CRONOLOGIA PROCESULUI DE REGLEMENTARE A CONFLICTULUI TRANSNISTREAN – IUNIE 2024

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean derulat în luna iunie 2024 s-a remarcat prin continuarea negocierilor părților cu partenerii internaționali și menținerea dialogului între Chișinău și Tiraspol în cadrul mecanismelor procesului de negociere existente. De asemenea, în decursul lunii iunie 2024, reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană de la Chișinău și Tiraspol au avut o întrevedere de lucru cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, însoțit de șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Keiderling. Discuțiile între oficiali s-au axat pe situația curentă a dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, evoluțiile marcate în principalele dosare din procesul de negocieri, prioritățile guvernamentale în domeniul politicilor de reintegrare a țării, precum și calendarul procesului de reintegrare pentru următoarea perioadă

Pe parcursul lunii iunie anul curent, Biroul politici de reintegrare a menținut dialogul privind dosarul transnistrean cu partenerii internaționali. Viceprim-ministru pentru reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian în decursul lunii a avut o serie de întruniri de lucru cu oficiali ai UE. Discuțiile viceprim-ministrului cu oficialii europeni s-au axat pe prioritățile și direcțiile primordiale ale procesului de reintegrare a țării și pe realizarea inițiativelor benefice populației de pe ambele maluri ale râului Nistru. În cadrul ședinței de lucru a Viceprim-ministrului pentru reintegrare Oleg Serebrian cu Paun Rohovei, Ambasador cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, oficialii au discutat despre situația regională curentă, evoluții, provocări, riscuri, necesități de asistență și oportunități, cu efectuarea unui schimb de viziuni pe marginea perspectivelor de avansare în procesul de reglementare transnistreană. A fost evidențiată complexitatea situației actuale de securitate internă și regională, fiind reiterată necesitatea menținerii stabilității. Șeful Biroului politici de reintegrare al Republicii Moldova, Alin Gvidiani, a avut în decursul lunii iunie o întrevedere de lucru cu Catherine Fearon, directoarea Centrului OSCE de prevenire a conflictelor. Oficialii au trecut în revistă situația actuală în cadrul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, evoluțiile marcate pe diverse dosare, provocările și oportunitățile existente, precum și pașii ce urmează a fi întreprinși în acest sens.

Partea transnistreană în decursul lunii iunie 2024 a menținut dialogul cu oficialii din Rusia, ONU și reprezentanții Chișinăului. Adjunctul negociatorului șef de la Tiraspol, Alexandr Stetsyuk a avut o reuniune de lucru cu consilierul ONU pentru pace și dezvoltare, Kristin Jenssen. Alexandr Stetsyuk a caracterizat pozitiv dinamica interacțiunii Tiraspolului cu ONU și structurile sale specializate. Negociatorul șef de la Tiraspol, Vitaly Ignatiev a avut o întrunire cu delegația OSCE condusă de directorul Centrului OSCE pentru Prevenirea Conflictelor Catherine Fearon. La discuție a participat și șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Kelly Keiderling. Oficialii au discutat problemele legate de starea relațiilor moldo-transnistrene cu accent pe problemele de securitate. După cum a remarcat Vitaly Ignatiev, situația în procesul de negociere s-a deteriorat semnificativ. La sfârșit de lună, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski a avut o reuniune de lucru cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. La conversație a fost invitat și negociatorul șef de la Tiraspol, Vitaly Ignatiev. Liderul de la Tiraspol, a subliniat importanța dialogului și menținerii formatului „5+2”.

În contextul complexității situației din Ucraina, în cadrul unei conferințe recente privind securitatea la Marea Neagră de la Odesa, vicepremierul și ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a declarat că, viitorul regiunii transnistrene este inseparabil de Republica Moldova și este legat de Uniunea Europeană. La sfârșit de lună, Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe a aprobat un proiect de lege, potrivit căruia vehiculele din stânga Nistrului vor putea primi plăcuțe cu numere neutre până la 31 decembrie 2026.

În cadrul grupurilor de lucru (experți), în luna iunie 2024, nu au avut loc reuniuni de lucru. Comisia Unificată de Control s-a reunit în decursul lunii iunie o dată. În formatul de negocieri „1+1” și în formatul „5+2” nu au avut loc întruniri.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [810.10 KB]