Epoch Times: KGB-ul transnistrean a cerut Chişinăului să-şi retragă timp de o lună forţele de ordine din zona de securitate. Cum vă explicaţi această decizie şi ce efecte va avea ea? Pe parcursul, practic, al ultimului deceniu, Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) a constatat în repetate rânduri că partea transnistreană instalează…
Victor Chirilă: Politica de Reintegrare a Republicii Moldova – analiza deficienţelor
Orice politică de reintegrare pentru a fi în măsură să realizeze obiectivele fixate, trebuie să dispună de un set de elemente indispensabile, şi anume: viziune, strategie şi mijloace de aplicare. Astfel, în cele ce urmează, vom analiza respectivele componente, prezentând starea de fapt a lucrurilor şi evidenţiind principalele lor deficienţe. Viziunea de Reintegrare Viziunea de…
Ion Leahu: Atac la suveranitatea organismelor internaţionale
Potrivit agenţiei de ştiri de la Tiraspol “Olvia pres”, poliţia politică a regimului separatist mai numită şi “comitetul securităţii statului”, a limitat accesul şi circulaţia angajaţilor Misiunii OSCE în Repulica Moldova în teritoriul controlat de acest regim. Astfel, reprezentanţii Misiunii vor avea posibilitatea a accede în teritoriu doar prin două puncte de trecere “internaţionale” (Bender-Chişinău…
PromoLex: Soarta băieţilor din raioanele de Est – puşcăriabili în mod automat
Adevărul despre formarea aşa-zisei „armate” transnistrene trebuie cunoscut, inclusiv de cei născuţi în regiunea transnistreană după 1992. Iar adevărul e unul – cel care se bazează pe documente incontestabile, nu fluturat verbal sau propagandă. În cadrul unei ample investigaţii pe care am desfăşurat-o în noiembrie 2004, într-o echipă a postului german de radio „Deutsche Welle”,…
Aurelian Lavric: Modelul Catalonia propus de Premierul Leancă: în favoarea Chișinăului sau Tiraspolului?/OPINIE
Pe 16 ianuarie publicația rusească „Vedomosti” a publicat un interviu cu Premierul Iurie Leancă. Unele afirmații ale oficialului moldovean au fost distribuite în știri de către unele mass-media de la Chișinău și București. „Nu cred că acum ar trebui să elaborăm planuri de reglementare atotcuprinzătoare, poate că ar fi mai bine să începem de la…
Raisa Pădurean: ”Românii din Stânga Nistrului sunt ca o monedă de schimb” (interviu)
La scurt timp după parafarea acordului de asociere între Republica Moldova şi UE şi concomitent cu declararea limbii române limbă oficială de către Curtea Constituţională din RM, un grup de miliţieni transnistreni a descins în forţă la liceul cu predare în limba română Lucian Blaga din Tiraspol. Ei au intrat în biroul directorului cerându-i să…