Proiecţia de securitate a NATO are, în acest moment, două premise fundamentale: ameninţările vin, deopotrivă, dinspre Est (Rusia, Donbas, Crimeea) şi Sud (state eşuate, terorism, emigraţie). Axele sunt, deocamdată, în balanţă, dar evenimentele recente – criza fără precedent a refugiaţilor din Europa – pot duce la preponderenţa Sudului în detrimentul Estului. Summitul NATO din 2016 de la Varşovia poate consemna un asemenea dezechilibru. Iar această perspectivă, deloc improbabilă, este amplificată şi de negocierile privind Siria şi Orientul Mijlociu preconizate între marii actori care contează acolo, SUA, Rusia, UE. Negocierea va viza, prin recul, şi frontiera estică a UE şi NATO. Nu se pune problema abandonării acesteia, căci NATO rămâne cea mai sigură şi eficace alianţă de securitate imaginată, cât statutul teritoriile de dincolo de frontieră. Accentul pe Siria şi provocările din Sud pot să ducă la concesii faţă de Federaţia Rusă în ceea ce numeşte „străinătatea (sa) apropiată”.
Cum va arăta frontiera estică a spațiului euroatlantic?
Din perspectiva României, miza principală în Est rămâne statutul şi geografia frontierei euroatlantice. Acestă preocupare trebuie să devină una din ţintele strategice ale Bucureştiului. Geogragia nu se schimbă, iar România este condamnată să rămână stat de frontieră euroatlantică pe cel puțin 10 ani de zile. Întrebarea cum va arăta această frontieră și ce va fi dincolo de granița propriu-zisă a Prutului este o interogație intempestivă (în primul rând) pentru România. În perspectiva unei decizii majore de securitate în urma căreia importanța dimensiunii estice va scădea în raport cu dimensiunea sudică, putem presupune că frontiera estică (în special Ucraina și Republica Moldova) va deveni un spațiu negociat, în care Federația Rusă va avea, fie și tacit, un cuvânt de spus. Cum se va face manifestă influența ei nu este clar, dar e o temă de reflecție obligatorie în condițiile în care singura miză de politică externă în care România contează, și poate deveni chiar responsabil de dosar, este Republica Moldova.
Ceea ce analizăm în acest material este un posibil și plauzibil scenariu în care Federației Ruse i se va pune în față, din nou, un test de „bună purtare” iar terenul de încercare va fi Republica Moldova. Mai exact, Transnistria. Mai concret, ceea ce ne propunem să cercetăm aici este o posibilă resurecție a Memorandumului Meseberg și a consecințelor sale directe nu doar asupra Republicii Moldova, ci asupra României.
Ce este Memorandumul Meseberg
Memorandumul Meseberg a fost semnat de către Cancelarul german Angela Merkel și Președintele Federației Ruse Dimitri Medvedev cu ocazia întâlnirii dintre cei doi oficiali la Castelul Meseberg în 4-5 iunie 2010. Ce stipula acest document în mai puțin de o pagină? Documentul pleacă de la „principiul că securitatea tuturor statelor din comunitate euroatlantică este indivizibilă” (un principiu NATO preluat, tacit, în portofoliul unei comunități euroatlantice din care făcea parte în textul și spiritul Memorandumul Meseberg, tot tacit, și Federația Rusă). Plecând de la acest principiu, Cancelarul Merkel și Președintele Medvedev „și-au propus să exploreze constituirea unui Comitet pe problemele Politice și de Securitate UE-Rusia, la nivel ministerial (Înaltul reprezentant C. Asthon și Ministrul de Extrerne S. Lavrov)”. Respectivul Comitet urma să fie responsabil, conform documentului, de următoarele chestiuni: 1. Să servească ca un „forum pentru exprimarea de puncte de vedere pe chestiunei legate de politica internațională și agenda de securitate”; 2. Să stabilească „reguli de bază” pentru „operațiuni reunite de managmentul crizelor civile/militare ale UE/Rusia”; 3. Să faciliteze discuții sau că ofere recomandări „asupra unor chestiuni concrete de cooperare”, care includ „situații de criză și conflicte” pe care UE și Rusia, împreună, doresc să le soluționeze „în cadrele unor formate multilaterale adecvate”; 4. Pe baza unui set de documente inițiale citate în document, „UE și Rusia vor coopera în special pentru soluționarea crizei transnistrene cu perspectiva de a obține progrese tangibile în cadrul formatului 5+2 (Rusia, Ucraina, Moldova, Transnistria, OSCE, UE, SUA). Această cooperare ar putea include un angajament comun UE-Rusia, care poate garanta o tranziție lină de la situația prezentă la stadiul final”; 5. Viitorul summit al Memorandumul Mesebergit „va trece în revistă progresele făcute de noul Comitet înființat” (Memorandumul… 2010).
Mizele din spatele proiectului
În esență, la întâlnirea de la Meseberg a fost vorba despre o reuniune ruso-germană, nu explicit europeană, căci nici UE nici chiar Ministerul Afacerilor Externe german nu ar fi fost informați (Remler 2013). Memorandumul Meseberg a avansat o serie de principii și inițiative bazate pe ceea ce ambele părți credeau a fi o „ambiguitate constructivă”. Din partea Rusiei se urmăreau trei obiective principale: 1. O pană în relația de securitate euroatlantică, respectiv între SUA și Europa; 2. Includerea Rusiei la masa de negocieri/discuții în problema securității europene; 3. Pe termen lung, deschiderea unei dezbateri globale despre nevoia de redesenare a arhitecuturii mondiale de securitate, sau cel puțin a celei euroatlantice, depășind vechile aranjamente (NATO, OSCE etc.) și vizând un fel de Helsinky II (propunerile aveau să fie făcute, nu la întâlnirea de la Castelul Meseberg, tocmai de Președintele Federației Ruse Dmitri Medvedev). Din punct de vedere german, obiectivele erau mai concrete: 1. Meținerea Rusiei într-un dialog european, care, chiar dacă nu era explicit al UE (Germania avea mai degrabă un mandat tacit decât explicit din parte Bruxelles-ului), în esență ar fi putut duce la formalizarea lui în acest sens; 2. Specularea momentului Medvedev la conducerea Rusiei, considerat un liberal, un personaj care nu era soliviki și cu care se putea ajunge mai ușor la un compromis sau la concesii din partea Rusiei decât cu predecesorul său Vladimir Putin; 3. Un test major pentru Rusia în ceea ce privește Transnistria, prin care Germania să poată arăta lumii că se poate discuta cu Moscova, chiar se poate ajunge la un compromis favorabil ambelor părți, deci ideea aducerii Rusiei în siajul european sau chiar euroatlantic nu este tocmai o utopie; 4. Accesul la piețele ruse în condițiile în care criza financiară globală afecta masiv spațiul euroatlantic, iar Rusia, la vremea respectivă, nu era afectată în aceeași măsură și putea deveni, în condițiile în care planul de liberalizare economică enunțat de Medvedev era pus în practică, o piață alternativă/complementară majoră.
Rezultatele nu au apărut, din motive diverse, care se întind de la contextul internațional și reacția iritată a SUA față de un potențial Helsiky II până la probleme de comunicare și negociere între Germania și Rusia (Ramler 2013).
Memorandumul Meseberg redivivus?
Ce (mai) rămâne din Memorandumul Meseberg astăzi? 1. Ideea unui Helsiky II, după Crimeea și Donas, este complet scoasă din discuție; 2. Ideea Germaniei de „a oferi un bilet la masa de decizie a securității europene în schimbul cooperării în soluțioanrea chestiunii transnistrene” (Socor 2011) este tot inoperabilă; 3. Dar propunerea cooptări din nou a Rusiei într-un dialog german/european având ca test de plecare Transnistria nu a căzut obligatoriu din portofoliul strategia al Berlinului (poate nici din cel al Moscovei). Acestă chestiune trebuie urmărită de aici înainte. O reluare din partea Germaniei a punctului 4 al Memorandumul Meseberg (cel mai consistent ca text), chiar în formule mai puțin ambițioase, poate genera efecte secundare („efecte perverse”) cu consecințe majore pentru România și frontiera euroatlantică. Asta în ciuda bunelor intenții, care nu pot fi contestate. Ne vom rezuma la unul singur.
Dacă presupunem că punctul 4 din Memorandumul Meseberg va fi din nou încercat și Transnistria va fi din nou un test pentru Rusia, și presupunem în continuare un acord al Moscovei pe această chestiune, consecințele vor fi, fatal, federalizarea Republicii Moldova, adică „transnistrizarea” ei (controlul întregului prin părți, respectiv controlul Chișinăului în probleme externe și de securitate de către Tiraspol) și, ca efect de contagiune, un efect similar pentru Ucraina. Soluționarea chestiunii transnistrene astăzi are o complexitate enormă, cu efecte militare, politice, economice, sociale, culturale și identitare greu de gestionat. Încercăm să o reducem însă la aspectele principale. În esență, partea rusă cere în Transnistria nu doar sincronizarea soluțiilor militare (retragerea trupelor și a arsenalului militar) cu soluțiile politice (reglementarea politică a viitorul stat reintegrat), ba chiar antecedența soluționării politice față de cea militară. Să presupunem însă aplicarea principiului sincronicității, respectiv că Moscova își va retrage trupele și munițiile ilegal depozitate în regiunea transnistreană concomitent cu soluția politică. Asta înseamnă „federalizare” (chiar dacă nu se va numi așa) și care va duce la includerea în câmpul constituțional și electoral al Republicii Moldova de azi (dintre Prut și Nistru, în esență), în diverse forme, a circa 10% de vot pro-estic (din stânga Nistrului), adică opțiunea de vot a celor din Transnistria, în covârșitoare majoritate orientată spre Moscova. În condițiile politice actuale ale Republicii Moldova, când majoritatea pro-europeană din Parlament sau chiar din societate este extrem de precară (dacă este!), un procent masiv de vot pro-estic ar întoarce Republica Moldova reintegrată, cel puțin pentru o generație, spre Rusia. Pe cale de consecință, cu o majoritate confortabilă în Parlamentul reintegrat și în societate, prorușii vor putea solicita și vota nestingherit inclusiv integrarea Republicii Moldova în Uniunea Eurasiatică. Consecința pentru România și comunitatea euroatlantică? Frontiera rusească, sub forma eurasiatică, se va fixa direct pe Prut.
Moldova plus Transnistria înseamnă un stat complet diferit
Indiferent cât de neplauzibil sună, acest scenariu este inevitabil în cazul „soluționării” chestiunii transnistrene astăzi. Și asta în ciuda unor argumente care încearcă să acrediteze contrariul, în primul rând ideea că locuitorii transnistreni pot fi și vor fi și ei atrași spre Europa și ideea europeană. E o naivitate, cel puțin pe termen scurt și mediu. Locuitorii dintre Prut și Nistru, cu relativă memorie a apartenenței la România, după 25 de ani de vecinătate europeană și cel puțin șase ani (după 2009) de expunere masivă, ostentativă chiar, la spațiul european, cu vize liberalizate, comerț european și Acord de Asociere semnat, au ajuns astăzi să dorească în UE mai puțin de 50%. La ce ne putem aștepta și în cât timp de la o populație transnistreană fără, practic, nicio expunere europeană, cu o memorie nealterată a „Marelui Război pentru Apărarea Patriei” și a „eliberării ruse de sub jugul româno-fascist”, cu o populație rusofonă (rusă și ucraineană) în proporție de peste 60% și o capitală, Tiraspol, profund și complet rusificată? Pe termen scurt și mediu, la nimic similar cu europenizarea.
Pe fond, ce trebuie să fie înțeles și asumat de către toți cei interesați în soluționarea conflictului transnistrean (politicienii și cetățenii R. Moldova, politicienii și cetățenii din UE, inclusiv România), este că Republica Moldova plus Transnistria va fi cu totul și cu totul alt stat decât cel de azi, care nu va seamăna în nicio privință cu ceea ce există astăzi la Chișinău, nici ca lideri politici, nici ca vector, nici ca evoluție strategică. E un preț enorm care trebuie discutat, conștientizat și asumat.
Un posibil model pentru Ucraina
O a doua chestiune care trebuie să ne preocupe apropo de potențiala resuscitare/aplicare a punctului 4 al Memorandumul Meseberg este efectul de contagiune sau de model, odată aplicat republicii din stânga Prutului. Miza aici este Ucraina. Căci o eventuală aplicare a Memorandumul Meseberg pentru Republica Moldova ar putea avea efectul de model pentru federalizarea Ucrainei, pe formula federalizării/transnistrizării Republicii Moldova. În acest scenariu, ambele state „federalizate”, și Republica Moldova și Ucraina, vor deveni ancorate ferm, dacă nu în siajul nemijlocit al Rusiei, în zona gri, de buffer, în „teritoriul nimănui” dintre Vest și Est. Orice reevaluare sau resuscitare a Memorandumul Meseberg astăzi trebuie să includă, onest, și aceste (posibile) consecințe.
Drumul spre iad e pavat cu bune intenții
Berlinul și-a exprimat recent (01.10.2015) disponibilitatea de a organiza Conferinţa de la Bavaria (preconizată pentru sfârşitul lunii octombrie) în domeniul măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Anunțul a fost făcut de către Împuternicitul pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Andreas Pescke, în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul de la Chișinău, însărcinat cu problematica reintegrării, Victor Osipov. Este un semn important, inclusiv că Germania își (re)asumă interesul în dosarul estic, inclusiv în chestiunea transnistreană. Este și un semn că își asumă o relansare a Memorandumului Meseberg?
E prea devreme să facem speculații în această chestiune. Dar orice discuție legată de viitorul frontierei euroatlantice trebuie făcută conștientizând că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Așa stau lucrurile inclusiv – sau mai ales! – în ceea ce privește posibila resuscitare a Memorandumului Meseberg. România și partenerii ei din NATO (în special Statelele Unite ale Americii) și UE nu pot asista pasivi la o asemenea posibilă evoluție și trebuie să avertizeze, onest, dar ferm, asupra potențialelor consecințe. În condițiile în care devine evident că Republica Moldova și-a pierdut șansele reale de integrare europeană pe termen mediu, asta nu înseamnă că poate deveni un poligon de încercare care poate produce consecințe majore pentru regiune. După Chișinău, Bucureștiul va fi principalul „beneficiar” al acestor consecințe. De aceea trebuie să se plaseze în primul rând al dezbaterilor.
Referințe:
Memorandumul de la Meseberg (2010), http://www.russianmission.eu/sites/default/files/user/files/2010-06-05-meseberg-memorandum.pdf (accesat la 20.10.2015).
Remler, Philip (2013), „Negotiations Gone Bad: Russia, Germany, and Crossed CoMemorandumul Mesebergunications”, 12 august, http://carnegieeurope.eu/publications/?fa=52712 (accesat la 20.10.2015).
Socor, Vladimir (2010), Meseberg Process: Germany Testing EU-Russia Security Cooperation Potential, Eurasia Daily Monitor Volume: 7 Issue: 191, October 22, http://www.jamestown.org/single/?tx_ttnews%5Btt_news%5D=37065&no_cache=1#.ViaeBn4rLb0(accesat la 20.10.2015)
Sursa web: http://fumn.eu/cum-poate-ajunge-rusia-vecina-romaniei/