UN APĂRĂTOR AL DREPTURILOR CONSIDERĂ CĂ TRANSNISTRIA ESTE O „GAURĂ NEAGRĂ” UNDE DREPTURILE OMULUI NU SUNT GARANTATE

Transnistria este „o gaură neagră”, un teritoriu unde nu sunt garantate drepturile fundamentale ale omului, consideră preşedintele Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, el a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, că ceasta o confirmă decizia din ajun a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind recursul cetăţeanului RM, Boris Mozer, împotriva Moldovei şi…

Expert-Grup: Realitatea Economică Transnistreană, februarie 2016

Mesaje-cheie Apropierea economică dintre cele două maluri ale Nistrului s-a accentuat în ultima perioadă, din cauza înrăutățirii situației economice în ambele zone. Totuși, înrăutățirea s-a dovedit a fi mai rapidă în regiunea transnistreană, decât pe malul drept.  Indicatorul de convergență, care calculează gradul de apropiere dintre cele două economii, a crescut la 97,8 în trimestrul…

Eugen Carpov: „Reglementarea conflictului transnistrean ar trebui să rămînă o prioritate”

Reprezentantul special al OSCE pentru reglementarea diferendului transnistrean, Cord Meier-Klodt, s-a întîlnit la Chișinău cu autoritatile statului, dar a purtat discutii si cu reprezentantii de la Tiraspol. Diplomatul de la Berlin a subliniat importanța procesului de negocieri atît în format „1+1”, cît și în cadrul formatului „5+2”. Germania deține președinția în OSCE de la 1…

Expert: Novorossia a eşuat. Ce înseamnă asta pentru regiunea transnistreană

Proiectul Novorossia a eşuat, consideră Andrei Zubov, fost profesor la Institutul de stat pentru Relații Internaționale de la Moscova. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Zubov susţine că eşecul Novorossiei, proiect neo-ţarist care viza şi regiunea transnistreană, se vede cu ochiul liber, dar „nimeni nu vorbește despre asta”. „Și este clar că nu s-a reușit. Așa că…

Ion Leahu: Spre recunoașterea statalității Transnistriei?

Încep cu ceea cu ce ar trebui să termin. Forfota din Moldova, condiţionată de sosirea actualului reprezentat al OSCE pentru reglementarea transnistreană, diplomatul german Kord Maier-Klodt, demonstrează cu regret faptul că la Chişinău aşa şi nu s-a atins un sistem în activitate, dar se demonstrează eforturi de la caz la caz. Sporadicitatea acţiunilor în această…

Vitalie Călugăreanu: Rusia își consolidează pozițiile la Nistru! Unirea Moldovei cu România ar putea deveni o prioritate!

În Republica Moldova se discută tot mai des despre unirea cu România în contextul în care mica țară ex-sovietică, cândva parte a României, a ajuns o ruină economică, coruptă și lipsită de orice garanții de securitate. Semnale de alarmă trase de presa internațională, dar și cea locală, despre pregătirea unei invazii rusești asupra Moldovei independente,…