Ion Leahu: Unele schimbări în relațiile Moscovei cu Tiraspolul

Observatorii care atent urmăresc evoluțiile transnistrene, ar putea cu mirare să constate că administrația locală este dispusă a înviora economia. Sau, cel puțin, a face show la acest capitol. Partea exterioară este respectată. În iunie curent a avut loc un for economic, la care au participat preponderent invitații locali, dar s-a promis că va urma…

Alin Gvidiani: Unele consideraţii cu privire la subiectul retragerii de pe teritoriul Republicii Moldova a forţelor şi a echipamentelor militare străine fără statut juridic determinat

Cu referire la subiectul retragerii de pe teritoriul Republicii Moldova (RM) a trupelor militare străine, intens abordat în mediul politic şi mediatic naţional şi internaţional este de precizat următoarele. Condiţiile de intrare, de staţionare temporară, de ieşire şi de tranzitare a teritoriului RM de către forţe militare străine în conformitate cu acordurile internaţionale la care…

Jurnalist rus: Moldova și România s-ar putea uni, în schimbul independenței regiunii transnistrene

Alipirea Crimeei cu Rusia ar fi creat un precedent pentru alte regiuni ale Europei, fapt pentru care ar fi posibilă și unirea dintre Moldova și România, consideră un jurnalist rus, Maxim Șevcenko, membru al Consiliuliu Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea societății civile și a drepturilor omului. Opinia și-a exprimat-o într-un interviu pentru publicația life.ru. “O…

UN EXPERT POLONEZ CONSIDERĂ CĂ ROLUL TRANSNISTRIEI ESTE DE A FACE PRESIUNI ASUPRA MOLDOVEI ŞI UCRAINEI

Situaţia în jurul Transnistriei devine tot mai tensionată, iar rolul acesteia este de a face presiuni atât asupra Moldovei, cât şi asupra Ucrainei. De această opinie este expertul polonez Jakub Melnik în articolul „Operaţiunea Transnistria” pentru publicaţia poloneză „Wprost”. Potrivit agenţiei INFOTAG, el consideră că, „din punctul de vedere al Kremlinului, acesta este locul ideal…

Ion Leahu: Poate deveni Transnistria parte componentă a Republicii Moldova?

Chișinăul vede realizarea  diferendului nistrean prin reintegrarea necondiționată a țării: teritorială, economico-financiară, legală, militară etc. Este firească o asemenea abordare a problemei, cu alte variante ne-am confruntat de a lungul perioadei de la 2 septembrie 1990. Cum am avut posibilitatea să conștientizăm și faptul că, pentru a realiza aceste aspirații nobile, nu e deloc suficient…

Ion Leahu: Moscova ar putea pierde pozițiile în Moldova?

Isteria Moscovei, provocată de adresarea Chișinăului către ONU cu solicitarea de a contribui la evacuarea din republică a trupelor FR, este absolut explicabilă. Cu mai multe ocazii am  examinat atitudinea Rusiei către statele ex-sovietice, considerate de ea drept spațiu al intereselor sale exclusive. Această atitudine a fost popularizată de către V. Putin, atunci prim-ministru, în…