„Cred că se poate ajunge la o soluţie politică prin crearea unui sistem de tip federal. Nu trebuie să ne temem, este necesar să acordăm un statut special Transnistriei, să dezvoltăm anumite principii”, spunea Igor Dodon, în noiembrie 2016. Politicianul pro-rus tocmai fusese ales preşedinte al ţării, iar de atunci a continuat să promoveze ideea federalizării Republicii Moldova, prin care teritoriul transnistrian să dobândească un statut special. Şi, cum alegerile legislative de la Chişinău se apropie, iar pregătirile care preced scrutinul fac peisajul tot mai interesant şi controversat, chestiunea federalizării tinde să fie proiectată, în anul care vine, diferit de tot ce s-a putut vedea până acum.
În ultimele luni, discuţiile pe tema federalizării Republicii Moldova şi a acordării unui statut special Trannistriei separatiste au căpătat tot mai multă portanţă, iar contextul actual favorizează o accentuare a respectivei tendinţe. Motivul principal: bate la uşă un nou moment electoral cu cert impact asupra viitorului republicii: alegerile legislative din 24 februarie 2019.
Preşedintele Dodon şi apropiaţii speră ca arhitectura parlamentară care va rezulta în urma scrutinului să faciliteze atingerea obiectivului.
Din acest punct de vedere, actualitatea politică de la Chişinău nu pare a ridica obstacole majore. Cel puţin, dacă avem în vedere presiunile sub care se găsesc mai nou formaţiunile pro-europene şi anti-oligarhice care se opun unei remodelări a Republicii Moldova după tipare agreate în primul rând de Moscova.
După cum au observat până acum numeroşi comentatori, un element de bază în pregătirea terenului pentru federalizarea Republicii Moldova îl constituie consolidarea neutralităţii acesteia pe arena internaţională.
Cum s-ar ajunge aici?
A explicat-o Igor Dodon, încă din vară, într-un document oficial plasat pe site-ul Preşedinţiei: „În condițiile de incertitudine crescîndă, doresc să reiterez interesul Republicii Moldova pentru promovarea unei politici externe armonioase și echilibrate, precum și neimplicarea țării în efemera confruntare dintre Est și Vest. În contextul dat, intenționăm să ne consolidăm statutul de neutralitate permanentă consfințit în Constituție și să obținem recunoașterea acestuia la nivel internațional” (detalii – AICI).
Iar colaboratorii săi nu pierd timpul, fapt evidenţiat şi la conferinţa internaţională „Dosarele conflictului transnistrean”, desfăşurată recent la Bacău. „Vrem de la colegii din Romania să susțină Republica Moldova în ceea ce priveşte neutralitatea și recunoașterea integrității permanente a Republicii Moldova. România poate ajuta Republica Moldova în soluționarea mai multor probleme cu care se confruntă”, a declarat, în cadrul conferinţei de la Bacău, Nicolai Ţveatcov, consilier în cadrul Preşedinţiei de la Chişinău.
“Neutralitatea”, miza cu bătaie lungă a preşedintelui pro-rus
Însă privită panoramic, chestiunea neutralităţii Republicii Moldova ridică probleme în primul rând de adecvare, în condiţiile în care pe teritoriul său sunt desfăşurate totuşi trupe străine de ocupaţie.
Prezenţa acolo a militarilor ruşi şi a tehnicii de luptă aferente este până la urmă o informaţie publică cu care şi Chişinăul, şi Bucureştiul, şi canclariile străine sunt perfect la curent.
Sigur că, atunci când vine vorba de prezenţa rusă în zona transnistreană, şi numărul şcolilor de gândire creşte.
Pentru reprezentanţii Tiraspolului – este şi cazul lui Igor Shornikov, fost ministru adjunct de Externe în aşa-numitul guvern transnistrean – trupele menţinute de Moscova au rolul de a menţine conflictul la nivel „îngheţat” şi de a proteja circa 200.000 de etnici ruşi care trăiesc pe respectivul teritoriu. Mai mult, susţine Shornikov, populaţiei din Transnistria i-ar fi teamă de Republica Moldova, România, Uniunea Europeană.
Pentru oficialii moldoveni şi ucraineni, asemenea argumente ţin mai degrabă de zona crepusculară:
Pavel Rohovei, consilier al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti: „De fapt rolul misiunii de pacificare este cel de a rezolva, nu de a menţine conflictul”.
Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei în România: „Aţi spus că Transnistria se teme de România, Moldova, Ucraina, UE. Ați mai spus şi că s-a dublat comerțul Transnistriei cu Ucraina, iar primul partener economic din UE e România. Întrebarea mea este: de ce anume sunt speriați transnistrenii?”.
Viorel Cernăuţeanu, oficial moldovean din Ministerul de Interne, delegat într-una din structurile implicate în reglementarea conflictului transnistrean: Acolo sunt şi sute de mii de moldoveni, dintre care mulţi cu cetăţenia română. Ar trebui să fie prezente şi trupe militare din România?
“Paşi mici” înainte, dar şi număr de incidente în creştere
De remarcat totuşi că împrejurările în care acest ping-pong de abordări se derulează s-a nuanţat în ultimele 10 luni.
Acest fapt se datorează cu precădere aşa-numitei politici a paşilor mici, care presupune o apropiere a Republicii Molodva şi Tranistriei prin rezolvarea unor dosare de interes imediat pentru populaţia de dincolo de Nistru.
E vorba până la urmă de o scoatere din izolare a cetăţenilor din regiunea separatistă, dar nu pe temeiuri geopolitice, ci practice, nu prin soluţionarea cu prioritate a laturii militare (retragerea trupelor ruse), ci a celei politice.
Astfel, conform unei înţelegeri-cadru parafate la Berlin, negociatorii de la Chişinău şi Tiraspol au trecut, pe parcursul lui 2018, la rezolvarea problemelor ce ţin de apostilarea diplomelor de studii, pentru ca actele eliberate de partea transnistreană să capete recunoaştere şi în Europa, în condiţiile în care Transnistria nu este o entitate statală recunoscută.
În centrul atenţiei sunt totodată şi înlesnirea circulaţiei persoanelor şi bunurilor, prin introducerea unor plăcuţe de înmatriculare neutre pentru autovehicule, dar şi facilitarea comunicaţiilor între cele două maluri ale Nistrului, îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare a şcolilor cu predare în limba română, ori înlesnirea utilizării terenurilor din zona Dubăsari de către fermierii moldoveni.
În condiţiile în care soluţionarea militară a conflictului bate în continuare pasul pe loc, întrucât Rusia refuză să respecte acorduri internaţionale în vigoare care-i impun să-şi aducă militarii acasă, progresele făcute în sfera soluţionării politice reprezintă deja concesii majore făcute de Chişinău separatiştilor.
Chiar şi aşa, discursul oficialilor de la Tiraspol rămâne pe mai departe presărat cu nemulţumiri faţă de ritmul şi modul în care aceşti paşi sunt făcuţi. O atitudine care, e drept, nu reprezintă ceva nou, fiind constant unul din instrumentele tactice folosite de reprezentanţii Transnistriei în dialogul cu Republica Moldova. În context, Alexandru Zubco, şeful Secţiei prevenirea torturii, din cadrul instituţiei Avocatului Poporului de la Chişinău, arată că “provocarea cea mai mare pentru instituția noastră este de a obține de la Tiraspol o abordare care să prioritizeze sfera drepturilor omului și să facă asta independent de politică”.
De altfel, chiar şi pe fondul concesiilor făcute până acum, datele Comisiei Unificate de Control (valabile pentru perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2018) relevă o creştere a incidentelor, în 2018, faţă de 2017 şi 2016.
Potrivit autorităţilor moldovene, 19 asemenea incidente au fost legate de „aplicaţii militare”, 19 de „măsuri de masă”, 9 de „instalarea posturilor mobile”, iar alte 9 de „blocări de trecere în Zona de Securitate”.
În ciuda sincopelor, reliefate şi de înmulţirea de la an la an a incidentelor, Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova (PDM) insistă pe necesitatea abordărilor constructive de către cele două părţi.
De exemplu, „nu poţi elabora un document fără să consulţi şi cealaltă parte”, spune Vitalie Gămurari, din punctul căruia de vedere, pentru a asigura un spirit deschis al discuţiilor în sfera relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol, trebuie acordată atenţie inclusiv terminologiei.
În această logică, sugerează oficialul, chiar şi apelativul „separatişti”, cu conotaţiile sale peiorative, merită tratat cu o atenţie aparte.
Suprapunerea celor două platforme “moldoveniste”
PDM, formaţiunea pe care o reprezintă Vitalie Gămurari, este controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, cel mai influent om din Republica Moldova.
Recent, Plahotniuc a anunţat o schimbare de paradigmă la nivelul mesajului şi orientării macro a PDM, iar ea va fi oficializată odată cu intrarea în campania electorală pentru legislative.
Dispare astfel ideea de „pro-UE”, dispare şi cea de „pro-România”, în schimb apare cea de „pro-Moldova”.
Alfel spus, PDM pregăteşte lansarea unui nou tip de moldovenism, care i se va alătura, în Republica Moldova, celui deja existent şi promovat intens de preşedintele Igor Dodon.
Cum unele voci familiarizate cu scena politică de la Chişinău nu ezită să anticipeze o coabitare de lung parcurs între Plahotniuc şi Dodon (mai puţin discretă şi camuflată decât cea din prezent), rămâne aşadar interesant de urmărit cum se va dezvolta naraţiunea „pro-Moldova” a PDM. Dar şi cum se va intersecta aceasta cu platforma moldovenistă a şefului statului.
Până atunci, de semnalat observaţia făcută, tot la Bacău, de Zurab Todua, fost parlamentar comunist şi colaborator al lui Vladimir Voronin.
În relaţia Republica Moldova-Transnistria din ultimul an, „progresele de până acum au fost posibile datorită formatului de negociere 5+2 și dialogului şi sprijinului în direcția asta de care a beneficiat politicul de pe cele două maluri, din partea lui Vladimir Plahotniuc și a lui Victor Guşan“. Zurab Todua admite totodată că “situația nu este una normală, dat fiind că doi oameni de afaceri conduc politica de pe cele două maluri. Ei doi dețin practic toate pârghiile de influență, iar acest lucru e bun cât timp se înțeleg”.
Şi, mai anticipează Todua, la legislativele din februarie 2019, “socialiştii şi comuniştii din Republica Moldova ar putea beneficia de voturile transnistrenilor”. Altfel spus, beneficiari vor fi actualul şi fostul partid al preşedintelui Igor Dodon.
Premierele din 2016 care se pregătesc să devină “normalitate” din 2019
Dar votul transnistrenilor în scrutinele organizate de Chişinău nu a fost întotdeauna unul entuziast.
Timp de două decenii, din 1994 până în 2014, numărul votanţilor, în cifră absolută, a fost relativ redus, iar variaţiile de la un exerciţiu electoral la altul au fost irelevante.
“Însă prezența mai substanțială a transnistrenilor a fost constatată în alegerile prezidențiale din toamna lui 2016”, constată Aurelia Peru-Bălan, conferenţiar la Universitatea de Studii Europene din Moldova, consilier prezidenţial în vremea fostului preşedinte Nicolae Timofti.
A fost aşadar o premieră şi, mai subliniază sursa citată, această creştere a fost posibilă graţie faptului că oamenii “au fost aduși la secțiile de votare în mod organizat, cu transport cu numere de Transnistria”.
Cealaltă premieră a scrutinului prezidenţial din 2016, explică tot Aurelia Peru-Bălan, “a fost și declarația liderului transnistrean, Evgheni Șevciuk, care a spus în cadrul unei conferințe, susținute în 11 noiembrie, că Tiraspolul este interesat ca Republica Moldova să aibă un președinte ce va putea dezvolta relațiile bune dintre Chișinău și Moscova. (…) Evgheni Șevciuk nu a făcut declarații cu privire la alegerile din Republica Moldova înainte de primul tur al scrutinului prezidențial, dar nici cu privire la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Igor Smirnov, liderul care l-a precedat pe Șevciuk, a declarat, înainte de alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, că pe el nu-l interesează scrutinul din Republica Moldova”.
Rezultatele s-au văzut, aşadar, în faptul că alegătorii din stânga Nistrului s-au prezentat în număr dublu la al doilea tur de scrutin, în urma căruia a fost ales candidatul pro-rus la prezidenţiale, Igor Dodon.
Pentru a înţelege mai bine relieful electoral transnistrean, care pe viitor va putea juca un rol major la alegerile organizate de Chişinău, indiferent că este vorba de cele legislative ori de cele prezidenţiale, vom trece în revistă, mai jos, câteva date cuprinse într-o cercetare făcută de prof. Aurelia Peru-Bălan, prezentate zilele trecute la conferinţa internaţională dedicată Transistriei, de la Bacău.
– “în listele electorale de bază, în Republica Moldova se regăsesc peste 2,83 milioane de cetățeni cu drept de vot. Pe teritoriul Transnistriei locuiesc aproximativ 15% din alegătorii moldoveni. De constatat, totuși, că autorităţile moldovene nu au acces la datele privind registrul populaţiei. Participarea alegătorilor din regiunea transnistreană poate influența rezultatele oricăror alegeri organizate de autoritățile constituționale”.
– “rezultatele complete ale recensământului populaţiei în regiunea transnistreană a Repubicii Moldova mai arată că numărul total al populaţiei regiunii, în comparaţie cu 1989, când a avut loc ultimul recensământ sovietic, s-a redus cu circa 25% sau cu peste 170 mii de locuitori față de cele 730 de mii. Mai mult, s-au înregistrat schimbări în ceea ce priveşte structura populaţiei după naţionalităţile de bază. Astfel, ponderea populaţiei de etnie moldovenească s-a redus de la 40% la 31,9%, a celei de etnie rusă s-a majorat de la 25,4% la 30,4%, celei de etnie urcraineană a crescut cu 0,5%”.
– “punem sub semnul incertitudinii conceptul de vot conștient. Pentru a face o alegere corectă, în cunoștință de cauză, electoratul trebuie informat prin diferite canale media, trebuie să aibă posibilitatea de a participa la întâlnirile electorale. Lucru care nu se produce în zona respectivă”.