Bogdan Ţîrdea: Orice stat CSI, care va solicita statutul de candidat la UE, va pierde părți importante din teritoriul național

„Orice stat CSI care va solicita statutul de membru asociat va avea piața rusă blocată pentru mărfuri, gastarbaiterii expulzați și gaze la prețuri exorbitante. Concomitent, Gazprom poate prezenta factura. Aceste acţiuni pot provoca o criză economică serioasă, dacă nu şi prăbuşirea PIB” – de această părere este cunoscutul analist politic Bogdan Ţîrdea.

După cum relatează TRIBUNA, într-o postare pe blogul său el scrie că „plus la toate, comunităţile etnice prin organizarea de referendumuri vor cere statut de federaţie sau împuterniciri lărgite”. „Astfel, apare riscul multiplicării pe propriul teritoriu al unor enclave politice necontrolate. Amintim că, începînd cu 2014, Rusia, urmînd exemplul României, a simplificat oferirea cetăţeniei ruseşti pentru toţi rusolingvii şi cetăţenii fostei URSS”, afirmă analistul.

Totodată, Bogdan Ţîrdea afirmă că „orice stat CSI care va solicita statutul de candidat la UE – va pierde părți importante din teritoriul național (vezi Crimeea)”. „Rusia în acest context poate recunoaște independența enclavelor, apoi alipirea acestora la propriul teritoriu. Deci, nici un stat din regiune nu se poate integra în UE în formula teritorială şi demografică prezentă. Se pot integra doar anumite părți. Dar dacă e să fim mai exacți, nici ele. Cel puțin Leancă a declarat recent, că Moldova nu poate deveni membru UE cu conflictul transnistrean”, precizează analistul.

În opinia sa, „orice stat CSI care va încerca să adere la NATO – va obține război civil”, iar „orice stat care va încerca să-și întoarcă teritoriile naționale prin pîrghii militare sau blocadă economică, riscă să le piardă definitiv (vezi Georgia, care a pierdut Abhazia, Osetia de Sud)”.

„Altfel spus, Rusia proclamă spațiul CSI zona intereselor sale vitale, deziderat pe care noi îl numim doctrina Putin. Formula este simplă: Ucraina și, se pare și RM, obțin statut de federație, cu neutralitate internațional garantată, și cu dirijare externă colectivă. Astfel, RM și Ucraina vor forma o imensă zonă-tampon între UE-Rusia. Totodată, Găgăuzia și Taraclia vor cere statut de subiect al federației, creînd un fel de ancoră care va menține RM în zona CSI. În viitor, nu excludem activizarea municipiului Bălţi pe aceeaşi formulă”, scrie Bogdan Ţîrdea.

În opinia sa, „dacă statele se împotrivesc, atunci se declanșează fragmentarea și enclavarea acestora, care le va lipsi de ieșirea la Mare Neagră”. „Exact cum a procedat Occidentul cu Serbia, care, pierzînd Muntenegru, s-a transformat în stat continental, fără ieșire la mare și fără resursele de altădată. Teritoriile desprinse vor forma o adevărată semilună în zona Mării Negre, finalizînd procesul de transformare a bazinului în lac rusesc. Astfel, Rusia va rezolva problema tranzitului, va controla geostrategic Marea Neagră, va deține resursele de hidrocarburi ale bazinului și comerțul pe una din mările „calde”, notează Bogdabn Ţîrdea.

El crede că „situația de pe tabla de şah se resetează, iar riscul de balcanizare a Moldovei este unul mare”.

 

Sursa: http://tribuna.md/2014/04/23/opinie-orice-stat-csi-care-va-solicita-statutul-de-candidat-la-ue-va-pierde-parti-importante-din-teritoriul-national/