CRONOLOGIA PROCESULUI DE REGLEMENTARE A CONFLICTULUI TRANSNISTREAN – IULIE 2022

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean derulat în luna iulie 2022 se poate distinge prin următoarele activități: continuarea dialogului între Chișinău și Tiraspol în cadrul mecanismelor procesului de negociere existente, întrevederea de lucru a părților cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting și continuarea negocierilor cu partenerii internaționale, în special pe fundalul complexității confruntărilor armate din Ucraina.

În contextul evoluțiilor geopolitice din Ucraina și în cadrul războiului informațional desfășurat de părțile aflate în conflict, la începutul lunii iulie au fost readuse în discuție posibile amenințări din partea regiunii transnistrene asupra Ucrainei, cât și capacitatea de apărare a regiunii transnistrene în cazul escaladării conflictului.

Pe parcursul lunii iulie 2022, Biroul politici de reintegrare a continuat dialogul privind dosarul transnistrean cu partenerii internaționali, în special partenerii de dialog din UE și reprezentanții OSCE. În cadrul dialogului purtat cu partenerii internaționali, Chișinăul a evidențiat elementele-cheie ale procesului de reglementare transnistreană și evoluțiile marcate din ultima perioadă reieșind din contextul securității regionale. În decursul lunii, Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova, Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko. În cadrul discuției, vicepremierul a subliniat faptul că la ora actuală singurele formate de negociere care mai rămân funcționale sunt formatul „1+1” și grupurile sectoriale de lucru. În cadrul vizitei de lucru desfășurate la Bruxelles, Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova a avut o serie de întrevederi de lucru cu oficialii europeni. În centrul discuției a fost subiectul reglementării transnistrene. La întrevederea de lucru cu Josep Borell, Vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a fost efectuată o evaluare a situației curente din dosarul transnistrean. Vicepreședintele Comisiei Europene a reiterat disponibilitatea UE de a sprijini în continuare politic și economic Republica Moldova în procesul de reintegrare, încurajând, totodată, autoritățile să avanseze pe calea reformelor.

Partea transnistreană pe parcursul lunii iulie 2022 a avut o serie de întrevederi de lucru cu reprezentanții Federației Ruse, OSCE și ONU. În cadrul reuniunii liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskiy cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a fost subliniată importanța menținerii contactelor și problematica procedurii de simplificare a acordării cetățeniei ruse. În decursul lunii, negociatorul șef al părții transnistrene, Vitaliy Ignatiev a efectuat o vizită de lucru la Moscova. În cadrul vizitei, negociatorul șef a participat la o masă rotundă pe subiectul „Participarea Federației Ruse la operațiunea de menținere a păcii din Transnistria. 30 de ani de pace și stabilitate în regiune”, organizată în cadrul Consiliului Federației. Adjunctul negociatorului șef al părții transnistrene, Alexandr Stetsyuk a avut o întrevedere de lucru cu o delegație a ONU condusă de Roman Shpak, responsabilul pentru afaceri politice în Europa și Asia Centrală al Departamentului ONU pentru afaceri politice, consolidarea păcii și operațiunile de menținere a păcii. În timpul conversației, părțile au abordat o gamă largă de probleme. În special, a avut loc un schimb de opinii cu privire la situația regională actuală, impactul acesteia asupra procesului de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol. La sfârșit de lună, liderul de la Tiraspol, a avut o întrunire de lucru cu șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Claus Neukirch. Interlocutorii au discutat o gamă largă de probleme de interes reciproc.

La începutul lunii, Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting a efectuat o vizită de lucru la Chișinău și Tiraspol. Oficialii au discutat subiecte de actualitate în procesul de reglementare transnistreană. În timpul discuțiilor, Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE, a remarcat că și „în cea mai dificilă situație, este important ca părțile să se întâlnească, să discute chestiuni, să găsească soluții la probleme”.

În decursul lunii iulie 2022, Delegația Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, condusă de Reprezentantului Special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Vitaliy Treapițîn a efectuat o vizită de lucru la Chișinău și Tiraspol. Diplomatul, Vitaliy Treapițîn a menționat că formatul „5+2”, fiind „în pauză”, nu își poate îndeplini funcțiile, ceea ce obligă părțile să caute soluții prin dialog direct și în formatul grupurilor de experți (de lucru). Diplomatul rus s-a concentrat pe viitoarea aniversare a operațiunii de menținere a păcii și a exprimat opinia că datorită acesteia se asigură în mod fiabil pacea și stabilitatea pe Nistru. În cadrul conversațiilor cu părțile, au fost analizate în detaliu situația din procesul de negociere și interacțiunea cu Președinția în exercițiu a OSCE și Misiunea OSCE în Republica Moldova.

Pe parcursul lunii, reprezentanții ai MAE al Federației Ruse au oferit câteva comentarii cu privire la procesul de reglementare a conflictului transnistrean. În special, reprezentantul oficial al MAE al Federației Ruse, Maria Zaharova a condamnat „încercările de a atribui pauza din activitatea formatului de negocieri multilateral „5+2” acțiunilor Rusiei în Ucraina”, iar Directorul celui de-al doilea departament al țărilor CSI din cadrul Ministerului rus de externe, Alexei Polișciuk a remarcat că blocada economică a Transnistriei instaurată de către R. Moldova și Ucraina ar putea duce la dezghețarea conflictului de pe Nistru.

La data de 29 iulie 2022 părțile au emis comentarii în legătură cu împlinirea a 30 de ani de la desfășurarea operațiunii de menținere a păcii în Zona de Securitate.

În cadrul grupurilor de lucru (experți), în luna iulie 2022, nu au avut loc reuniuni. În cadrul CUC au avut loc trei reuniuni. În formatul de negocieri „5+2” și „1+1” nu au avut loc întruniri.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [779.01 KB]