Sub aspectul procesului de reglementare a conflictului transnistrean, luna decembrie 2020 poate fi caracterizată prin menținerea contactului părților cu partenerii internaționali și continuarea dialogului între Chișinău și Tiraspol în cadrul mecanismelor procesului de negociere. La începutul lunii, pe fundalul declarațiilor anterioare ale președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, privind retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului și transformarea actualei misiuni de pacificare într-o misiune civilă sub egida OSCE, au fost lansate public mai multe comentarii și declarații din partea ministerului de externe rus, negociatorului șef al părții transnistrene și NATO. De asemenea, la începutul lunii decembrie, în cadrul reuniunii a Consiliului Ministerial al OSCE, sub egida Președinției albaneze a OSCE, a fost aprobată Declarația cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană.
Pe parcursul lunii, Biroul Politici de Reintegrare a menținut dialogul cu misiunile diplomatice acreditate la Chișinău, a organizat o întrunire cu Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova și a efectuat o vizită de lucru în localitatea Molovata Nouă din raionul Dubăsari. La sfârșit de lună, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a susținut un briefing de presă cu privire la bilanțul și realizările Biroului din anul 2020.
Partea transnistreană, pe parcursul lunii a menținut contactul cu reprezentanții ONU, OSCE și a efectuat o vizită de lucru în Federația Rusă. La Moscova, delegația de la Tiraspol a avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai Dumei de Stat, ai Consiliului Federației, ai Ministerului de Externe al Rusiei și ai altor agenții și departamente guvernamentale din Rusia.
În cadrul vizitei de lucru la Chișinău a ministrului de externe al Ucrainei, Dmytro Culeba, a fost menționat că Kievul va continua să sprijine integritatea teritorială a R. Moldova în procesul de soluționare transnistreană și va insista în comun asupra retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană. La sfârșit de lună, aflat cu o vizită de lucru la Chișinău, președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat semnificația importantă a României în procesul de negocieri și reglementarea transnistreană, pledând pentru găsirea unei soluții a conflictului fără afectarea viitorului european al Republicii Moldova.
Pe parcursul lunii a avut loc ședința grupurilor de lucru (experți) pentru economie. Chișinăul și Tiraspolul au prelungit acordul privind circulația deplină a trenurilor marfare prin regiunea transnistreană până la 30 iunie 2021. În cadrul CUC a avut loc o reuniune, iar Guvernul de la Chişinău a aprobat noua componență nominală a delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control. În formatul „1+1” și în cadrul formatului de negocieri „5+2” nu au avut loc ședințe.