Există o soluţie pentru încheierea conflictului transnistrean, soluţie care va funcţiona sigur. Ea se află la îndemâna autorităţilor de la Chişinău, dar şi la mâna societăţii civile de dincolo de Prut, utilizarea ei punând Rusia în poziţie de Mat şi asta după ce timp de mai bine de 20 de ani a deţinut controlul
În primul rând este necesar să vedem un scurt istoric al acestui conflict. Conform celor declarate de către fostul prim-ministru al Republicii Moldova din perioada declarării independenţei, domnul Mircea Druc, separarea s-a produs pe fondul haosului dezmembrării şi din cauza acţiunii unor grupări mafiote provenite din structurile de securitate. În acel moment decizia de separarea a aparţinut unor membri ai securităţii ruse, dar fără a exista o acţiune premeditată organizată la nivel central, aşa cum unii afirmă. Ţinta majoră a fost în acel moment moştenirea sovietică din regiune, care se ridica la aproximativ 3-4 miliarde de euro, în valori actuale. Aceşti bani au devenit ţinta atacului unui grup mafiot condus de Smirnov, dar negociat ulterior cu Snegur, căruia i-a revenit cealaltă parte de Republica Moldova. Ulterior, după stabilizarea situaţiei, Rusia a preluat efectiv controlul. Aşa cum arată analizele şi acuzele aduse României ulterior, în acel moment pe frontul de Est a fost armament românesc şi voluntari inclusiv din România. Controlul asupra acestei zone a fost deţinut de mai multe ori de către armata de voluntari români-moldoveni, aşa cum declară prietenul meu colonel Anatol Caraman, unul din cei care au apărat cu mândrie pământul românesc.
Problema a fost că de fiecare dacă când ei eliberau aceste teritorii, de la centru, adică din comenzile date de către Snegur, era interzisă susţinerea din spate precum şi alimentarea cu elemente necesare menţinerii poziţiilor. Adică a fost voinţa oamenilor dar nu şi a mafiei care pusese mâna pe Republica Moldova. Ulterior, pentru a putea deţine controlul, Smirnov a apelat la trupele ruse, transformând regiunea în Bază Militară în care el era doar administrator.
Haideţi să vedem în ce situaţie ne aflăm noi acum. Pentru a înţelege fenomenul este necesar să ştim şi să recunoaştem că de fapt în ultimii peste 20 de ani, regiunea transnitreană a devenit o BAZĂ MILITARĂ RUSEASCĂ la graniţa actuală a Uniunii Europene. În acest moment acesta este rolul dar şi modul de organizare al regiunii- control total datorită faptului că regimul este unul de bază militară stabilită ilegal pe teritoriul unui stat recunoscut internaţional şi cu graniţe garantate de către ONU. În toată această perioadă, Rusia a utilizat regiunea transnistreană ca armă de şantaj pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, lucru care i-a reuşit din plin. Acelaşi lucru l-a făcut Rusia în aproape toate statele ex-sovietice unde existau curente naţionale şi pe care nu ar fi ezitat să îl folosească şi în Ucraina, dacă aceasta ar fi decis să Semneze Acordul de Asociere. Şi în acest din urmă caz Rusia a lăsat Ucrainei o parte de Est locuită de către ruşi, oricând gata să iasă la război la ordinele Moscovei.
De-a lungul timpului au fost propuse mai multe soluţii, dar niciuna în favoarea Republicii Moldova. Toate variantele propuse de către grupul de negocieri vizau de fapt soluţii care favorizau preluarea controlului total de către Rusia asupra teritoriului Republicii Moldova, aşa cum este de exemplu federalizarea. Iniţial şi România a fost inclusă în grupul de lucru, dar aceasta s-a retras datorită faptului că a înţeles că Rusia nu doreşte nici recunoaşterea regiunii transnistriei ca stat independent, şi nici revenirea sub administraţie moldoveană.
Haideţi să vedem însă cine face parte din echipa de negociatori, ce state sunt implicate: cele două părţi în conflict, administraţia de la Tiraspol şi cea de la Chişinău, Ucraina, Rusia şi OSCE. Uniunea Europeană şi SUA au doar statutul de observatori. Ori se vede cu uşurinţă că însăşi echipa de negocieri este una îndreptată împotriva Republicii Moldova, prin prezenţa Rusiei şi a Ucrainei, ambele interesate să nu existe o soluţionare. În ultima perioadă Germania a minat o implicare, dar spun a mimat deoarece nu a venit cu niciun element de presiune, ba mai mult, a încercat să supună Republica Moldova
Federalizării, lucru care ar duce la un control total al Rusiei pe acest teritoriu eliberat în 2009. SUA au stat deoparte şi nu s-au implicat până în acest moment, dar pe fondul ruperii relaţiilor cu Rusia dar şi a răcirii relaţiilor cu Germania, este de aşteptat să intre în forţă pentru a duce balanţa spre administraţia de la Chişinău. Cât timp acesta este grupul de negociatori, al doilea stat românesc nu are nici o şansă. Conflictul s-ar fi soluţionat dacă ar fi existat o voinţă reală a celor care s-au implicat în proces. Ea nu există, ci e doar mimată. Soluţia pentru rezolvare a fost propusă şi de România, prin Institutul Ovidiu Şincai, şi asta încă dinainte de integrarea euro-atlantică a României. Aceasta constă în impunerea unei graniţe administrative pe Nistru, care să permită decuplarea totală de această problemă, şi urmarea unui traseu euro-atlantic şi pentru al doilea stat românesc. Respectarea unei astfel de graniţe va duce la probleme economice majore pentru regiune, în acest moment existând doar beneficii deoarece libera circulaţie există, legarea mediului de afaceri cu restul Republicii Moldova există, dar condiţii cu mult mai bune datorită faptului că haosul admisnitrativ şi instituţional permite ocolirea oricărei forme de drept. Adică mai pe scurt, acolo se află un sistem economic mafiot, care face inclusiv trafic de arme şi droguri. Acest sistem are acum acces liber în restul teritoriului iar el trebuie stopat. Va fi o problemă pe termen scurt ca decalajele economice să devină majore iar sistemul să se prăbuşească din interior. Este adevărat, pe de altă parte, că, fără o presiune externă, Rusia va pompa bani, că are de unde, astfel încât să menţină această regiune sub forma unei Baze Militare Ruse, ceea ce ea este acum.
Dar de ce nu s-a aplicat această soluţie? Păi e simplu: până în 2009 conducerea de la Chişinău a fost de fapt o conducere favorabilă Rusiei, care răspundea la comenzile acesteia. Voronin nu e altceva decât o ruşine a neamului românesc, un trădător care a vândut ruşilor trei milioane de români.
Dar după 2009? Cu ajutorul şi la recomandarea Uniunii Europene s-a început implementarea unui astfel de sistem, dar Rusia, parte a grupului de negocieri, se opune. Ucraina nu este cu nimic mai presus deoarece are interese majore în regiune, adică interese de nesoluţionare. Practic din grupul de negocieri, ca urmare a dezinteresului SUA, toţi au o poziţie contrară Republicii Moldova. Chiar şi reprezentanţii europeni, ca urmare a legăturilor Germaniei cu Rusia, nu prezintă o soluţie clar pro-moldoveană. Dovadă a faptului că grupul de negociere este îndreptat împotriva Republicii Moldova este realitatea care arată că în 20 de ani nu s-a făcut absolut nimic. Practic observăm atunci că de fapt Republica Moldova este prinsă într-o menghină. Aceasta ar fi putut scăpa dacă ar fi putut avea puterea internă de a scăpa de strânsoare şi de a impune singură aceste măsuri. Nu poate deoarece comportamentul său este unul de regiune (similară cu orice regiune a României) şi nu de stat. Acest teritoriu nu a putut genera politicieni sau diplomaţi care să aibă capacitatea de a impune acest lucru. De fapt, singura alternativă reală de soluţionare este cea de mai sus, dar impusă de România. Aceasta este singura capabilă să impună graniţa administrativă pe Nistru, dar acest lucru impune Unirea Republicii Moldova cu România. Prin acest proces problema Republicii Moldova se pasează automat României.Va fi o lovitură fatală regimului de la Tiraspol, deoarece el este ilegal, dar va deveni unul ilegal în cadrul unui stat NATO, fără să mai vorbim aici de parteneriatul strategic avut cu SUA. Ori nici Europa, cu toate supărările ei iniţiale, nu va accepta în final ocupaţia rusească a unui teritoriu european. Unirea Germaniei Federale cu Germania Democrată a dus automat la intrarea celei de-a doua în componenţa unui stat membru NATO. În termen foarte scurt, în urma negocierilor, armata rusă s-a retras din Germania Democrată, acolo unde existau trupe de ocupaţie. Să nu uităm că până în 1989 zidul Berlinului era apărat de soldaţi nemţi şi sovietici, care nu au ezitat să tragă mortal asupra oricui nu respecta graniţa. SUA nu vor accepta în niciun fel existenţa de trupe ruse pe teritoriul României, aşa cum nici România nu va accepta. Capacitatea de negociere a statului nostru este cu mult peste cea a Republicii Moldova, care este pratic inexistentă. Care vor fi însă paşii? –
– Unirea Republicii Moldova cu România;
– impunerea graniţei administrative pe Nistru;
– negocieri americano-ruse – române- EU;
– retragerea trupelor ruse de pe teritoriul României;
– plata unor sume de bani de România către Rusia, sume necesare retragerii trupelor, Rusia niciodată acceptând să facă retragerea pe propria cheltuială; cel mai probabil se vor plăti şi sume necesare punerii în siguranţă a soldaţilor până la sfârşitul vieţii. Tot acest proces s-ar întinde pe aproximativ 3-5 ani, în funcţie de momentul cheie decis de SUA pentru a cere imperativ eliberarea teritoriului.
Citeste mai mult: adev.ro/mwq0r9
Citeste mai mult: adev.ro/mwq0r9