Dumitru Spătaru: Una dintre cele mai importante legi ale Republicii Moldova – uitată şi ignorată de toţi

În această săptămînă, s-au împlinit 9 ani de la adoptarea, la data de 22 iulie 2005, a Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria). Cu siguranţă, aceasta este una dintre cele mai importante legi adoptate vre-odată de organul legislativ suprem al ţării, dar la fel de sigur este că acestui document istoric, nu se ştie din ce cauză, politicienii i-au atribuit un statut neoficial de „declaraţie politică de moment”, de atunci şi pînă în prezent nefiind întreprinsă nici o acţiune pentru punerea ei în aplicare.

Voi aminti că Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria) se referă la „reglementarea politică a problemei transnistrene în baza unei soluţii paşnice, precum şi a principiilor democratizării şi demilitarizării Transnistriei”. „După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei. În componenţa Republicii Moldova se va constitui unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special Transnistria”, se spune în document. Desigur, Legea se referă şi la alte aspecte importante, dar nu cred că e cazul să le invoc aici.

Unii mi-ar putea reproşa că sînt naiv dacă cred că acea lege putea sau poate fi acum implementată şi că cineva intenţionat s-ar fi opus acestui proces. Da, într-un fel au dreptate acei care cred astfel şi eu sînt sigur că e vorba de un proces deloc uşor, cu şanse de izbîndă mici, mai ales în condiţiile create în ultima perioadă. Însă întrebarea mea este: Dar s-a făcut măcar ceva ca legea respectivă să fie adusă cît mai aproape de momentul în care ar fi început implementarea ei? Aţi mai auzit în ultima perioadă vre-un politician de la Chişinău să vină cu demersuri clare privind necesitatea retragerii trupelor ruse din Moldova? Toate afirmaţiile care se fac în acest sens poartă un caracter sec de constatare, spusă cu jumătate de gură, în cadrul unor întrevederi cu diverşi factori de decizie occidentali şi inclusă ulterior în comunicate de presă palide ca şi prestaţia politicienilor noştri în acest domeniu. Aţi auzit cumva ca în ultimii ani reprezentanţii Chişinăului în procesul de negocieri să ajungă să pună pe ordine de zi arhicunoscutul „coş trei” (cel care se referă la chestiunile de ordin politic ce vizează reglementarea transnistreană şi care trebuiesc soluţionate)? Aţi auzit cum să vorbească cineva în ultimii ani despre „democratizarea şi demilitarizarea Transnistriei”, despre „formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic”, despre „elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei” etc.? Nu aţi auzit pentru că nimic din toate astea nu s-a făcut.

Toate declaraţiile făcute de politicienii noştri referitor la Transnistria poartă un caracter generalist, formal, politic, electoral, din ele lipsind cu desăvîrşire componenta practică şi chiar cea patriotică. Nimeni nu vrea să-şi facă probleme în plus în plan intern şi extern şi de aceea problema respectivă e abordată cu superficialitate. Iar această superficialitate încurajează autorităţile de la Tiraspol să avanseze şi mai mult în promovarea mesajelor lor separatiste, sfidătoare la adresa independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Şi vom avea această situaţie atîta timp cît politicienii nu-şi vor schimba atitudinea.

Da, la 22 iulie 2005 Parlamentul a adoptat o lege bună! Dar la ce ne serveşte ea dacă toţi o tratează cu nepăsare şi nu vor să facă nimic pentru a crea condiţii ca implementarea ei să devină realitate?!

Dumitru Spătaru

 

Sursa: http://tribuna.md/2014/07/27/una-dintre-cele-mai-importante-legi-ale-republicii-moldova-%E2%80%93-uitata-si-ignorata-de-toti/