CRONOLOGIA PROCESULUI DE REGLEMENTARE A CONFLICTULUI TRANSNISTREAN – IUNIE 2022

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean derulat în luna iunie 2022 poate fi descris prin continuarea negocierilor părților cu partenerii internaționali și menținerea dialogului între Chișinău și Tiraspol  în cadrul mecanismelor procesului de negociere existente.

Pe parcursul lunii iunie 2022, Biroul politici de reintegrare a continuat dialogul cu Tiraspolul în cadrul grupurilor de lucru (experți) și a menținut relația cu partenerii internaționali, în special partenerii de dialog din UE și reprezentanții OSCE. În cadrul dialogului purtat cu partenerii internaționali, Chișinăul a evidențiat elementele-cheie ale procesului de reglementare transnistreană și evoluțiile marcate din ultima perioadă reieșind din contextul securității regionale.  La început de lună, viceprim-ministrul R. Moldova, Oleg Serebrian a efectuat o vizită de lucru în România, unde a avut o serie de întruniri de lucru cu oficialii din executivul României. În cadrul discuțiilor viceprim-ministrul a relatat despre situația curentă în procesul de reglementare transnistreană, dar și despre viziunile Chișinăului privind modul de rezolvare al celor mai stringente probleme cu care se confruntă populația de pe ambele maluri ale Nistrului, riscurile generate de războiul din Ucraina și acțiunile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru menținerea stabilității în regiunea transnistreană. În decursul lunii iunie 2022, șeful Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani și șeful Secției proiecte de asistență, Eugen Cara au participat, în regim online, la cea de-a șasea reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova. Reprezentanții Biroului politici de reintegrare au făcut referință la rolul important al Uniunii Europene în promovarea măsurilor de întărire a încrederii între ambele maluri ale Nistrului și în sprijinirea procesului de reglementare transnistreană.

Partea transnistreană pe parcursul lunii iunie 2022 a avut o serie de întrevederi de lucru cu reprezentanții Federației Ruse, din perspectiva părții academice (MGIMO) și cu reprezentanții Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR). În cadrul discuțiilor cu Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO), părțile au discutat despre starea actuală și perspectivele cooperării sistemice, ținând cont de profilul larg acoperit de MGIMO în ceea ce privește formarea specialiștilor pentru diverse sectoare ale economiei și managementului.  Dialogul cu CICR a avut loc în cadrul vizitei de lucru a delegației CICR, al cărei scop a fost de a studia în continuare anumite aspecte ale acordării de asistență refugiaților ucraineni din regiunea transnistreană. La sfârșit de lună, membrii Sovietului Suprem al regiunii transnistrene au adoptat un apel către comunitatea internațională cu privire la agravarea situației din regiune. Apelul subliniază că declarațiile reprezentanților de la Kiev, potrivit cărora Tiraspolul pregătește un atac, sunt lipsite de temei.

În continuare un subiect central al dosarului transnistrean pentru luna iunie 2022 a rămas riscul de atragere a Republicii Moldova în confruntările militare din Ucraina. În această direcție, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy, în cadrul Conferinței de presă comune cu președintele R. Moldova, Maia Sandu, a remarcat că „un posibil atac al Transnistriei asupra Ucrainei ar fi ca o palmă, la care Kievul va răspunde cu o lovitură”. Totuși, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, a calificat că, deși Republica Moldova se află în vecinătatea imediată a unui război, nu există informații care ar atesta o eventuală amenințare la adresa securității Republicii Moldova. De asemenea, Kent D. Logsdon a menționat că țara sa a apreciat intensificarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol după incidentele provocatoare din regiunea transnistreană. Diplomatul a remarcat că SUA insistă pe soluționarea pașnică a diferendului transnistrean, prin identificarea unui statut special regiunii transnistrene, în limitele frontierelor recunoscute la nivel internațional.

La sfârșitul lunii iunie 2022, ca urmare a dialogului desfășurat la nivelul de reprezentanți politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, cu implicarea Președinției în exercițiu a OSCE, Misiunii OSCE în Republica Moldova și a partenerilor internaționali, negociatorul șef de la Tiraspol a informat despre aprobarea deciziei, prin care se va asigura prelungirea până în data de 31 august curent a termenului de acțiune al Deciziei protocolare „Cu privire la unele măsuri de reglementare a problemelor legate de realizarea „Mecanismului din anul 2006” referitor la utilizarea terenurilor agricole, amplasate în raionul Dubăsari, după traseul Tiraspol-Camenca” din 25 noiembrie 2017.

În cadrul grupurilor de lucru (experți), în luna iunie 2022, a avut loc o singură reuniune a experților din grupul de lucru pentru ocrotirea sănătății. În cadrul CUC au avut loc cinci reuniuni. În formatul de negocieri „5+2” și „1+1” nu au avut loc întruniri.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [749.52 KB]