Alexandr Stețiuc: Singura condiție pentru rezultate pozitive în procesul de negociere este aceea ca conducerea părților să aibă voință politică / Единственным условием для достижения положительных результатов в переговорах является наличие у сторон политической воли

Interviu realizat de Nicoleta Munteanu, în cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean. Soluţii pentru dezvoltarea societăţii pe cele două maluri ale Nistrului”

stecyukSursa foto: https://novostipmr.com/ru/news/17-01-18/aleksandr-stecyuk-naznachen-na-dolzhnost-zamministra-inostrannyh

 

Stimate domnule Alexadr Stețiuc, organizarea și funcționarea platformei permanente de negocieri cunoscută sub denumirea „Grupuri sectoriale de lucru” este foarte puțin cunoscută publicului românesc – atât experților, cât și opiniei publice. Având în vedere experiența Dvs. în lucrul cu platformele de negociere (ați deținut și dețineți poziții de coordonare în aparatul subordonat Reprezentantului politic al Tiraspolului), vă supunem atenției următoarele întrebări:

 

N.M.: Crearea grupurilor de lucru (GL) a fost o necesitate a procesului de negocieri. Ce credeți, care au fost principalele cauze (neajunsuri) care într-o anumită etapă a procesului de negocieri au condus la crearea grupurilor de lucru?

A.S.: Crearea unei platforme permanente de negocieri pentru experții sectoriali din partea Transnistriei și Republicii Moldova a fost condiționată de la bun început de existența unor înțelegeri principiale convenite la nivel înalt și la cel mai înalt nivel privind stabilirea de contacte parteneriale și reglementarea problemelor. Experții aveau atunci sarcina – cum, de altfel, o au și acum, – de a înfăptui transpunerea în practică a înțelegerilor privind cooperarea socio-economică dintre părți. În particular, anume despre aceasta s-a vorbit în Acordul “Despre bazele organizatorice ale cooperării socio-economice dintre Republica Moldova și Transnistria” din 10.11.1997, în conformitate cu care au fost constituite Comisii de cooperare socio-economică și 20 de grupuri de lucru permanente ale părților.

Trebuie să se înțeleagă faptul că intențiile Transnistriei și Republicii Moldova, confirmate în mod repetat și consfințite în acte, că vor merge în direcția reglementării cuprinzătoare a conflictului au presupus găsirea unor compromisuri reciproc acceptabile pentru toată lista de chestiuni problematice, care privesc practic toate sferele de activitate din ambele state. Este evident că pentru aceasta erau insuficiente numai competențele negociatorilor părților, focusați mai întâi de toate asupra soluționării chestiunilor politice. Este logic faptul că identificarea de soluții tehnice concrete în diferite sfere specializate strict a fost atribuită anume experților competenți ai părților. În acest sens, apariția grupurilor de experți (de lucru) a fost condiționată cel mai degrabă nu de deficiențele mecanismului de negocieri ci de dorința de a-i mări eficiența.

 

N.M.: Considerați că activitatea acestor grupuri de a încerca să soluționeze probleme concrete a condus la creșterea încrederii reciproce?

A.S.: Formatul activității experților sectoriali presupune apriori disponibilitate la colaborarea practică la nivel interdepartamental. În cadrul procesului de negocieri, perioada de la sfârșitul anilor 90 – începutul anilor 2000 s-a caracterizat prin elaborarea unei întregi serii de documente de colaborare în cele mai diferite sfere: de la activitatea organelor de aplicare a legii, economie și comerț la chestiunile sociale și umanitare. Cooperarea reciproc avantajoasă între Transnistria și Republica Moldova a fost declarată scop și prioritate la cel mai înalt nivel politic. În acel context, este de la sine înțeleasă existența unui anumit nivel de încredere.

“Construirea încrederii” ca scop al activității experților a fost declarată de partea moldoveană la zece ani după adoptarea Acordului “Despre bazele organizatorice ale cooperării socio-economice dintre Republica Moldova și Transnistria”, din 10.11.1997. Premisele pentru oficializarea a unui asemenea scop, instrumental în esență, au apărut după criza din procesul de negocieri provocată de o serie întreagă de demersuri unilaterale ale autorităților Republicii Moldova față de Transnistria. Această abordare a avut un caracter profund conjunctural – după încălcarea de către Moldova a înțelegerilor convenite anterior și compromiterea mecanismelor existente de cooperare, președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin, urmărind obiective de politică internă, a proclamat politica de “construire a încrederii” cu Transnistria.

Astfel, la început, experții sectoriali ai părților nu au avut sarcina de a crește încrederea reciprocă. În spatele declarațiilor pozitive despre necesitatea construirii ei la nivel de experți s-a aflat o simplă încercare a conducerii Republicii Moldova de a scăpa de responsabilitatea pentru încălcarea angajamentelor și de a-și ascunde incapacitatea de a negocia în spatele unor lozinci politice.

 

N.M.: În 1997, când a fost adoptat primul document privind crearea grupurilor de lucru, numărul lor era 20; ulterior aspecte organizatorice ale grupurilor, precum denumire, componență, număr, sferă de competență s-au schimbat. În opinia dumneavoastră, care au fost cauzele unor asemenea schimbări, care au fost criteriile de alegere a grupurilor?

A.S.: Din punct de vedere organizatoric și tehnic, formatul de lucru al experților, convenit în 1997, a fost suficient de funcțional și a permis găsirea unor soluții practice pentru problemele existente.

Din păcate, modificările ulterioare ale formatului, numărului și structurii organizatorice de interacțiune a experților au fost condiționate nu de vreo oportunitate obiectivă ci de lipsa de voință politică a conducerii Republicii Moldova de a îndeplini înțelegerile convenite anterior de a aplica soluțiile elaborate de experți. Un exemplu grăitor în acest context poate fi refuzul unilateral al Republicii Moldova de a coopera în domeniul activităților de aplicare a legii, fapt prevăzută de acordurile din 1999 și 2001 despre principiile interacțiunilor dintre organele de afaceri interne ale părților.

Nu a existat nicio necesitate practică de revizuire a formatului și mecanismului activității experților sectoriali. Aceasta o confirmă și faptul că în anii 2004-2011 experții nu numai că au dialogat despre chestiuni de actualitate în domeniile educației, economiei și transporturilor, dar au și găsit soluții, unele dintre înțelegerile convenite atunci păstrându-și actualitatea și acum. Inițiativele părții moldovenești din anii 2007-2011 de revizuire a formatului activității grupurilor de lucru au avut legătură exclusiv cu eforturile conducerii Moldovei de a obține anumite dividende în politica internă și la nivel internațional.

 

N.M.: Sunt rezultate concrete ale activității acestor grupuri de lucru, exprimate în soluționarea unor chestiuni concrete, dar activitatea lor urmărește elaborarea și înaintarea unor metodologii de lucru și metodici a negocierilor?

A.S.: După cum s-a menționat deja, rezultatele în dialogul părților pot fi obținute indiferent de formatul negocierilor sau de platforma pe care se desfășoară. Singura condiție pentru aceasta este aceea ca conducerea părților să aibă voință politică.

Este important de înțeles că disponibilitatea principială de a elabora soluții tehnice concrete la nivelul grupurilor de experți (de lucru) și, ulterior, de a le aplica depinde direct de ordinele concrete ale conducerii politice. Un exemplu grăitor al acestei ierarhii în procesul adoptării deciziilor este realizarea înțelegerilor privind reluarea circulației feroviare de marfă prin teritoriul Transnistriei în 2012. Mai întâi, la nivelul conducerii superioare a părților a fost convenită înțelegerea principială privind deblocarea căii ferate, iar după aceea li s-a dat dispoziție experților de profil să reglementeze în termene stipulate clar aspectele tehnice și organizatorice.

Din păcate, o mare parte dintre proiectele de documente convenite de experți rămân fără cerere, iar aplicarea acordurilor deja semnate uneori lasă de dorit. Deseori partea moldoveană își schimbă abordările în sensul înăspririi lor – într-o asemenea situație înțelegerea convenită cade. Astfel, problemele existente în domeniul circulației rutiere puteau fi soluționate încă din 2003, însă pe linia de finiș partea moldoveană a înaintat condiții absolut irealizabile pentru soluționarea chestiunii.

 

N.M.: În 2016 Chișinăul a propus 12 proiecte de decizii protocolare, printre care și un proiect în sfera telecomunicațiilor. Cât de important este acest domeniu pentru partea transnistreană și care sunt principalele impedimente?

A.S.: Trebuie remarcat faptul că din 2012 partea transnistreană depune anual pe masa negocierilor peste 20 de proiecte de documente, însă majoritatea dintre acestea nu găsesc susținere din partea Republicii Moldova, în pofida caracterului detaliat, al fundamentării pe experiența internațională și recomandărilor experților independenți.

În plus, nu pot să nu remarc faptul că deseori motivele pentru care partea moldoveană depune pe masa negocierilor anumite documente câteodată nu au nimic în comun cu căutarea unor soluții de compromis reciproc avantajoase a unei anumite probleme. Astfel, proiectul de Decizie protocolară în sfera telecomunicațiilor, pregătit de Republica Moldova în 2016, nu conținea înțelegerile convenite anterior privind utilizarea de către operatorii transnistreni a unui anumit diapazon de frecvențe, ci un proiect al părții moldovene, prezentat în mai 2017, fără prevederile care existau în varianta din 2016. Probleme asemănătoare pot fi observate și în alte sfere ale interacțiunilor Transnistriei cu Republica Moldova.

Dialogul în sfera telecomunicațiilor, este în acest plan într-adevăr un indicator al inconsecvenței părții moldovene. Au avut un ecou larg în societate doar câteva evenimente legate de retragerea licenței în 2004 și de refuzul de a restitui sumele achitate pentru aceasta care depășeau 1 milion de dolari SUA companiei transnistrene “Interdnestrcom”.

 

N.M.: Cum ați caracteriza dialogul dintre Chișinău și Tiraspol în planul schimburilor de informații, în special în ce privește transmiterea și protecția datelor personale?

A.S.: În relațiile dintre Transnistria și Republica Moldova, în ce privește schimburile de informații se observă aceleași probleme existente și în alte sfere, iar acestea au legătură în primul rând cu lipsa de interes a Republicii Moldova pentru menținerea unor mecanisme funcționale de colaborare.

Până de curând, asemenea probleme precum refuzul de a transmite informații conținând date personale nu au mai existat în dialogul părților. La nivelul instituțiilor de profil, al grupurilor de experți (de lucru) sau al reprezentanților politici se efectuează cu regularitate schimburi de informații în interesul cetățenilor și agenților economici. De exemplu, reprezentantul politic al Transnistriei, acționând în calitate de mediator, a trimis interpelări omologului său la solicitarea cetățenilor sau agenților economici din Transnistria.

Cu toate acestea, din 2014 partea moldoveană a început să nu mai răspundă la solicitările privind date pe cele mai diverse chestiuni, inclusiv aspecte exclusiv umanitare, motivând că acestea chipurile “contravin legislației în vigoare din Republica Moldova”. Trebuie remarcat că, în fapt, nu au avut loc modificări substanțiale ale legislației Republicii Moldova în sfera protecției datelor personale. Caracterul inventat al acestui pretext, care în retorica părții moldovene a căpătat un caracter universal, este susținut și de faptul că în cazul unui interes direct al Moldovei în soluționarea unor probleme reprezentanții ei sunt gata să ceară și să ofere informații, inclusiv conținând date personale, de exemplu, în contextul soluționării chestiunilor funciare. O asemenea abordare selectivă dovedește că refuzul de a interacționa și coopera cu Transnistria nu are nicio legătură cu respectarea legalității sau cu grija pentru drepturile cetățenilor și agenților economici. Dimpotrivă, ignorarea părții transnistrene în cadrul acestei direcții de cooperare conduce imediat la lezarea intereselor oamenilor.

În legătură cu extinderea practicii părții moldovene de a refuza transmiterea datelor solicitate, Transnistria a fost nevoită să acționeze simetric. Pe de altă parte, noi am propus fie să revenim la practica anterioară a interacțiunilor, fie să elaborăm un mecanism actualizat paritar de schimb de informații care conțin date personale.

 

N.M.: Toate grupurile de lucru se confruntă cu unele dificultăți în căutarea de soluții eficiente. Ce credeți, pe ce direcții de lucru sunt cele mai multe dificultăți?

A.S.: Sunt destule dificultăți pe toate direcțiile de lucru, dar aceasta are legătură nu atât cu specificul unui domeniu de interacțiune, cât cu faptul că partea moldoveană nu are voință politică și disponibilitate reală de a căuta și de a aplica soluții eficiente pentru probleme, majoritatea cărora îngrijorează pe locuitorii Transnistriei.

 

N.M.: Există în prezent alte instituții transnistrene implicate în soluționarea conflictului transnistrean? Cum ați caracteriza cooperarea dintre structuri și grupurile de lucru?

A.S.: După cum s-a menționat mai sus, activitatea grupurilor de experți (de lucru) din Transnistria și Republica Moldova se prezintă de fapt ca interacțiune la nivelul specialiștilor sectoriali ai ministerelor de profil, autorităților și altor instituții ale părților. Pornind de la aceasta, în procesul reglementării relațiilor dintre Transnistria și Republica Moldova sunt implicate într-o anumită măsură toate organele executive ale Transnistriei. Instituția de politică externă asigură coordonarea activităților lor.

 

N.M.: Ce credeți, care a fost cea mai importantă realizare în activitatea grupurilor de lucru de până acum?

A.S.: Cea mai importantă realizare în activitatea experților de ramură, în pofida faptului că a încetat să mai aibă exclusiv caracterul unei interacțiuni practice a specialiștilor, este menținerea până în prezent a funcționalității acestei platforme auxiliare a procesului de negocieri. După cum arată practica negativă din ultima perioadă, inclusiv exemplul pauzei nejustificate din activitatea “Conferinței permanente…” (formatul “5+2”), anume menținerea funcționalității și a unei dinamici ridicate a activității a nivelurilor actuale ale dialogului trebuie să fie una din priorități pentru toți participanții procesului de negocieri.

 

N.M.: Nu credeți că activitatea grupurilor de lucru ar trebui să fie reformată? Dacă da, cum ar putea fi îmbunătățit acest format?

A.S.: Partea transnistreană este un adversar al revizuirii formatului platformelor de negocieri existente, care sunt, în conformitate cu înțelegerile convenite anterior și cu documentele semnate, o parte inalienabilă a procesului de negocieri. Partea transnistreană nu salută și nu a fost niciodată inițiatoare a unor asemenea “reforme”. Mai mult, având în vedere experiența acumulată, legată de modificarea inspirată de partea moldoveană a aspectelor organizatorice ale activității, inclusiv a grupurilor de experți (de lucru), considerăm că asemenea “inovații” sunt contraproductive.

Transnistria pornește de la faptul că garanția unei interacțiuni reușite pe orice platformă este, mai întâi de toate, ca părțile să aibă voința politică necesară precum și o abordare responsabilă și consecventă în aplicarea înțelegerilor convenite.

 

N.M.: Ar putea grupurile de lucru să contribuie la reglementarea situației create ca urmare a instituirii controlului comun ucraineano-moldovean în punctul de trecere Kuciurgan – Pervomaisc? Aveți o strategie în acest sens?

A.S.: Deocamdată este greu de vorbit despre contribuția pe care ar putea să o aibă activitatea uneia dintre platformele procesului de negocieri în reglementarea problemei care a fost creată de acțiunile Moldovei și Ucrainei în afara cadrului acestuia. Nu inspiră optimism nici faptul că partea moldoveană, în persoana reprezentantului politic, a refuzat oficial să dezbată problema instituirii controlului comun vamal și grăniceresc în punctul de trecere “Kuciurgan”.

Pe de altă parte, partea transnistreană, bazându-se pe principiile convenite anterior ale procesului de negocieri (Principii și proceduri de purtare a negocierilor în cadrul “Consfătuirii permanente pe chestiuni politice în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană”), consideră că dezbaterea chestiunii respective ca și identificarea unor soluții acceptabile reciproc pentru toate părțile de reglementare a ei sunt posibile doar în cadrul procesului de negocieri.

În cazul în care Republica Moldova va ignora în continuare opinia Transnistriei privind problema controlului comun, partea transnistreană va fi nevoită să întreprindă anumite măsuri de reacție, pentru respectarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și agenților economici din Transnistria.

 

Н.M.: Создание рабочих групп (РГ) было необходимостью переговорного процесса. Как вы думаете, каковы были основные причины (недостатки), которые на определенном этапе переговорного процесса привели к созданию рабочих групп?

A.C.: Создание постоянно действующей переговорной площадки отраслевых экспертов от Приднестровья и Республики Молдова изначально было обусловлено наличием достигнутых на высшем и высоком уровне принципиальных договоренностей о налаживании партнерских контактов и урегулирования проблем. Перед экспертами тогда – как, впрочем, и сейчас, – стояла задача осуществить практическую реализацию договоренностей о социально-экономическом сотрудничестве между сторонами. В частности, именно об этом шла речь в Соглашении «Об организационных основах социально-экономического сотрудничества между Республикой Молдова и Приднестровьем» от 10 ноября 1997 года, в соответствии с которым были образованы  Комиссии по социально-экономическому сотрудничеству и 20 постоянно действующих рабочих групп сторон.

Следует понимать, что неоднократно подтвержденные и документально закрепленные намерения Приднестровья и РМ двигаться в направлении всеобъемлющего урегулирования конфликта подразумевали нахождение взаимоприемлемых компромиссов по всему перечню проблемных вопросов, затрагивающих практически все сферы жизни обоих государств. При этом очевидно, что для этого было недостаточно только компетенции ответственных переговорщиков сторон, сфокусированных, прежде всего, на решении политических вопросов. Логично, что поиск конкретных технических решений в различных узкоспециализированных сферах был возложен именно на компетентных экспертов сторон. В этом смысле появление экспертных (рабочих) групп было обусловлено скорее не недостатками переговорного механизма, а стремлением повысить его эффективность.

 

Н.M.: Считаете ли Вы, что деятельность этих групп посредством попыток решить конкретные проблемы привела к росту взаимного доверия?

A.C.: Формат деятельности отраслевых экспертов априори подразумевает готовность к практическому взаимодействию на межведомственном уровне. Период переговорного процесса конца девяностых – начала двухтысячных годов характеризовался выработкой целого ряда документов о сотрудничестве в самых разных сферах: от деятельности правоохранительных органов, экономики и торговли до социальных и гуманитарных вопросов. Взаимовыгодное сотрудничество между Приднестровьем и Республикой Молдова было признано целью и приоритетом на самом высоком политическом уровне. В данном контексте наличие определенного уровня доверия предполагается по умолчанию.

«Построение доверия» в качестве цели деятельности экспертов было провозглашено молдавской стороной уже спустя десять лет после принятия Соглашения «Об организационных основах социально-экономического сотрудничества между Республикой Молдова и Приднестровьем» от 10 ноября 1997 года. Предпосылки для оформления такой, по сути, инструментальной цели сложились после кризиса в переговорном процессе, спровоцированного целым рядом односторонних шагов властей РМ в отношении Приднестровья. Этот подход носил сугубо конъюнктурный характер – после нарушения Молдовой ранее достигнутых договоренностей и слома существовавших механизмов сотрудничества Президент РМ Владимир Воронин, преследуя внутриполитические цели, провозгласил курс на «построение доверия» с Приднестровьем.

Таким образом, изначально перед отраслевыми экспертами сторон не стояла задача повышать взаимное доверие. За позитивными декларациями о необходимости его построения на экспертном уровне стояла банальная попытка руководства РМ снять с себя ответственность за ранее нарушенные обязательства и скрыть свою недоговороспособность за политическими лозунгами.

 

Н.M.: В 1997 году, когда был принят первый документ о создании рабочих групп,  количество таковых было 20; впоследствии такие организационные аспекты групп, как наименование, состав, количество, сфера компетенции изменились. На ваш взгляд, каковы были причины таких изменений, каковыми были критерии выбора групп?

A.C.: С организационной и технической точки зрения, согласованный в 1997 году формат работы экспертов был в достаточной степени функциональным и позволял находить практические решения существующих проблем.

К сожалению, последующие изменения формата, количества и организационной структуры взаимодействия экспертов были обусловлены не объективной целесообразностью, а отсутствием политической воли у руководства Республики Молдова к исполнению ранее достигнутых договоренностей и реализации выработанных экспертами решений. Показательным примером в данном контексте может служить отказ РМ в одностороннем порядке от сотрудничества в области правоохранительной деятельности, предусмотренного соглашениями 1999 и 2001 годов об основах взаимодействия органов внутренних дел сторон.

Какой-либо практической необходимости в пересмотре формата и механизма деятельности отраслевых экспертов не было. Это подтвержденет и тот факт, что в 2004-2011 годах по некоторым актуальным вопросам в области образования, экономики и транспорта эксперты не только вели диалог, но и находили решения, причем некоторые из достигнутых тогда договоренностей сохраняют актуальность и по сей день.  Относящиеся же к 2007-2011 годам инициативы  молдавской стороны о пересмотре формата деятельности рабочих групп были связаны исключительно со стремлением руководства Молдовы получить определенные дивиденды на внутриполитическом и международном уровне.

 

Н.M.: Есть ли конкретные результаты деятельности этих рабочих групп, выраженные в решениях конкретных вопросов, или их деятельность направлена на разработку и выдвижение рабочих методологий и методик переговоров?

A.C.: Как уже отмечалось, результаты в диалоге сторон могут быть достигнуты независимо от формата переговоров или площадок их проведения. Единственным условием для этого является наличие политической воли у руководства сторон.

Важно понимать, что принципиальная готовность к выработке конкретных технических решений на уровне экспертных (рабочих) групп и их последующая реализация напрямую зависят от конкретных указаний политического руководства. Наглядным примером такой иерархии в процессе принятия решений является достижение договоренностей о возобновлении грузового железнодорожного сообщения через территорию Приднестровья в 2012 году. Первоначально на уровне высшего руководства сторон была достигнута принципиальная договоренность о разблокировании железной дороги, а уже затем профильным экспертам было дано поручение в четко оговоренные сроки урегулировать технические и организационные аспекты.

К сожалению, большая часть согласованных экспертами проектов документов остается невостребованной, а реализация уже подписанных соглашений порой откровенно хромает. Зачастую молдавская сторона меняет свои подходы в сторону их ужесточения – в такой ситуации достигнутая договоренность срывается. Так, существующие проблемы в области автомобильного транспорта могли быть урегулированы еще в 2013 году, но на финишной прямой молдавская сторона выдвинула абсолютно невыполнимое условие для решения вопроса.

 

Н.M.: В 2016 году Кишиневом были предложены 12 проектов протокольных решений, среди которых есть и проект в сфере телекоммуникаций. Насколько важна для приднестровской стороны эта область, и каковы основные препятствия?

A.C.: Следует отметить, что приднестровской стороной с 2012 года ежегодно вносится на стол переговоров не менее 20 инициатив и проектов документов, однако большинство из них, несмотря на глубоко проработанный характер, опору на международный опыт и рекомендации независимых экспертов, не находят поддержки у Республики Молдова.

Кроме того, нельзя не отметить, что зачастую причины внесения молдавской стороной на стол переговоров определенных документов иногда не имеют ничего общего с нацеленностью на компромиссное и обоюдовыгодное решений тех или иных проблем. Так, проект Протокольного решения в области электросвязи, подготовленный РМ в 2016 году, не содержал ранее достигнутых договоренностей об использовании приднестровским оператором связи определенного диапазона радиочастот, а проект молдавской стороны, представленный уже в мае 2017 года, лишен даже тех положений, которые были в варианте 2016 года. Схожие проблемы можно наблюдать и в иных сферах взаимодействия между Приднестровьем и Республикой Молдова.

Диалог в сфере телекоммуникаций действительно в этом плане является показателем непоследовательности молдавской стороны. Широкий общественный резонанс получили лишь некоторые события, связанные с отзывом лицензии в 2004 году и отказом в возвращении уплаченных за нее денежных средств в размере свыше 1 млн. долларов США приднестровской компании «Интерднестрком».

 

Н.M.: Как бы Вы охарактеризовали диалог между Кишиневом и Тирасполем в плане обмена информации, в особенности в передаче и защите персональных данных?

A.C.: В отношениях между Приднестровьем и Республикой Молдова в части информационного обмена наблюдаются те же проблемы, что имеются и в других сферах, и связаны они в первую очередь  с незаинтересованностью РМ в поддержании функциональных механизмов взаимодействия.

До некоторых пор такой проблемы, как отказ от предоставления сведений, содержащих персональные данные, в диалоге сторон не существовало вовсе. На уровне профильных ведомств, экспертных (рабочих) групп или представителей по политическим вопросам осуществлялся регулярный информационный обмен в интересах граждан и хозяйствующих субъектов. К примеру, представитель по политическим вопросам от Приднестровья, действуя в качестве посредника, направлял запросы своему визави по просьбе граждан или экономических агентов Приднестровья.

Тем не менее, с 2014 года молдавская сторона стала отказывать в предоставлении запрашиваемых сведений по самым разным вопросам, включая исключительно гуманитарные аспекты, мотивируя тем, что это якобы «противоречит действующему законодательству РМ». Следует при этом отметить, что на самом деле  законодательство Республики Молдова в сфере защиты персональных данных не претерпевало никаких существенных изменений. Надуманность данного предлога, который в риторике молдавской стороны приобрел универсальный характер, подтверждается и тем, что в случае непосредственной заинтересованности Молдовы в решении проблем ее представители готовы  и запрашивать и предоставлять информацию, в том числе содержащую персональные сведения, например, в контексте решения земельных вопросов. Подобный выборочный подход свидетельствует о том, что отказ от взаимодействия и сотрудничества с Приднестровьем отнюдь не связан с соблюдением законности или заботой о правах граждан и экономических агентов. Наоборот, игнорирование приднестровской стороны в рамках данного направления сотрудничества как раз и приводит к ущемлению интересов людей.

В связи с расширением практики отказа молдавской стороны от передачи запрашиваемых сведений Приднестровье было вынуждено действовать симметрично. Вместе с тем нами было предложено либо вернуться к прежней практике взаимодействия, либо разработать обновленный паритетный механизм информационного обмена сведениями, содержащими персональные данные.

 

Н.M.: Каждая из рабочих групп сталкивается с некоторыми трудностями в поиске эффективных решений. Как Вы думаете, в каких направлениях работы больше всего трудностей?

A.C.: Трудностей хватает во всех направлениях работы, но связано это не столько со спецификой той или иной области взаимодействия, сколько с отсутствием у молдавской стороны политической воли и действительной готовности к поиску и реализации эффективных решений проблем, большинство из которых волнуют жителей Приднестровья.

 

Н.M.: Существуют ли в настоящее время иные приднестровские учреждения, вовлеченные в решение приднестровского конфликта? Как бы Вы охарактеризовали сотрудничество между структурами и рабочими группами?

Как уже отмечалось выше, деятельность экспертных (рабочих) групп Приднестровья и Республики Молдова фактически представляет собой взаимодействие на уровне отраслевых специалистов профильных министерств, ведомств и иных учреждений сторон. Исходя из этого, в процесс урегулирования отношений между  Приднестровьем и Республикой Молдова в той или иной степени вовлечены все исполнительные органы власти Приднестровья. Внешнеполитическое ведомство осуществляет при этом координацию их работы.

 

Н.M.: Как Вы думаете, каково самое важное достижение / результат в деятельности рабочих групп до настоящего времени?

A.C.: Самым важным достижением в работе отраслевых экспертов, несмотря на то, что она перестала носить исключительно характер практического взаимодействия специалистов, является сохранение до настоящего времени  функциональности данной вспомогательной площадки переговорного процесса. Как показывает негативная практика последнего времени, в том числе пример необоснованной паузы в работе «Постоянного совещания…» (формат «5+2»), именно поддержание функциональности и высокой динамики работы действующих уровней диалога должно быть одним из приоритетов для всех участников переговорного процесса.

 

Н.M.: Не думаете ли Вы, что работа рабочих групп должна быть реформирована? Если да, так можно улучшить этот формат?

A.C.: Приднестровская сторона является противником пересмотра формата существующих переговорных площадок, являющихся в соответствии с ранее достигнутыми договоренностями и подписанными документами неотъемлемым элементом переговорного процесса. Приднестровская сторона не приветствует и никогда не была инициатором подобных «реформ». Более того, с учетом имеющегося опыта, связанного с инспирированной молдавской стороной модификацией организационных аспектов работы, в том числе экспертных (рабочих) групп, полагаем такие «новации» контрпродуктивными.

Приднестровье исходит из того, что залогом успешного взаимодействия на любой площадке является, прежде всего, наличие у сторон необходимой политической воли, а также ответственный и последовательный подход к исполнению ранее достигнутых договоренностей.

 

Н.M.: Могут ли рабочие группы внести свой вклад в урегулирование ситуации, созданной в результате введения украинско-молдавского совместного контроля на в пункте пропуска Кучурган-Первомайск? У вас есть стратегия в этом отношении?

A.C.: Пока сложно говорить о том вкладе, который может внести деятельность одной из площадок переговорного процесса в урегулирование проблемы, которая была создана действиями Молдовы и Украины как раз вне его рамок. Оптимизма не добавляет и тот факт, что молдавская сторона в лице представителя по политическим вопросам официально отказалась от обсуждения проблемы установления совместного таможенно-пограничного контроля в пункте пропуска «Кучурган ».

Вместе с тем приднестровская сторона, опираясь на ранее согласованные принципы переговорного процесса (Принципы и процедуры ведения переговоров  в рамках «Постоянного совещания по политическим вопросам в рамках переговорного процесса по приднестровскому урегулированию»), считает, что обсуждение данного вопроса равно как и поиск взаимоприемлемых для всех сторон решений по его урегулированию возможны только в рамках переговорного процесса.

В том же случае, если РМ продолжит игнорировать мнение Приднестровья по проблеме совместного контроля, приднестровская сторона будет вынуждена предпринимать определенные меры реагирования, направленные на обеспечение законных прав и интересов  граждан и экономических агентов Приднестровья.

 

Articolul este publicat în cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.

 

sample