În patru ani, liderul separatist de la Tiraspol Evgheni Șevciuk a grațiat 580 persoane deținute în închisorile din regiunea transnistreană. Potrivit presei din stânga Nistrului, recent, noul şef al departamentului de executare a pedepsei, ex-ofițer al KGB, Nicolai Zemțov i-a raportat lui Şevciuk că în pofida unor restanţe financiare, echivalente a circa 50 mil. de lei, deținuții vor fi asigurați cu hrană, echipament și medicamente pe deplin în 2016. Moldova.ORG a solicitat opinia lui Alexandru Zubco, jurist la Promo-LEX despre situația reală din locurile de detenție din regiunea transnistreană.
Dle Zubco, cunoaștem că Asociația Promo-LEX acordă asistență juridică persoanelor aflate în locurile de detenție din regiunea transnistreană. Ce invocă, de fapt beneficiarii voștri?
În plângerile lor, beneficiarii Promo-LEX susțin că sunt deținuți în condiții inumane (spații mici, încăperi reci din beton, lipsa ventilației și aerisirii, a veceurilor, insuficiența luminii, supraaglomerare, alimentație proastă, apă cu rugină, umezeală și mucegai, lipsa medicamentelor, îngrijiri medicale neadecvate, decese dubioase, etc) fapte, pe care, aceștia le consideră rele tratamente, pasibile cu afecțiuni contra vieții, integrității și sănătății lor.
Câte instituții de detenție sunt în regiune și care este numărul deținuților, având în vedere că liderul de la Tiraspol, susține că a grațiat 580 persoane?
În regiune sunt trei închisori (una la Hlinaia și alte două în Tiraspol), o colonie pentru minori în r-l Camenca şi una pentru femei la Tiraspol. În fiecare oraș din regiune sunt unul sau două izolatoare de detenție preventivă aflate sub custodia miliției. Numărul persoanelor deținute în închisori variază între 2000-2500 persoane per an. În izolatoarele miliției, fluxul de persoane deținute este mult mai mare. În medie, putem menționa cifre între 500-700 persoane în an.
Cunoaștem că locurile de detenție au fost vizitate de experți internaționali, ce concluzii au avut aceștia?
În 2008 și 2011, doi experți special desemnați ai ONU, Manfred Nowak și Thomas Hamarberg au efectuat câteva vizite de documentare în locurile de detenție din regiune. Ei au catalogat condițiile de detenție ca nesatisfăcătoare și care nu corespund cerințelor minime internaționale de detenție a persoanelor.
Cum calificați detenția persoanelor în regiune?
Instituțiile de detenție din regiunea transnistreană nu fac parte din sistemul penitenciar al Republicii Moldova. Autoritățile constituționale nu au acces liber în aceste instituții. Uneori, reprezentanții unor structuri internaționale au acces limitat. În așa mod, aceste instituții pot fi considerate particulare sau private, deoarece sunt ilegale și conduse de persoane care și-au asumat atribuțiile respective. Iar, detenția persoanelor în astfel de instituții este ilegală și arbitrară. Mai mult, ținerea îndelungată în condiții nefaste poate fi egalată cu tratamentul inuman.
Există oare la nivel local posibilitate de a depune plângeri pe tortură sau careva mecanisme de apărare, inclusiv plângeri în adresa Federației Ruse, recunoscută responsabilă de asigurarea drepturilor omului în regiune? Ce pot face sau ar trebui să facă victimele?
În regiune, nu există vreo posibilitate reală și eficientă de a reclama actele de tortură și/sau rele tratamente. În primul rând, pentru că tortura nu este criminalizată. Respectiv, victimele sunt lipsite de orice recurs efectiv în acest sens. Locuri privative sunt monitorizate de Împuternicitul pentru drepturile omului și procurorii locali, care au posibilitatea să ridice plângeri. Unii intervievați au comunicat că nu au încredere în aceste instituții și că după sesizarea acestora, situația lor se înrăutățește. Totuși, acestea sunt mecanismele locale, care, în opinia mea, urmează a fi sesizate pentru a constata alegațiile de rele tratamente. Există și un sistem judecătoresc, care, la fel, ar trebui abordat pentru a mișca lucrurile. Practica arată că victimele nu întotdeauna apelează la garanțiile juridice din motive subiective și obiective, pentru a evita cercul vicios al anchetei penale. Aș recomanda victimelor să mediatizeze situațiile de tortură, să depună obligatoriu plângeri la organele constituționale și anume Procuratura Generală a R. Moldova, Inspectoratul General al Poliției, Avocatul Poporului, insistând asupra atragerii torționarilor la răspundere penală, cât și la reabilitare.