Deputatul Chiril Moțpan (62 de ani), membru al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova și membru al „Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică” din Parlamentul Republicii Moldova, a realizat o radiografie a reglementării transnistrene pentru Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean.
În prezent, conflictul înghețat de pe Nistru rămâne sursa principală de riscuri de securitate în regiune. Chiril Moțpan consideră că operațiunea de menținere a păcii nu a reușit să atingă scopurile fixate prin acordurile din 1992 și 1998 și că aceasta a fost folosită pentru consolidarea regimului transnistrean. Mai mult, chiar „eficiența și exclusivitatea operațiunii”, cum invocă deseori partea rusă, menține regiunea în afara controlului constituțional al Republicii Moldova. „Federaţia Rusă, care are interese în Republica Moldova şi în această regiune a Europei, nu poate fi mediator nepărtinitor în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean”- afirmă deputatul moldovean, care crede că operațiunea de pacificare poate avea succes prin demilitarizarea regiunii, eliminarea posturilor de grăniceri iar aceste decizii, pentru asigurarea păcii durabile, trebuie luate cu sprijinul și consultarea partenerilor externi și a organismelor internaționale.
Situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova rămâne o sursă constantă de riscuri pentru securitatea statului și a cetățenilor lui, iar perspectivele de soluționare a conflictului, a situației din regiunea separatistă și cele privind retragerea trupelor ruse sunt incerte, în ciuda faptului că subiectul este mai prezent ca oricând pe agendele politice ale statelor-membre NATO, UE și ale fostelor state sovietice.
Din păcate, la nivelul societății din Republica Moldova nu există încă un consens asupra evenimentelor de la Nistru din 1992 și nici asupra situației prezente. Există extrem de multă dezinformare, ezitare, se atestă încercări de a menaja interesele structurilor separatiste neconstituționale, fie în speranța unei „reintegrări” prost înțelese, fie din motive ascunse, legate de interesele politico-economice ale anumitor structuri politice de la Chișinău.
Desigur, operaţiunea de menținere a păcii a avut rolul ei în încetarea focului şi separarea forţelor beligerante. Cu timpul, însă, această operaţiune s-a transformat într-un factor de conservare a situaţiei, de trenare a negocierilor şi de încurajare a tendinţelor obstrucţioniste a liderilor transnistreni.
Pe parcursul anilor în Zona de Securitate – un teritoriu ce se întinde pe ambele maluri ale râului Nistru, având aproximativ 225 km lungime şi 12-16 km lăţime, au existat mai multe situații tensionate. A fost constituită de Comisia Unificată de Control în conformitate cu Acordul din 21 iulie 1992 „Cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova” și are un regim special de securitate. Acordul din 1992 se referă în exclusivitate la încetarea focului, crearea Comisiei Unificate de Control și a Zonei de Securitate.
De fapt, în pofida documentelor semnate, pe tot parcursul perioadei de după 1992 administraţia de la Tiraspol a militarizat intens Zona de Securitate, a reuşit să păstreze prezenţa militară a Federației Ruse pe baza principiului „sincronizării“, să finalizeze edificarea structurilor puterii şi să devină o parte a procesului de negocieri, fără nici un fel de cedări. Până în prezent nici CUC, nici CMÎ (Comandamentul Militar Întrunit) nu au obținut o informaţie deplină privind structura, componenţa, dotarea cu armament şi sarcinile pe care le îndeplinesc unităţile transnistrene.
În toți acești ani eforturile părților ruse şi transnistrene s-au conturat în acţiuni de consolidare a potenţialului militar al subunităţilor pacificatoare ruse şi transnistrene, organizarea aplicaţiilor militare ale Grupului Operativ a Trupelor Ruse și structurile militarizate transnistrene, ceea ce contravine flagrant prevederilor Acordului din 21 iulie 1992.
În conformitate cu prevederile Acordului, părţile urmau să-şi evacueze din ZS toate unităţile armate, formaţiunile paramilitare, tehnica de luptă şi armamentul. RM a îndeplinit în totalitate aceste condiţii. Regiunea transnistreană, însă, are dislocate până în prezent în ZS peste 2/3 din potenţialul său militar, precum şi posturi ale altor structuri de forţă care nu sunt prevăzute de Acordul menţionat.
Urmează să reținem, că Acordul din 21 iulie 1992 între R. Moldova şi Federația Rusă a confirmat rolul Rusiei ca pacificator şi garant, însă, Moscova de la bun început nu a fost imparţială în calitatea sa de pacificator, nu a intervenit atunci când administraţia de la Tiraspol a dislocat în ZS formaţiunile sale militare, instalând posturi de „grăniceri, vamale şi migraţie”. A crescut continuu efectivul structurilor de forță transnistrene, li se extinde spectrul de misiuni în zona de responsabilitate a forțelor pacificatoare, iar contingentul militar rus este dotat cu tehnică militară din ce în ce mai performantă. Circa 80% din potențialul militar transnistrean (unități militare, centre de instruire, depozite) se află în Zona de Securitate, ceea ce contravine flagrant Acordului din 21 iulie 1992.
Inspecțiile la fața locului sunt blocate continuu, iar orice decizii în cadrul Comisiei Unificate de Control sunt sabotate de partea rusă și cea transnistreană. Mai mult decât atât, administrația separatistă și-a delimitat teritoriul prin trasarea unei pretinse „frontiere de stat” și a instituit controlul asupra fluxurilor de persoane, transport și mărfuri ce se deplasează în și din regiune.
Prezenţa şi activitatea posturilor fixe ale structurilor de forţă în ZS este calificată de Tiraspol drept formaţiuni care marchează „frontiera de stat a rmn-e” cu RM. Apropo, primul post al trupelor de „grăniceri” transnistreni a fost amplasat lângă or. Bender (Tighina) încă la 21 ianuarie 1993. Este știut că partea rusă susține necondiționat Tiraspolul, așa cum ne-a și deprins pe parcursul anilor, colaborează cu regimul anticonstituțional pentru a consolida potențialul militar al forțelor așa-numite pacificatoare ruse și transnistrene, organizează aplicații militare ale Grupului Operativ a Trupelor Ruse ale FR fără a întreba de partea moldoveană, ceea ce face ineficientă, practic, activitatea Comisiei Unificată de Control. Forţele pacificatoare s-au limitat la funcţia de „statişti”, contribuind prin inacţiunea şi pasivitatea lor la consolidarea regimului separatist, iar CUC s-a dovedit a fi incapabilă să dirijeze pe deplin operaţiunea de menţinere a păcii, iar „eficiența” ei, asupra căreia în mod permanent insistă reprezentanţii FR şi regiunii transnistrene în Comisie, fiind una aparentă.
Tradițional, Moscova și Tiraspolul au declarat că încă nu a venit nici pe departe timpul schimbărilor solicitate de Chișinău. La 7 ianuarie curent, poziția Moscovei a fost expusă de Vitalie Treapițin, Ambasador cu misiuni speciale al MAE al Federației Ruse, reprezentant plenipotențiar al Moscovei în formatul de negocieri „5+2” în problema reglementării situației din regiunea transnistreană. Potrivit lui, prioritatea Moscovei este asigurarea unui dialog stabil între „părți” – cum sunt numite Moldova și Transnistria.
Poziția Moscovei este că transformarea operațiunii de menținere a păcii ar putea fi adusă pe agenda negocierilor doar după o reglementare politică definitivă a situației – or, aceasta pare extrem de îndepărtată. Chit că și Consiliul Suprem de Securitate încă nu a abordat acest subiect. Deși cunoaștem că unul dintre factorii destabilizatori care îndepărtează reglementarea politică a situației este tocmai mecanismul ineficient de soluționare a problemelor în cadrul formatului actual, precum și evitarea sistematică de către Tiraspol a unui dialog real care să ia în serios pozițiile expuse de Chișinău. Poziția lui Vladimir Putin în această privință arată, în fond, atitudinea față de dialog a Federației Ruse: „retragerea pacificatorilor poate avea loc doar după reglementarea definitivă a conflictului moldo-transnistrean”.
Circumstanţele menţionate denotă faptul că operaţiunea de menţinere a păcii nu este în stare să realizeze unul din scopurile sale principale – demilitarizarea ZS, după cum este prevăzut de documentele ce reglementează desfăşurarea operaţiunii. Pentru obținerea unor succese vizibile, se cere echilibrarea influenţei nelimitată, practic, a Federaţiei Ruse, care este mediator, garant şi parte interesată în calitatea sa de cel mai important susţinător al regimului de la Tiraspol.
Respectiv, atât regimul separatist, cât și susținătorii lui de la Moscova, nu vor admite nicio schimbare în mecanismele actuale de negociere și, în același timp, le vor sabota așa cum au făcut-o decenii în șir. Singurii factori care ar putea schimba ceva ar fi susținerea din partea Occidentului – la care ne-am fi putut aștepta după ce Suedia a preluat președinția în cadrul OSCE – și o poziție fermă a autorităților de la Chișinău. Din câte se pare însă, OSCE, reprezentată astăzi de doamna Ann Linde, ministra afacerilor externe a Suediei, a rămas blocată într-o atitudine de echidistanță prost înțeleasă, în care privește Republica Moldova și Transnistria drept părți egale și încearcă să nu „jignească” sensibilitățile transnistrenilor și ale „fraților lor mai mari” din Federația Rusă. Din păcate, acest lucru înseamnă jigniri continue la adresa autorităților constituționale din Republica Moldova. O asemenea atitudine din partea OSCE înclină din ce în ce mai mult spre o legitimizare a Transnistriei. Există mai multe motive pentru acest lucru: reprezentanții OSCE nu vor să creeze nimic ce ar putea fi perceput drept „tensiuni”, sunt insuficient motivați pentru a întreprinde acțiuni concrete. În plus, și așa sunt priviți cu suspiciune de autoritățile ilegale din Transnistria și vor să le câștige, se pare, simpatia… Aflată la Chișinău, doamna Ann Linde nu a menționat nici retragerea trupelor ruse cu statut ilegal, nici tensiunile profunde dintre Chișinău și Tiraspol, făcând referire doar la niște speranțe vagi.
Un alt factor îngrijorător, pentru care ar trebui să fim pregătiți, este faptul că în responsabilitățile Departamentului pentru relații interregionale și culturale cu țările străine de pe lângă administrația lui Putin – care se ocupă, actualmente, de Abhazia, Osetia de Sud și Ucraina – să treacă atât Republica Moldova, cât și pretinsa „republică moldovenească nistreană” ne recunoscută. Șef al Departamentului a devenit adjunctului lui Vladimir Cernov (care a părăsit postul, în legătură cu depășirea limitei de vârstă pentru funcționarii publici din Federația Rusă) – colonelul Igor Maslov. Angajații săi pregătesc analize privind situația din țările fostei URSS și stabilesc, de asemenea, contacte cu politicienii și reprezentanții societății civile care susțin în mod deschis cooperarea cu Rusia. De exemplu, unitatea a lucrat foarte activ și posibil că lucrează și în prezent cu fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, lucru care a fost descris pe larg în investigațiile RISE.MD.
În contextul noii configurații și perspectivelor politice de la Chișinău, activitatea acestei structuri ar putea lua o turnură neașteptată. Or, de la începutul acestui an, atât declarațiile, cât și acțiunile regimului separatist de la Tiraspol arată clar în ce constă „dialogul” sau „reglementarea conflictului” în viziunea lor. La 2 februarie a.c. pretinsul „minister de externe” al Transnistriei a făcut o declarație unde a numit acţiunile autorităţilor moldoveneşti „neautorizate şi incompatibile cu realitatea”, referindu-se în special la numerele de înmatriculare neutre. În documentul emis de așa-numitul minister de externe se accentua că acesta „continuă activitatea diplomatică pentru protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor din Transnistria”. Fără îndoială, prin „activitate diplomatică” aceștia se referă la relațiile cu Federația Rusă. Mai mult, aceștia se grăbesc să acuze Republica Moldova de discriminare – o declarație rizibilă atunci când luăm în calcul atitudinea regimului de la Tiraspol împotriva propriilor cetățeni.
În conformitate cu acordul privind participarea transportului transnistrean la traficul internaţional, de la 1 septembrie 2018, puncte de înregistrare a unităţilor de transport au fost deschise la Tiraspol şi Râbniţa. Automobilele înregistrate în Transnistria au putut călători în străinătate dacă aveau plăcuţe de înmatriculare neutre şi un autocolant de sticlă cu literele MD. Acordul se aplică exclusiv transportului privat, nu și vehiculelor comerciale. Punctele de înregistrare a unităţilor de transport au emis mai mult de 4 mii de plăcuţe cu numere neutre. Însă Tiraspolul consideră acest lucru insuficient, cerând Chișinăului recunoaşterea permisului de conducere transnistrean şi permisiunea de a utiliza numere neutre pentru transportul de călători şi mărfuri – ceea ce nu a fost prevăzut de acordul în vigoare și poate contribui la accentuarea contrabandei.
Șirul de acțiuni ilegale continuă prin răpirea mai multor cetățeni ai Republicii Moldova, patru dintre care se află și în prezent în detenție ilegală, unde sunt supuși amenințărilor și tratamentelor degradante. În acest sens, nu putem considera că oficialii de la Tiraspol acționează cu bună-credință, ci, mai curând, profită de dreptul de veto pentru a bloca orice contestare la adresa acțiunilor lor și orice posibilități de soluționare a situației.
Mecanismul actual al operațiunii de pacificare este unul extrem de comod pentru Tiraspol, și nu este greu să ne dăm seama de ce reprezentanții regimului separatist doresc să-l mențină, pe termen nedefinit, anume în forma lui prezentă.
La 19 februarie, a avut loc o nouă serie de evenimente îngrjiorătoare, care arată adevărata atitudine a Tiraspolului și a Moscovei. Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasențov, însoțit de Vladimir Treapițin, oficial al ministerului rus de externe responsabil de procesul de negocieri, s-au întâlnit în mod oficial la Tiraspol cu Vadim Krasnoselski.
Au discutat, cum se scrie în comunicatele oficiale, despre cursul negocierilor, despre o serie de nemulțumiri ale părții transnistrene în raport cu atitudinea Chișinăului, despre următoarele runde de negocieri din Suedia. Declarațiile sunt înțesate de un limbaj diplomatic sforăitor – totul se face, ca și cum, „pentru bunăstarea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”.
Dar ce se întâmplă de fapt? Un oficial al statului rus, acreditat în Republica Moldova, se întâlnește cu liderul unei regiuni separatiste, neaflate sub controlul autorităților constituționale, și îl asigură de susținerea sa…Ministerul de Externe de la Chișinău a venit cu o reacție de protest, solicitând ca diplomații acreditați la Chișinău să nu participe la activitățile organizate de regimul de la Tiraspol. Ca răspuns, MAE de la Moscova s-a arătat „deranjat” și a acuzat Chișinăul că ar politiza prea mult activitățile ambasadei ruse de la Chișinău.
Ipocrizie peste ipocrizie. Asemenea lucruri nu trebuie trecute sub tăcere – așa cum au fost trecute ani în șir. Guvernul Republicii Moldova are obligația de a respinge acreditarea unor elemente de statalitate de către regimul separatist. Or, aplicarea hotărârii Curții Constituționale nr.14 din 02.05.2017 cu privire la Transnistria ca „teritoriu ocupat”, ar însemna adoptarea unor alte măsuri și politici față de mafia acestui teritoriu controlat de Tiraspol. Nu putem tolera continuarea militarizării regimului, cu trupe rusești staționate ilegal în regiune.
Este imperativ ca Parlamentul să monitorizeze implementarea acordurilor și protocoalelor încheiate de guvern, pentru a stabili ce fel de politică urmează să aplice în procesul de reintegrare completă, definitivă, a regiunii transnistrene, în corespundere cu legea din 2005 și prevederile Constituției RM.
Primul lucru pe care îl poate face Chișinăul este să nu mai accepte compromisuri. În mare parte, faptul că a acceptat asemenea „cedări tactice” motivate, de fapt, de interesele corupților, l-a și discreditat în fața Tiraspolului.
În al doilea rând, oficialii de la Chișinău ar trebui să formuleze proteste clare în raport cu orice încălcare a acordurilor existente și să solicite documentarea încălcărilor atestate. Lista acestor încălcări ar urma să fie prezentată observatorilor internaționali.
În al treilea rând, Chișinăul ar trebui să taxeze dur orice pretenție a Tiraspolului de a i se acorda „privilegii” ilegale. Unele acțiuni în acest sens au fost deja adoptate – a fost retrasă licența unei firme care se ocupa de exportul produselor de tutungerie în regiunea transnistreană, contribuind astfel parțial la reducerea contrabandei cu țigări.
Dacă și alte „filiere” economice ilegale ale Tiraspolului ar fi blocate, cel mai probabil, liderii separatiști ar înceta jocurile ipocrite cu care ne-au deprins, iar caracterul absurd al solicitărilor lor ar deveni evident.
În al patrulea rând, ar trebui ca structurilor de forță de la Chișinău să li se ofere posibilitatea să-și apere cetățenii amenințați de regimul separatist, în primul rând polițiștii ce activează în regiunea controlată de autoritățile separatiste și familiile lor, care se află într-o situație extrem de vulnerabilă.
Și nu în ultimul rând, ar trebui implicate și alte organisme internaționale, care să „echilibreze” tendința OSCE de a reprezenta interesele Rusiei și de a promova o politică ce, nu cumva, să „supere” autoritățile ilegale de la Tiraspol.
Situaţia din ZS confirmă faptul că mecanismul existent de menținere a păcii nu poate asigura realizarea deplină atât a prevederilor acordurilor din 1992 şi 1998, cât şi a hotărârilor adoptate nemijlocit în cadrul CUC şi nu garantează menținerea eficientă a păcii şi stabilităţii în regiune.
Cu titlul de concluzii:
- Operaţiunea de menținere a păcii, desfăşurată în regiunea transnistreană a RM, nu este capabilă să asigure scopurile fixate în Acordurile din 1992 și 1998 (de la Odesa), precum şi respectarea drepturilor cetăţenilor. Aceasta a fost utilizată drept paravan pentru consolidarea regimului separatist de la Tiraspol.
- Operaţiunea actuală, este, din punct de vedere al dreptului internaţional, o intervenţie legală a altui stat (în cazul dat al Federaţiei Ruse) în treburile interne ale Republicii Moldova, la cererea organelor constituţionale ale acesteia.
- Potrivit multiplelor declaraţii ale diferitor oficiali din cadrul structurilor de stat ale Federaţiei Ruse, această operaţiune ”este una din cele mai eficiente operaţii de menţinere a păcii, desfăşurată la sfârşitul sec. XX – începutul sec. XXI”. Și forțele ruse nu vor părăsi teritoriul RM în mod magic.
- Anume „exclusivitatea şi eficienţa” sa au transformat această operaţie într-un paravan (scut) de securitate ce asigură protecţia existenţei şi dezvoltării regimului neconstituțional de la Tiraspol.
- Ineficienţa activităţii CUC şi CMÎ ale FMP – Forţele Mixte de Pacificare – nu este cauzată numai de poziţia reprezentanţilor regimului de la Tiraspol, dar se datorează, mai cu seamă, standardelor duble abordate de fosta conducere a statului şi poziţiei oficialităţilor Federaţiei Ruse (inclusiv din cadrul acestor mecanisme). Deciziile în Comisie se iau prin consens, iar părțile rusă și transnistreană fac același joc.
- Federaţia Rusă, care are interese în RM şi în această regiune a Europei, nu poate fi mediator nepărtinitor în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.
În atare condiții, obținerea unor rezultate rapide în reglementarea transnistreană devine tot mai problematică. Situaţia este cauzată de doi factori importanţi:
– părţile au viziuni diametral opuse referitor la ceea ce ar putea fi declarat „soluţionarea diferendului”;
– părţile tratează în modul convenabil lor nu numai deciziile secundare, cum ar fi cele ale CUC sau a CMI, dar şi Acordurile internaţionale, cum ar fi cel de la Moscova din 21 iulie 1992 şi de la Odessa din 20 martie 1998.
În pofida tuturor problemelor evidențiate, misiunea poate avea succes dacă se va reuşi, acţionând consecvent, demilitarizarea Zonei de Securitate (inclusiv şi evacuarea din zonă a efectivului excesiv al altor structuri ce acţionează în ZS), eliminarea/lichidarea posturilor de grăniceri, vamă, etc.
Formula optimă de menținere a păcii în zona de est a RM, urmează a fi definită cu participarea partenerilor externi şi organismelor internaţionale.