Decizia lui Evgheni Sevciuk, presedintele autoproclamatei republici transnistrene, de a pune in aplicare rezultatele referendumului din 2006, prin armonizarea accelerata a legislatiei din Transnistria cu cea din Rusia, este o hotarare de consum intern.
Cel mai probabil, decizia nu va avea urmari concrete in ceea ce priveste statutul international al Transnistriei, fiind doar o manevra de imagine, menita sa-i consolideze lui Sevciuk statura de lider in interior si sa-l readuca in postura de interlocutor dezirabil in cercurile de la Moscova.
Atat Moscova, cat si Transnistria sunt in momentul de fata drastic limitate in marja lor de manevra.
Pentru Moscova, cel mai important in momentul de fata este sa mentina fragilul echilibru politic din regiune si sa evite miscarile bruste, care ar pune-o in fata necesitatatii unor decizii transante.
Evident, Moscova actioneaza consecvent pentru destructurarea actualului sistem mondial, dar isi doreste o prabusire controlata, care sa-i permita sa se instaleze temeinic in regiunile pe care le considera strategice.
Angajata fiind masiv si simultan in Europa Orientala, Orientul Mijlociu si Orientul Extrem, Rusia cauta, in paralel, sa “sparga” frontul occidental si sa evite o reconfirmare unitara si pe termen lung a sanctiunilor economice, la care este supusa. In acest scop, in Ucraina si Moldova, Rusia incearca din rasputeri sa creeze aparenta respectarii angajamentelor luate fata de occidentali.
In declaratii, Moscova respecta cele convenite in acordul “Minsk-2”, pentru S-E Ucrainei, precum principiile formatului de negocieri “5+2”, pentru Transnistria.
In realitate, insa, controleaza situatia de la firul ierbii intr-atat de bine incat poate pune in practica orice decizie ar lua. Occidentul este multumit cu formatul de negociere, iar Rusia cu fondul problemei, asa ca fiecare obtine ce vrea. Primul, onorabilitate publica, iar a doua, parghii de influenta reala.
Desi interesata sa se stabileasca legal si pe termen lung in Moldova si S-E Ucrainei, prioritatea de moment a Rusiei este sa evite deciziile in afara formatelor politice agreate cu Occidentul.
Status-quo-ul, care include prezenta militara rusa in cele doua regiuni, este acceptat tacit, iar in momentul de fata Rusia nu are nevoie de un nou scandal international, care nu i-ar aduce mai mult decat are deja.
Ba din contra, i-ar aduce alte prejudicii de imagine si un nou val de sanctiuni. Scenariul ideal pentru Rusia ar fi sa desavarseasca cele incepute in Ucraina si Moldova, adica alipirea lor intr-o formula “constitutionala” la Rusia, intr-o maniera care sa poata fi calificata drept defensiva.
De aceea, in perioada urmatoare, dupa scenariul Georgia-Osetia de Sud, ne putem astepta la o serie de manevre propagandistice, prin care sa se incerce obtinerea unor reactii nervoase din partea Kievului si Chisinaului, asa cum a fost atacul armatei georgiene asupra Thinvali.
In astfel de conditii, o eventuala reactie a Rusiei de “aparare” a rusilor si rusofonilor din S-E Ucrainei si Transnistria, care sa includa si alipirea lor la Federatie, nu ar mai parea un atac la fragilul drept international, ci un act de realpolitik.
In acest punct se intalnesc interesele geopolitice ale Rusiei si cele politice ale liderului de la Tiraspol. Ambele parti mizeaza pe exacerbarea sentimentelor unioniste la Chisinau, care sa le ofere, la momentul potrivit, pretextul ideal pentru actiuni decisive, insa Putin si Sevciuk, fiecare la scara lui, urmaresc agende diferite.
Deplorabila situatie din Transnistria
Adus la putere pe fondul criminalizarii excesive a Transnistriei, chiar si pentru standardele rusesti, Evgheni Sevciuc nu a confirmat.
In momentul de fata, cu cateva luni inainte de alegerile prezidentiale din Transnistria, Sevciuk a pierdut sprijinul politic si banii Moscovei. Situatia economica si financiara a regiunii este deplorabila, vestitele beneficii sociale ale Tiraspolului nu se mai platesc de multa vreme, iar Transnistria, sau cel putin cei care-i controleaza economia, este din ce in ce mai integrata in comertul cu UE.
Astfel, daca volumul schimburilor intre Transnistria si Rusia se ridica la cca 38% din volumul total al comertului regiunii, exportul acesteia in Federatia Rusa este de doar 8% din volumul total al exportului transnistrean, cu tendinta certa de scadere in 2016 (6,5%).
Restul se petrece cu Moldova (45,5%), Ucraina (6,5%), dar si cu Romania (18,9%) si alte tari ale UE.
Pentru ca teoretic face parte din Moldova, Transnistria se bucura din plin de efectele Zonei de Liber Schimb Aprofundat si Cuprinzator dintre Republica Moldova si Uniunea Europeana, iar coordonarea controlului frontierei cu Transnistria intre Kiev si Chisinau obliga firmele transnistrene sa se inscrie in normele Republicii Moldova.
Memorandumul intre serviciile vamale din Rusia si Transnistria, semnat in primavara acestui an, desi prevede exceptarea produselor transnistrene din lista de produse moldovenesti supuse sanctiunilor rusesti, nu a adus schimbari notabile in exportul regiunii.
Sosul propriu in care fierbe de ceva vreme presedintele Transnistriei
Pe un asemenea fond economic si in conditiile unei unanimitati proruse a partidelor din Transnistria, lui Sevciuc nu-i mai ramane decat sa forteze obtinerea sprijinului Moscovei, printr-o serie de manevre propagandistice.
Una dintre ele a fost infiintarea, in primavara acestui an, unei organizatii a deputatilor din Rusia si din republicile autoproclamate, “Pentru unirea cu Rusia”. Desi Sevciuk isi dorea cu siguranta sa-i vada alaturi de el pe deputatii puterii de la Moscova, congresul de fondare a miscarii nu a fost onorat decat de un deputat al Dumei de Stat, si acela apartinand opozitiei comuniste.
“Rusia Unita”, partidul imparatului, “Rusia Justa” si “liberal-democratii” lui Jirinovski sunt asociati in Transnistria cu principalul partid de opozitie “Obnovlenie” (prefacere, innoire), condus din primavara lui 2016 de Galina Antiufeeva.
Nimeni alta decat fosta sotie a celui care a condus multa vreme KGB-ul transnistrean, Vladimir Antiufeev (cunoscut si sub numele de Vladimir Alexandrov si Vadim Sevtov), actualmente refugiat la Moscova.
Fost ministru al Justitiei din Transnistria, dupa alegerea sa ca presedinte al partidului “Obnovlenie”, Antiufeeva si-a radicalizat atacurile la adresa lui Sevciuk, invinuindu-l de tradarea patriei (Rusia) si de delapidarea, printr-un sistem de firme capusa, a putinilor bani din bugetul de stat al autoproclamatei republici.
Desi inca nu si-a anuntat candidatura, Antiufeeva pare ca se pregateste pentru participarea la cursa electorala din decembrie.
Impreuna cu Andrei Safonov, fost ministru al Invatamantului din Transnistria in perioada 1991-1992, un alt potential candidat, actualmente costumat in lider al politologilor “independenti” din regiune, Antiufeeva desfasoara un atac pe toate fronturile la adresa lui Sevciuk.
Parasit deocamdata de Rusia, presat de situatia economica grea si atacat de Opozitie, care se bucura de sprijinul unor cercuri influente de la Moscova, Sevciuk nu poate decat sa spere la o minune.
Planul lui este sa provoace periodic Chisinaul, generand impresia unui integrari accelerate in Rusia, cu scopul de a obtine reactii nete din partea partidelor proeruropene din Moldova. O astfel de reactie ar fi si cresterea tonalitatii retoricii proromanesti la Chisinau, care instrumentalizata propagandistic la Tiraspol si Moscova, ar putea readuce linistea politica in framantatul Tiraspol.
Pe plan intern, Sevciuk nu poate decat sa-si prezinte mandatul ca pe o lupta continua cu “fortele capitalului”, avand in vedere cercurile de afaceri legate de gruparea fostului presedinte al regiunii, Igor Smirnov.
Ce-i drept, nici in aceasta directie Sevciuk nu poate fi excesiv, caci majoritatea adversarilor politici este refugiata la Moscova, unde se pare ca se bucura de un sprijin consistent.
Astfel stand lucrurile, singura directie politica, fara riscuri majore, pe care o poate urma tanarul Sevciuk este provocarea constanta a Chisinaului si a Bucurestiului, printr-o serie de false mutari.
Decrete de “armonizare accelerata a legislatiei” cu Rusia, apeluri la rezultatele referendumului organizat in urma cu zece ani sau invocarea isterica a “pericolului romanesc”, la unison cu Igor Dodon, nu sunt decat ingredientele unui sos propriu in care fierbe de ceva vreme presedintele Transnistriei.
Cea mai inspirata reactie la astfel de zbateri, pe care o poate avea cineva la Chisinau sau Bucuresti, este sa faca astfel incat focul de sub ceaunul lui Sevciuk sa ramana constant.
Numele persoanei care exercita puterea la Tiraspol este relativ neimportant, caci indiferent de care cercuri moscovite este legata persoana in cauza, planurile privitoare la Basarabia si Romania raman neschimbate.
Cosmin Popa este cercetator stiintific al Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Romane, conferentiar-asociat la Facultatea de Istorie si Stiinte Politice, Universitatea “Ovidius”, Constanta, conferentiar-asociat la Institutul Diplomatic Roman. Este specializat in istoria URSS/Rusiei si istoria Europei Centrale si de Sud-Est, perioada comunista si contemporana. A studiat la Bucuresti si la Moscova si este membru al Comisiei bilaterale a istoricilor din Romania si Rusia.
Sursa: http://www.ziare.com/international/transnistria/alipirea-transnistriei-la-rusia-sau-disperarea-unei-slugi-in-dizgratie-1435676