Domnul Alexandru Flenchea, ex-Viceprim-ministru pentru reintegrare în Guvernul Republicii Moldova, a avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor lui Marius Șpechea
Alexandru Flenchea
M.Ș.: Cum caracterizați dinamica reglementării transnistrene în perioada noiembrie 2019 – martie 2020, perioadă în care ați îndeplinit funcția de Vicepremier pentru reintegrare? Care au fost principalele provocări pe care le-ați avut de gestionat în această perioadă ?
A.F: Așa s-a întâmplat, că în primele săptămâni de mandat am avut de reprezentat Moldova în negocierile pe marginea Declarației Consiliului de Miniștri OSCE privind procesul de negocieri în formatul 5+2, negocieri din care am ieșit cu o Declarație aprobată. A fost singurul document cu caracter politic adoptat de Ministeriala OSCE 2019 la Bratislava și nu este un document rău, ținând cont de situația regională.
Pe de altă parte, în plan intern, tot în luna decembrie am pregătit și desfășurat ședința Comisiei Guvernamentale Reintegrare în cadrul căreia au fost aprobate prioritățile Guvernului în procesul de reintegrare in anul 2020. Aceste două documente, deloc întâmplător, sunt complementare și stabilesc un cadru bun de acțiuni – în negocieri și în politici de reintegrare ale Guvernului. Aș vrea să văd continuitate în implementarea lor.
Președinția Albaneză a OSCE în persoana Reprezentantului Special a reușit, cred eu, să treacă peste efectele demoralizatoare ale eșecului rundei 5+2 din Octombrie 2019 și s-a implicat activ chiar din primele săptămâni ale anului. Împreună am reușit să stabilim priorități pentru perioada următoare, dar și o foaie de parcurs pentru 2020. Această foaie de parcurs vizează, pe de o parte, soluționarea unor probleme cu impact social-economic asupra locuitorilor din zonă, dar și o viziune privind reluarea treptată a negocierilor politice privind formula de soluționare finală a conflictului. Pandemia de COVID 19 a intervenit peste aceste planuri. Sper că remanierea guvernamentală la Chișinău nu va avea același efect.
M.Ș.: În calitatea de șef al Biroului politici de reintegrare, iar ulterior de Vicepremier pentru reintegrare, ați gestionat nemijlocit probleme abordate de către grupurile sectoriale de lucru. Cum apreciați rolul și impactul acestora asupra procesului de reglementare? Considerați că activitatea lor ar trebui extinsă și aprofundată?
A.F: Grupurile de lucru sunt un instrument util și eficient în procesul de reglementare potențialul cărora de departe nu a fost valorificat pe deplin. Chiar dacă unele din ele au făcut un lucru imens și au reușit să elaboreze soluții tehnice foarte complexe, în ansamblu Grupurile de lucru trebuie să preia mai multe sarcini pe toate domeniile de reintegrare, astfel implicând toate instituțiile guvernamentale în efortul de reîntregire a țării. Asta la fel ar permite ca negociatorii șefi și 5+2, în ansamblu, să se ocupe plenar de ceea pentru ce au fost concepuți – soluționarea politică a conflictului. De aceea încă din funcția de Șef al Biroului Reintegrare am ținut să abilitez conducătorii Grupurilor de lucru. În comun am stabilit subiecte prioritare pe fiecare domeniu, iar din partea mea am străduit să împărtășesc toata experiența care o am în partea de tehnici de negocieri, dar și să asigur o sinergie și complementaritate a Grupurilor sectoriale.
M.Ș.: Într-un interviu acordat în septembrie 2019 pentru Europa Liberă, cu privire la respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, ați afirmat că ”Nu știu dacă formatul „5+2” este neapărat singura platformă în care trebuie să fie discutat acest subiect, dar vorbind de un spectru mai larg de probleme, e vorba și de cazuri individuale, concrete de încălcare a drepturilor anumitor cetățeni[1]”. Care ar fi celelalte soluții și platforme de dialog și reglementare a drepturilor omului pe care le-ați vedea posibile și eficiente?
A.F: Asigurarea și garantarea drepturilor omului e un scop în sine și un efort continuu pentru oricare stat. Toate instrumentele pe care le aplică guvernele naționale și organizațiile internaționale pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților își au locul și în dosarul transnistrean – legislația națională și internațională în domeniu, justiția, organizațiile societății civile. Grupurile de lucru ar putea și ar trebui să contribuie mult mai mult. Pentru asta însă e nevoie de consimțământul – nu neapărat explicit – al administrației regiunii transnistrene. Dacă asemenea dorința la Tiraspol nu este, și în primul rând e vorba de cazuri individuale de încălcare a drepturilor omului, statul Republica Moldova de cele mai multe ori are pârghii și instrumente legale. Aplicarea acestor pârghii ține de decizii de ordin politic la nivelul decidenților la Chișinău.
M.Ș.: S-au formulat în ultima vreme o serie de critici cu privire la eficiența Misiunii OSCE în Republica Moldova. În opinia dumneavoastră, cât sunt de argumentate aceste critici, și care ar trebui să fie ajustările în politicile OSCE cu privire la tematica transnistreană?
A.F: Misiunea OSCE în Moldova are un mandat destul de larg, aprobat anual din 1993 de către toate țările membre OSCE, care îi permite să fie un instrument eficient în procesul de reglementare transnistreană, dar și un partener valoros pentru Republica Moldova. Valorificarea acestui mandat depinde nu în ultimul rând de oamenii în sarcina cărora este pus acest lucru, și de felul în care cooperează cu Misiunea guvernul gazdă, adică autoritățile Republicii Moldova. Pe de altă parte, e firesc că atâta timp cât conflictul rămâne nesoluționat așteptările de la lucrul Misiunii vor fi mari și mereu se va dori mai mult.
M.Ș.: În contextul măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei de COVID 19, într-un interviu recent ați afirmat că ”putem observa ușor o sincronizare, sau, dacă vreți, se pliază Tiraspolul sub regimul stării de urgență care este impus la Chișinău. Este inevitabil și firesc, având în vedere că Transnistria este parte a Moldovei[2]”. Această situație excepțională de securitate sanitară poate impulsiona procesul de reglementare, sau dimpotrivă, poate favoriza acumularea de tensiuni care se vor manifesta ulterior și vor afecta negativ tendința de reglementare?
A.F: Pandemia de COVID 19 este în primul rând o provocare fără precedent pentru toate guvernele, economiile și societățile de pe glob. A adus provocări noi și în procesul de reglementare transnistreană, vedem, din păcate, o înrăutățire a situației privind libertatea de circulație, a drepturilor omului sub mai multe aspecte și a scos la iveală deficiențe ale mecanismelor de securitate. Stagnează și dialogul politic, iar capacitatea de intervenție a partenerilor din 5+2 este limitată de restricțiile de călătorie. Așa cum în orice situație avem obligația de a găsi și oportunități, cred că după ce ieșim din pandemie 5+2 nu va mai putea ignora involuțiile din Zona de Securitate. Dacă acest lucru nu se va întâmpla după revenirea la normalitate și reluarea negocierilor în formatul 5+2 – va fi un rateu al Chișinăului. Partenerii trebuie pregătiți pentru această actualizare a agendei deja acum.
M.Ș.: În același context pandemic, partea transnistreană a inaugurat noi măsuri de control a circulației în Zona de securitate. Care ar fi cea mai bună reacție a Chișinăului, sub aspect politic, și ca soluții tehnice?
A.F: Problemele create artificial, prin decizii politice, nu pot avea soluții tehnice. Trebuie eliminată cauza tuturor problemelor create prin deciziile abuzive ale administrației de la Tiraspol. Așa cum Comisia Unificată de Control nu a reușit să facă față acestei provocări și vedem o compromitere a mecanismelor de securitate, și nici prin contacte directe între conducerea politică de la Chișinău și Tiraspol nu s-a rezolvat, acest spectru de probleme va trebui abordat de 5+2.
M.Ș.: Care sunt perspectivele reglementării în perioada următoare, din punctul dumneavoastră de vedere? Vor fi afectate acestea de procesul electoral care se pregătește atât la Chișinău, cât și la Tiraspol?
A.F: Procesul de reglementare transnistreană depinde mult de contextul regional, dar și de contextul relațiilor între Occident și Federația Rusă, din păcate. Totodată situația creată de pandemie creează un context nou, care nu s-a conturat încă. De aici vine și oportunitatea. Anume acum jucătorul mic – Republica Moldova – poate ajuta la crearea unui context nou, mult mai favorabil nouă. Pentru asta însă e nevoie de acționat rapid și insistent. Vorbesc de acțiuni în sensul contactelor și comunicării diplomatice și pe această cale a promovării între parteneri a unei agende noi. Campaniile electorale nu ajută la asumarea de decizii cu efect pe termen mediu, respectiv mai avem cel mult patru luni pentru a realiza schimbări pozitive în 2020.
M.Ș.: Ce așteptări aveți din partea României, sub aspectul contribuției sale la avansarea procesului de reglementare?
A.F: Așa cum România este un partener important pentru Republica Moldova în procesul de integrare Europeana, iar UE este un partener important în formatul 5+2, văd mult potențial în activizarea dialogului politic pe această dimensiune. România în aceeași măsură ca și celelalte țări membre UE contribuie la formularea politicii externe a Uniunii. Cu cât mai informat și mai conectat va fi Bucureștiul, cu atât mai eficientă în sprijinirea Republicii Moldova în negocieri va fi și Uniunea Europeană.
[1] https://moldova.europalibera.org/a/alexandru-flenchea-nimeni-niciodat%C4%83-nu-a-construit-o-frontier%C4%83-pe-nistru-%C8%99i-noi-nu-inten%C8%9Bion%C4%83m-s%C4%83-o-facem-nici-%C3%AEn-viitor-/30142495.html
[2] https://moldova.europalibera.org/a/alexandru-flenchea-combaterea-pandemiei-nu-este-un-subiect-pentru-formatul-de-negocieri-5-2/30588829.html