Scenariul din Crimeea pentru Transnistria? La 7 septembrie, Președintele Transnistriei Evghenii Șevciuk a semnat un decret ”Cu privire la aplicarea rezultatelor referendumului național din data de 17 septembrie 2006”. Acest document prevede ”determinarea direcției de bază a politicii interne a Republicii Moldovenești Nistrene și armonizarea sistemului juridic Transnistrean în conformitate cu legislația Federației Ruse”. Atât…
Ion Leahu: Unde sunt banii?
La 28 septembrie curent, E.Şevciuc, nerecunoscutul preşedinte a „rmn” a expediat în legislativul local un proiect de lege cu genericul „Referitor la parteneriatul social-statal cu subiecţii businesului”. Adresarea este perfectată în regim de urgenţă, ceea ce presupune examinarea de către Legislativ în termen de 20 de zile. Punctul-cheie al documentului vizează cartelul comercial local „Şerif”,…
Centrul Analitic „Borisfen Intel”: Regiunea transnistreană, cheia lui Putin spre Peninsula Balcanică
Există o legătură strategică între regiunea transnistreană şi planurile lui Vladimir Putin pentru Balcanii de Vest, se arată într-o analiză semnată în Eurasia Review de către Yuriy Radkovets, vicepreşedintele Centrului Analitic de Studii Geopolitice „Borisfen Intel” din Kiev. Regiunea separatistă din stânga Nistrului reprezintă pentru preşedintele rus Vladimir Putin nu doar o piesă vitală în…
Ion Leahu: La o nouă intersecție a intereselor
Relaţiile politice între Chişinău şi Tiraspol din nou semnalează o degradare, egală cu un nou fenomen de confruntare. Subsemnatul nu o singură dată a menţionat, că regimul secesionist nu este capabil a reacţiona adecvat la o atitudine constructivă, nu poate fi partener pentru procesul de reglementare. Indiferent care vor fi propunerile Moldovei, Tiraspolul le va…
Andrey Devyatkov: Shevchuk’s visit to Moscow: pursuing short- and long-term aims
On September 22-23 president of Transnistria Evgeny Shevchuk paid a subsequent visit to Moscow. Analytically observers just reduced this event to an attempt either to get additional financial support from Russia or to demonstrate that exactly he, Evgeny Shevchuk, will remain in power after coming presidential elections despite all socioeconomic difficulties the unrecognized republic is…
Anatoli Dirun: „Transnistria nu e doar dorința unui om, Transnistria este o societate…”
Un interviu cu directorul Școlii de cercetări politice de la Tiraspol, Anatoli Dirun. Duminica, 11 decembrie în regiunea transnistreană a început oficial campania electorală pentru funcția de lider al regiunii. Un sondaj realizat săptămâna trecută de Centrul rus de studiere a opiniei publice VȚIOM, cu sediul la Moscova, îl dă favorit al cursei electorale…