În decurs de 25 de ani diverse cercuri profesionale pe intern și extern (politice, diplomatice, juridice, academice, asociative etc.) se preocupă de problematica transnistreană și mobilizează varii resurse pentru a căuta soluții pragmatice de reglementare a problemei în cauză.
Evident că percepțiile și viziunile actorilor interesați sunt diferite atât la formularea cauzelor și naturii diferendului, cât și la modelarea mecanismelor/ formelor finale de soluționare a acestuia.
Totuși, important este de conștientizat faptul că majoritatea absolută a populației este profund interesată de depășirea cât mai curând posibilă a dificultăților generate de acest conflict, care din perspectiva realităților cotidiene generează obstacole nejustificate, afectează nivelul de trai, baricadează perspectivele de modernizare-dezvoltare, impune restricții lipsite de sens, divizează artificial malurile și lezează abuziv drepturi și libertăți universal garantate.
Spre deosebire de alte conflicte dosarul transnistrean nu a apărut ca urmare a prezenței unor elemente de antagonism de ordin etnic, religios, economic, tradițional ș.a. și ca și în alte diferende nereglementate din spațiul CSI reprezintă un rezultat al imploziei URSS, are un caracter eminamente politic, alimentat grație eforturilor constante ale unor factori cointeresați să mențină pârghii de control și instrumente de redirecționare a vectorilor incomozi de politică externă propulsați de către autoritățile constituționale, precum și să conserveze un pseudoteritoriu incontrolabil în care să fie promovate politici fidele directivelor centrului unic de putere, fiind scontat în același timp obiectivul readucerii în spațiul de influență a centrului a întegului teritoriu al statului recunoscut în frontierele sale internaționale.
Din aceste considerente în procesul de mediere și agreare a unei soluții comprehensive și finale pentru problema transnistreană este indispensabilă implicarea pe lângă părți a actorilor cu putere de decizie global-regională, care să de-a dovadă de bunăcredință, imparțialitate, credibilitate, să respecte integritatea teritorială a statului Republica Moldova (RM) și drepturile inalienabile ale tuturor minorităților ce locuiesc pe teritoriul acesteia, să contribuie la formarea unei ambianțe de dialog productiv, îndreptat spre eliminarea consecințelor negative ale conflictului existent, apropierea viziunilor exponenților politici și schițarea unor deziderate comune de dezvoltare pe termen lung. La moment o asemenea oportunitate o oferă actualul format de negocieri “5+2” în incinta căruia rolul UE și SUA necesită a fi ridicat de la observatori la mediatori, iar în sincronizare toți participanții internaționali prezenți trebuie să-și mobilizeze potențialul și capacitățile în vederea sprijinirii unui proces de reglementare care să corespundă așteptărilor majorității populației, să asigure un mediu de stabilitate și securitate, să pună în aplicare valorile fundamentale ale democrației și să evite conturarea unor precedente nedorite pentru viitor.
Pentru a defini parametrii concreţi ai soluţiei finale este necesară schiţarea unor prescripţii călăuzitoare care să ghideze în mod sistematizat procesul de negocieri şi să fie în corespundere cu dezideratele obiectivului fundamental de reintegrare a ţării. După cum este şi logic această funcţie revine autorităţilor publice investite cu competenţe legale, şi în consecinţă, liniile directorii pe dimensiunea dată vor fi enunţate din abordarea firească ce trebuie să emane de la acestea.
Astfel, în procesul de identificare, mediere, consultare, coordonare, agreare, definitivare şi aprobare a unei soluţii de reglementare a dosarului transnistrean se impun a fi luate ca bază următoarele principii-cheie:
a) realizarea intereselor naţionale vitale;
b) intangibilitatea suveranității și integrității teritoriale a statului internațional recunoscut;
c) restabilirea spațiilor naționale unice;
d) soluționarea exclusiv pe căi politice și pașnice a diferendului;
e) diseminarea elementelor democratice;
f) demilitarizarea regiunii;
g) descentralizarea administrativă;
h) asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor;
1) Realizarea intereselor naţionale vitale se axează pe valorile publice majore şi indispensabile existenţei/funcţionalităţii oricărui stat, cu centrarea atenţiei pe îndeplinirea unor obiective strategice, printre care pot fi enumerate următoarele:
– apărarea caracterului suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului;
– asigurarea inalienabilităţii frontierelor recunoscute de comunitatea internaţională;
– promovarea şi fructificarea priorităţilor de politică internă şi externă;
– instituirea premiselor necesare pentru realizarea obiectivului de reintegrare a țării;
– menţinerea unei dezvoltări stabile şi sustenabile a statului;
– prestarea unor servicii publice calitative populaţiei;
– crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea bunăstării populaţiei/ prosperităţii ţării;
– respectarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
– facilitarea dialogului intercultural și consolidarea apartenenței civice a minorităților naționale față de statul RM;
– promovarea reformelor structurale menite să transforme statul într-o democraţie participativă, funcţională şi sustenabilă;
– realizarea unei politici externe consecvente și echilibrate în scopul asigurării parcursului european și al consolidării relațiilor cu partenerii internaționali;
– consolidarea capacităţii sistemului naţional de securitate şi apărare pentru a furniza răspunsul adecvat la ameninţările şi riscurile emergente;
– dezvoltarea ştiinţei, tehnologiilor, învăţământului, infrastructurii de sănătate şi de asigurare socială, pentru protecţia mediului şi a tezaurului naţional;
– diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin valorificarea potențialului socio-economic al regiunilor de dezvoltare și asigurarea competitivității acestora;
– crearea unui mediu atractiv și motivant pentru investiții;
– combaterea corupţiei politice, în instituţiile publice/ private, precum şi contracarea fenomenului de fraudare a utilizării resurselor bugetare şi a celor provenite din fondurile externe;
– edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului şi să contribuie la asigurarea încrederii societăţii în actul de justiţie;
– menţinerea statutului de neutralitate a RM, cu neparticiparea la blocuri militare, neadmiterea dislocării pe teritoriul său de trupe militare şi de armamente ale altor state;
– asigurarea bunei guvernări etc.
2) Intangibilitatea suveranității și integrității teritoriale a statului internațional recunoscut se rezumă la indispensabilitatea respectării caracterului unitar și indivizibil, suveran și independent al statului RM, recunoscut internațional în cadrul frontierelor sale de la 01 ianuarie 1990. Orice soluție în măsură să aducă atingere principiului respectiv este inadmisibilă și contrară intereselor statalității.
Suveranitatea presupune existenţa unei singure puteri statale căreia pe interior nu îi poate fi echivalată sau nu îi este superioară nici o altă putere socială sau de alt gen, iar în raporturile sale externe suveranitatea nu poate fi comandată de nici o altă putere, indiferent de forma în care puterea publică însăşi a consimţit să se limiteze în unele din aceste relaţii externe.
Temelia suveranităţii RM a fost pusă prin Declaraţia suveranităţii RSSM din 23.06.1990 şi Declaraţia de independenţă a RM din 27.08.1991, ultima proclamând că: “RM este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici-un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale” şi hotărând ca pe întreg teritoriul “să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale RM”.
Caracterul de stat unitar se compune din întrunirea următoarelor condiţii: a) o singură formaţiune statală; b) un singur regim constituţional, stabilit prin legea supremă – Constituţia; c) un singur rând de organe ale puterii de stat, divizată în puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească, care îşi exercită autoritatea pe întregul teritoriu şi în raport cu toată populaţia ţării; d) o singură cetăţenie; e) singurul subiect al dreptului constituţional și internaţional este statul însuși.
Concomitent, caracterul unitar al statului trebuie să se sincronizeze cu procesul de organizare administativ-teritorială, cu respectarea principiilor autonomiei locale şi a descentralizării serviciilor publice.
Proclamarea caracterului unitar al statului presupune și indivizibilitatea acestuia, în sensul că nu poate fi împărţit total sau parţial în mai multe unităţi statale și transformat într-un stat federativ, deoarece ca persoană politică și juridică statul nu poate fi supus unei divizări și organizări sub aspect administrativ. În acelaşi timp, unităţile administrativ-teritoriale nu pot fi considerate ca state separate și chiar atunci când autonomia lor este aprofundată, ele trebuie să contribuie la realizarea și funcţionarea centralizată a unei structuri – statul RM.
3) Restabilirea spațiilor naționale unice reprezintă un deziderat și o linie directorie fundamentală ce va ghida activitatea autorităților naționale la orice etapă a procesului de reglementare și în orice măsură menită să rezolve probleme urgente de dezvoltare, să sporească contactele interumane între populația de pe ambele maluri ale Nistrului sau să realizeze acțiuni pozitive în raport cu locuitorii raioanelor de est ale țării, canalizând toate eforturile spre reconstituirea sistemelor unitare (juridic, economic, financiar-fiscal, social, vamal, informațional, etc).
Sistemului normativ îi revine un rol-cheie dat fiind faptul că stabilește ordinea juridică, regulile de funcționare instituțională, modul de aplicare a simbolicilor și de utilizare a limbilor oficiale, formula de partajare a competențelor centru-regiune-local, directoriile de politici interne și externe, aspectele civile, comercial-economice, în materie de proprietate ș.a.m.d. Astfel, din prespectiva spațiului juridic unic trebuie să fie respectată strict ierarhia tratatelor și principiilor internaționale la care RM a aderat cu realizarea necondiționată a normelor universal recunoscute și garantate (în special în materia protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului), actelor legislative de nivel național (Constituția țării – legea supremă, legile organice și ordinare, hotărârile și moțiunile Parlamentului central), prescripțiile actelor normative ale Guvernului central și ale autorităților administrației publice centrale, după care la următorul nivel se va asigura conformarea la reglementările Legii privind statutul juridic special al unităților administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și din mun.Bender, actelor normative adoptate/aprobate de către autoritățile regionale și locale din unitatea teritorială autonomă.
Componentei economice la fel îi revine un rol primordial, iar, obiectivele de bază ale spațiului economic unic trebuie să fie direcționate spre instituirea unui cadru regulatoriu în măsură să ofere un curs de dezvoltare optim, să faciliteze funcționarea piețelor unice (de mărfuri, servicii, capitaluri, muncii), să elimine barierele și să manifeste o deschidere maximă către procesele de integrare economică, să asigure o dezvoltare stabilă și o creștere a nivelului de trai al populației, să armonizeze cadrul normativ sectorial (formele de proprietate, afacerile, procesele de deetatizare, concurența, procedurile de insolvabilitate, energetica, complexul agroindustrial ș.a.), să promoveze și să realizeze politici coordonate (fiscale, monetar-creditare, financiar-valutare, comerciale, vamale, tarifare etc), să dezvolte sisteme de energetice și de transport unice, să creeze condiții favorabile pentru susținerea ramurilor prioritare și interacțiunea în domeniul de producere și tehnico-științific, precum și să realizeze prevederile Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre RM și UE și altor acorduri comerciale la care RM este parte.
4) Soluționarea exclusiv pe căi politice și pașnice a diferendului rezidă din necesitatea înfăptuirii activității de reglementare doar cu utilizarea mijloacelor de mediere politică, instrumentelor de conciliere civică și a celor de construire a păcii, precum și nemijlocit pe calea negocierilor constructive, ceea ce înseamnă că orice scenarii care ar viza recurgerea la forță sunt excluse.
În procesul de reglementare pașnică se poate recurge la utilizarea următoarelor mijloace:
a) politico-diplomatice (negocieri, consultări, bune oficii, medierea, ancheta, concilierea),
b) jurisdicționale (arbitrajul, implicarea/crearea instanțelor judiciare internaționale/speciale),
c) organizațiile internaționale: universale (ONU) și/sau regionale (OSCE, Consiliul Europei).
Respectiv, dacă se face apel la negocieri, acestea trebuie desfășurate cu bună-credință și voința reală de a se ajunge la un rezultat, în cazul folosirii instrumentelor de bune oficii și de mediere trebuie să fie implicat un terț acceptat de comun accord de părți care va acționa astfel încât să determine părțile să coopereze la găsirea unei soluții, cu evitarea presiunilor și constrângerilor de orice tip, la comisiile de conciliere propunerile de soluții se reflectă în rapoarte care vor formula recomandări pentru părți. În situația de reglementare pe cale jurisdicţională hotărârea pronunțată de organul arbitral/ judecătoresc căruia i se supune diferendul, presupune și un angajament de a accepta şi a executa hotărârea în cauză. La rândul lor, organizațiile internaționale/ regionale sunt foarte utile în procesul de soluționare a diferendelor, deoarece acestea pot oferi sisteme de reglementare adaptate la specificul conflictului vizat, plus, acestea dispun de capacități menite să descurajeze tentativele de încălcare a obligațiilor internaționale, să prevină reizbucnirea focarelor de conflict și să impună statele relevante ca să depună toate diligențele pentru a rezolva diferendul.
La moment, după cum este cunoscut, determinarea parametrilor concreți a documentului final despre reglementarea comprehensivă a problemei transnistrene este un scop pus de mai bine de 15 ani în sarcina așa-numitei Conferințe permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistrean sau a formatului “5+2”, unde pe lângă reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului sunt prezenți și mediatori externi (Federația Rusă, Ucraina, OSCE) și observatori cu potențial global (SUA și UE). În cazul în care funcționalitatea și rezultatele generate de această conferință vor pune sub semnul întrebării eficiența și oportunitatea interacționării în asemenea platformă, poate fi examinată posibilitatea substituirii acesteia cu unul sau mai multe din mijloacele de soluționare enumerate mai sus.
5) Diseminarea elementelor democratice în regiunea transnistreană reprezintă o condiție indispensabilă pentru restabilirea supremației legii, crearea premiselor care să garanteze drepturile și libertățile tuturor locuitorilor, indiferent de naționalitate, convingere și confesiune, demararea organizării unor alegeri libere și conforme normelor constituționale, standardelor internaționale, cu prezența unui pluralism politic și a libertății de exprimare, conducând treptat spre rezolvarea echitabilă și durabilă a conflictului.
Pentru revenirea regiunii în făgașul constituționalității se impune un proces larg şi complex de democratizare a acesteia cu un control şi o monitorizare minuțioasă din partea comunităţii internaţionale, care trebuie să includă între alte măsuri următoarele:
– lichidarea poliţiei politice, care suprimă orice manifestare de libertate şi elimină oponenţii politici ai actualului regim nerecunoscut, ceea ce face imposibilă pregătirea şi organizarea unor alegeri libere şi democratice în corespundere cu standardele OSCE şi ale Consiliului Europei;
– reformarea aşa-numitei puteri judecătoreşti din regiune;
– eliberarea deţinuţilor politici care sunt ţinuţi în mod ilegal în locurile privative de libertate;
– înlăturarea piedicilor pentru libera activitate a partidelor politice din RM, a mass-media naţionale şi locale, a organizaţiilor neguvernamentale naționale și a celor internaționale, cu dezvoltarea societăţii civile ca element important al vieţii publice într-un stat democratic;
– desfăşurarea alegerilor sub egida exclusivă a unei Comisii Electorale Internaţionale, mandatate de OSCE, cu cea mai largă reprezentare în cadrul ei a ţărilor-membre;
– exercitarea dreptului de participare la procesul electoral doar în baza confirmării cetăţeniei RM;
– monitorizarea standardelor democratice trebuie efectuată de Comisia Electorală Internaţională cu cel puţin cinci luni înainte de data desfăşurării alegerilor;
– monitorizarea internaţională a standardelor democratice, precum şi organizarea procesului electoral de către Comisia Electorală Internaţională nu pot atrage după sine nici un fel de consecinţe privind recunoaşterea acestei entităţi în baza dreptului internaţional.
Criteriile de democratizare enumerate constituie fundamente temeinice pentru reglementarea politică a dosarului transnistrean, iar realizarea proceselor date poate fi posibilă cu implicarea activă a Consiliului Europei, ONU, OSCE, UE și statelor-model de democrație.
6) Demilitarizarea regiunii este necesar să fie efectuată în câteva etape consecutive, sfârșite cu demilitarizarea integrală a regiunii și evacuarea tuturor munițiilor/echipamentelor/tehnicii aflate nelegitim pe teritoriul țării și care prezintă riscuri pentru perturbarea păcii, securității și poluarea mediului ambiant, cu dizolvarea formațiunilor militare și paramilitare din regiune, eliminarea infrastructurii posturilor nelegitim amplasate pe linia administrativă și pe segmentul central al frontierei moldo-ucrainene, constituirea unor forțe armate integrate și funcționale ale RM care să asigure apărarea, ordinea publică și securitatea statului reintegrat și a cetățenilor săi, controlul și supravegherea frontierei de est a țării, cu recalificarea profesională/ integrarea socială a unor ofițeri/subofițeri ce au efectuat serviciul în această sferă.
Pentru a permite evacuarea tehnicii și echipamentelor militare urmează a fi convenită cu Ucraina ruta unui coridor de liber tranzit monitorizat ce urmează a se realiza pe căi de transport feroviar, auto, avia și/sau maritim, cu formalizarea documentară corespunzătoare a procesului și evidența inventarului rămas. În cazul articolelor uzate, de mare tonaj sau care sunt nocive poate fi stabilită o procedură de distrugere/neutralizare locală a acestora, precum și de dezasamblare în vederea reconfigurării/ refolosirii în uzul civil/comercial.
Pașii concreți și termenii de evacuare/retragere/lichidare a componentelor militare urmează a fi descriși într-un acord de angajamente semnat la nivel politic înalt între RM și Federația Rusă (FR), cu aprobarea protocoalelor tehnice dintre ministerele de apărare ale acelorași părți, finanțarea cheltuielilor de executare din surse bugetare națioanale și cu atragerea fondurilor oferite din partea partenerilor externi (OSCE, ONU, Consiliul Europei, UE, SUA).
Concomitent, se va purcede la îndeplinirea obiectivului de reorganizare a actualei operațiuni de pacificare de pe Nistru, prin elaborarea și aprobarea unui mecanism care să conducă la instituirea unui nou regim provizoriu în Zona de Securitate, cu înlocuirea cadrului de reglementare instituit prin Acordul din 21 iulie 1992 cu un document adaptat la situația actuală, și anume, cu substituirea componentei militarizate de pacificare în format trilateral (RM+FR+regiunea transnistreană) cu o misiune civil-asociativ-polițienească de monitorizare în format internațional (RM+FR+OSCE+UE+SUA+Ucraina+reprezentanții Tiraspolului), înlocuirea posturilor de control cu patrule mobile de supraveghere și de menținere a ordinii publice, transparentizarea evenimentelor, asistarea și protejarea persoanelor a căror drepturi au fost lezate, implementarea unor proiecte dezvoltarea și de excludere a barierelor existente între malurile r.Nistru.
După realizarea cu succes a misiunii de observare-monitorizare-asistență internațională se va trece la încorporarea perimetrului Zonei de Securitate în organizarea administrativ-teritorială a țării determinată prin noua lege organică ce va include și statutul juridic special al localităților din estul RM, precum și la substituirea observatorilor civil-asociativ-polițienești cu subdiviziunile teritoriale ale organelor competente ale RM.
7) Descentralizarea administrativă va fi realizată de fapt după etapa de post-reglementare și de implementare a statutului juridic special atribuit, cu determinarea formei și limitei de transferare a unor atribuții de la autoritățile centrale către subdiviziunile acestora desconcentrate în teritoriu și către autoritățile publice locale, accentul central fiind axat pe prestarea unor servicii publice calitative și utile populației din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Procesul de rapartizare a competențelor va avea la rândul său următoarele principii: autonomia locală, subsidiaritatea, echitatea, integritatea competențelor, corespunderea resurselor cu competențele, solidaritatea financiară, dialogul instituțional, parteneriatele public-privat/public-public/public-civil, responsabilitatea autorităților locale.
Conform practicilor deja existente autorităților publice locale din sate/ comune și orașe le pot fi stabilite următoarele domenii proprii de activitate:
– planificarea urbană şi gestionarea spaţiilor verzi de interes local;
– colectarea şi gestionarea deşeurilor menajere, inclusiv salubrizarea şi întreţinerea terenurilor pentru depozitarea acestora;
– distribuirea apei potabile, construirea şi întreţinerea sistemelor de canalizare şi de epurare a apelor utilizate şi pluviale;
– construcţia, întreţinerea şi iluminarea străzilor şi drumurilor publice locale;
– transportul public local;
– amenajarea şi întreţinerea cimitirelor;
– administrarea bunurilor din domeniile public şi privat locale;
– construcţia, gestionarea, întreţinerea şi echiparea instituţiilor preşcolare şi extraşcolare (creşe, grădiniţe de copii, şcoli de artă, de muzică);
– dezvoltarea şi gestionarea reţelelor urbane de distribuire a gazelor şi energiei termice;
– activităţi culturale, sportive, de recreaţie şi pentru tineret, precum şi planificarea, dezvoltarea şi gestionarea infrastructurilor necesare acestor tipuri de activităţi;
– amenajarea pieţelor agricole, a spaţiilor comerciale, realizarea oricăror alte măsuri necesare pentru dezvoltarea economică a unităţii administrativ-teritoriale;
– instituirea şi gestionarea întreprinderilor municipale şi organizarea oricărei alte activităţi necesare dezvoltării economice a unităţii administrativ-teritoriale;
– construcţia de locuinţe şi acordarea altor tipuri de facilităţi pentru păturile social vulnerabile, precum şi pentru alte categorii ale populaţiei;
– organizarea serviciilor antiincendiare.
Pentru autorităţile publice locale de nivel municipal, raional și al unității administrative-teritoriale cu statut juridic special se pot stabili următoarele domenii proprii de activitate:
– administrarea bunurilor din domeniile public şi privat ale regiunii;
– planificarea şi administrarea lucrărilor de construcţie, întreţinere şi gestionare a unor obiective publice de interes regional;
– construcţia, administrarea şi repararea drumurilor de interes regional, precum şi a infrastructurii rutiere;
– organizarea transportului auto de călători, administrarea autogărilor şi staţiilor auto de interes regional;
– stabilirea unui cadru general pentru amenajarea teritoriului la nivel de regiune şi protecţia pădurilor de interes regional;
– susţinerea şi stimularea iniţiativelor privind dezvoltarea economică a unităţii administrativ-teritoriale;
– elaborarea şi implementarea proiectelor de construcţie a gazoductelor interurbane (inclusiv a gazoductelor de presiune medie), a altor obiective termoenergetice cu destinaţie locală;
– întreţinerea şcolilor primare şi şcolilor primare-grădiniţe, gimnaziilor şi liceelor, instituţiilor de învăţămînt secundar profesional, şcolilor-internat şi gimnaziilor-internat cu regim special, altor instituţii din domeniul învăţămîntului care deservesc populaţia raionului respectiv, precum şi activitatea metodică, alte activităţi din domeniu;
– administrarea instituţiilor de cultură, turism şi sport de interes regional, alte activităţi cu caracter cultural şi sportiv de interes regional;
– administrarea întreprinderilor municipale de interes regional;
– administrarea unităţilor de asistenţă socială de interes regional;
– dezvoltarea şi gestionarea serviciilor sociale comunitare pentru categoriile social-vulnerabile, monitorizarea calităţii serviciilor sociale.
Totodată, autorităţile publice locale, în limitele legii, dispun de libertate deplină de acţiune în reglementarea şi gestionarea oricărei chestiuni de interes local care nu este exclusă din competenţa lor şi nu este atribuită unei alte autorităţi. Alte competenţe proprii autorităţilor publice locale pot fi atribuite acestora numai prin lege.
Competenţele care ţin de autorităţile publice centrale pot fi delegate autorităţilor publice locale de nivelurile întâi şi al doilea, doar de către Parlamentul RM, la propunerea Guvernului RM, respectându-se criteriile de eficacitate şi de raţionalitate economică.
8) Asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor rezultă din angajamentele la care Republica Moldova este parte, implicând onorarea obligațiilor pozitive ale statului față de cetățenii săi, respectarea și protecția drepturilor și libertăților fundamentale consfințite și garantate prin instrumente universale, inclusiv, în partea ce ține de protejarea și dezvoltarea diversității culturale și lingvistice, drepturilor persoanelor ce aparțin minorităților, asigurarea incluziunii sociale, respectarea demnității umane, protecția drepturilor copilului etc.
Acest principiu e valabil și la etapa de nereglementare a diferendului, dat fiind faptul că în hotărârile CEDO (a se vedea de exemplu hotărârile adoptate pe marginea cauzelor: Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei – 08 iulie 2004, Ivanțoc și alții c. Moldovei și Rusiei – 15 noiembrie 2011, Catan și alții c. Moldovei și Rusiei – 19 octombrie 2012), Marea Cameră a Curții pronunță expres că deși autoritățile constituționale nu pot exercita un control efectiv asupra regiunii transnistrene, acestea au obligația pozitivă conform art.1 din Convenția europeană a drepturilor omului de a lua măsuri de ordin diplomatic, economic, juridic sau de alt gen, care îi stau în puteri și sunt în conformitate cu dreptul internațional, pentru a asigura respectarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor săi.
Mai mult decât atât, este necesar de luat în considerație faptul că comitetele specializate ale ONU (pentru drepturile copilului, pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor etc) în rapoartele periodice despre gradul de implementare a convențiilor intrernaționale în RM recomandă autorităților naționale să evite formularea rezervelor teritoriale în prevederile actelor de ratificare și să întreprindă toate măsurile posibile pentru a asigura protecția drepturilor garantate, inclusiv prin consolidarea negocierilor internaționale și diversificarea platformelor de dialog cu partenerii externi relevanți.
Indiferent de evoluțiile în procesul de reglementare autorităților le revine obligația de a proteja, a restabili și a consilia cetățenii săi întru a asigura respectarea tuturor drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale acestora, adică a celor ce se referă la:
a) drepturile și libertățile individiuale: dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, interzicerea torturii, a pedepselor şi tratamentelor crude, inumane şi degradante, abolirea pedepsei cu moartea, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, viaţa intimă, familială şi privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la libera circulaţie şi alegerea domiciliului, libertatea conştiinţei, libertatea opiniei şi a exprimării, onoarea şi demnitatea persoanei;
b) drepturile și liberetățile politice: dreptul la informație, libertatea presei, secretul corespondenței, dreptul de vot și dreptul de a fi ales, dreptul la administrare, libertatea întrunirilor, libertatea partidelor și a altor organizații social-politice, dreptul la petiționare, accesul liber la funcțiile publice;
c) drepturile economice, sociale și culturale: dreptul la proprietatea privată, dreptul la un mediu înconjurător sănătos, dreptul la informaţia ecologică, dreptul de a întemeia şi a se afilia la sindicate, dreptul la muncă şi la protecţia muncii, interzicerea muncii forţate, dreptul la grevă, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la asistenţă şi protecţie socială, familia şi protecţia ei, ocrotirea mamei, copiilor şi a tinerilor, protecţia copiilor orfani, protecţia persoanelor handicapate, dreptul la învăţătură, libertatea creaţiei;
d) garanțiile constituționale ale drepturilor și libertăților omului: statul de drept, democrația și pluralismul politic, separația puterilor, respectarea și ocrotirea persoanelor – obligație a statului, unitatea statului și dreptul de identitate, interdicția anulării drepturilor și libertăților omului, dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle, acces liber la justiție, dreptul la apărare, autoapărarea drepturilor și libertăților constituționale, prezumția nevinovăției, neretroactivitatea legii, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, răspunderea patrimonială a statului pentru erorile săvârșite în procesele penale;
e) îndatoririle fundamentale: respectarea Constituției și a legilor, exercitarea în sistem a drepturilor și obligațiilor, respectarea drepturilor și libertăților altor persoane, îngrijirea şi educarea copiilor, îngrijirea şi ajutarea părinţilor, obligaţia cunoaşterii limbii de stat, devotamentul faţă de ţară, obligaţia de a contribui financiar la cheltuielile publice, protecţia mediului înconjurător, ocrotirea monumentelor, apărarea patriei.
Respectarea drepturilor omului trebuie să includă în sine promovarea toleranței și nediscriminării în aspectele ce țin de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, credință, conștiință, tradiții, cultură, libertate de exprimare, pluralism de opinii, viziuni politice.
La rândul asigurarea drepturilor omului trebuie să se axeze și pe fortificarea încrederii între populația de pe ambele maluri ale Nistrului, promovarea respectului mutual, fundamentarea valorilor comune și reconstrucția post-reglementare.