Procesul de reglementare a conflictului transnistrean derulat în luna martie 2023 s-a remarcat prin continuarea negocierilor părților cu partenerii internaționali și menținerea dialogului între Chișinău și Tiraspol în cadrul mecanismelor procesului de negociere existente. De asemenea, în decursul lunii martie evoluțiile militare din Ucraina au rămas un subiect de discuție în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
Pe parcursul lunii martie anul curent, Biroul politici de reintegrare a menținut dialogul privind dosarul transnistrean cu partenerii internaționali. Viceprim-ministru pentru reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian a avut o serie de reuniuni de lucru cu oficiali din UE, SUA și OSCE. În cadrul întrevederii cu Șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Keiderling a fost discutată dinamica curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. A fost evidențiată complexitatea situației actuale de securitate internă și regională, fiind reiterată necesitatea menținerii stabilității, inclusiv în perimetrul Zonei de Securitate și în raioanele de est ale R. Moldova. De asemenea, Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova, Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu reprezentantul permanent al Federației Ruse la OSCE, ambasadorul Alexandr Lukașevici, și cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, ambasadorul Vitalii Treapițîn. În cadrul reuniunii a fost evocată necesitatea evitării focarelor de tensiune inutile, edificarea unei ambianțe de securitate și de previzibilitate, renunțarea la declarații ce răspândesc incertitudine și panică în opinia publică. La sfârșit de lună, Șeful Biroului politici de reintegrare al R. Moldova, Alin Gvidiani a avut o întrevedere de lucru cu Arthur Paul Massaro, consilier principal pentru politici în Comisia Helsinki a SUA. În cadrul dialogului șeful Biroului s-a referit la formatele de interacțiune stabilite în procesul de reglementare transnistreană și la platformele de comunicare dintre Chișinău și Tiraspol.
Partea transnistreană în decursul lunii martie 2023 a menținut dialogului cu Chișinău, Rusia și OSCE. În decursul lunii, o delegație a administrației de la Tiraspol a efectuat o vizită de lucru în Rusia. Delegația transnistreană a avut o serie de întâlniri cu autorităților ruse pentru a consolida cooperarea bilaterală, inclusiv interdepartamentală. A fost remarcată complexitatea situației geopolitice din lume și în special din jurul Transnistriei. Negociatorul șef de la Tiraspol, Vitali Ignatiev a avut o întrunire de lucru cu delegația Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, condusă de Reprezentantul Permanent al Federației Ruse pe lângă OSCE, Alexandr Lukașevici și reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, ambasadorul Vitalii Treapițîn. Diplomații au discutat în detaliu situația actuală din cadrul dosarului transnistrean, cu accent pe rolul OSCE în promovarea dialogului între părți.
În decursul lunii martie anul curent, în cadrul vizitei de lucru a prim-ministrului României, Nicolae Ciucă în Republica Moldova și întrunirii acestuia cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, oficialii au reiterat poziția potrivit căreia în cadrul dosarului transnistrean este nevoie de dialog iar reglementarea conflictului transnistrean se va produce doar prin mijloace pașnice.
Pe fundalul evoluțiilor militare din Ucraina, în luna curentă Natalia Gumeniuk, șefa Centrului Comun de Presă al Comandamentului Operațional „Sud” al armatei ucrainene a remarcat că o desfășurare de trupe ruse în regiunea transnistreană, pe cale aeriană, este imposibilă, deoarece Ucraina nu va permite niciodată aeronavelor rusești să traverseze spațiul său aerian. În același timp, ministrul de externe al Federației Ruse, Sergey Lavrov a menționat faptul că Ucraina își demonstrează disponibilitatea de a interveni în situația din Transnistria, inclusiv prin folosirea forței.
În cadrul grupurilor de lucru (experți), în luna martie 2023, nu au avut loc reuniuni de lucru a experților. Comisia Unificată de Control s-a reunit în decursul lunii martie de două ori. În formatul de negocieri „1+1” și în formatul „5+2” nu au avut loc întruniri. La sfârșit de lună, a fost prelungit până la data de 1 iulie 2023, accesul la terenurile agricole din raionul Dubăsari, situate după traseul Tiraspol-Camenca.