona totuşi că schimbarea factorului politic de la Tiraspol, în care la moment este aşa-numitul lider Șevciuk, sau anterior Smirnov, nu ar putea schimba cu nimic aspectul, deoarece totuşi CUC acţionează în baza Acordului din 1992 și regulamentelor sale interne. Acordul este semnat de partea rusă şi de partea moldavă. Desigur că dinamica și evenimentele politice ce se petrec pe ambele maluri ale Nistrului ar trebui luate în contextul. Totuşi, cu părere de rău în aşa o perioadă de timp de peste 20 ani nu-s acele rezultate care la aştepta Chişinăul ca totuşi Republica Moldova să fie reîntregită într-un spațiu politic, economic, juridic, etc. unic. Populaţia să poată liber circula de pe un mal pe altul, operaţiunea de pacificare să aibă un element care n-ar putea admite constituirea aşa-numitelor posturi și bariere administrative care sunt create de partea transnistreană, să stea omul cu arma, etc. Desigur că, în această ordine de idei, activitatea Comisiei este bazată pe Acordul din 1992 care este politic. Cu părere de rău, alt mecanism la ziua de azi nu este pentru activitatea CUC, dar aceasta este altă componentă care pe deplin depinde mult de factorul politic, la nivelul conducătorilor ţării. Noi, ca executori ai prevederilor acestui Acord, suntem obligaţi să-l executăm, să menţinem stabilitatea situaţiei în Zona de Securitate, să o avem sub control, să intervenim rapid şi prompt atunci când apar situaţii de criză, de conflict, dar ceea ce ţine însă de factorul politic, decidentul politic să ia deciziile oportune la nivelul său, deoarece astfel de hotărâri nu țin de competenţa noastră.
NM: Dar influenţează într-o proporţie foarte mare activitatea celor trei părţi…factorul politic de la Tiraspol.
EB: Da, dar ce ține la factorul politic de la Tiraspol, mă refer încă o dată că Acordul din 1992, care este semnat de Președinții a două țări. Federația Rusă este ca garant în soluționarea politică a conflictului. Pretenţiile pot fi atunci cînd partea transnistreană nu-şi onorează obligaţiile în cadrul CUC și în Zona de Securitate, deoarece în Acord este menţionat prompt că operaţiunea de pacificare se desfăşoară în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi noi nu putem pune la egal administraţia de la Tiraspol şi/ sau factorul politic care este la Tiraspol. În acest context menţionez că politicul îşi are rolul său, noi în cadrul Comisiei ne bazăm pe prevederile Acordului din 1992 şi, desigur, pe regulamentul Comisiei, documentele, deciziile care sunt în cadrul acestui format de lucru, conform competenţelor CUC. În cadrul Comisiei mai este un moment: orice decizie care se poate lua, se poate lua doar prin consens. Consens trebuie să aibă toate cele trei delegații care se află în cadrul Comisiei. Ar fi destul de bine dacă, totuşi, misiunea OSCE şi Ucraina ar putea să aibă nu numi rolul observator la şedinţele Comisiei, dar de a interveni la egal cu sugestii, a avea o poziţie care ar putea fi și de implicare concretă.
NM: Nu doar rol consultativ? Cum s-ar putea realiza acest lucru?
EB: Pentru realizarea acestui lucru, desigur, iar ajungem la factorul politic; dacă ar putea fi luate noi schimbări, sau noi mecanisme în regulamentul Comisiei, alte documente. Atunci ar fi alt aspect care ar putea fi plauzibil și salutat de partea moldavă, dar la momentul actual, aşa cum am precizat, orice decizie se ia prin consens, iar consensul este doar la aceste trei componente.
NM: Desigur că această situaţie creează o anumită insecuritate în regiunea respectivă.
EB: Dacă ar fi să ne uităm la aspectele regionale sau la interesele și situația din ţările vecinătății apropiate, desigur din Ucraina (Crimeea, Donbas și Lugansk) unde este implicată Federația Rusă că poate fi un factor de risc şi o eventuală destabilizare regională. Dacă ar fi să luăm o bază mai largă, am putea să ne referim şi la acele particularităţi care sunt în arealul Mării Negre, Turcia, evenimentele din Siria. Desigur, că ca un element regional aş consemna faptul că, nu este o destabilizare din partea cuiva, dar este o viziune a Federaţiei Ruse la acele evenimente care se petrec şi în România cu constituirea elementelor de la Deveselu şi Polonia și reacţia Moscovei la acest component a scutului. În contextul dat aş putea evidenţia aceste aspecte.
NM: Deci să înţelegem că este vorba de un efect de bumerang, atât din perspectiva insecurităţii care se răsfrânge din această zonă de interes a CUC dar şi din perspectiva riscurilor de securitate care ar putea să afecteze regiunea la care facem referire?
EB: Desigur că Federaţia Rusă priveşte acest element al scutului ca un eventual risc pentru siguranţa sa; luând în consideraţie faptului că România este membră a NATO și scutul este un element al acestuia. Pe când noi, fiind o ţară neutră, totodată nu putem fi indiferenţi la evenimentele care se petrec la nivel regional, chiar și în vecinătatea apropiată. Aici nu ne putem expune ca un factor negativ sau pozitiv, dar ca un aspect de bază este că la momentul de faţă Republica Moldova este ocolită de riscurile migraţiei cu care se confruntă unele ţări din UE, mă refer la riscurile de securitate care vin din Siria, şi nu doar de acolo.