Procesul de reglementare a conflictului transnistrean derulat în luna martie 2021 poate fi descris prin continuarea negocierilor părților cu partenerii internaționali și menținerea dialogului între Chișinău și Tiraspol în cadrul mecanismelor procesului de negociere existente.
Luna martie a început cu comemorarea eroilor căzuți în conflictul armat de pe Nistru din 1992.
Pe parcursul lunii, Biroul Politici de Reintegrare a menținut dialogul cu OSCE și EUBAM. În cadrul discuțiilor cu reprezentanții EUBAM, pe agenda de lucru au figurat aspectele referitoare la dinamica procesului de negociere privind reglementarea transnistreană. Discuțiile purtate cu oficialii OSCE s-au axat preponderent pe dinamica și pe esența dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, inclusiv pe problemele existente din domeniul rutier și a liberei circulației.
Partea transnistreană, la rândul său, a purtat dialogul cu misiunile diplomatice acreditate la Chișinău, OSCE și a efectuat o vizită de lucru în Federația Rusă. În cadrul întrunirii cu misiunile diplomatice de la Chișinău, negociatorul șef al părții transnistrene a informat interlocutorii în detaliu despre situația de criză din domeniul transportului rutier, agravată de interzicerea circulației vehiculelor cu plăci de înmatriculare transnistrene anunțată de Chișinău și Kiev. În cadrul dialogului cu OSCE, participanții au discutat situația actuală din procesul de negociere, cu accent special pe problemele de interacțiune din sectorul transportului rutier. În cadrul vizitei de lucru în Federația Rusă, negociatorul șef al părții transnistrene a avut o serie de întruniri cu oficialii de la Moscova, purtând discuții aprofundate cu privire la situația actuală din procesul de negocieri și interacțiunea ruso-transnistreană.
În luna curentă, la Kiev, în cadrul întrunirii secretarului Consiliului de Apărare şi Securitate Naţională din Ucraina, Alexey Danilov, cu reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru regiunea transnistreană Thomas Mayr-Harting şi şeful misiunii OSCE din Republica Moldova, Claus Neukirch, a fost discutată problema de securitate din regiunea transnistreană. Ca urmare a acestor discuții, Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting a avut o întrunire în format online cu Viceprim-ministra pentru Reintegrare a Republicii Moldova, Olga Cebotari și cu negociatorul șef al părții transnistrene, Vitaliy Ignatiev.
Pe parcursul lunii, pe fundalul discuțiilor părților cu partenerii internaționali privind problematica interacțiunii în domeniul transportului rutier, au avut loc două ședințe a grupurilor de lucru (experți) pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor. În cadrul primei reuniuni a experților au participat și reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului, Olga Cebotari și Vitaly Ignatiev. La sfârșit de lună a avut loc și ședința grupurilor de lucru (experți) pentru acte de stare civilă și documentare a populației. În cadrul CUC au avut loc trei reuniuni, iar în formatul „1+1” a avut loc o reuniune. În cadrul formatului de negocieri „5+2” nu a avut loc nici o întrunire.
La finele lunii martie 2021, Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean (LACT) a organizat o dezbatere în format online cu titlul „Formatul transnistrean de pacificare – reformă sau continuitate?”. La eveniment au participat experții de pe ambele maluri ale Nistrului și membrii LACT, urmând redactarea unei analize cu propuneri de politici în problema formatului de pacificare de pe Nistru, care va fi destinată decidenților politici.